Scurta biografie a unui spion sovietic: generalul român Ion Serb

 

Tweet

În luna februarie 1972, revista americană „Time” a publicat o ştire despre generalul român Ion Şerb şi presupusa executare a acestuia prin împuşcare de către un pluton românesc, după ce generalul respectiv a divulgat sovieticilor anumite secrete privind securitatea naţională a României. De atunci, poveşti ciudate au continuat să fie vehiculate atât în România, cât şi în străinătate despre misteriosul eveniment care a avut loc la începutul anului 1972. Drept consecinţă, în studiul nostru ne-am propus să lămurim câteva aspecte privind biografia controversată a fostului general-locotenent Ion Şerb.

În contextul aplicării prevederilor Tratatului de Pace de la Paris (semnat de autorităţile române la 10 februarie 1947), Comandamentul Trupelor de Grăniceri şi unităţile sale au fost transferate la 21 iunie 1947, de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Afacerilor Interne. Operaţiunea s-a realizat sub conducerea generalului de brigadă Iacob Teclu (comandant al Trupelor de Grăniceri: 26 iunie 1947 – 12 februarie 1948). Apoi, acesta a fost schimbat din funcţie cu generalul-locotenent Pantelimon Comişel, iar la 30 decembrie 1950 a fost numit un nou comandant al Trupelor de Grăniceri: generalul-maior Mihail Boico.

În şedinţa din 9 ianuarie 1950 a Secretariatului C.C. al P.M.R., care a avut un singur punct pe ordinea de zi, ministrul Apărării Naţionale, generalul Emil Bodnăraş, a prezentat un raport detaliat privind situaţia în care se afla armata română şi planurile de perspectivă. Apoi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi şi Alexandru Moghioroş au aprobat, printre altele, trimiterea după 20 ianuarie 1950 a unei cereri adresate guvernului Uniunii Sovietice, pentru „a admite şi în anul 1950 primirea în şcolile şi academiile militare ale URSS a unui număr de 320 elevi şi ofiţeri, dintre care 20 pentru trebuinţele trupelor M.A.I.”. Printre cei care au plecat în acel an la Moscova, în scopul participării la cursurile Academiei Militare „Klement E. Voroşilov”, în perioada noiembrie 1950 – iulie 1952, s-a aflat şi căpitanul de grăniceri Ion Şerb (n. 11 ianuarie 1926, Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa – d. 5 ianuarie 2004, Malu cu Flori). Interesant de remarcat este faptul că, în documentele oficiale din anii ’50, prenumele său apare sub forma „Ioan”, în timp ce în anii ’60 s-a utilizat în mod curent „Ion”. Pentru a elimina această discordanţă, în studiul de faţă am utilizat doar prenumele „Ion”.

În prezent se cunoaşte faptul că, după încheierea stagiului militar la Divizia 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu-Debreţin” (decembrie 1944 – 1946), unde a fost decorat cu Medalia „Serviciul credincios”, cu spade, clasa a III-a (Decretul nr. 1568 din 9 mai 1946), Ion Şerb a ajuns subofiţer în Legiunea de Jandarmi Muscel (1947-1948), apoi a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri M.A.I. nr. 1 Bucureşti, în specialitatea grăniceri (1948-1949). La 23 august 1949 a fost ridicat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Centrul de Instrucţie Grăniceri de la Rădăuţi, în funcţia de locţiitor politic al unui comandant de companie. Avansările în grad şi funcţie s-au succedat rapid şi, la sfârşitul anului 1949, locotenentul-major Ion Şerb a devenit comandant al unui batalion de grăniceri, iar în 1950 a fost înaintat la gradul de căpitan şi a urmat un curs de limbă rusă (în scopul trimiterii sale la studii militare în URSS, în toamna aceluiaşi an).[1]

După un an şi jumătate, Gheorghe Gheorghiu-Dej a înlăturat pe Teohari Georgescu şi Ana Pauker de la Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, iar la 20 septembrie 1952 a avut loc divizarea M.A.I. Ştefan Pavel a fost numit ministru al Afacerilor Interne şi generalul-maior Alexandru Drăghici a obţinut conducerea Ministerului Securităţii Statului (nou înfiinţat).

