Nume grele din lumea medicală, trimise în judecată pentru luare de mită. Studente de la Medicină au plătit şi cu bani, şi cu favoruri sexuale examenele

 


Şase profesori din cadrul Facultăţii de Medicină din Craiova au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Cadrele didactice au primit mii de euro, în bani şi bijuterii, ca să îi scape pe studenţi de stresul examenelor şi să le dea note bune.
Sex, desfrâu şi şpagă pentru un examen promovat la Medicină în Craiova, asta au stabilit procurorii în anul 2015. Nume grele din lumea medicală apar în dosarul de corupţie care a fost trimis în judecată săptămâna trecută de magistraţii Curţii de Apel Craiova.
Unii profesori sunt acuzaţi că au primit banii în biroruri sau în maşini direct de la studenţi. Alţii au preferat ca studenţii cu restanţe să strângă banii şi să le cumpere anumite bijuterii scumpe.

 

 Dănuş Firu, Cristina Petrică, Liviu Chirigiu, Ştefan Oana Purcaru, Lucica Roşu şi Daniela Denisa Cernea au fost trimişi în judecată pentru luare de mită de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Profesorii din cadrul Facultăţii de Medicină Craiova au contestat de trei ori trimiterea în judecată a dosarului. Ultima cerere a fost respinsă pe data de 17 mai, iar instanţa a dispus începerea procesului. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţi. Obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 150 lei fiecare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu“, se arată în pronunţarea Curţii de Apel Craiova.

Cine sunt profesorii acuzaţi de luare de mită

Cristina Petrică este şefa disciplinei Patologie, din cadrul Facultăţii de Medicină Craiova. Doctorul este cercetat pentru luare de mită şi, la percheziţiile efectuate în anul 2015, din locuinţa Cristinei Petrică au fost ridicate mai multe bunuride valoare.

Lucica Roşu, o altă persoană cercetată, este profesor la aceeaşi facultate, fiind totodată şi şefa Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Judeţea din Craiova. Studenţii din cadrul instituţiei au precizat că preţul pentru promovarea unui examen susţinut cu Lucia Roşu era între 50 şi 100 de euro. Restanţierii erau cei care plăteau în plus. Chiar dacă anchetatorii au ridicat, la percheziţii, sume mari de bani, dar şi bijuterii scumpe din locuinţa acesteia, în declaraţia ei de avere nu apar astfel de bunuri.

Denisa Cernea este profesor la Facultatea de Medicină din Craiova, specializarea Anestezie şi Terapie Intensivă. Cadrul didactic, cercetat în acelaşi dosar de luare de mită, a făcut, în anul 1992, studii la Lyon (Franţa).

Profesorul universitar Ştefana Purcaru din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova a primit pe data de 5 februarie 2015, suma de 750 de lei de la mai multe studente pentru un examen. Anchetatorii au mai stabilit că şi profesorul Liviu Chirigiu a primit în luna iunie 2014, câte 100 de euro de la şase studenţi pentru o notă bună.     

Procurorii au confiscat în 2015 din locuinţele suspecţilor 33.508 lei, 9.210 euro şi 205 dolari, dar şi numeroase bijuterii din aur şi argint. 

În anul 2015 în luna iunie în Craiova au avut loc 15 percheziţii domiciliare la adrese din Craiova, dar şi la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie şi la Direcţia de Sănătate Publică Dolj. 

Examenele au fost promovate cu favoruri sexuale

Student: Dădui 600, nu 500

Doamnă: De ce dăduşi 600?

Student: pentru că nesimţita de ... nu pune bani, ea se ... şi îşi aranjează.

 
 
Internet 150 25-05-2017 Vali
  • Profesori interlopi dau diplome in democratie

    Bravo feciori sunteti activi sexual dar nu stiitific.Asta-i capitalismul...imoral ca totdeauna.

    26.05.2017

ADAUGA COMENTARIU

 
Online 34 Pagina incarcata in 0.146950006485 secunde