Neomarxismul – o ideologie totalitară care a invadat SUA și UE

 
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Deutsche Welle: „Mahmureală postelectorală a elitelor şi serviciilor secrete”

În timp ce europenii le predau lecţii de democraţie americanilor, responsabilii omit să-şi pună întrebări vitale lor înşişi, intelectualilor publici, precum şi, nu în ultimul rând, propriilor servicii secrete.

Mult mai greu de suportat decât bătăliile de ariergardă ale marilor perdanţi ideologici ai progresismului global care, previzibil, şi-au vărsat fierea postelectorală cu fantezii despre votul popular, a fost inadecvarea profesioniştilor politicii şi ai serviciilor secrete care, împreună cu bună parte din elita politică şi mediatică apuseană, au eşuat lamentabil în mai multe privinţe. Şi riscă s-o facă în continuare.

Vina lor este că nu şi-au făcut datoria. Deşi noima lor este să furnizeze inteligenţă, au livrat prostie cu toptanul. Şi au îndreptat către prăpastie guvernele europene şi conducerea UE. Au sucombat mental presiunilor exercitate de un grup extrem de influent de oameni politici şi magnaţi de presă, care au insistat ca instituţiile din subordinea lor să nu se rezume la a-l critica just, în opţiunile lui politice greşite, ori în deraierile sale frizând rasismul, ci să-l ridiculizeze ori să-l demonizeze sistematic pe candidatul republican la preşedinţia Americii. Şi, odată cu el, să ostracizeze majoritatea electoratului american.

Iar electoratul american din urmă „s-a obrăznicit”, în replică, să nu accepte propunerea progresistă ca majoritatea să-şi regrete identitatea şi religia, să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu o prezumtivă „istorie” (de partea „bună” a căreia se crede elita apuseană de stânga), şi de a renunţa, în numele corectitudinii politice, atât la libertatea de expresie, cât şi la dreptul de a vota cum îl taie capul.

Aceleaşi servicii au pus botul la sondaje de opinie la fel de greşite ca altele, din trecutul revoluţiilor populiste apusene.

Întrucât nu şi-au pus întrebările necesare, era imposibil să găsească răspunsurile corecte şi deci să anticipeze schimbarea de paradigmă pe care a inaugurat-o, după Brexit, victoria lui Donald Trump. Ca atare, i-au sfătuit complet aiurea pe demnitarii europeni care, la rândul lor, s-au simţit încurajaţi să repete nebunia de a refuza obstinat realitatea, preferând până în zorii zilei de 9 noiembrie 2016 să valseze la marginea ei iraţională.

Altfel nu se poate lămuri de ce în Germania, un şef al diplomaţiei totuşi foarte experimentat şi moderat precum Frank-Walter Steinmeier a putut să se hazardeze atât de grav încât să-l califice pe Donald Trump, în plină campanie electorală, drept un „profet al urii”. Să nu fi realizat el că va fi cam greu de cooperat cu şeful diplomaţiei americane după o asemenea ieşire prea puţin controlată, în condiţiile în care acelaşi demnitar berlinez refuză să-i califice pe tiranii Rusiei, Turciei, sau Coreei de Nord drept profeţi ai urii? Bineînţeles că a realizat. Dar a comis neghiobia fiind sigur, graţie informaţiilor sale, inclusiv secrete, că o preşedinţie Trump ar ţine, chipurile, de domeniul imposibilului.

La fel se explică de ce, din păcate, după cum scrie Sabina Fati, pe bună dreptate, „România nu este pregătită pentru lumea care se schimbă”.

Mulți au crezut că Statele Unite vor continua să investească la nesfârșit în apărarea Europei și au luat acest fapt ca pe un cadou perpetuu al Washingtonului.

Ministrul român de Externe spunea fără niciun fel de precauții chiar cu o zi înaintea alegerilor americane, că SUA vor face „alegerea corectă” și că relația transatlantică va continua în același fel și chiar se va consolida întrucât „nu există alternativă”. Serviciile secrete au fost cele care le-au permis dregătorilor europeni să creadă în această imaginară „lipsă de alternativă” şi să debiteze, prin urmare, enormităţi care le vor face naţiunilor europene viaţa foarte grea în raporturile cu o Americă nu doar republicană, ci dominată copios de Grand Old Party.