Tensiunile care existau la nivelul liderilor comunişti din România în primăvara anului 1952 au dezvăluit şi un aspect mai puţin cunoscut. La reuniunea din 28 mai 1952 a C.C. al P.M.R., Miron Constantinescu l-a întrebat pe Teohari Georgescu „dacă e exact că şeful Statului Major [al Trupelor de Grăniceri] numit în 1948, de Dta. avansat de la colonel la general, Marincu Ion, a fost scos [din funcţie] acum 2 săptămâni, [deoarece] fusese şeful Biroului III al Statului Major în timpul lui Carol [al II-lea], şeful construcţiilor militare …”. Gheorghe Gheorghiu-Dej a intervenit imediat pentru ca Teohari Georgescu să nu răspundă la acea întrebare şi i-a spus lui Miron Constantinescu astfel: „Credeam că pui o chestiune politică”. În acel moment, liderul suprem al partidului era interesat de o condamnare politică a lui Teohari Georgescu, nu de o dezvăluire a unor detalii sensibile de la Trupele de Grăniceri.

În contextul iminentei divizări a Ministerului Afacerilor Interne, locotenent-colonelul Florian Dănălache a fost avansat în grad la 19 septembrie 1952 şi, după trei zile, a început procesul de împărţire a Comandamentului Trupelor M.A.I. Generalul-maior Mihail Burcă l-a urmat pe ministrul Afacerilor Interne, Ştefan Pavel (devenind prim-locţiitor al acestuia, în perioada 20 septembrie 1952 – 7 septembrie 1953), iar generalul-maior Eremia Popescu a fost numit comandant al Direcţiei Trupelor de Pază din M.A.I. (1 noiembrie 1952 – 15 iunie 1954; din 7 septembrie 1953 s-a numit Direcţia Trupelor Operative şi de Pază din M.A.I.). În acelaşi timp, colonelul Florian Dănălache a început acţiunea de înfiinţare a Comandamentului Trupelor Ministerului Securităţii Statului, care avea în subordine unităţile de grăniceri şi trupele de Securitate – ambele structuri fiind desprinse din Comandamentul Trupelor M.A.I. Operaţiunea s-a încheiat la 1 noiembrie 1952 şi Florian Dănălache a condus din acel moment noua structură de represiune deţinută de autorităţile comuniste de la Bucureşti, avându-l ca superior pe generalul-maior Ion Vinţe (ministru adjunct şi coordonator al Direcţiei Trupelor de Grăniceri şi Operative) – în locul generalului Mihail Boico.

După fuziunea din 7 septembrie 1953, dintre Ministerul Securităţii Statului şi Ministerul Afacerilor Interne, Florian Dănălache (avansat la gradul de general-maior la 21 mai 1953, împreună cu Vasile Vîlcu) a primit funcţia de comandant al Direcţiei Trupelor de Grăniceri din cadrul Direcţiei Trupelor Operative şi de Pază din M.A.I., apoi a fost ales prim-secretar al Comitetului orăşenesc al P.C.R. Bucureşti (23 septembrie 1954 – 4 aprilie 1956). În acele condiţii, vicepreşedintele Mihail Sadoveanu a semnat Decretul nr. 429 din 8 octombrie 1954 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, prin care generalul-maior Florian Dănălache a fost eliberat din funcţia avută la Ministerul Afacerilor Interne şi trecut în rezervă „pentru a primi alte însărcinări”.

Tot în luna septembrie 1953, generalii Ştefan Pavel şi Mihail Burcă au fost transferaţi la Ministerul Forţelor Armate. Fostul ministru de Interne era nominalizat pentru funcţia de comandant al Forţelor Aeriene Militare, iar prim-locţiitorul său a devenit comandant al Regiunii a II-a Militare – în locul generalului-maior Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov), care a fost mutat în fruntea Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. În mod spontan, Ştefan Pavel şi-a manifestat nemulţumirea faţă de pierderea poziţiei din guvern şi, drept urmare, a fost trecut în rezervă (18 decembrie 1953), iar generalul-maior Mihail Burcă a preluat de la fostul ministru al Afacerilor Interne funcţia de comandant al Forţelor Aeriene Militare.

