Lumea în reţele de urmărire totală

 
Postând pe internet fotografiile personale cu diferite comentarii, cei mai mulţi internauţi nu se gândesc că intră în mod voluntar sub controlul multor persoane şi organizaţii interesate. Unele companii se specializează pe dezvoltare de software-uri specializate în urmărirea activităţii oamenilor cu ajutorul datelor postate pe reţelele sociale cu acces liber. Pentru a nu provoca discuţii inutile, astfel de programe se dezvoltă în secret. Recent, ziariştii de la The Guardianau vorbit despre cel mai nou program pentru computer RIOT (Rapid Information Overlay Technology), creat de compania americană de apărare Raytheon. Elaborând şi comparând informaţiile adunate pe site-urile Twitter, Facebook, Foursquare etc., softul prezintă în cele mai mici detalii viaţa de zi cu zi a „obiectelor” supravegheate. Urmăritorul primeşte o schemă detaliată a relaţiile individului cu colegii, cunoscuţii şi rudele. Harta de deplasare a „obiectului” cu indicarea amănunţită a traseelor este inclusă. Programul RIOT aproape că face portretul psihologic al omului, incluzând obiceiurile lui, slăbiciunile ba chiar potenţialele motive pentru o acţiune sau alta. De fapt, noi toţi trăim de câţiva ani sub control, a declarat în interviul pentru Vocea Rusiei Anton Korobkov-Zemlianski, expert media. „Datele pe care noi le postăm în acces liber pe internet nu este greu să fie adunate chiar şi cu ajutorul motoarelor de căutare, nemaivorbind de programele speciale. De aceea întrebarea este cine are nevoie să ne urmărească?”. Organele de ordine, serviciile speciale pot destul de eficient să urmărească şi să controleze oamenii cu ajutorul reţelelor sociale, declară Roman Romacev, directorul general al Agenţiei de Tehnologii R-Tehno. Însă nu este vorba despre o urmărire totală, a subliniat el în interviul pentru Vocea Rusiei. „Dacă postaţi anumite informaţii despre voi pe reţelele sociale, fiţi pregătiţi ca acestea să poată fi folosite împotriva voastră. De exemplu, nu se recomandă postarea de informaţii despre familie, despre locurile pe care le vizitaţi, despre imobiliarele pe care le deţineţi sau despre mijloacele de transport”. Potrivit lui Roman Romacev, crearea unor astfel de programe, precum RIOT, reprezintă doar o nouă etapă în dezvoltarea internetului. Şi totuşi ne apropiem de momentul în care vom fi urmăriţi peste tot: atât în spaţiul virtual, cât şi în cel real. Deja acum în marile orale sunt instalate camere de supraveghere în fiecare colţ. În SUA, compania DARPA lucrează la crearea unui complex cibernetic capabil să depisteze potenţialii infractori în mulţimile mari de oameni. În banca electronică de date se vor posta modele de comportament normal şi suspect. Nu este exclus ca treptat să se transpună în realitate filmul antiutopic „Raport Special”, regizat de Steven Spielberg, în care nici măcar intenţia, ci pur şi simplu gândul la o infracţiune reprezintă un motiv de arest sau nimicire a potenţialului infractor. Apropo, dacă e să dăm crezare experţilor, deocamdată nici controlul din reţea, nici supravegherea video nu pun în pericol cetăţeanul de rând. Dacă el nu are probleme cu legea şi dacă nu se distinge prin bogăţii prea mari, nu trebuie să se teamă că este în vizorul serviciilor speciale, criminalilor, teroriştilor şi hoţilor. Vocea Rusiei
 
 
Internet 1311 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 21 Pagina incarcata in 0.1299700737 secunde