Navele lui Mesia in picturile vremurilor

 
Stiind foarte bine faptul ca Planeta Zeilor se indreapta spre sistemul nostru solar, biserica romano-catolica a inceput sa se deschida spre fenomenul OZN si viata extraterestra. Voi prezenta cateva exemple in acest sens, informatii suplimentare gasindu-se in lucrarea profesorului de religie Alfredo Lissoni, OZN – Dosarele Vaticanului:
- intr-un interviu acordat in anul 2005 ziarului Coriere della Sera, astronomul iezuit George Coyne, director din anul 1978 al Observatorului Astronomic al Vaticanului de la Castelul Gandolfo, a sustinut existenta vietii inteligente si pe alte planete.
- Monseniorul James Schianchi, profesor de morala la Institutul de Stiinte Religioase din Parma, a declarat in timpul unei conferinte tinute la Parma, la 23 aprilie 1999 si organizata de Centrul de Studii Galileo, ca “nu exista niciun fel de incompatibilitate intre doctrina crestina si eventuala existenta a unor inteligente extraterestre calificandu-i pe cei care ar nega aceasta drept “provinciali“.
- preotul José Luis Funes, licentiat in astrofizica si in teologie, membru al VATT (Vatican Advanced Technology Telescope), filiala Grupului de Cercetari de pe langa Observatorul Vaticanului (Tucson, Arizona), a afirmat: “Extraterestrii exista si sunt fratii nostri“. Stirea a aparut in Corriere della Sera, in 13 iunie 2000, fiind transmisa ziarului de reporterul stiintific Franco Foresta Martin.
- preotul Giampaolo Thorel, in numeroase articole publicate in Giornale dei Misteri (Jurnalul Misterelor), a sustinut existenta OZN-urilor si a extraterestrilor.
- cunoscutul exorcist si parapsiholog Corrado Balducci s-a pronuntat, in repetate randuri, in favoarea fenomenului OZN, intr-o emisiune speciala a telejurnalului Rai Uno, din urma cu cativa ani, afirmand ca: “Nu se poate tagadui existenta OZN-urilor pentru ca dovezile in legatura cu acestea sunt prea numeroase“.
- in spatiul rezervat stirilor stiintifice, Leonardo, din cadrul telejurnalului de la Rai Tre, se comunica, in legatura cu reluarea misiunilor spatiale ale SUA, ca Papa Ioan Paul al II-lea nu exclude existenta vietii inteligente in Univers.
Vaticanul “pastreaza“ si foarte multe documente in care exista relatari despre prezenta OZN-urilor in timpul vietii lui Mesia Isus/Enlil, de acum aproximativ 2000 de ani. Exista si numeroase desene ale unor astfel de obiecte, care au constituit sursa de inspiratie pentru numerosi pictori. Cateva exemple in acest sens:
- pe o piatra pictata din Relinquary Box (secolele VI-VII dupa Cristos), aflata la Vatican, provenita din Palestina, se poate vedea Maica Domnului stand in fata mormantului Fiului ei, precum si un vehicul ciudat care zboara pe deasupra mormantului.
Foto 1 articol
- in pictura Aparitia lui Isus si a Sfintei Fecioare (Metropolitan Museum din New York), realizata de Lorenzo Monaco (sec. XV), apare un nor straniu in forma de disc.
- doua discuri zburatoare aflate de o parte si de alta a lui Isus aflat pe cruce, care fac parte dintr-o fresca din secolul al XVII-lea, se afla in Catedrala Svetischoveli din Mtskheta, in Georgia.
- Botezul lui Isus, opera flamandului Aert De Gelder (1710, Fitzwilliams Museum din Cambridge) in care se vede o nava care trimite patru fascicule luminoase peste Mesia, in timp ce era botezat de Ioan in apele Iordanului.
- La Ianina, in Grecia, in manastirea Aghios Nicolas Spanaos, se afla o fresca ce dateaza de la jumatatea secolului al XVI-lea si care o infatiseaza pe Maria cu Isus intr-o pestera, precum si o cometa in chip de emisfera metalica (ce reflecta lumina soarelui) si care trimite pe pamant un fascicul de raze de lumina ce se termina in chip de stea si care se reflecta apoi (tot in forma de stea) pe peretii pesterii.
