Sistemul binar folosit de polinezieni în urmă cu 600 de ani! Descoperirile se repetă?

 

Sistemul binar, care stă la baza calculatoarelor din ziua de astăzi, se spune că a fost inventat la începutul secolului al XVIII-lea de matematicianul german Gottfried Leibniz.

Un nou studiu, indică că sistemul binar a fost folosit pentru prima dată de oamenii din insula Mangareva din Polinezia Franceză, cu 300 de ani mai devreme.

Descoperirea a fost realizată prin analizarea înregistrărilor istorice ale limbajului Mangarevan. Aceste date au fost culese și asimilate de specialiștii de la Proceedings of the National Academy of Sciences și sugerează că limbajul binar ar fi putut să apară spontan chiar și într-o societate mai puțin evoluată, precum cea a polinezienilor.

Specialiștii sugerează că polinezienii au dezvoltat acest sistem binar în două baze, cea de 2 dar și cea de 10. Motivul este unul simplu, pentru că aveau 10 degete la o mână.

În texte care conțin numere în mai multe sisteme de numerație, pentru a evita ambiguitățile, după numărul în cauză se adaugă ca subindice și baza sistemului de numerație în paranteze. De exemplu numărul zecimal (obișnuit) 100 se notează 100(10) (în baza zece), spre a-l deosebi de 100(2) (în baza doi), care are valoarea unui 4 obișnuit (în baza zece).

 Numărul 13 în binar este prezentat în sistemul binar precum 1101 (2 3 + 2 2 + (0 × 2) + 1). Leibniz a subliniat în 1703 că pentru a face aritmetică simplă în binar, cum ar fi adunarea sau înmulțirea, nu este nevoie să memorați reguli precum 5 + 4 = 9 sau 6 × 7 = 42.

loading...

Totul este mult mai simplu pentru că 1 + 1 = 1 sau 100 + 101 = 1001. Dezavantajul la binar este că numerele mari necesită o mulțime de cifre, dar polinezienii au găsit un răspuns simplu pentru a simplifica această problemă. Ei foloseau un sistem care combina baza 10 și baza 2. În limba nativă, există cuvinte pentru numere de la 1 la 9, ca în cazul tuturor sistemelor zecimale.

sistemul binar - Sistemul binar folosit de polinezieni în urmă cu 600 de ani! Descoperirile se repetă?

Polinezia Franceză

Este situată în Oceanul Pacific și este alcătuită din mai multe insule polineziene, cea mai renumită fiind Tahiti, care este totodată și cea mai populată și capitala colectivității este situată pe aceasta. Mangareva este una dintre aceste insule și pentru că băștinașii se ocupau în principal cu comerțul, au avut nevoie să dezvolte un sistem de calcul complex pentru a contabiliza bunurile.

Sursa: https://www.scientificamerican.com/article/polynesian-people-used-binary-numbers-600-years-ago/

loading...

 
 
Efemeride 67 05-10-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 34 Pagina incarcata in 0.211759090424 secunde