Tezaurul de la Pietroasa

Tezaurul de la Pietroasa

06.05.2011

4323 accesari

Misterul cel mai mare in ceea ce priveste Tezaurul de la Pietroasa consta in raspunsul la intrebarile: de la care popor provin piesele si in ce perioada au fost lucrate?

In anul 1979, satenii din Pietroasa au ridicat pe locul unde a fost descoperita celebra Closca cu puii de aur un monument simplu, pe care a fost sapat urmatorul mesaj:

“In acest loc in 1837 a fost descoperit Tezaurul «Closca cu puii de aur» de la Pietroasa de doi pietrari: Ion Lemnaru si Stan Avram. Tezaurul este compus din 22 de piese si cantareste 19 kilograme“.

Urmasii celor care au dat de nebanuita comoara in timp ce scoteau piatra pentru podul de peste Calnau au ramas cu legenda si cu credinta ca aurul gasit in pamant aduce mai mult necazuri decat bucurii.

Se gandesc la cei doi pietrari care au murit in arest si celelalte neplaceri la care inaintasii lor au fost supusi. Ei, cei de azi, stiu ca localitatea lor a devenit celebra in lume, dar nici ei, nici noi nu stim sigur de unde vine tezaurul. Specialistii care au cercetat piesele nu au ajuns la o concluzie unanima si certa in ceea ce priveste provenienta pieselor Clostii cu puii de aur.

Alexandru Odobescu a facut din studiul Tezaurului de la Pietroasa opera sa de capatai, “La tressor de Petrossa”. Rezultatele cercetarii sale se gasesc publicate in trei volume ce compun monumentala sa opera. El sustine ca datele locuirii zonei Pietroasa ar merge undeva prin secolul al IV-lea d.Hr. Dar alti oameni de stiinta afirma ca piesele tezaurului descoperit acolo nu par a fi lucrate toate in aceeasi epoca. In timpul lui Odobescu exista un raspuns unitar.

Alaturi de el, istoricii si arheologii Bock, Linas si Lasteyrie au fost de parere de la inceput ca este vorba despre un tezaur apartinand gotilor, adica unei populatii germanice din veacul al IV-lea d.Hr. Si astazi exista multi sustinatori ai acestei teorii.

Cei care afirma provenienta germanica argumenteaza cu faptul ca pe “patera”, una dintre piesele tezaurului, se afla reprezentate o serie de zeitati sincretice care apartin neamurilor germanice, dar inrudite cu lumea clasica greco-romana. Acest lucru a fost pus in legatura cu regele vizigot Athanaric care a trait in acea perioada.

Cercetatorii cred ca momentul ingroparii pieselor de aur a fost intre anii 376, cand are loc marea invazie a hunilor dinspre rasarit, si anul 380, cand Athanaric a parasit teritoriile nord-dunarene pentru a se refugia in imperiu.

Specialistii aduc ca argumente si faptul ca piesele din tezaur sunt lucrate in trei stiluri diferite: primul stil este caracteristic pieselor din aur masiv, fara alte incluziuni, lucrate in atelierele de traditie greco-clasica ale Imperiului Roman;al doilea stil, cel policrom, include piesele impodobite cu pietre pretioase si semipretioase ale tezaurului, care nu este gotic sau germanic, ci a luat nastere in partile de rasarit ale Imperiului Roman; din cea de-a treia categorie fac parte piesele simple, cum este colanul cu incriptie runica, realizate in ateliere mai primitive.

Gheorghe V. Carlan, autorul lucrarii “Tezaurul de la Pietroasa si printesa Khnumet”, lanseaza insa ipoteza conform careia tezaurul nu a apartinut nici vizigotilor, nici ostrogotilor, ci traco-romanilor. Istoricul il citeaza in lucrarea sa pe Nicolae Densusianu cu cartea “Dacia preistorica”, in care acesta afirma ca modul de formare a poporului roman si a limbii romane nu este cel de romanizare a dacilor de catre romani in cei 165 de ani. Dimpotriva, acesti doi autori sustin ca romanii existau pe aceste meleaguri inainte de venirea romanilor.