Ar fi fatal ca flagranta inadecvare a miniştrilor de externe europeni să rămână fără consecinţe. Serviciile secrete trebuie reformate, la rândul lor, urgent. Şi profund, căci Europa nu se poate descurca încă, în lumea globală, fără ele. Şi fără ajutorul militar american. Or, din cauza aceleiaşi inadecvări a responsabililor, care au omis să-şi determine ţările să contribuie, atât cât s-au angajat să plătească, la bugetul NATO, vulnerabilizând astfel alianţa în faţa unui populist ca Trump, statele bătrânului continent ar putea ajunge la cheremul Rusiei în ciuda apartenenţei lor la NATO.

Nu mai puţin criticabili sunt şefii marilor posturi TV şi publicaţii, care s-au lăsat, de asemenea, nu doar orbite, ci aruncate cu elan şi entuziasm în malaxorul prostirii generale, spre a participa voios la orbirea multor sute de milioane de oameni din întreaga lume liberă. Şi din America, fireşte, unde s-a votat nu doar altfel decât a dictat această concentrată forţă mediatică şi politică, acum dezamăgită şi deprimată durabil de uimitorul deznodământ, ci, vizibil şi incontestabil, în contra ei.

Nu s-au putut vedea mulţi intelectuali publici ori vreun guru de presă cu foarte mare greutate să se întrebe serios şi autocritic de ce oare s-au întâmplat toate aceste erori gravissime în mod repetat (de vreme ce şi Brexitul a prilejuit aceleaşi derapaje) şi să încerce, la fel de serios şi de autocritic, să găsească un răspuns cât de cât potrivit privind opacitatea proprie la realităţi.

Elitele europene progresiste nu sunt deci nici acum dispuse să tragă concluziile necesare, să se înnoiască şi să-şi trimită la plimbare analiştii incapabili. E clar că şocul nu s-a resorbit încă într-atât încât perdanţii să-şi asume înfrângerea şi să renunţe la jalnice jocuri de gleznă.

De pildă, la expedierea sistemului politic (lăudat când a câştigat populistul de stânga Obama, preşedinte mesianic, a cărui consecinţă politică cea mai regretabilă e chiar populismul de dreapta numit Trump) la coşul de gunoi al istoriei.

Sistemul se osândeşte cu obidă, post-factum, pentru că Hillary Clinton ar fi câştigat votul popular, pierzând la electori, în loc să se înţeleagă că e de prost gust şi o a doua oară perdant să se deplore şi să se recuze regulile consimţite ale jocului, abia după ce s-a luat bătaie. Mai productiv decât să i se dea „farului democraţiei” lecţii de democraţie ar fi să se pună întrebări dureroase, dar necesare.

Şi să se priceapă că înfrângerea doamnei Clinton se leagă, esenţialmente, nu doar de xenofobie, rasism, antiimigraţionism sau antifeminism, de sentimente „antisistem”, de greutăţile economice iscate de globalizare şi de recuzarea ideologiei corectitudinii politice laolaltă cu elita care o susţine cu fervoare religioasă, toate acestea aparţinând, în fapt, aceluiaşi grup de realităţi.

Util ar fi să se înţeleagă că este, nu în ultimul rând, consecinţa unui şir lung de cinice exagerări progresiste şi erori săvârşite din superbie, culminând cu tâmpenia de a li se cere imperativ americanilor să se înfricoşeze apocaliptic de ei înşişi, să aleagă, ca antidot, o candidată probabil penală şi profund coruptă şi să-i respingă contracandidatul doar spre a-şi procura un soi de permis de intrare în familia civilizaţiei şi a democraţiilor.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10905
  2. Foto: Internet

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
 
 
DepartamentulZero 299 12-01-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 13 Pagina incarcata in 0.15774512291 secunde