Prin plecarea generalilor Ştefan Pavel, Mihail Burcă, Florian Dănălache, Ion Vinţe (în funcţia de şef al Secţiei Administrative a C.C. al P.M.R.) şi Eremia Popescu din structura de conducere a Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Ion Şerb a avut şansa de a fi nominalizat pentru a ocupa funcţia de comandant al Direcţiei Trupelor de Grăniceri (subordonată Comandamentului Trupelor MAI). În momentul preluării funcţiei (8 octombrie 1954), Ion Şerb era deja absolvent al Academiei Militare „Klement E. Voroşilov” de la Moscova şi putem presupune că dosarul său personal a fost apreciat şi din această perspectivă de către politicienii din România care au aprobat numirea respectivă.

La 30 iulie 1955, colonelul Ion Şerb a fost avansat la gradul de general-maior, iar la 5 august 1955 a devenit locţiitor al ministrului Afacerilor Interne şi comandant al Direcţiei Generale a Trupelor M.A.I., având în subordine Direcţia Trupelor de Grăniceri, Direcţia Trupelor Operative şi de Pază, Direcţia Pază Contra Incendiilor şi Direcţia Apărării Locale Antiaeriene. După reorganizarea din aprilie 1956, generalul-maior Ion Şerb a rămas locţiitor al ministrului şi comandant al Trupelor de Grăniceri şi Securitate, pe care le-a condus până la 1 martie 1960 – când cele şase brigăzi de grăniceri, centrul de dresaj a câinilor de la Călineşti, brigada de nave grănicereşti de la Brăila şi o patrulă de litoral din Regimentul de Aviaţie al M.A.I. au fost transferate de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Forţelor Armate, iar şase comenzi de batalioane de grăniceri (de la frontiera pe Dunăre cu Bulgaria şi URSS, precum şi de la frontiera maritimă) au fost desfiinţate. Concomitent, comandamentele direcţiilor de trupe (de Securitate, Pompieri şi Apărare Locală Antiaerienă) au fost contopite la 10 martie 1960 în Comandamentul Trupelor M.A.I., în scopul reducerii efectivelor, respectând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 156 din 20 februarie 1960. Totodată, au fost desfiinţate Batalioanele 64, 48 şi 75 Securitate, amplasate la Timişoara, Satu Mare şi Botoşani, precum şi unităţile similare de la Drăgăşani, Orăştie, Floreşti, Oraşul Stalin (Braşov) şi Tecuci. În acele condiţii, generalul-maior Ion Şerb a fost eliberat din funcţia de adjunct al ministrului Afacerilor Interne şi prim-ministrul Chivu Stoica l-a numit la 6 aprilie 1960 comandant al Trupelor de Grăniceri, în cadrul Ministerului Forţelor Armate.

La 3 noiembrie 1961, Biroul Politic al C.C. al P.M.R. a hotărât eliberarea lui Ion Şerb din funcţia respectivă şi numirea în locul său a colonelului Gheorghe I. Catană, şeful Secţiei Organizatorice şi locţiitor al şefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei – absolvent al Academiei Militare Politice de la Bucureşti, promoţia 1953.

Zece ani mai târziu, generalul-locotenent Ion Şerb a fost trecut în rezervă cu gradul de soldat (30 septembrie 1971) şi deferit justiţiei „pentru deţinere ilegală de documente şi divulgarea secretului de stat”. Ofiţerii Direcţiei a IV-a (Contrainformaţii Militare) a Departamentului Securităţii Statului au găsit la domiciliul locţiitorului comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor mai multe documente secrete, printre acestea aflându-se două hărţi cu însemnări. Pentru calmarea situaţiei, mareşalul Ivan Iakubovski, comandant-şef al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, a propus lui Nicolae Ceauşescu, la 19 ianuarie 1972, înlocuirea de la post a reprezentantului Comandamentului Forţelor Armate Unite în România, generalul-colonel Gheorghi Pavlovici Romanov – implicat în cazul de spionaj al lui Ion Şerb. Liderul suprem al P.C.R. a acceptat propunerea respectivă, însă generalul român a fost condamnat la şapte ani de închisoare.

