Povestea lui „Mad Jack”, ofițerul din Al Doilea Război Mondial care pleca la luptă înarmat cu o sabie și un arc cu săgeți. „Mad Jack” a ajuns până la gradul de locotenent-colonel!

 

Jack Churchill a fost un ofițer al armatei britanice care, pe durata Celui de-al Doilea Război Mondial, a participat la misiunile de luptă echipat cu o sabie scoțiană, un arc lung englezesc, o tolbă plină cu săgeți și… un cimpoi. Nu doar c-a scăpat viu din toate confruntările militare și aventurile la care a participat, dar a mai dus și o viață lungă, de aproape 90 de ani. De la căpitanul Jack Churchill, luptător faimos în armata britanică, a rămas o vorbă celebră: „Orice ofițer care pleacă la luptă fără sabie este echipat necorespunzător”.

i

În viața civilă, britanicul Churchill (n-avea nicio legătură de rudenie cu premierul Winston Churchill) a lucrat ca editor de presă, în Kenya. În 1939, la vârsta de 33 de ani, Churchill a reprezentat Marea Britanie la campionatul mondial de tir cu arcul. Curând, această armă străveche, ieșită de secole din uzul armatelor statelor avansate, avea să-l însoțească pe „Mad Jack” – așa cum avea să fie poreclit Churchill, pe câmpurile de luptă ale Celui de-al Doilea Război Mondial.

Churchill a fost chemat la arme după ce nemții au invadat Polonia, în 1939. A făcut parte dintre trupele britanice trimise în Franța, în 1940. În luna mai a acelui an a efectuat, cu camarazii săi, un atac-surpriză asupra unei patrule germane. Cel care a dat semnalul de atac a fost Churchill, care l-a doborât, într-o clipită, pe un subofițer inamic, printr-o săgeată bine țintită.

f

În gigantica conflagrație mondială, în care s-au confruntat zeci de milioane soldați de aproape toate naționalitățile, Churchill a fost singurul militar care și-a doborât inamicii cu ajutorul unui arc lung englezesc („longbow”). Cel mai vechi arc de acest fel a fost găsit în Anglia și datează de pe la 2600 î.Hr. Aceste arcuri au fost folosite cu mult succes în prima parte a Războiului de 100 de ani, început în 1337.

Churchill a luptat în Norvegia, Italia și Iugoslavia, fiind medaliat în două rânduri, pentru faptele sale de arme. Pentru a semnala începutul unui raid asupra unei garnizoane germane în Norvegia, în 1941, Churchill și-a părăsit poziția cântând la cimpoi o baladă tradițională scoțiană, înainte de a lansa o grenadă înspre pozițiile inamice, aruncându-se, apoi, în luptă, ca un leu.

c

Într-o confruntare cu trupele germane desfășurată în Iugoslavia din 1944, un proiectil de mortier căzut în apropiere i-a rănit grav ori i-a ucis pe toți camarazii lui Churchill. Acesta a fost rănit și el, nu foarte sever, dar a fost înconjurat și capturat de către germani. După interogatoriu, a fost trimis într-un lagăr de concentrare. De acolo a evadat spectaculos, târându-se pe sub valurile de sârmă ghimpată și parcurgând o conductă de canalizare. Însă, curând a fost capturat din nou.

Cum războiul se apropia de sfârșit, Churchill și ceilalți prizonieri se temeau că vor fi uciși de către trupele SS care îi păzeau. Din fericire, au fost eliberați cu toții de către un ofițer german, înainte ca luptătorii SS să le vină de hac. Pentru Churchill războiul s-a încheiat cu… păreri de rău. Se simțea, în luptă, ca peștele în apă. După război Churchill a rămas în armata britanică, fiind avansat până la gradul de locotenent-colonel. A fost transferat în Australia, unde a învățat surfingul, creând chiar un nou model de placă de surf.

a

Locotenent-colonelul Jack Churchill al armatei britanice este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari războinici din toate timpurile. Churchill, singurul militar care și-a doborât adversarii cu arcul în ultimul război mondial, fost un ostaș înăscut, de un curaj incredibil, lucru care i-a atras porecla „Mad Jack”, din partea camarazilor de arme!

d

e

g

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: controversialtimes.com, wikipedia.org

Imagini: www.badassoftheweek.com, www.planetfigure.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

loading...

 
 
CunoasteLumea 291 01-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 33 Pagina incarcata in 0.194468021393 secunde