Ultima intoxicare. Europa melcilor

 

În anul 2007, produsul intern brut al României per capita era de 43% din media UE, iar la sfîrșitul anului 2015, PIB per capita în România a ajuns la 57% din media UE, conform Eurostat. Experții atribuie mare parte din acest salt (asta e convergența, dacă nu știați) intrării masive de fonduri europene în România. 70% din investiţiile publice din România sunt realizate din fonduri europene. În fiecare an, după primul, balanța a fost pozitivă pentru noi, și altfel cum s-ar putea explica această prindere din urmă altfel decît cu noi în cîștig, an după an? Dacă miliardul de euro dat pe universități a fost aruncat din punct de vedere al performanței, tot a plătit salarii mai bune unei generații întregi, dacă miliardele pe agricultură nu au transformat agricultura, tot au ținut în viață pe fermieri. Dacă la mediu, unde ne pusesem țintă modestă opt la sută beneficiari ai unor sisteme îmbunătățite de management al deșeurilor (citește ”ai oricăror sisteme”) s-a realizat 0.3 pe declaratelea, e vina UE? Ca și în cazul Greciei, dacă performanța anterioară a unei țări e slabă, fondurile europene se duc pe consum. Dar asta nu înseamnă că lumea nu trăiește mai bine, chiar dacă țara nu devine mai performantă, deci scopul pentru care românii sunt numărul unu proeuropeni în Eurobarometru a fost atins. Ca să fiu mai clară, dacă îi dai unui om needucat cinci mii de euro pe an, numai puțini vor plăti cu banii ăștia un curs să își upgradeze educația și consecutiv, serviciul, omul care stătea prost cu educația o să se îmbrace, o să plătească abonamentul la cablu să vadă Las Fierbinți și meciurile, etc. Dar asta nu e vina cui îi dă cinci mii de euro, și e oricum un cîștig că omul e mai spălat, mai bine hrănit, și așa mai departe.

Integrarea europeană e o afacere bună pentru noi. Indiscutabil. Un cadou al sorții. Dar Europa se schimbă. Că nu are de ales. Și, cum spune prietenul meu Ivan Krastev, în timpuri de criză, supraviețuirea devine principala sursă de legitimitate. Și cum doi foști comisari europeni au ratat să să vă explice, clar și pe înțelesul tuturor, ce se întîmplă cu proiectul european, o să încerc eu. Cu regretul că nu are Corina Crețu voce deloc, că era treaba ei, și pentru prima oară am auzit-o spunînd ce trebuie zilele astea, dar autoritatea ei în România nu prea există.

Ce ați auzit la TV? Probabil, așa ceva: ”… după deliberari rapide la Versailles (?) si Bruxelles, nucleul franco-german și-a făcut socoteala că Estul (??) e nevoiaș, prost și tăcut. Prin urmare, poate fi parcat, fără scandal, la subsol. Justificarea acestei operații de înaltă măgărie istorică(!!!) spune ca Estul nu face față. Că primește de toate și întoarce nimic. Să socotim. Am dat: forța de muncă, piețe de desfacere, resurse brute și securitate pe flancul de Est al UE (????). O tonă de mezelicuri. Am încasat: fonduri europene și foarte multe predici pe cap de locuitor… Bilanț: nu am primit nimic pe degeaba. Sîntem, demult (!!!!), chit.” Sursa: un parlamentar european plătit cu zece mii de euro pe lună ca să scrie ca Vadim Tudor, care și el a făcut parte din ce am oferit noi Europei, că astea sunt resursele noastre umane și capacitatea de a le selecta (sursa: Destinul, declinul și Nicolae). Ați mai auzit că ”vom negocia”. Că alții sunt chemați la discuții, că noi nu. Că s-a ”renunțat la decizia prin consens”, etc.

Vedeți de ce nu merită să te ocupi de știri false, pentru asta trebuie să ai niște știri. Or, tot ce se spune în România despre Europa cu mai multe viteze e dincolo de știre falsă, e un amestec de ignoranță completă asupra a cum funcționează UE, a ce ne-am angajat noi deja, precum și a ce e necesar ca să salvăm continentul.

Pe scurt: oamenii lui Juncker au adaptat niște scenarii mai plauzibile din cele mai optimiste făcute de noi acum un an, excluzînd varianta cea mai rea (în Germania se lucrează și pe ea, dar nu e foarte plauzibilă). Varianta noastră rea era Brexitul, or el s-a întîmplat deja. Care sunt opțiunile.