- acelasi fascicul de raze de lumina in forma de stea (simbol al Planetei Zeilor, Eris/Nibiru) cade pe hlamida Mariei din pictura Buna Vestire din scoala lui Lippi.
Foto 4 articol
- In Memoriile lui Nicodim pot fi citite urmatoarele: “Stau de marturie Adda, Finee si Ogia. In vreme ce sedea pe muntele Mabrech si-I invata pe ucenicii Sai, a fost vazut un nor de lumina care I-a acoperit pe Isus si pe ucenicii Sai. Si cand Isus s-a ridicat in picioare norul acela l-a luat si l-a dus in cer. Dar ucenicii Sai au ramas pe pamant si se rugau“.
- Evanghelia apocrifa a lui Petru mentioneaza ca o “lumina“ a luat cu ea trupul lui Isus rastignit si apoi l-a ingropat: “In vreme ce ostenii stateau de straja s-a auzit un glas puternic care venea din ceruri. Iara ostenii aceia au vazut cum cerurile s-au crapat si cum au iesit din ele doi barbati care au coborat pe pamant invaluiti intr-o lumina mare si s-au apropiat de mormant“.
- multe icoane bizantine il prezinta pe Mesia Isus/Enlil inaltandu-se la cer in interiorul unei nave ovoidale, numita si migdala sfanta, de culoare rosie, cu aripioare/eleroane, in timp ce ucenicii aflati de fata sunt culcati la pamant de jetul de propulsie; isi acopera ochii si urechile, iar hainele li se umfla de aerul dislocat de nava.
- imaginile infatisand migdale sfinte se intalnesc in mod frecvent in textele iesite din mainile copistilor; intr-un manuscris pastrat in Biblioteca Vaticanului (cota “UL 57, 1“) se poate vedea imaginea unui profet care asista la aparitia neasteptata a unei migdale luminoase.
- Teofan Grecul picteaza, cam pe la anul 1403, un tablou infatisandu-l pe Isus inaltandu-se la cer intr-o sfera prevazuta cu sase aripioare ca o stea cu sase colturi – steaua lui David – in timp ce apostolii se arunca la pamant.
Foto 6 articol
Cercul, crucea, patratul, triunghiul, elipsa, steaua in sase colturi, semiluna etc., simboluri care au patruns in culte religioase, organizatii secrete etc. au o origine comuna: Planeta Zeilor. Detalii in lucrarea A Douasprezecea Planeta, de Z. Sitchin (Ed. Aldo Press, Bucuresti) si Simbolurile sacre ale continentului Mu, de James Churchward (Ed. Vestala, Bucuresti). Numeroase desene legate de tematica abordata mai sus apar pe site-ul ufologului Matthew Hurley.
Tot in lucrarea mentionata, Alfredo Lissoni afirma urmatoarele:
“In ceea ce priveste cercetarile exobiologice, problema cat se poate de importanta a existentei vietii extraterestre a fost dezvoltata in cadrul programului Vacante şi cultura 2001 –  Filozofia in locurile linistii, al Centrului Dominican de Studii Filosofice din Bologna, afiliat la Facultatea de Filosofie a Universitatii Pontificale Sf. Toma d’Aquino din Roma, in perioada 8-14 august, in pliantul informativ fiind scrise urmatoarele:
“.„Misiunile spatiale au permis culegerea unei mari cantităti de informatii în legătura cu planetele sistemului solar si satelitii acestora, iar observatiile care sunt pe cale a se culege in legătură cu stelele din jurul soarelui vor permite identificarea unui anumit numar de stele care au planete si care, după toate probabilitatile , ar fi locuite”. Un exemplu în acest sens este planeta Gliese, despre care recent s-a comunicat (oficial) ca ar avea conditii de viata asemanatoare acelora de pe Pamant.
Mai voalat, si Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre OZN-uri, intr-una dintre lucrarile sale: “Luminile cerului vor fi rosii, albastre, verzi si vor fi iuti. Si vor creste mereu. O faptura care vine de departe vrea sa-i intalneasca pe oamenii Pamantului. Au mai fost intalniri”.
