Fostul Președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost achitat, după ce a fost dat jos de către SUA printr-o lovitură de stat militară în timpul „Primăverii Arabe” din 2011

 
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Muhammad Hosni Sayyd Mubarak (n. 4 mai 1928) (Arabă: حسنى مبارك) a fost cel de-al IV-lea președinte al Egiptului, din 14 octombrie 1981 după ce președintele Anwar Sadat fusese asasinat la data de 6 octombrie, 1981. A demisionat in ziua de 11 februarie 2011, în urma unor îndelungi proteste.Acesta a stat 30 ani în fruntea guvernului egiptean și a fost șef al partidului PND.”[1]

„Egiptul, la capătul Primăverii Arabe. Fostul preşedinte Hosni Mubarak a fost eliberat

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, care şi-a condus ţara cu o mână de fier timp de 30 de ani, a fost eliberat, transmite AFP, notând că această decizie marchează, în mod simbolic, închiderea capitolului Primăverii Arabe în Egipt.

Închiderea dosarelor lui Hosni Mubarak, ajuns la 88 de ani, pune capăt problemelor judiciare ale fostului şef de stat egiptean, care a fost nevoit să renunţe la putere pe 11 februarie 2011, la finalul unei revolte de 18 zile reprimate în sânge. „Ideea Primăverii Arabe a încetat să existe în Egipt“, a comentat pentru AFP această decizie Mai Mogib, o profesoară de ştiinţe politice de la Universitatea Cairo.

„Discuţiile despre Mubarak şi despre simbolurile perioadei sale sunt acceptabile începând de acum în presă şi pe stradă“, a subliniat ea. După o perioadă considerată democratică, cuprinsă între jumătatea lui 2012 şi jumătatea lui 2013 şi sinonimă cu preşedinţia islamistului Mohamed Morsi, Egiptul a recăzut în mâna militarilor, odată cu înlăturarea de la putere a primului preşedinte civil ales şi instalarea la putere a generalului Abdel Fatah el-Sisi.

Opoziţia islamistă a fost redusă la tăcere, iar numeroşi lideri ai Primăverii Arabe au fost încarceraţi sau obligaţi să plece în exil. De când a fost arestat, în aprilie 2011, Hosni Mubarak a fost internat într-un spital militar din Cairo, în regim de supraveghere la domiciliu. Avocatul Farid el-Deeb a declarat luni pentru AFP că parchetul a acceptat eliberarea, iar Mubarak „va putea să se întoarcă acasă atunci când medicii vor spune că poate fi externat“.

El nu va putea însă să plece în străinătate, potrivit avocatului său. Mubarak a fost judecat în două mari procese de când a plecat de la putere. Într-unul dintre dosare, el a fost acuzat că a incitat la uciderea participanţilor la manifestaţiile din timpul Primăverii Arabe egiptene. Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă în iunie 2012, însă justiţia a dispus să aibă loc un nou proces.

În noiembrie 2014, un alt tribunal, care îl rejudeca, a dispus până la urmă să se abandoneze acuzaţiile, exonerându-l astfel pe Mubarak, însă parchetul a făcut recurs. La 2 martie, Curtea de Casaţie a confirmat abandonarea acuzaţiilor. În urma acestei decizii, familiile victimelor violenţelor din 2011 au reacţionat cu furie.

Mostafa Morsi, care şi-a pierdut fiul, Mohamed, pe 28 ianuarie 2011, a denunţat o justiţie „coruptă“. „Am crezut că Primăvara Arabă ne va aduce o viaţă mai bună, dar este mai rea. Totul este mai rău“, a spus el. În schimb, Mahmoud Ibrahim, în vârstă de 37 de ani, un fost reprezentant al Partidului Democratic Naţional, al lui Hosni Mubarak, a declarat pentru AFP că „după şase ani de aşa-zisă Primăvară Arabă, oamenii regretă perioada Mubarak cu nostalgie“.”[2]

Ce a fost Operatiunea „Primavara Araba”?

Operațiunea „Primăvara Arabă” (2010 – 2011) – orchestrată de SUA pentru a înlătura „regimurile totalitare” din Orientul Mijlociu, creându-se teroriștii ISIS pentru a provoca haos și distrugeri

Sfarsitul anului 2010 si inceputul anului 2011 a adus o serie de miscari de protest, care au avut loc in Orientul Mijlociu si Africa de Nord, cu evidentul sprijin al SUA, iar astfel de miscari au loc si la ora actuala, insa implicarea Rusiei in Orientul Mijlociu a dat peste cap toate planurile asa-zis „geostrategice” de distrugere a altor „dictatori” (exemplu: Bashar al-Assad)

Primavara Araba

Wikipedia prezinta principalele locuri ale revoltelor si modul de finalizare al lor:

„În principal, acestea au avut loc mai ales în țări arabe unde domnea un regim autoritar sau totalitar. Manifestări de stradă de o amploare deosebită s-au desfășurat în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit si Iran, având loc evenimente de mai mică amploare în Sahara Occidentală, Sudan, Djibouti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită și Oman. În aceeași perioadă s-au desfășurat demonstrații de diferite mărimi și în țări din afara zonei, cum ar fi Somalia, Albania, Serbia, Mauritania și Gabon.

