Scrisori de dragoste: Oscar Wilde către Lordul Alfred Douglas

 

wilde and bossieScrisă în închisoare de Oscar Wilde, De profundis e o epistolă către Lordul Alfred Douglas, prietenul și iubitul alintat cu numele de Bossie. Legătura lor, condamnată de morala și legile vremii, îl aduseseră pe autor după gratii în 1895, pentru doi ani de muncă silnică. Aceste pagini intense sunt deopotrivă retrospectiva amară a unei povești de dragoste eșuate și o căutare spirituală care începe cu suferința și penitența.

Închisoarea MS, Reading

Dragă Bossie,

După o lungă și neroditoare așteptare, am hotărât să-ți scriu eu atât de dragul tău, cât și de al meu, căci n-aș vrea să cred că am trecut prin doi ani lungi de temniță fără să fi primit niciodată un rând de la tine, ori măar vreo veste, vreun mesaj, altele decât cele care mi-au produs suferință.

Nefasta și profund deplorabila noastră prietenie s-a sfârșit în ruine și oprobiu public pentru mine, deși amintirea vechii noastre afecțiuni îmi este adesea aproape, iar gândul că dezgustul, amărăciunea și disprețul vor lua pentru totdeauna în inima mea locul pe care odinioară îl avea dragostea mă întristează cumplit: vei simți, cred, și tu, în sufletul tău, că a-mi scrie aici, unde zac în singurătatea vieții de închisoare, ar fi mai bine decât să-mi publici scrisorile fără permisiunea mea ori să-mi dedici poezii fără să ți-o cer, chiar dacă lumea nu va ști nimic despre vorbele de durere sau de pasiune, de căință sau de indiferență pe care vei alege să le trimiți ca răspuns ori chemare. […]

Voi începe prin a-ți spune că mă învinuiesc cumplit. Stând aici, în această celulă întunecoasă, în haine de osândit, un om dezonorat și distrus, mă învinuiesc. În nopțile tulburi și agitate de neliniște, în zilele lungi și monotone de suferință, pe mine mă învinuiesc. Mă învinuiesc că am permis unei prieteni neintelectuale, o prietenie al cărei scop primar nu era crearea și contemplarea lucrurilor frumoase, să-mi domine complet viața. […]

M-am lăsat ademenit în vrăji prelungite de superficialitate senzuală și lipsită de sens. M-am amuzat să fiu un dandy, un om de lume. M-am înconjurat de firile cele mai mărunte și mințile cele mai înguste. Am devenit cheltuitorul iresponsabil al propriului meu geniu, iar risipirea unei tinereți eterne, mi-a adus o bizară bucurie. Obosit să fiu pe culmi, am coborât deliberat în adâncuri, în căutare de senzații noi. […]

Am crezut că viața va fi o comedie strălucitoare și că tu vei fi unul dintre multele personaje luminoase din ea. Am descoperit că este o tragedie oribilă și cruntă și că declanșatorul sinistru al marii catastrofe, sinistru în concentrarea țelului și intensitatea voinței înguste, ai fost tu, dezbărat de masca bucuriei și plăcerii de care și tu, nu mai puțin decât mine, ai fost amăgit și condus pe calea pierzaniei. […]

Zac în temniță de aproape doi ani. Natura mea a ajuns la o deznădejde sălbatică; la o abandonare către suferință pe care ți-e milă și s-o privești; la o cumplită și neputincioasă furie; la amărăciune și dispreț; la o durere strigată în gura mare, o nefericire ce nu-și găsește glas, o tristețe mută. Am trecut prin fiecare stare posibilă a suferinței.


sursa: Oscar Wilde, De profundis, Traducere și note de Luana Schidu, Postfață de Mihaela Anghelescu Irimia, Editura Humanitas, București, 2014

Anunțuri

Partajează asta:

Dacă ți-a plăcut:

Apreciază Încarc...
 
 
IstoriiRegasite 52 19-04-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 26 Pagina incarcata in 0.163673877716 secunde