Vaticanul stie foarte bine adevarul despre Planeta Zeilor si despre Mesia Isus/Enlil, avand numeroase documente in acest sens. Voi prezenta in continuare alte cateva exemple de picturi, in care alaturi de Mesia Isus/Enlil apar aparate de zbor, realizate dupa desene originale de acum aproape 2000 de ani:
- la manastirea Dekany (Serbia), zidita si zugravita intre anii 1327 si 1350, in anul 1964, un student a fotografiat picturile din bolta bisericii, unde au putut fi vazute trecand in zbor de la apus la rasarit, deasupra multimii care inconjura crucea pe care era rastignit Isus, doua aparate de zbor care in spate aveau figurat jetul de propulsie.
Foto 7 articol
- la Biserica Romaneasca din Targoviste (pictor Constantin Zugravul) exista numeroase astfel de opere de arta. Un mic fragment din lucrarea (bogat ilustrata) a lui George Coanda, Arheologia viitorului – cei ce ne privesc din stele (Ed. Bibliotheca, Targoviste): “In centrul acestei picturi murale din pronaosul Bisericii Mari de la Curtea Domneasca din Targoviste se vede o luntre argintie, cu ingeri… astronauti la bord… asemanarea cu o nava cosmica… ingerii de la bord purtind in jurul capului haloul mistic, o posibila casca de astronaut”.
- Intr-o icoana ruseasca de la Zagorsk, langa Moscova (sec. XVII) Isus sta intr-o capsula verticala care prezinta un contur ovoidal, ascutit.
- o nava a fost pictata si de artistul slav Myassiedov in anul 1908 pe bolta catedralei din Sofia.
- globuri ciudate apar si in tablourile Fecioara cu Pruncul de Fillipino Lippi, si Bunavestire, de Carlo Crivelli.
Foto 8 articol
- in pictura Bunavestire a lui Berruquete se vede bine un obiect zburator prevazut cu o cupola si cu o aripa care se roteste. Obiectul are o pozitie oblica si lasa o dara.
- pictura lui Boticelli, Rastignirea mistica, in care apar, in jurul lui Isus, patru scuturi in forma de cruce, crucea fiind, asa cum am mai spus, simbolul Planetei Zeilor, numita, datorita faptului ca intersecteaza orbitele planetelor din sistemul nostru solar, Planeta Crucii.
- in biserica Sf. Petru, din Montalcino, se afla o pictura a lui Ventura Salimbeni (1567 – 1613). Aceasta ii infatiseaza pe Tatal Ceresc (Yahweh/Anu) si pe Fiul Sau (Mesia Isus/Enlil) alaturi de o uriasa sfera de culoare albastruie, prevazuta cu niste antene. Cei care au sesizat primii ciudata pictura au fost cercetatorii Roberto Capelli (Italia) si Yusuke Matsmura (Japonia) care au scos in evidenta faptul ca lucrarea se aseamana foarte mult cu un Sputnik modern sau cu un satelit Vanguard.
Foto 10 articol
- intr-o icoana ucraineana din secolul al XVI-lea, cunoscuta cu numele Botezul lui Cristos, se poate vedea o cometa alcatuita dintr-un semicerc din care se desprinde un fel de fus telescopic terminat cu un oval din care pleaca trei sageti care il lovesc pe Isus aflat in Iordan.
- migdale (nave) sfinte si chipuri ceresti in interiorul unor sfere mai apar si in: pictura Buna Vestire din scoala din Novgorod (Rusia), din secolul al XII-lea, in ilustratia Inaltarea la cer din Sacramentul (cartea cu rugaciuni) din Saint-Etiénne (sec. XI, Biblioteca Nationala din Paris), icoana Maicii Domnului, creatie a scolii din Iaroslav, din secolul al XIII-lea (Galeriile Tretiakov) din Moscova etc.
- Inaltarea la cer a lui Isus, care dispare intr-un nor ca intr-o crapatura tridimensionala este mentionata intr-un manuscris cunoscut cu numele de Pergamentul Sfantului Petru, aflat in Landesbibliothek din Karlsruhe (cota 45 r). Apostolii vad cum picioarele lui Isus dispar intr-un soi de spartura nebuloasa de culoare azurie.
