Keraunia, ”pietrele-tunet”, si primii pasi ai arheologiei

 

Putini mai stiu astazi întelesul termenului keraunia. El este folosit, cel mult, în mediul stiintific ca punct de plecare al cercetarilor arheologice. Si pare bizar, atâta vreme cât aceste keraunii au fost subiectul unor credinte întinse pe sute, poate chiar mii de ani. Credinte atât de raspândite încât doar în Australia si insulele din Pacific nu se auzise de ele.

Mai mult, ele au fost cele care ne-au facut sa întelegem, într-un final, cine suntem cu adevarat, care este trecutul nostru si, fara doar si poate, care ne sunt originile. Ce sunt kerauniile?

Istoria, o stiinta moderna…

Pare ciudat astazi ca, stiind interesul pentru stiinte al anticilor, fie ei egipteni, sumerieni sau greco-romani, niciuna dintre aceste culturi sa nu se fi interesat câtusi de putin de istorie. si totusi, nici grecii, nici egiptenii si nicio alta civilizatie nu si-au manifestat interesul pentru descoperirea trecutului îndepartat. În fapt, pâna la descifrarea hieroglifelor egiptene de catre Jean-Francois Champollion în 1824, întreaga istorie cunoscuta a omenirii nu depasea doua, maxim trei mii de ani. Încercarile de a întelege trecutul au fost sporadice.

keraunia-stiinta-tehnica-1Poate unul dintre oamenii despre care avem date certe astazi ca ar fi încercat cumva sa explice ceea ce se întâmplase cu mult înaintea contemporanilor sai a fost Khaemwese, un fiu al lui Ramses al II-lea, a carui faima de întelept si magician avea sa dureze pâna în perioada greco-romana. Khaemwese ar putea fi numit drept primul egiptolog al lumii, date fiind eforturile sale de a restaura monumente si morminte vechi de mii de ani, dar si de a întelege cultele disparute de mult din Egipt.

Circa 600 de ani mai târziu, în Babilon, mai precis în secolul al VI-lea î.Hr., Bel-Shalti-Nannar, o fiica a regelui Nabonidus, înfiintase un prim muzeu al antichitatilor, culegând o impresionanta colectie de artefacte babiloniene. Însa nimeni nu a încercat sa mearga mai adânc în trecutul omenirii.

În mai toate culturile lumii existau convingeri conform carora zeii sau o serie de eroi mitologici creasera civilizatia într-o forma perfecta, în timpuri imemoriale. Cu timpul, oamenii ar fi decazut, iar artefactele sau fosilele descoperite ocazional erau legaturi directe cu acest trecut ideal.

keraunia-stiinta-tehnica-3Xenofan din Colofon (540 – 480 î.Hr.) este, probabil, primul gânditor de la care ne-au parvenit scrieri în care se face trimitere la natura fosilelor si în care se încearca o prima interpretare a lor. Xenofan din Colofon definea resturile fosile ale nevertebratelor marine ca urme ale unor organisme disparute si concluziona, în secolul al VI-lea Î.Hr. ca, în trecutul îndepartat, uscatul fusese acoperit de ape, idee reluata ulterior de alti gânditori eleni (Herodot, Eratostene sau Strabon), iar, în secolul al XV-lea, de catre Leonardo da Vinci.

Homer sau Hesiod au oferit o imagine destul de elocventa asupra tranzitiei de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului si chiar speculatii vizavi de o perioada de timp în care armele si uneltele erau create din piatra. Sunt opere care l-au determinat pe filosoful latin Titus Lucretius Carus (99 – 55 î.Hr.) sa faca referire, în opera De rerum natura, la o tranzitie temporala de la tehnologia litica la cea de bronz, apoi la cea de fier.

Însa astfel de idei filosofice erau lipsite aproape complet de aspectul practic. A fost ca si cum nu s-ar fi constientizat deloc faptul ca ramasitele materiale din trecut ar fi putut fi folosite pentru a testa numeroasele conflicte filosofice cu privire la originea umanitatii sau opiniile generale care vizau istoria omenirii ce au caracterizat civilizatia clasica. Într-un astfel de context apare mentionata credinta în keraunii, termen folosit pentru prima oara de catre vechii greci.

Ce se credea ca sunt kerauniile?