Revenind la cartea despre printesa egipteana Khnumet, aflam ca aceasta fiica a faraonului Amenemhet al II-lea (1914-1876 i.Hr.) avea un logodnic in Carpati care i-a oferit in dar mai multe bijuterii din aur. Profesorul Carlan citeaza in acest sens cartea lui H.W. Muller, “Comorile faraonilor”.

Istoricul roman compara cele doua cosulete ale Tezaurului de la Pietroasa – octogon si dodecagon – cu bijuteriile printesei si vede mari asemanari, de unde trage concluzia ca bijuteriile printesei provin intr-adevar din zona carpatica.

Gh. Carlan a constatat legaturi stranse intre Tracia antica si Egiptul antic. Autorul sustine ca studierea paterelor de la tortile celor doua cosulete fac trimitere la cele pictate pe peretii Mormantului Campana al Etruscilor.

Ca “aurul ucide” o stiau foarte bine contemporanii lui Ion Lemnaru si Stan Avram, care si-au gasit sfarsitul in arest, inainte sa afle sentinta procesului privind tezaurul. Culmea ironiei este ca tocmai ei, care habar nu aveau de valoarea lucrurilor descoperite, au avut de suferit pana la moarte tot felul de torturi in beciul igrasios de la Bucuresti. Nicolae Baciu, complicele celor doi in dosirea “comorii”, murise si el de tuberculoza, si nici altora din sat, care “suflasera” cate ceva, nu le fusese prea bine la ancheta din Capitala.

Odobescu a suferit si el. Mai intai, imaginea sa a fost sifonata de articole rauvoitoare si pline de venin si minciuni scrise de invidiosul Cezar Bolliac in “Trompeta Carpatilor”, acesta lansand zvonul ca Odobescu vanduse tezaurul dupa Expozitia universala de la Paris din 1867. Mai apoi, scrie Corneliu Stefan in cartea “Tezaurul de la Pietroasa – impactul cultural-istoric” ca Alexandru Odobescu s-ar fi sinucis in 1895 nu din dragoste, ci pentru ca aurul tezaurului ar fi avut si asupra lui o influenta negativa.

“Pe langa aceste 10 bucati pierdute, s-ar mai putea adauga si obiectele urmatoare, anume «o cupa de aur rotunda, cu niste pietre la gura in felurimi de fete, ca niste margele, iar intr-insa avea doua pietre verzi de smaragd, in marime ca doua nuci de cele mici, si trei nasturi mici de aur si doua cerculete tot de aur» (…) si un lant de aur putin mai subtire decat pana de gasca”

In primavara anului 1837, Stan Avram si ginerele sau, Ion Lemnaru, doi tarani din Pietroasa Mica de Buzau, in timp ce scoteau piatra din cariera, au descoperit ceea ce astazi este cunoscut sub numele de Tezaurul de la Pietroasa. “Unul din acesti tarani – avea sa scrie ulterior Odobescu –, inchipuindu-si ca aceste obiecte erau de arama, ar fi dat o bucata din ele unui tigan ca sa-i carpeasca cu dansa o tingire, iar acesta, neputand sa dea de capat lucrarii, ar fi zvarlit cat colo bucata de metal, zicand stapanului ei ca nu e buna de nimic”.

S-a intamplat ca in 1838 sa ploua foarte mult, iar apele umflate ale raului Calnau din apropiere sa darame podul construit de Kiseleff peste apa. A fost numit ca antreprenor la lucrarile de reparare a Podului Anastase Tarba Verusi, un “aventurier balcanic”, cum avea sa fie numit de Odobescu. Cei doi tarani i-au propus lui Verusi sa vada lucrurile ciudate gasite de ei.

Verusi Arnautul le-a dat 4.000 de lei vechi, pretul unei perechi de boi, niste mici cadouri
si a primit de la ei obiectele de o valoare istorica inestimabila. Pentru a nu bate la ochi marimea pieselor, a taiat in patru, cu toporul, tava uriasa de aur de 8 kg. Verusi a luat in total 40 de kilograme de aur pe mai nimic.