Scânteia care a declanșat mișcările de protest a fost larg recunoscută ca fiind sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi în Tunisia la data de 17 decembrie 2010. Acest act a declanșat demonstrații pe scară largă împotriva regimului, care ulterior s-au extins în mai multe țări din zonă. În Egipt, Yemen și Tunisia, demonstrațiile au devenit adevărate revoluții care au dus la înlăturarea președinților tunisian (Zine El Abidine Ben Ali) și egiptean (Hosni Mubarak), iar ulterior și a președintelui yemenit Ali Abdullah Saleh.

În Iordania și Cisiordania guvernele au fost dizolvate de către regele Abdullah, respectiv președintele Autorității Palestiniene Mahmud Abbas. Existența mijloacelor de comunicație modernă precum Facebook sau Twitter au înlesnit organizarea revoltei, fapt pentru care guvernele din mai multe țări afectate de proteste au blocat accesul la ele sau chiar la întregul Internet.”

Tunisia și Egipt

Revoluția Iasomiei, așa cum a fost numită acțiunea de protest din Tunisia, a deschis seria acțiunilor din lumea arabă. După o lună de revolte, la 14 ianuarie 2011, Ben Ali, președintele Tunisiei, s-a refugiat în Arabia Saudită. “Ce s-a intâmplat aici va afecta întreaga lume arabă”, și chiar așa a fost. Cuvintele îi aparțin lui Zied Mhirsi, un protestatar tunisian, după ce președintele tunisian, Ben Ali, a fost înlăturat de la putere, după ce a condus țara timp de 23 de ani.

Demonstrațiile din Tunisia au fost urmate de cele ale egiptenilor care sperau să înceapă atunci un lung proces de democratizare, care s-a dovedit pana la urmă extrem de anevoios. În data de 11 februarie 2011, președintele Mubarak și-a anunțat demisia, după 30 de ani de dictatură.

Libia

Libia a fost următoarea țară unde au început manifestațiile împotriva celui mai longeviv dictator din lumea arabă, Muammar Gaddafi, aflat la putere de 42 de ani.Sfârșitul lui Gaddafi s-a produs la 20 octombrie, după o lungă serie de revolte și lupte dintre susținătorii dictatorului și forțe antiguvernamentale. Primul element comun al revoluțiilor a fost răsturnarea de la putere a patru șefi de stat (Tunisia, Egipt, Libia, Yemen) indiferent de durata și modul în care aceste revoluții s-au produs.

Siria și Yemen

După căderea celor trei dictatori, următoarea întrebare a fost cine urmează la rând. Următoarele revolte s-au declanșat în Siria și Yemen. Cei doi lideri, Bashar Al Assad și Ali Abdullah Saleh, au încercat să se mențină la putere, lansând numeroase promisiuni de democratizare, pentru oprirea violențelor. Protestele în Yemen au durat 10 luni timp în care s-au produs masacre în aproape fiecare zi.

Președintele Saleh în tot acest timp, a promis o serie de reforme politice care să îmbunătățească traiul cetațenilor, însă poporul nu a renunțat până când acesta nu și-a semnat demisia, după 32 de ani de președinție. Același lucru nu se poate spune despre Siria, unde forțele rebele luptă încă împotriva regimului Asad, care refuză să predea puterea în ciuda violențelor și evenimentelor grave care au încălcat drepturile omului.

Rezistența șefilor de stat

Toate aceste revoluții au avut ca punct comun, rezistența impresionantă a șefilor de stat, care s-au zbătut până în ultimul moment să-și păstreze scaunul, indiferent de consecințe. Aceste rovoluții nu au fost inițiate neparat sau numai de către islamul politic radical, mișcările islamiste sau islamul militant, ci au fost începute de mase populare cuprinzând toate păturile sociale.”[3]

SUA, cea care a declansat „Primvara Araba” !

Liderii din Orientul Mijlociu au fost dintotdeauna un „ghimpe in coasta” globalizarii, adica in drumul catre Guvernul Mondial. Politica externa a SUA a fost dictata de catre Zbigniew Brzezinski, un ideolog al politicii externe a SUA si co-fondator al Comsiei Trilaterale, dar si membru Bilderberg.

Zbigniew Brzezinki este un globalist convins, un inflacarat adept al ideii de Guvernare Mondiala, iar pentru el, toti cei ce se opun acestei idei sunt considerati „periculosi” (extremisti) sau cum ar zice fostul comandant al NATO, Wesley Clark, „criticii SUA ar trebui inchisi in lagare”.