Nimic altceva decât artefacte din piatra (topoare, vârfuri de sageti, razuitoare, pumnale sau dalti), care datau din preistorie si pâna la finalul neoliticului. Cum le-au interpretat anticii? Ei bine, aceste artefacte au fost catalogate ca talismane cu puteri magice. A fost o idee care s-a propagat rapid si în lumea romana, acolo unde numele „keraunia” a devenit „ceraunia”, precum si în lumea crestina care a înlocuit ulterior vechile credinte pagâne.

keraunia-stiinta-tehnica-4Însa kerauniile, rebotezate latineste „ceraunii”, au continuat sa existe în mentiunile învatatilor crestini. Spre exemplu, în secolul al XI-lea, episcopul Marbodius din Rennes (1035–1123), într-un poem intitulat Liber Lapidum, subliniaza modul în care aceste „pietre- tunet” (astfel se traduce „ceraunia”) îl pot proteja pe posesorul lor de trasnete, de înec, cum îl pot favoriza în lupta sau cum îi pot oferi un somn linistit.

O idee similara se regaseste în secolul al XIII-lea la preotul danez Henrik Harpestræng (?–1244), cel care mentiona ca „pietrele-tunet” erau eficiente împotriva vrajilor. Se împamântenise convingerea ca ori de câte ori tuna, sau ori de câte ori fulgera, un astfel de obiect cade din cer pe pamânt. Biserica crestina medievala promova ideea ca astfel de ceraunii sunt ramasite ale razboaielor din Rai si nimeni nu a facut cât de cât o legtura cu originea lor umana.

Un pas important în întelegerea trecutului, desi reprezinta doar o etapa incipienta, a început în secolele XV-XVI, odata cu startul epocii explorarilor geografice. Cele doua Americi, Africa, insulele din Pacific au dat atunci ocazia navigatorilor europeni sa întâlneasca societati aflate înca în stare tribala, implicit necunoscatoare ale metalelor.

Initial, descoperirea unor astfel de grupuri umane, care nu cunosteau tehnica prelucrarii metalelor si care abundau în practici contrare învataturii crestine, a parut sa confirme viziunea traditionala medievala, aceea ca odata cu îndepartarea de Orientul Mijlociu, locul în care se credea ca existase Edenul, cei care s-au aventurat spre vest sau est au pierdut contactul cu Dumnezeu si au degenerat atât moral, cât si tehnologic.

Treptat, s-a dezvoltat o viziune alternativa, plecând de la uneltele si armele tribale si compararea acestora cu acele ceraunia descoperite pe teritoriul Europei, o viziune care facea o paralela între „oamenii primitivi” si europenii preistorici. Însa a durat mult timp pâna ce aceasta paralela sa fie acceptata si chiar si mai mult, ca implicatiile sale sa fie întelese.

Ce sunt, de fapt, kerauniile?

Cea mai importanta etapa a acestui proces a reprezentat-o încadrarea corecta a artefactelor litice ca obiecte create de om si nu ca resturi de fulgere sau de alta natura supranaturala, desi procesul de schimbare a mentalitarii populare si teologice nu a fost deloc unul usor. De asemenea, extrem de importanta s-a dovedit clasificarea corecta a fosilelor. Si asta pentru ca, pâna în secolul al XVII-lea, termenul de fosila a fost folosit în sens strict literar (din latinescul „fossilis”, care înseamna „dezgropat”) si facea trimitere la absolut toate fosilele organice, mineralele sau artefactele preistorice care erau descoperite.

keraunia-stiinta-tehnica-5Naturalistul italian Fabio Collona (1567–1640) este unul dintre primii naturalisti care face o diferentiere între diferitele tipuri de „fosile” si unul dintre pionierii stiintelor naturale renascentiste care a sustinut ca natura unora dintre ele este organica. Un pas extrem de curajos într-o lume dominata înca de convingerea ca resturile fosile cresc spontan în roci si ca acestea reprezinta o alternativa anorganica la organismele vii.