  1. Nimic schimbat, și la primul șoc (poate fi șantajul lui Trump să creștem la 2% contribuția pentru apărare, ceea ce pe contextul actual fiscal și politic nu putem, nici să vrem) euro e iarăși în pericol. Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene a avertizat deja că euro nu e un proiect sustenabil dacă țările zonei euro nu devin mai integrate fiscal, proiect pe moment suspendat. Noi am zis deja că da, am semnat tratatul suplimentar fiscal deși nu suntem în zona euro și vrem din ce în ce mai puțin să ajungem acolo (constat că pierdem competitivitate în ritm accelerat, creștem salarii fără productivitate crescută; or, de asta Grecia și Germania nu pot fi în aceeași uniune monetară). Euro a fost o greșeală din care nu se poate ieși fără costuri enorme, ar da înapoi pe toată lumea cu trilioane dacă se destramă necontrolat, pînă și China ar avea de suferit, am avea hiperinflație în unele țări, deflație în altele, etc. Deci opțiunea să stăm locului, sperînd că nu cade drobul de sare există, dar nu e bună.
  2. Doar piață comună. Destrămăm UE controlat pînă la nivel de piață comună, nu mai avem libertate de mișcare, muncă decît cu permis, etc. Asta voiau englezii. Costul ar fi iarăși mare, numai la Schengen s-a estimat la nivelul sutelor de miliarde (dacă se reintroduc frontierele). Ce să mai spun de euro, oricît ar fi mai bine să ieșim organizat decît dezorganizat din uniunea monetară. Deci nici opțiunea asta nu merge. Numai cu turcii avem uniune vamală, și uite ce integrați suntem.
  3. Coaliția celor care vor și pot mai mult. Domeniile sunt taxare, justiție, apărare. Asta e parțial soluția la scenariul 1, adică să salvăm euro printr-o uniune fiscală a celor care pot. Un euro mai stabil ne avantajează pe toți. Cooperarea avansată e deja în tratate, de la Amsterdam, deci mult înainte să intrăm noi în euro. Schengen e o formă de cooperare avansată. Deja deciziile nu se mai iau prin consens decît în arii retrînse, și acelea sunt zonele unde ne blocăm, gen politica externă. Noi lipsim deja din Schengen și euro, deci o mare noutate și amenințare pentru noi nu e. Ne putem alătura cînd suntem gata. Sigur, bugetul viitor s-ar putea schimba ca să acomodeze noua structură, Europa pe proiecte, și cele mai amenințate sunt fondurile structurale. Cele agricole nu cred că vor fi atinse. Și cele structurale s-ar fi schimbat oricum, și nu noi, cu cea mai slabă rată de absorbție și impact slab, ne putem plînge. Dacă devenim mai buni la folosirea lor, nu de bani o să ducem lipsă. Și la grupul cu apărarea ne putem chiar alătura. Sigur, există alte forme de presiune cînd alții fac ceva și tu nu, vedem la reformele Bologna din educație, care tot asta sunt, cooperare avansată, nu sunt și nu au fost niciodată obligatorii, decît că de teamă că nu le vor fi echivalate diplomele s-au alăturat mai toate țările, pînă și China.
  4. Mai eficient în arii mai puține. Nerealist, ar trebui iarăși schimbate tratatele, în plus mai eficient poți fi oricînd, nu te oprește numărul de arii. Ariile au tot crescut că a crescut nevoia de cooperare, de asta există UE, doar pentru probleme care întretaie frontierele, în rest statele membre se autoguvernează (de exemplu în sănătate, educație). Nu o văd ca opțiune aparte. Grupul nostru de experți propusese o inovație drăguță, Right to challenge, adică cine poate dovedi că rezolvă o problemă mai bine și original să fie exceptat de la directivele europene din aria respectivă. Mi s-a explicat între timp că legal ar fi un coșmar.
  5. Mai mult, de către toți. Acesta e vechiul scenariu federalist reîncălzit, uniune fiscală, euro pentru toată lumea, etc. Nu sunt șanse, poporul nu e cu noi, ba chiar împingerea acestei variante, totdeauna preferată de Comisie (a cărei putere față de țări ar crește) a făcut deja victime în Anglia, Danemarca, unde a crescut euroscepticismul. Să fim serioși- diferențele de dezvoltare nu au fost niciodată mai mari. Ce venit minim comun putem stabili? Dar, în sfîrșit, nu am ieși mai rău de aici dacă s-ar face, și ar trece 20 la sută putere de la dl. Grindeanu la dl. Juncker. Noi guvernăm prost. Deja unicul document de politici de calitate despre noi este semestrul european, adică analiza și recomandările din urma tratatului fiscal, care apar de două ori pe an.

Ce se va ”decide” la aniversarea Tratatului de la Roma, în cîteva zile? O variantă modestă, cu o transpunere în practică și mai modestă. Probabil trei, care nu are mari costuri și puține schimbări. Care e problema pentru noi? Țările euro performante- Estonia e printre ele, deci nici vorbă de Vest sau de Est- vor poate să pună în practică recomandările lui Draghi, foarte bine. Să le pună, să nu aștepte viitoarea destabilizare. Ne apărăm boii de la bicicletă, în vreme ce sesizările serioase, ca astea [Raport SAR 2017 – fonduri europene], și astea [Raport SAR 2017 – educație] și astea [Raport SAR 2017 – infrastructura transport feroviar], unde am putea îndrepta ceva, rămîn fără ecou. De fapt, ne purtăm exact ca acei compatrioți ai noștri care cerșesc prin piețe europene și se supără pe europeni că nu le dau bani. Am uitat demult că o fac voluntar și îi considerăm cumva datori.

 
 
RomaniaCurata 24 16-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 23 Pagina incarcata in 0.11607503891 secunde