Om bogat ….om sarac

 
Este sărăcia un motiv pentru care să te osteneşti să scrii despre ea? Dacă dragostea cere cuvinte pentru că vine cu teama de suferinţă, sărăcia este o suferinţă sigură. Sărăcia e o problemă, nu din cauza faptului că unii sunt bogaţi iar alţii – doar alţii săraci, deşi acest lucru este desigur nedrept. Sărăcia e o problemă nu pentru că purtătorii de cuvânt ai acelei societăţi, datorită căreia săracii devin săraci şi susţin că săracii sunt săraci pentru că sunt leneşi, nepsători, incompetenţi. Deşi aceasta este o inepţie jignitoare. Sărăcia e o problemă nu pentru că este extrem de dificil, pentru cineva care s-a născut în sânul ei să se ridice deasupra ei, chiar şi dacă e norocos, descurcăreţ, harnic, cu obraz gros şi nefiresc de răbdător. Deşi este infernal dacă injustiţia e destinul. Sărăcia este rareori rezultatul răutăţii deliberate, deşi se poate întâmpla: de exemplu, atunci când cineva e forţat prin discriminare rasială (sau de gen) să ocupe o poziţie economică şi socială inferioară celei care i-ar reveni dacă ar fi alb – sau bărbat, sau homosexual. Aceasta este o ofensă inacceptabilă, dar nu şi rară. Sărăcia – care cunoaşte diferite grade – este atât de îngrozitoare deoarece ne forţează să acordăm atenţie exclusiv acelor lucruri care nu mai sunt bune nici în bunăstare: suntem constrânşi să ne concentrăm asupra aspectelor materiale ale vieţii, asupra faptului că ne e frig, ne e foame, nu avem cum să ne odihnim, trebuie să ne plictisim sau suntem constrânşi să ne petrecem timpul în moduri ruşinoase deoarece nu ne permitem mai mult, nu putem avea parte de un partener atrăgător, de o vorbă bună, de spiritualitate, de umor, de frumuseţe, de schimbare, de cele o mie de feluri ale bucuriei. Nu e obligatoriu ca cei bogaţi să se concentreze doar asupra trupului şi a plăcerii,dar între satisfacţie şi lipsă e o mare diferenţă. Vagabonzi şi cerşetori, muncitori necalificaţi şi paznici de noapte, vorbesc mai mult despre bani, preţuri şi calitatea mărfurilor decât directorii de fabrică şi managerii de bănci. Sărăcia îl impinge pe omul de rând cu nasul în macroeconomie. Omul sărac nu are mijloace pentru a se ridica deasupra grijilor sale de bază, deasupra mâncării, a încălzirii, a iluminării, deasupra izolaţiei acoperişului şi a blocului.Omului sărac nu îi e indiferent ce se dă la televizor. Lui nu poate să-i fie indiferent ce se scrie în ziarul gratuit. Nu poate să privească de sus mulţimea grăbită, zgomotoasă, ieşită din minţi cu ocazia isteriei reducerilor de sezon – desi clasa de mijloc o face. Omul sărac nu poate să-şi acopere urechile la auzul „mizeriei culturale“ publice, dacă nu vrea să renunţe cu totul la muzică. Omul sărac nu poate să îi pună în mână copilului său alte cărţi decât cele pe care i le oferă şcoala decăzută intelectual. Pe omul sărac circumstanţele îl obligă, indiferent de înclinaţiile şi gusturile sale, să se prostească, să fie banal/comun şi lipsit de gusturi, să nu se poată preocupa de nimic altceva decât de problemele sale personale. Cu alte cuvinte: să fie asemenea societăţii care îl exploatează, îl distruge, îl chinuie, îl dispreţuieşte în timp ce trăieşte de pe urma sa din el. Omul sărac poartă doar haine urâte – de la second-hand-uri, din piaţa chinezească. Omul sărac nu poate să aibă decât mobilă urâtă, covor urât, lampă urâtă, scrumieră urâtă, pereţi sau tapet în culori respingătoare. Omul sărac poarta încălzirea centrală în propriul corp, omul sărac e azi supraponderal, lipsit de forme. Părului său nu îi foloseşte şamponul ieftin, dinţilor pasta de dinţi ieftină, mirosului deodorantul ieftin, tenului noxele industriale şi smogul stradal. Moralităţii sale nu îi foloseşte cultura de masă, limbajului său îi dăunează mulţimea subumană de staruri decăzute bâjbâind agramat la televizor, imaginaţia îi este distrusă de kitsch-ul ce şopteşte din milioane de boxe. Copilul său ucide pentru „adidaşi de firmă”, „geacă de firmă”, „telefon de firmă”. Orizontul politic îi este umplut de paranoia sălbatică împotriva celuilalt