Noul reprezentant al C.F.A.U. pe lângă armata română, generalul-colonel A. A. Dementiev, a preluat funcţia respectivă în luna martie 1972 şi a avut, ca personal ajutător, un locţiitor (generalul-maior M. B. Razumov), un ofiţer translator (locotenent-colonelul P. Boloţki), un ofiţer cu cifrul (locotenentul-major Igor Vladimirovici Masiuk), un subofiţer (pentru chestiuni administrative) şi o dactilografă (Sofia Sergheevna). De remarcat este faptul că, potrivit Hotărârii Comitetului Politic Consultativ al O.T.V. (Moscova, 29 martie 1961) şi protocolului militar româno-sovietic (semnat de generalul Leontin Sălăjan la Moscova, la 31 martie 1961), reprezentanţa C.F.A.U. în România avea următoarea componenţă: un reprezentant principal al C.F.A.U. pe lângă Ministerul Forţelor Armate ale R.P. Române şi câte un reprezentant (evident, sovietic) pentru pregătirea de luptă a armatei române, apărarea antiaeriană a teritoriului, precum şi pentru marina militară română.

Anumiţi comentatori au încercat să explice – fără a aduce dovezi în sensul celor afirmate – faptul că Nicolae Ceauşescu l-a eliberat înainte de termen pe Ion Şerb (după patru ani), pentru a nu se tensiona şi mai mult relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova. În opinia noastră, fostul general a efectuat două treimi din sentinţă (în perioada 1972-1976) şi a fost eliberat condiţionat pentru bună purtare în detenţie, exact cum era prevăzut în legislaţia în vigoare la data respectivă. Pentru a demonstra acest lucru se poate utiliza aritmetica elementară. Cele două treimi au însemnat 63 de luni calendaristice (5 ani şi trei luni) şi trebuie să ţinem cont de perioada anchetării lui Ion Şerb în stare de arest (septembrie 1971 – ianuarie 1972). În aceste condiţii, povestea lui Ion Mihai Pacepa despre întâlnirea din Crimeea dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (3 august 1976), revenirea în ţară a liderului P.C.R. şi aşa-zisul ordin al acestuia privind punerea în libertate a lui Ion Şerb este doar o simplă fabulaţie a fostului general de Securitate.

O mărturie privind soarta lui Ion Şerb, după eliberarea sa din închisoarea de la Aiud, provine de la Ştefan Geamănu – preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Gorj. Într-un interviu relativ recent (ianuarie 2013), acesta a afirmat că l-a întâlnit pe fostul general în anii ’80, la Baza Judeţeană de Aprovizionare Tehnico-Materială Gorj. Ion Şerb era atunci director la Întreprinderea de Transport şi Utilaje pentru Construcţii de la Rovinari. Din cauza răsturnării unei bascule cu cărbune peste el, fostul spion a fost internat în spital, unde i s-a amputat un deget de la picior. Deoarece nu a crezut că era doar victimă a unui accident de muncă, Ion Şerb l-a rugat pe Ştefan Geamănu să îl păzească împreună cu un coleg, pentru a nu fi lichidat de Securitate. După câteva zile a sosit la spital sora generalului şi teoria conspiraţiei, vehiculată de Ion Şerb, nu s-a confirmat.

Anumiţi membri ai fostei Securităţi, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au sugerat (greşit, după părerea noastră) faptul că generalul Ion Şerb a acţionat mult timp în folosul serviciilor secrete româneşti şi a adus beneficii deosebite României până în momentul în arestării sale, iar sentinţa nu a fost îndeplinită în totalitate din acest motiv. Teza respectivă a fost preluată şi susţinută de profesorul universitar Ion Coja pe blogul personal, astfel: „Fac o paranteză: a fost atunci, după august 1968, arestat un general român acuzat că a trădat și le-a predat rușilor niște documente privind schema de apărare a României în cazul unei invazii sovietice. Generalul Șerb, dacă nu mă înșel. Arestat și anchetat, generalul a cerut să vorbească cu Ceaușescu, să se explice către acesta. În fața lui Ceaușescu a pretins că gestul său a fost salvator pentru Țară, deoarece rușii nu prea credeau că suntem dispuși să ieșim la bătaie. Documentele furnizate de el rușilor i-a convins că „nebunul” de Ceaușescu nu glumește și că avea susținerea tuturor românilor ca să reziste invaziei sovietice cât se va putea”.

La rândul său, ziaristul Ion Cristoiu a încercat să îl prezinte pe generalul Ion Șerb drept un erou şi răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: Neagu Cosma, fost general de Securitate şi comandant al Direcţiei a III-a (contraspionaj), a publicat la 4 martie 1993, în ziarul „Vremea”, sub un titlu foarte dur („Der Putzer Cristoiu”), un articol în care îl ridiculiza pe jurnalist pentru tentativa sa de reabilitare a fostului spion sovietic.