DENUNTUL. Gheorghe Frunza Verde, arendasul mosiei Pietroasele, a aflat ce comoara are Verusi si, santajandu-l, a obtinut si el o parte din ea, dar, pentru ca n-a primit cat a vrut, l-a parat pe Verusi la Episcopie, iar parintele econom Filotei, mai tarziu episcop, a facut denuntul. La inceput, ancheta a fost drastica si corecta. Banul Ghica Mihalache, ministrul “trebilor dinlauntru”, dar si “nenea mare” al lui Alexandru Ghica Voda, s-a ocupat personal de mersul anchetei. A dat ordin ca “fara minut de zabava sa ridice pe toti aceia cati dupa tainica cercetare se va dovedi ca s-au impartasit de asemenea lucruri”.

Au fost arestati si dusi la Bucuresti: Lemnaru, Avram, Baciu, cel la care tineau obiectele in ultimul timp, si cei doi fii ai sai, precum si Verusi. Acesta din urma a marturisit ca ingropase obiectele pe malul stang al Calnaului. Ancheta a durat un an, dar a inceput sa lancezeasca in momentul in care s-a aflat ca este implicat vizitiul postelnicului Dumitrache, asupra caruia s-au gasit “doua tablite mici de aur” si “pietre verzi” provenind din tezaur.

Vizitiul a declarat ca restul aurului era la mosierul Alecu Ghica, ruda “indepartata” a domnitorului. Abia in 1842, Tezaurul a fost asezat in muzeu. In 1867, Alexandru Odobescu a dus la Paris la Expozitia universala pretioasa descoperire istorica, unde a fost regina incontestabila. Toata lumea cunostea acum ca pe teritoriul Romaniei fusese gasit cel mai valoros tezaur antic, cel al lui Tutankhamon inca nu se descoperise.

Astazi, Tezaurul “Closca cu puii de aur” se afla la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti. El are 12 piese cu o greutate totala de 19, 820 kilograme de aur. Piesele care compun tezaurul sunt: o fibula mare in forma de vultur (care poarta pe piept marele caboson oval, marginit simetric, in cruce, de patru cabosoane mci si rotunde), o fibula mica, doua fibule mijlocii, o tava, o cana-oenoche, o patera, doua cosulete poligonale, un colan cu inscriptie, un colan simplu, un colan cu balama. Intre 1917 si 1956, tezaurul a fost la Moscova.

NECAZURI DE PE URMA DESCOPERIRII AURULUI
Misterul din jurul numarului pieselor din tezaur nu este nici astazi elucidat, s-au recuperat doar 12 obiecte, dar se crede ca au fost 22 sau chiar 24. Se crede, de asemenea, ca Verusi a mituit autoritatile cu aurul topit din restul pieselor nepredate de el si de aceea a fost achitat. Taranii au fost obligati sa-i restituie banii aventurierului antreprenor, Nicolae Baciu, care a ajutat la dosirea comorii la inceput, a murit de tuberculoza in 1840.

George si Achim Baciu au fost pedepsiti cu 30 de lovituri de bici, Stan Avram si Ion Lemnaru au murit in beciul arestului inaintea terminarii procesului. Arendasul Frunza Verde a murit ca boier de rangul doi in 1857, postelnicul Dumitrache, complicele lui Verusi, a disparut misterios in urma unui incendiu care i-a mistuit casa
, pierzandu-i-se urma.

Mai multi tarani din Pietroasele au fost dusi in lanturi la Bucuresti pentru ancheta. Ba pana si podul care trebuia reparat cu banii cheltuiti de antreprenor s-a prabusit cu totul in 1841. Banul Mihalache s-a indragostit asa de tare de tezaur, incat l-a tinut incuiat intr-un seif al Departamentului si a refuzat sa-l dea muzeului pana in 1842, la caderea din domnie a lui Ghica Voda.

FURTUL DE LA MUZEUL DE ANTICHITATI
In noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875 fusese un viscol puternic in Bucuresti. Fiul unui preot din Titu, Grigore Pantazescu, exclus din seminar pentru ca iubea mai mult gimnastica si circul decat ceaslovul, a facut un numar de circ in acea noapte si a furat tezaurul din sala Muzeului National de Antichitati, adapostit in cladirea Universitatii.

Aruncase in zapada colanul si o bucata din taler pentru ca “il jenau la mers”. A stat in puscarie 6 ani. Cu cateva zile
inainte de eliberare, a murit in mod misterios. Oficial, a fost impuscat in timp ce voia sa evadeze.