sărac, a celuilalt bogat, a celeilate echipe de fotbal, şi împotriva celor care ar fi vinovaţi de suferinţa şi distrugerea sa spirituală. La omul sărac nu ajunge sunetul bucuriei şi cuvintele iubirii de aproape, el aparţine, exact ca şi acum patru mii de ani unei caste separate, chiar dacă acest lucru nu mai e azi obligatoriu. Doar comun. Să încerce cineva să îi vorbească omului sărac din Europa de Est, despre „democraţie” – sau despre schimbarea de regim. Dacă supravieţuieşte rănilor, poate să afle ce merită acela care batjocoreşte, lipsit de conştiinţă, săracii. Virtutea săracului este curăţenia. Se spune: „sărac dar curat“. Sărmanul ar replica, despre expresia aceasta, că este o invenţie a bogaţilor, pentru că este, în primul rând, o ironie. Curăţenia nu este o consecinţă a sărăciei ci o cauză a acesteia. Curăţenia săracului se datorează fie fricii, fie lenei, fie spiritului. Cel leneş nu e curat şi la propriu, cel fricos se ascunde. Mulţumirea e semnul sărăciei cauzate de spirit. Mulţumirea e o armă mai puternică decât o avere. Mai este sărac şi cel neputincios. Acesta e săracul creştin, cel pe care trebuie să-l ajute bogatul. Dacă şi bogăţia şi sărăcia aduc suferinţă, atunci care mai este diferenţa între ele? Este! Cei bogaţi plâng având convingerea că sunt auziţi, cei săraci plâng în singurătate. Numai că plânsul, nimeni nu îl ascultă. Săracul are avantajul de a avea dreptate. Nefericita lui înţelepciune îl salvează de ridicol. Râsul săracului este o uitare, un somn adânc. Bogatul nu poate râde, el doar interpretează gestul de a râde, din cauza permanentei sale stări de veghe. Ştie, că atunci când uită de bogăţia sa, devine imediat sărac. Totuşi, râsul bogatului e mai gălăgios, el are siguranţa zilei de azi şi probabil, şi a celei de mâine. E un avantaj indiscutabil. Între bogăţie şi săracie nu e decât un somn, în care unii nu vor să cadă şi din care ceilalţi nu vor să se trezească. Ce preferi? Să fii bogat sau să fii sărac? Toţi oamenii îşi vor pune aceeaşi întrebare, înainte de a răspunde: ce am de pierdut?! Simţul conservării e mai adânc decât cel al proprietăţii. Toată lumea preferă înainte de toate, să fie. Nu se spune că eu am bogăţie ci eu sunt bogat. Dacă eşti bogat, atunci eşti rugat, eşti supărat, eşti respectat. Rămâi aşa. Dacă eşti sărac poţi iubi, iubirea nu are graniţe. Tema aceasta este a săracilor. Bogaţii pretind iubirea. Iubirea pretinsă e o clădire mare zidită pe nisip. Iubirea săracului e o colibă ridicată pe o fundaţie de piatră. Există şi clădiri mari, pe fundaţii de piatră, dar puţine. Aceste construcţii nu se fac cu meşteri plătiţi ci se construiesc cărămidă după cărămidă, de către cei în cauză. Sărăcia şi bogăţia sunt două extreme. La mijlocul distanţei este starea normală, în realitate starea e confuză, e un duş cu jumatate din şiroaie fierbinţi şi jumătate reci. O farfurie în care sunt puse şi ciorba şi tocana şi prăjitura. Viaţa celor din această zonă socială e cea mai grea. Şi săracii, şi bogaţii, îşi dezvoltă cu uşurinţă o filozofie pe care se bazează viaţa lor. Gândirea celor de mijloc nu are o definiţie de bază lămurită Dacă aparent starea de mijloc conferă o stabilitate pe care nici bogaţii şi nici săracii nu o au, aceasta este una exterioară. Compensarea acestui avantaj se face printr-un permanent consum psihic. Toată viaţa lor aceşti oameni privesc spre cele doua lumi, din stânga şi din dreapta lor (nu în jos şi în sus), a celor săraci şi a celor bogaţi şi sunt, alternativ, multumiţi şi nemulţumiţi. Săracul s-a decis a fi mulţumit, bogatul s-a decis a fi nemulţumit, ambii au această linişte esenţială, s-au împăcat cu o decizie. Conceptul modern de societate puternică, având o largă pătură de mijloc, e amăgitor şi dramatic. Aceştia sunt oamenii invizibili, decorul neimportant al străzii, armatele din economie. Ei sunt fundaţia dedesubtul căreia e nisipul. Ce preferi: să fii sărac , de mijloc sau bogat ?
 
 
Internet 1542 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 11 Pagina incarcata in 0.191836833954 secunde