Alaturi de el, geologul german Georg Pawer (1494–1555), cunoscut si sub numele de Georgius Agricola, îsi exprima opinia vizavi de natura obiectelor litice în opera De natura fossilium, publicata în 1546, si este unul dintre primii savanti care sustine ca acestea sunt creatii umane. O idee împartasita si de naturalistul italian Ulisse Aldrovandi (Aldrovantus, 1522-1605), cel care, în volumul Musaeum Mettallicum, publicat în 1648, întarea ideea ca acele vestite keraunia descoperite peste tot în lume nu sunt obiecte supranaturale ci, în fapt, sunt simple creatii umane.

O lovitura puternica data conceptiilor împamântenite a fost lansata apoi de istoricul italo-spaniol Pietro Martire d’Anghiera (1457–1526), cel care, studiind populatiile amerindiene din Caraibe, America de Nord si America Centrala, face o analogie etnografica si stipuleaza ideea ca în Europa, în timpuri uitate, ar fi existat oameni care nu aveau cunostinta de tehnica prelucrarii metalelor.

„Trucul” lui Mercati

Poate cea mai importanta lucrare, din acest punct de vedere, a fost, cea a superintendentului Gradinii Botanice din Vatican si medicul personal al Papei Clement al VII-lea, Michele Mercati (1541–1593).

keraunia-stiinta-tehnica-6Pentru multi istorici, Mercati este considerat primul erudit care a recunoscut natura umana a cerauniilor, însa o astfel de idee este una controversata, atâta vreme cât lucrarea lui Mercati, Metallotheca, a fost publicata la peste un secol dupa moartea italianului. În capitolele al 15-lea si al 16-lea ale cartii sale, dedicata studiului mineralelor si fosilelor, Michele Mercati aduce în discutie natura asa numitelor ceraunia. Conform lui Mercati, existau doua opinii în ceea ce privea natura unor astfel de obiecte.

Prima, cea populara, era, asa cum mentionam mai devreme, cea care sustinea ca obiectele de acest gen sunt aruncate pe pamânt de catre fulgere. Cea de a doua, cea pe care o agrea el însusi, era aceea care sustinea ca ceraunia reprezinta crea?ii umane. În favoarea ideii sale, Mercati cita Biblia, sustinând ca în Cartea Sfânta exista referiri clare la circumcizii efectuate de catre evrei cu ajutorul unor cutite de piatra.

Tot Mercati este cel care readuce în atentie opera lui Lucretius Carus, De rerum natura, si viziunea acestuia cu privire la tranzitia de la tehnologia litica la cea de bronz, apoi la cea de fier. Comparând ceraunia cu vârfurile de sulite sau sageti aduse din cele doua Americi în colectia Vaticanului, Mercati observa similaritati evidente si, concluziona acesta, ceraunia nu erau altceva decât creatii umane dintr-o perioada veche, o perioada în care metalul nu era cunoscut.

keraunia-stiinta-tehnica-7Mercati a mers cu concluziile si mai departe. El a observat ca unele dintre ceraunia semanau izbitor cu vârfurile de sageti amerindiene si, mai mult, ca ele fusesera create prin cioplire cu ajutorul altei pietre. El recunostea chiar si capatul ce trebuia atasat de tija de lemn. Însa toate aceste observatii au ridicat o problema importanta: de ce europenii stravechi ar fi folosit unelte de piatra în locul unora de metal, atâta vreme cât scrierile biblice sustineau ca metalurgia fusese inventata de Cain la scurta vreme dupa momentul Creatiei?

Iar la aceasta întrebare, Mercati a oferit un raspuns interesant si ingenios. El a sugerat ca în urma potopului din vremea lui Noe, fiii si urmasii acestora care s-au împrastiat prin lume s-au împartit în grupuri, unele dintre ele uitând tainele metalurgiei. Astfel, sugera Mercati, în Italia, acolo unde ceraunia erau des descoperite în zonele rurale, primii oameni folosisera arme si unelte din piatra, pâna ce fierul a fost reintrodus în uz prin comert cu alte natii.

Un truc inteligent care încerca sa împace credintele religioase cu tot mai numeroasele opinii cu privire la un trecut mai mare de sase mii de ani. De asemenea, un prim pas major în ceea ce însemna descoperirea unor episoade complet uitate ale istoriei umanitatii. Însa pâna la un astfel de deziderat aveau sa mai treaca secole de stradanii si de descoperiri.

stiinta si tehnica

 
 
MixDeCultura 62 19-05-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 33 Pagina incarcata in 0.181204080582 secunde