- Aceeasi scena se poate vedea si intr-un desen pastrat in Biblioteca Capitoliului din Padova, si anume cum Isus dispare intr-o emisfera de culoare albastra, care se desface in doua parti pentru a-l cuprinde.
- intr-un interviu acordat in anul 2005 ziarului Coriere della Sera, astronomul iezuit George Coyne, director din anul 1978 al Observatorului Astronomic al Vaticanului de la Castelul Gandolfo, a sustinut existenta vietii inteligente si pe alte planete.- Monseniorul James Schianchi, profesor de morala la Institutul de Stiinte Religioase din Parma, a declarat in timpul unei conferinte tinute la Parma, la 23 aprilie 1999 si organizata de Centrul de Studii Galileo, ca “nu exista niciun fel de incompatibilitate intre doctrina crestina si eventuala existenta a unor inteligente extraterestre calificandu-i pe cei care ar nega aceasta drept “provinciali“.- preotul José Luis Funes, licentiat in astrofizica si in teologie, membru al VATT (Vatican Advanced Technology Telescope), filiala Grupului de Cercetari de pe langa Observatorul Vaticanului (Tucson, Arizona), a afirmat: “Extraterestrii exista si sunt fratii nostri“. Stirea a aparut in Corriere della Sera, in 13 iunie 2000, fiind transmisa ziarului de reporterul stiintific Franco Foresta Martin.- preotul Giampaolo Thorel, in numeroase articole publicate in Giornale dei Misteri (Jurnalul Misterelor), a sustinut existenta OZN-urilor si a extraterestrilor.- cunoscutul exorcist si parapsiholog Corrado Balducci s-a pronuntat, in repetate randuri, in favoarea fenomenului OZN, intr-o emisiune speciala a telejurnalului Rai Uno, din urma cu cativa ani, afirmand ca: “Nu se poate tagadui existenta OZN-urilor pentru ca dovezile in legatura cu acestea sunt prea numeroase“.- in spatiul rezervat stirilor stiintifice, Leonardo, din cadrul telejurnalului de la Rai Tre, se comunica, in legatura cu reluarea misiunilor spatiale ale SUA, ca Papa Ioan Paul al II-lea nu exclude existenta vietii inteligente in Univers.Vaticanul “pastreaza“ si foarte multe documente in care exista relatari despre prezenta OZN-urilor in timpul vietii lui Mesia Isus/Enlil, de acum aproximativ 2000 de ani. Exista si numeroase desene ale unor astfel de obiecte, care au constituit sursa de inspiratie pentru numerosi pictori. Cateva exemple in acest sens:- pe o piatra pictata din Relinquary Box (secolele VI-VII dupa Cristos), aflata la Vatican, provenita din Palestina, se poate vedea Maica Domnului stand in fata mormantului Fiului ei, precum si un vehicul ciudat care zboara pe deasupra mormantului.- doua discuri zburatoare aflate de o parte si de alta a lui Isus aflat pe cruce, care fac parte dintr-o fresca din secolul al XVII-lea, se afla in Catedrala Svetischoveli din Mtskheta, in Georgia.- acelasi fascicul de raze de lumina in forma de stea (simbol al Planetei Zeilor, Eris/Nibiru) cade pe hlamida Mariei din pictura Buna Vestire din scoala lui Lippi.- Evanghelia apocrifa a lui Petru mentioneaza ca o “lumina“ a luat cu ea trupul lui Isus rastignit si apoi l-a ingropat: “In vreme ce ostenii stateau de straja s-a auzit un glas puternic care venea din ceruri. Iara ostenii aceia au vazut cum cerurile s-au crapat si cum au iesit din ele doi barbati care au coborat pe pamant invaluiti intr-o lumina mare si s-au apropiat de mormant“.- multe icoane bizantine il prezinta pe Mesia Isus/Enlil inaltandu-se la cer in interiorul unei nave ovoidale, numita si migdala sfanta, de culoare rosie, cu aripioare/eleroane, in timp ce ucenicii aflati de fata sunt culcati la pamant de jetul de propulsie; isi acopera ochii si urechile, iar hainele li se umfla de aerul dislocat de nava.