NASA plănuiește să creeze cel mai rece loc din Univers

 

NASA are de gând să creeze cel mai rece loc din Univers, iar Stația Spațială Internațională va găzdui acest experiment inedit.

Atunci când ne gândim la noțiunea de rece, nu reușim să ne gândim la adevăratul rece; chiar și spațiul cosmic este extrem de fierbinte pentru ceea ce vrea NASA să facă. Astfel, aceștia au creat un laborator mobil, Cold Atom Laboratory, sau CAL, un instrument realizat pentru a studia materia la temperaturi extrem de joase. Dispozitivul va fi transportat pe Stația Spațială Internațională, unde va crea cel mai rece loc din Univers.

CAL este de dimensiunile unei lăzi frigorifice, dar în interior găzduiește o cameră vidată performantă, lasere, dar și un generator de câmp electromagnetic. Acesta a fost creat la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena, iar testarea este aproape gata. Astfel, instrumentul va putea ajunge pe SSI în august, în cadrul unei misiuni SpaceX, de aprovizionare.

Odată ajuns la bord, CAL va fi folosit pentru a scădea temperaturile atomilor de gaze la doar câteva miliardimi de grad peste 0 absolut. Oamenii de știință nu au descoperit până acum niciun fenomen natural care să aibă asemenea temperaturi, astfel că instrumentul va crea cel mai rece loc din Univers.

cel mai rece loc din univers

Cold Atom Laboratory

Scopul coborârii temperaturii la un nivel atât de scăzut este studierea unor aspecte din fizică, imposibil de studiat la temperaturi normale. Mai exact, NASA vrea să creeze un tip de materie cunoscut drept condensat Bose-Einstein. CAL va folosi lasere setate la o anumită frecvență pentru a răci atomii din camera vidată. Apoi, un câmp de frecvență radio este folosit pentru a elimina atomii care au prea multă energie, în urmă rămânând doar atomii cu energie scăzută, care formează un condensat Bose-Einstein, arată extremetech.com.

Această stare a materiei este interesantă deoarece legile fizicii nu se mai aplică, oferind posibilitatea de observații ușoare asupra efectelor cuantice. Echipa speră să poată observa condensate Bose-Einstein pentru durate de până la 5-10 secunde. Fizicienii vor reuși astfel să descopere mai multe despre natura cuantică a materiei, dar am avea ocazia să învățăm și cum să creăm calculatoare cuantice mai bune, dar și ceasuri atomice mai precise.

 
 
Playtech 86 08-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 24 Pagina incarcata in 0.183953046799 secunde