Ura! Au venit americanii!

 
   Istoria, nouă românilor, ne-a jucat un renghi. Din 1945 şi până în 1989 am aşteptat americanii să vină să ne elibereze de sub jugul sovietic, mai accentuat până în 1964. SUA le-a păsat de România în condiţiile în care se putea folosi de ea, pentru aş atinge propriile obiective. Când nu a mai fost de folos, s-a lepădat de ea ca de un ciorap murdar. A venit mult mai târziu, dar nu pentru a ne ajuta, ci pentru a ne ocupa, sigur, o ocupare elegantă, doctrinară, în numele unei democraţii mult trâmbiţate şi puţin respectate.
   SUA pozează în România, ca un stat democratic din Manhattan până în Harlem. Bravo lor! Doar că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Corupţia este la ea acasă şi la New York ca şi la Chicago, sau în alt oraş al americii. Nu există stat imaculat, toate au probleme, până şi ţările nordice au început să aibă carenţe de administrare.
   Elevi americani s-au împuşcat între ei sau şi-au omorât profesorul şi exemplele pot continua. Dar nu asta mi-am propus. Îmi doresc să se vadă că România nu este nici mai rea nici mai bună decât celelalte state din lumea asta. Că străinii au interese în a subjuga economic şi administrativ România, îi înţeleg, aşa procedează marile state în raport cu cele mici. Dintotdeauna cel mare l-a înghiţit pe cel mic. Altceva nu am înţeles, de ce noi românii şi nu numai politicienii, ne facem un titlu de glorie din a defăima România? Bun, am înţeles că este de porc să spui că iubeşti România fiindcă  este patria ta, drace, cuvântul patrie o mai fi în dicţionar?Că eşti patriot, că imnul ţării este mobilizator, că drapelul României înălţat în afara graniţelor te emoţionează până la lacrimi, dar cel puţin ar trebui să avem bunul simţ şi să nu o defăimăm. Spunea Iohannis : „România este cel mai mare duşman al ei în privinţa intrării în Schenghen”. Cum dracu don Iohannis să fie România? Poate nişte politicieni gen Monica Macovei, K.W Iohannis să fie împotrivă, dar nu România în ansamblul ei.
  Mulţi români au părăsit graniţele ţării, mulţi şi-au căutat o bucată de pâine în afara graniţelor înfruntând umilinţa şi muncile istovitoare. Se spune că rata şomajului este de 5-6 % da, este adevărat, dar dacă îi adunăm şi pe cei 4 milioane de români plecaţi peste graniţă, cât va fi procentul?
Dar despre venirea americanilor voiam să povestesc.
După decembrie 1989, mă aşteptam ca reprezentanţii Unchiului Sam să fie prezenţi, să ne înveţe cum să construim capitalismul. Nici vorbă, nici nu au vrut să audă de noi, abia după ce ne-am târât în genunchi în faţa lor, au catadixisit să ne dea „Clauza Naţiunii cea mai Favorizată”, doar că, au avut grijă ca schimburile noastre comerciale să fie cât mai mici, iar clauza era mai mult simbolică.
America ne-a primit în NATO abia după ce ne-am distrus industria militară şi armata, în această situaţie fiind ca frunza-n vânt. Cu o armată de 80.000 de oameni, tot personalul, nu putem vorbi de o posibilitate de apărare a graniţelor ţării.
Singurul nostru duşman care nu oboseşte să ne urăsca şi să-şi dorească teritoriu din trupul României este Ungaria. Cum armata română în 1919 august pusese opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta şi apoi în 1944 trupele române treceau din nou victorioase prin Budapesta, face ca Ungaria să fie un inamic pe care să nu-l luăm în serios, SUA în marea sa dragoste faţă de România ne-a inventat un nou inamic, unul de clasă, de top, unul catre trebuie luat în serios- Rusia cu Putinul ei.
Politica americană a prins, România aproape că a rupt relaţiile comerciale cu marele vecin de la răsărit.
  Dacă Washingtonul în vreo zi uită să ne spună cât de duşman este rusul pentru noi, cum Ivan se culcă numai cu gândul cum să  cucerească România, cum să ne supună şi să ne fure industria siderurgică, nu uită A3 prin cei trei corifei R. Tudor, M. Gâdea şi D. Grecu. Cel puţin Tudor ne poveste despre dragostea americanilor pentru noi materializată în bazele militare instalate şi în sistemul antirachetă de la Deveselu, uitând să ne spună şi că prin aceste sisteme România a devenit o ţintă pentru ruşi.
  În sfârşitul au venit americanii! Ce bine ne simţim sub ocupaţia lor! Nu ne este teamă de nimeni! De ce să ne fie, în curând în România vor rămâne câţiva bătrâni care sunt legaţi de glie prin neputinţa de a putea părăsi ţara, restul vor fi pe meleaguri străine. În România nu se va mai striga la sf. Paşti: „Hristos a înviat!” Se va striga Allah Akbar- Alah e mare! Şi Dumnezeu să binecuvânteze america!

 
 
IonelCarstea 75 19-09-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 23 Pagina incarcata in 0.197717905045 secunde