Cazul lui Ion Şerb a fost prezentat şi în presa din străinătate. Astfel, la 21 februarie 1972, revista vest-germană „Der Spiegel” şi-a informat cititorii despre reţeaua sovietică de spionaj de la Bucureşti, condusă de colonelul Musatov, fost ataşat militar al URSS în România, şi despre arestarea şi împuşcarea generalului de către un pluton român de execuţie, în ianuarie 1972. Ştirea eronată a provenit de la agenţia „Associated Press”, care se baza pe „anumite surse diplomatice din capitala Franţei”. O săptămână mai târziu, revista americană „Time” a publicat informaţia despre „o presupusă executare a unui general român, Ion Şerb”. Ştirea despre arestarea sa a fost reluată la 20 decembrie 1972 – în „Lebanon Daily News” (Lebanon, Pennsylvania) şi „Lubbock Avalanche-Journal” (Lubbock, Texas) – fără a se mai repeta greşeala din „Der Spiegel” şi „Time” privind execuţia capitală care ar fi avut loc în ianuarie 1972, în România.

  • Versiunea completă a acestui text a fost publicată în Armata României și politica națională. Studii și comunicări prezentate la Sesiunea națională de comunicări științifice Pitești-Mioveni, 24 iulie 2015, Editura Istros, Brăila, 2015, p. 213-218.
  • Ideile principale au fost prezentate şi la conferinţa internaţională Need to Know III: Them vs. Us. Image of the Enemy (Visby, Suedia, 26-27 septembrie 2013), organizată de „The Institute of National Remembrance” (Polonia), „The Uppsala University” (Suedia), „The Center for Cold War Studies of the Univesity of Southern Denmark” (Danemarca) şi „The Baltic Intelligence and Security Studies Association”.

ADDENDA

După lovitura de stat din decembrie 1989, generalul Ion Şerb s-a înscris în Partidul Socialist al Muncii, înfiinţat de fostul premier comunist Ilie Verdeţ şi, în luna iunie 1996, a câştigat alegerile organizate pentru funcţia de primar în comuna natală Malu cu Flori (jud. Dâmboviţa). În primul tur de scrutin, Ion Şerb a obţinut primul loc (din cinci candidaţi), cu 562 voturi favorabile (40,03% din totalul celor exprimate), iar în al doilea tur a obţinut 810 voturi (54,14% din numărul total de voturi), învingându-l pe Constantin Voica, reprezentantul Uniunii Social Democrate PD (FSN) – PSDR.

La alegerile locale din luna iunie 2000, Ion Şerb a candidat din nou, însă ca reprezentant al Partidului România Mare. În primul tur de scrutin, acesta a obţinut 127 voturi favorabile (9,19% din totalul voturilor) şi s-a situat pe poziţia a patra (din nouă candidaţi). Constantin Voica a participat ca independent şi a câştigat în al doilea tur, cu 1052 voturi favorabile (73,26% din totalul celor exprimate).

După insuccesul înregistrat la alegerile locale din vara anului 2000, generalul Ion Şerb s-a retras din viaţa publică. Într-o ştire de presă din 22 august 2005, s-a amintit faptul că, în perioada mandatului său de primar, a pus în posesie în mod abuziv, împreună cu Ion Simion (secretarul comunei), o suprafaţă de 600 m2 de teren, în favoarea lui Ion Bucura (în anul 1996).

La 27 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a constatat abuzul în serviciu săvărşit de Ion Şerb şi Ion Simion, însă fostul general şi primar a decedat între timp (5 ianuarie 2004, Malu cu Flori), iar fapta a fost prescrisă în cazul secretarului comunei.

  • Text publicat în Biografia unui spion sovietic: generalul Ion Şerb, în „Caietele CNSAS”, anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011, Editura CNSAS, Bucureşti, 2013, p. 361.

[1] Mulţumim pe această cale domnului Eugen Dorin Spătaru, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, pentru datele biografice pe care ni le-a pus la dispoziţie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

 
 
Contributors 881 11-01-2016 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 30 Pagina incarcata in 0.203809022903 secunde