Obiceiurile si ritualurile fascinante ale geto-dacilor. De ce nu se temeau de moarte?

 

Ritualurile funebre ale geto-dacilor îi impresionau chiar si pe contemporanii lor. Obisnuiau sa petreaca si sa se veseleasca la înmormântari, iar în rugurile în care erau arse cadavrele barbatilor, sotiile acestora se aruncau adeseori. Moartea era primita cu bucurie de daci, sustin istoricii.

Istoricul Herodot este autorul unor marturii fascinante despre popoarele care au trait pe actualul teritoriu al tarii noastre si în celelalte tinuturi ale Traciei, în urma cu 2.500 de ani. Istoricul antic a descris modul neobisnuit în care geto-dacii se raportau la moarte. Se credeau nemuritori, sustinea Herodot, de aceea au înfruntat fara teama puternicele armate ale împaratului persan Darius. Iar credinta în nemurire le era data prin credintele în Zamolxis, divinitatea suprema a geto-dacilor. 

Unul dintre ritualurile prin care dacii îsi înfruntau moartea, relatat de Herodot, a fost obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimitându-i ca soli zeului Zamolxis.

“Trimiterea solului se face astfel: câtiva dintre ei, asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar altii, apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leaga de câteva ori si apoi, facându-i vânt, îl arunca în sus peste vârfurile sulitelor. Daca în cadere omul moare strapuns, ramân încredintati ca zeul le este binevoitor, daca nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viata”, scria Herodot, în Istorii.

Plângeau la nasteri, râdeau la înmormântari

Ion Horatiu Crisan prezenta în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor”, publicat în 1986, o relatare impresionanta a istoricului Herodot, despre comportamentul emotional al stramosilor fata de viata si moarte.

[embedded content]

“Vorbind despre trausi, traci care locuiau în Muntii Rodope, ne spune ca: rudele stau în jurul nou-nascutului si plâng nenorocirile ce va trebui sa le îndure acesta, o data ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferintele omenesti. Când moare cineva, trausii îl îngroapa glumind si bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapa omul si arata cât este el de fericit în toate privintele”, informa autorul Ion Horatiu Crisan. 

Si alti autori antici, citati în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor”, au relatat despre obiceiul prin care copii erau plânsi la nastere si fericiti la moarte.

Serbari în onoarea mortilor

Obiceiurile de înmormântare ale daco-getilor erau cu totul neobisnuite fata de cele actuale. Istoricul Ion Horatiu Crisan citeaza o relatare a lui Herodot, despre înmormântarile celor bogati.

“Expun timp de trei zile cadavrul. Apoi jertfesc tot felul de animale si dupa un mare ospat, înainte de care îl jelesc pe mort, îl înmormânteaza pe cel raposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridica apoi o movila si statornicesc felurite întreceri, la care rasplatile cele mai însemnate se dau luptelor în doi”, arata istoricul.

Alte triburi tracice respectau ritualul prin care la moartea unui barbat cu mai multe sotii cea mai vrednica dintre ele era înjunghiata si înmormântata apoi împreuna cu el, spre supararea celorlalte femei ramase în viata. În timpul ospetelor geto-dacilor, Zamolxis “îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururi, vor avea parte de toate bunatatile. Ei spun ca mortii pleaca la Zamolxis si ca se vor reîntoarce. Dintotdeauna au crezut ca astfel de lucruri sunt adevarate. Aduc jertfe si benchetuiesc ca si cum mortul se va întoarce”,  scria Herodot.

Sotiile, înjunghiate peste cadavre

Femeile geto-dace voiau sa fie ucise deasupra cadavrelor sotilor lor si sa fie înmormântate împreuna cu acesta, potrivit cercetatorului Ion Horatiu Crisan. Cei care voiau sa le linisteasca si sa le ia de sotii aduceau lânga rugul pe care urma sa fie ars trupul raposatului arme si daruri, spunând ca sunt gata sa se lupte cu sufletul acestuia, pentru a le permite casatoria cu vaduva lui. “Tracii au un dispret pentru viata dintr-un exercitiu natural de întelepciune. Toti sunt gata pentru moarte de buna voie, deoarece unii dintre ei socotesc ca sufletele mortilor se întorc, iar altii ca ele nu mor, ci devin mai fericite”, scrie autorul volumului “Spiritualitatea geto-dacilor”, citându-l pe istoricul antic Solnius.

[embedded content]

Cel mai raspândit obicei al înmormântarii la geto-daci era cel prin incineratie. Acesta a fost mentinut din cele mai vechi timpuri, pâna dupa ocupatia romana a unor teritorii din Dacia. Rugurile pe care erau arsi mortii erau colective, iar oasele si ramasitele lor erau înhumate apoi, alaturi de obiectele personale si podoabele care au apartinut defunctilor. „Banchetul funebru (dupa relatarea lui Herodot) avea loc înaintea incinerarii, iar vasele folosite erau aruncate pe rug, când el ardea sau dupa ce focul s-a stins”, afirma Ion Horatiu Crisan.

Cerecetatorul mentiona relatarile unor istorici antici care afirmau ca unele dintre femeile geto-dace se aruncau în rugul pe care ardea cadavrul sotului.

Capeteniile, înmormântate împreuna cu alaiul

De un altfel de ritual aveau parte fostii regi. „Vorbind despre înmormântarile regilor sciti, Herodot ne spune ca: în mormânt ei îngroapa, dupa cum i-au sugrumat, pe una dintre concubinele lui, un paharnic, un rândas la cai, un slujnic, un crainic, cai, cum si câteva din tot ce avea regele si, de asemenea, vase de aur. În continuare, istoricul din Halicarnas ne descrie obiceiul „celorlalti sciti” în care nu mai este vorba de sacrificarea femeilor, a slujitorilor ori a cailor. Obiceiul era deci practicartdoar de regi si, foarte probabil, de vârfurile aristocratiei”, scria autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor”.

Un mormânt princiar dacic, descoperit la Cugir, în care alaturi de ramasitele mortului erau înhumate si cele ale carului si calului sau, este dat ca exemplu pentru „fastul” unor astfel de ritualuri. Zeci de necropole din vremea dacilor au fost cercetate pe teritoriul actual al României. Una dintre cele mai fascinante se afla în apropiere de Castelul Corvinilor, pe Dealul Sânpetru din Hunedoara, o asezare importanta înca din Epoca Fierului.

În anii 2000, arhelogii din Hunedoara si Sibiu au scos la iveala o necropola în care au fost gasite morminte dacice de copii bine conservate, din secolul I, dupa Hristos. Cimitirul dacic continea 30 de depuneri, în care se aflau ramasitele a peste 50 de indivizi, din care marea majoritate erau copii sub sase ani, iar 20 dintre cei înhumati aveau mai putin de un an, sustineau arheologii. Doar adultii fusesera incinerati înainte ca ramasitele lor sa fie înhumate.

sursa bibliografica: Ion Horatiu Crisan „Spiritualitatea geto-dacilor”

 
 
MixDeCultura 137 19-04-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 18 Pagina incarcata in 0.187150001526 secunde