- Teofan Grecul picteaza, cam pe la anul 1403, un tablou infatisandu-l pe Isus inaltandu-se la cer intr-o sfera prevazuta cu sase aripioare ca o stea cu sase colturi – steaua lui David – in timp ce apostolii se arunca la pamant.Tot in lucrarea mentionata, Alfredo Lissoni afirma urmatoarele:“In ceea ce priveste cercetarile exobiologice, problema cat se poate de importanta a existentei vietii extraterestre a fost dezvoltata in cadrul programului Vacante şi cultura 2001 –  Filozofia in locurile linistii, al Centrului Dominican de Studii Filosofice din Bologna, afiliat la Facultatea de Filosofie a Universitatii Pontificale Sf. Toma d’Aquino din Roma, in perioada 8-14 august, in pliantul informativ fiind scrise urmatoarele:“.„Misiunile spatiale au permis culegerea unei mari cantităti de informatii în legătura cu planetele sistemului solar si satelitii acestora, iar observatiile care sunt pe cale a se culege in legătură cu stelele din jurul soarelui vor permite identificarea unui anumit numar de stele care au planete si care, după toate probabilitatile , ar fi locuite”. Un exemplu în acest sens este planeta Gliese, despre care recent s-a comunicat (oficial) ca ar avea conditii de viata asemanatoare acelora de pe Pamant.Mai voalat, si Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre OZN-uri, intr-una dintre lucrarile sale: “Luminile cerului vor fi rosii, albastre, verzi si vor fi iuti. Si vor creste mereu. O faptura care vine de departe vrea sa-i intalneasca pe oamenii Pamantului. Au mai fost intalniri”.Vaticanul stie foarte bine adevarul despre Planeta Zeilor si despre Mesia Isus/Enlil, avand numeroase documente in acest sens. Voi prezenta in continuare alte cateva exemple de picturi, in care alaturi de Mesia Isus/Enlil apar aparate de zbor, realizate dupa desene originale de acum aproape 2000 de ani:- la manastirea Dekany (Serbia), zidita si zugravita intre anii 1327 si 1350, in anul 1964, un student a fotografiat picturile din bolta bisericii, unde au putut fi vazute trecand in zbor de la apus la rasarit, deasupra multimii care inconjura crucea pe care era rastignit Isus, doua aparate de zbor care in spate aveau figurat jetul de propulsie.- Intr-o icoana ruseasca de la Zagorsk, langa Moscova (sec. XVII) Isus sta intr-o capsula verticala care prezinta un contur ovoidal, ascutit.- o nava a fost pictata si de artistul slav Myassiedov in anul 1908 pe bolta catedralei din Sofia.- globuri ciudate apar si in tablourile Fecioara cu Pruncul de Fillipino Lippi, si Bunavestire, de Carlo Crivelli.- pictura lui Boticelli, Rastignirea mistica, in care apar, in jurul lui Isus, patru scuturi in forma de cruce, crucea fiind, asa cum am mai spus, simbolul Planetei Zeilor, numita, datorita faptului ca intersecteaza orbitele planetelor din sistemul nostru solar, Planeta Crucii.- migdale (nave) sfinte si chipuri ceresti in interiorul unor sfere mai apar si in: pictura Buna Vestire din scoala din Novgorod (Rusia), din secolul al XII-lea, in ilustratia Inaltarea la cer din Sacramentul (cartea cu rugaciuni) din Saint-Etiénne (sec. XI, Biblioteca Nationala din Paris), icoana Maicii Domnului, creatie a scolii din Iaroslav, din secolul al XIII-lea (Galeriile Tretiakov) din Moscova etc.- Inaltarea la cer a lui Isus, care dispare intr-un nor ca intr-o crapatura tridimensionala este mentionata intr-un manuscris cunoscut cu numele de Pergamentul Sfantului Petru, aflat in Landesbibliothek din Karlsruhe (cota 45 r). Apostolii vad cum picioarele lui Isus dispar intr-un soi de spartura nebuloasa de culoare azurie.- Aceeasi scena se poate vedea si intr-un desen pastrat in Biblioteca Capitoliului din Padova, si anume cum Isus dispare intr-o emisfera de culoare albastra, care se desface in doua parti pentru a-l cuprinde. Cristian Negureanu
 
 
Internet 1511 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 90 Pagina incarcata in 0.202656030655 secunde