NASA a anunțat că pe unul dintre sateliții lui Saturn există viață extraterestră

 
Descopera

NASA a anunţat că Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă mult-așteptată, pe care agenția o anunțase în urmă cu două zile. 

Mai precis, Enceladus a fost luat în considerare drept un potențial loc în care există viață extraterestră în urmă cu mai mulți ani, când sonda Cassini a identificat vapori de apă degajați din zona polului sud al satelitului. Acum, cercetătorii NASA au găsit noi dovezi care să susțină această teorie. Ei au descoperit că Enceladus are anumite substanțe care sugerează că sub suprafața sa înghețată ar putea să fie viață microbiană.

Mai precis, sonda Cassini a descoperit prima dovadă a unor reacţii chimice care se produc la adâncimi mari sub stratul de gheaţă de pe Enceladus şi care ar putea să creeze un mediu favorabil pentru colonii de microbi. Experţii sunt de părere că această descoperire reprezintă ”ultima piesă dintr-un puzzle” care dovedeşte că viaţa este posibilă pe Enceladus, corp ceresc se află la o distanţă de 1,4 miliarde de kilometri faţă de Soare, notează The Telegraph.

”În prezent, cunoaştem doar una dintre genezele vieţii, aceea care a dus la apariţia noastră, a oamenilor”, a afirmat David Rothery, profesor de planetologie şi geoştiinţe la The Open University.

”Dacă am şti că viaţa a apărut în mod independent în două locuri din Sistemul Solar, atunci putem fi încrezători în faptul că viaţa a apărut pe unele dintre zecile de miliarde de planete şi sateliţi ai acestora din jurul stelelor din galaxia noastră”, a adăugat acesta.

loading...

Oamenii de știință au considerat de mult timp că Enceladus este unul dintre principalii candidați privind viața extraterestră, deoarece adăposteşte sub suprafaţa sa de gheaţă un ocean vast, „global”, în stare lichidă. De altfel, activitatea geotermală de pe Enceladus a reprezentat una dintre marile descoperiri făcute de sonda Cassini, care a ajuns în apropiere de planeta Saturn în anul 2004.

NASA va face săptămâna această un anunț important despre oceanele aflate pe alte planete din sistemul nostru solar. O conferință de presă la care vor participa experți din întreaga lume va fi organizată astăzi, la ora 21:00 (ora României), când vor fi prezentate noile rezultate ale misiunilor Cassini şi Hubble.

Faptul că NASA intenționează să prezinte rezultate ale misiunii Cassini indică faptul că anunțul ar putea avea legătură cu unul din sateliții lui Jupiter, Europa, sau cu luna lui Saturn, Enceladus. De altfel, Europa, sub a cărei suprafață înghețată  se găsește un ocean, reprezintă unul dintre cele mai probabile locuri din Sistemul Solar în care viaţa microbiană ar putea să existe în afara Terrei.

saturn NASA a anunțat că pe unul dintre sateliții lui Saturn există viață extraterestră

Ultimul anunț majos făcut de NASA a fost în luna februarie. Atunci, Agenția Spațială Americană a anunțat că a găsit 7 planete de dimensiunea Pământului, în sistemul solar Trappist-1. Trei dintre acestea ar putea avea apă și este posibil să poată susține viața. Descoperirea a fost realizată în urma studiilor cu telescopul Spitzer Space.

Libertatea

loading...
Related Items:
 
 
Efemeride 73 13-04-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 21 Pagina incarcata in 0.135384082794 secunde