John Perkins, in cartea sa, „Confesiunile unui asasin economic”[4], dar si in documentarul Zeitgeist Addendum, explica cum asasinii economici ai FMI si Bancii Mondiale s-au dus, pentru prima data in istorie, in Iran, in anii ’50, unde era Premier Mohammed Mossadegh.

Mohammed Mossadegh luase decizia de a nationaliza petrolul, dar si alte bogatii ale Iranului, iar asta, evident nu le-au placut kapitalistilor. Prin nationalizarea petrolului, Compania British Petroleum, cea care se ocupa de exploatarea acestei resurse, a fost lovita din plin.

Ei bine, asasinii economici au incercat sa-l corupa pe Mohammed Mossadegh, dar acesta fiind de un nationalism radical i-a refuzat, motiv pentru care au fost trimisi ceea ce, Perkins” ii denumeste drept „sacali”, despre care sustine ca, „acestia fie rastoarna guvernul, fie asasineaza”.

Mohammed Mossadegh a fost mai norocos decat cei din viitor, el fiind intemnitat pentru tot restul vietii. CIA recunoaste oficial in documentele declasificate ca, s-au ocupat de inlaturarea sa de la putere si explica chiar metodele perverse pe care le-au utilizat si le utilizeaza chiar si astazi.

Au explicat cum au utilizat, de pilda, propaganda mincinoasa, atentate teroriste sub Drapel Fals, zvonuri si altele pentru a convinge opinia publica ca, Mohammed Mossadegh este un terorist care trebuie inlaturat de la putere.

Publicatia Blasting News arata cum s-a nascut „Primavara Araba” in laboratoarele de la Washington:

„<<Primavara araba>> cee ce credeam noi ca erau pure revolutii ale statelor arabe din nordul Africii impotriva dictatorilor ce le conduceau, aceste lucruri face de fapt parte dintr-un plan creat in laboratoarele secrete americane. Statele Unite s Occidntul aveau tot interesul sa rastoarene dictatorii acestor tari. Dar, planul nu a reusit 100%. Siria nu a cazut.

Se mai duc lupte inca si in ziua de azi, si deja au murit peste 200000 de oameni. Rebelii din Siria care lupta impotriva Armatei Siriene si impotriva lui Bashar Al-Assad sunt finantati in secret de catre Statele Unite. Drept dovada puteti sa va uitati pe internet la numeroase videoclipuri postate chiar de catre rebeli in care sunt surprinse armele pe care le folosesc impotriva armatei siriene. Se poate vedea clar ca au tehnica de lupta de ultima ora si lansatoare de rachete anti-tanc ultra-sofisticate.

Sprijinul S.U.A. este clar. Siria este un important aliat al Federatiei Ruse. Ceea ce vor americanii cu Siria este foarte simplu, ei vreau sa schimbe guvernul prorus cu unul proamerican.

Situatia este desul de clar, batalia pe sferele de influenta dintre Statele Unite si Federatia Rusa inca continua. Dar, de data aceasta , nu mai sunt rusii in ofensiva, ci americanii. Statele Unite incearca sa ia cu forta ultimele avanposturi ale rusilor in Orientul Mijlociu.

Daca va cadea si Siria, singurul aliat al Federatiei Ruse in Orientul Mijlociu va ramane Iranul. Spre deosebire de alte state arabe precum Libia, Siria, Afganistan, Iranul este mult mai puternic, si nu se poate pune problema sa fie destabilizat.

Asadar, primavara araba nu s-a terminat, ea continua in Siria. Guvernul sirian nu cedeaza, tocmai de aceea s-a pus problema ca Siria sa fie lovita direct de catre o coalitie occidentala.

Statele Unite incearca sa smulga Siria din sfera de influenta a Federatiei Ruse si s-o bage sub propria sfera de influenta instaland un guvern proamerican de tip marioneta. Ramne de vazut cum se va finaliza situatia, dar, este clar ca lucrurile, mai ales cele majore nu se intampla din senin, ci sunt foarte bine planificate.”[5]

Operatiunea „Primavara Araba” a condus la criza imigrantilor, tarile distruse de „democratia” SUA-UE au ajuns, din state cu o economie infloritoare si trai ridicat, niste ruine, iar pentru toate aceste razboaie, pe care americanii le-au declansat si intretinut timp de 222 de ani, incepand din 1776, este cazul ca acestia, impreuna cu aliatii lor din Europa, sa plateasca.

SURSE

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Hosni_Mubarak
  2. http://adevarul.ro/international/in-lume/egiptul-capatul-primaverii-arabe-fostul-presedinte-hosni-mubarak-fost-eliberat-1_58c7ee205ab6550cb8523bba/index.html
  3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Prim%C4%83vara_arab%C4%83
  4. John Perkins in cartea sa, „Confesiunile unui asasin economic”.
  5. http://ro.blastingnews.com/international/2015/01/primavara-araba-a-luat-nastere-la-washington-00244683.html
  6. Foto: livemint.com

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
 
 
DepartamentulZero 82 17-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 15 Pagina incarcata in 0.161010026932 secunde