Exploziv: Patriarhia Română îi va cere episcopului homosexual al Hușilor să se retragă din biserică, după scandalul sexual în care a fost implicat…

 

Adevarul.ro: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române confirmă că Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este bărbatul care apare în filmuleţul publicat în presa tabloidă întreţinând relaţii sexuale cu un alt bărbat.

”Confirm că persoana din imagine este Episcopul de Huşi”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române, la Antena 3. Potrivit acestuia, „situatia fără precedent, pentru că BOR nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, la un asemenea nivel, sminteşte pe unii care pot să fie tentaţi să asocieze imaginea lui cu imaginea sinodului”. Bănescu si-a exprimat speranţa ca acest caz să fie singurul de care a aflat şi de care va afla vreodată, precizând că „episcopul cred ca va fi sfătuit să se retragă. Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal”.

Presa tabloida a publicat joi, 14 iulie, un filmuleţ, cu imaginea blurată, în care doi bărbaţi apăreau întreţinând relaţii intime, afirmându-se că unul dintre ei este episcopul Huşilor.

Filmuleţul controversat cu care a fost şantajat episcopul Huşilor a circulat printre preoţii din Vaslui de mai mulţi ani şi nu ar fi fost pentru prima dată când ar fi fost folosit în scop de şantaj.

Imaginile video au fost realizate chiar de bărbatul care apare în înregistrarea video, alături de un bărbat santaj

a cărui fizionomie seamănă întocmai cu a Episcopului Huşilor. De altfel, la începutul înregistrării primul dintre ei apare în cadru pentru pentru câteva secunde, în timp ce cel mai probabil aşează camera pe o poliţă. Imaginile sunt realizate color, cu o claritate aproape perfectă şi sunet. Timp de 22 de minute, cei doi bărbaţi, îmbrăcaţi în sutană, apar în ipostaze extrem de intime: se sărută languros, se îmbrăţişează, se întind pe pat şi îşi fac unul altuia sex oral.

Citeste mai mult: adev.ro/ot2zhg


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

loading...

 
 
CunoasteLumea 107 14-07-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 13 Pagina incarcata in 0.192862033844 secunde