Uneltele de la Bucureşti ale vicontelui Etienne D. Bilderberg

 
Abia acum începe lupta pentru Roşia Montană. Ministrul culturii Barbu a căutat-o cu lumînarea şi a primit-o drept în freză pentru a doua oară. „Meseria” vremelnică de ministru devine periculoasă dacă în campanie promiţi că nu se face cianurare şi gaz de şist, iar după aia te întorci la 180 de grade, şi dai din gură aprobator. Chiar el a povestit că şi Helmut Khol (asociere nepotrivită, Khol era un titan) a primit nişte ouă în figură. Domn’ ministru trebuia să se aştepte! Altfel stau lucrurile cu Ştefan Marincea, Şeful Institutului Geologic Român. Cum a găsit cu cale să nu trădeze Ţara şi să critice proiectul de exploatare minieră, Roşia Montană, afirmînd că este „de nota cinci”, a şi fost demis prin fax. Demiterea la distanţă a devenit deja o practică. Să ne amintim de premierul-minune Boc, demis prin telefon. Doar bancherul nemuritor, cocoţat de un sfert de veac în vîrful piramidei B.N.R, rămîne inexpugnabil, încă în graţiile bilderbergilor, care l-au vizitat recent, pentru a-i da ordine precise. Nici în ruptul capului nu străbătea vicontele Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, atîta drum doar că să dea mîna cu uneltele statale de la Bucureşti. A cerut şi ultimile resurse naturale ale Ţării pentru a contribui la creşterea bogăţiei unui grup de auto-aleşi, a căror lăcomie este fără de sfîrşit. Acestor paraziţi li se permite să decidă soarta popoarelor. Iaca democraţia mult-visată! De la aurul naţiunii, aflat la cheremul reptilienilor, să trecem la aurul verde. Lucia Varga, ministrul Apelor şi Pădurilor, face jocurile producătorilor de mobilă (ăia care au mai rămas după „Operaţiunea Cataramă”), şi dă, potrivit Proiectului noului Cod Silvic, Dreptul de preemţiune pentru producătorii de mobilă, adică măsuri pentru sprijinirea agenţilor economici la cumpărarea masei lemnoase a celor din industria mobilei. Prevederea încurajează exploatarea de către marile firme de prelucrare a lemnului cu capital străin care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră. Practic, firmele străine vor lua lemn la un preţ scăzut pentru mobilă şi, ulterior, vor vinde mobila pe piaţa externă la preţuri profitabile pentru ei. Cam totul s-a vîndut din Ţară. Chiar şi codrul nostru a devenit proprietate străină. Investitori din ţările care îşi protejează aurul verde, ştiind că domeniul forestier e sigur şi aduce un profit mult mai bun decît plasamentele în bănci, au pus mîna pe pădurile româneşti şi le exploatează fără milă. Cum România are încă mari suprafeţe împădurite, dar şi o legislaţie care gîngureşte, firmele străine de profil s-au instalat confortabil la noi şi acţionează la scară industrială. În ultimii ani, sute de mii de hectare de păduri au trecut în administrarea unor companii străine. Celebra Universitate Harvard a devenit cel mai mare proprietar de păduri din România, deţinînd, printr-un fond de investiţii, 35.000 de hectare în codrii Vrancei. Un om de afaceri danez a cumpărat pentru exploatare peste 2.000 hectare în pădurile din Dâmboviţa, care includ un important fond de vînătoare. Combinatul de la Sebeş, deţinut de nişte austrieci, toacă anual zeci de mii de metri cubi de copaci. Pe Valea Ierii, Cluj, dealurile, odată împădurite, sînt acum golaşe. Peste 90% din lemnul de acolo este exportat în Austria, Japonia şi America. În Ţara unde găştile din guvern dau legi pentru o zi, în Ţara unde în spitale, altădată serviciile medicale erau gratuite, te duci cu seringa de acasă şi cu medicamentele tale. În Ţara unde merele sînt mai scumpe decît portocalele importate, trăiesc în huzur, burtoşi ca nişte greieri, de prisos ca nişte larve de cărăbuşi, şi se rotesc de 24 de ani la guvernare, cei mai ticăloşi guvernanţi din lume, care mint la televizor 24 de ore din 24, faţă de cele două ore în socialism. În Ţara în care exploatarea resurselor naturale a fost dată pe mîna mafioţilor, iar protecţia socială înseamnă concedieri în masă, am ajuns să ne cumpărăm propria sclavie, în rate! În Ţara unde apa se cumpăra la preţ de crenvurşti făcuţi din celuloză şi aditivi toxici, criminalii economici realizează profituri uriaşe cu acordul şi sub oblăduirea statului. Nici apa de băut nu mai e la fel de curată ca pe vremuri, dar nu-i departe clipa în care o vor otrăvi, ca să ne decimeze, apoi... „scapă cine poate!” În augmentare de urgenţă scapă cine se... deşteaptă-te române! A mai rămas vreun domeniu, unul măcar, unde, după lovitura de stat din decembrie ’89 să nu se fi petrecut jafuri de proporţii? Tocmai de aceea, dragi români Guvernul nu are niciodată bani, cînd vine vorba de neajunsurile poporului, fie că vorbim de salarii, de asistenţă medicală, de locuri de muncă, de învăţămînt, pensii, alocaţii. Guvernatorul crede că Ţara nu mai are nevoie de aur, dar ruşii, nu şi nu, vor să ne dea înapoi tezaurul refuzat şi deturnat „MeReU”. Ruşii au vreun interes în mod sigur, deşi la ei lingourile sînt mai în siguranţă decât în seiful B.N.R.. Dacă se întorc acasă, muşterii pofticioşi îşi vor umple buzunarele cu „pui de cloşcă”. Tezaurul României, evacuat în Rusia în timpul Primului Război Mondial, includea, pe lîngă multe obiecte de patromoniu naţional, 91,2 tone de aur, evaluate în prezent la 3,2 miliarde de euro. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri. Toate acestea au fost transportate în Rusia Ţaristă cu scopul de a le proteja de armata germană, care ocupase o parte însemnată a României. După Revoluţia din Octombrie/Noiembrie 1917, puterea sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea integrală a acestuia. Cea mai mare parte a rămas la Moscova, iar acest fapt istoric s-a transformat într-o bombă cu ceas, într-un proiectil nedetonat în relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia. Nimeni nu poate condiţiona Rusia. Diplomaţii ruşi nu sînt actori de operetă, au Kalaşnicovul şi votca pe masă. Dacă le pui la îndoială piesa, te silesc să joci la „Ruleta rusească”. Deci, cu Rusia, trebuie dusă o politică extrem de atentă! Iar la noi diplomaţii de carieră sînt precum caprele negre. Am avut un diplomat excelent, un bun patriot, cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, dar pentru că a cerut înapoi tezaurul de la ruşi, MeReU i-a cerut întoarcerea la bază. „Prietenii ştiu de ce”. Maria Diana Popescu
 
 
Internet 1380 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 10 Pagina incarcata in 0.118633985519 secunde