Europa cu două viteze ne duce spre … „singura solutie”!

 

Poate părea paradoxal, dar eu sunt optimist de câte ori revine știrea privind discuțiile serioase (dacă nu chiar oficiale) care se poartă pe culoarele marilor capitale europene privind o ”UE cu două viteze”. Cu cât mai serioase, cu atât mai bine, pentru că face ca statutul de membru UE să devină un subiect care merită comentat, poate chiar dezbătut, de fapt … să devină un subiect. (știrea de săptămâna trecută de pe Hotnews a fost printre cele mai mai citite și comentate!)

De 10 ani, Bruxelles-ul este pentru noi locul de unde vin fonduri, când putem să le luăm (mai nou, se pare că nu avem nici mijloacele tehnice prin care să se facă decontări), unde dăm și o contribuție anuală și, când tragem linie, ne mulțumim că măcar nu dăm pe cât luăm. Bruxelles-ul e apoi acel gardian care mai are grijă ca, deși avem 10 ani, să păstrăm cât de cât actul de justiție curat, să nu-l murdărim cu diverse ”urgențe” … Cam asta e ce-nțelegem noi din Europa. Dacă e să ne-ntrebe cineva bun, și ce faceți voi în Europa, cum vă vedeți viitorul european?, noi ne mulțumim să constatăm că oricum nu ne-ntreabă nimeni.

Dar cine așteptăm să ne întrebe așa ceva, dacă nici măcar noi nu o facem, nu căutăm un răspuns propriu privind traseul european?

Da, într-adevăr, nu trebuie să citești printre sutele de rânduri ca să-ți dai seama că, spre exemplu, cele trei rezoluții aprobate de curând în Parlamentul European bat spre dotarea UE cu o cutie de viteze. Dar n-aș fi atât de îngirjorat de acest aspect de nuanță politică – orice am spune, în mecanica Uniunii este nevoie măcar de un diferențial, pentru că avem două roți zona Euro și zona non-euro care inevitabil se învârt cu viteze diferite. [1] Mai atent aș fi la stilul de condus pe care vrea să-l impună Bruxelles.

Dintre acele sute de rânduri, am să mă opresc doar asupra câtorva, în rezoluția propusă de belgianul Guy Verhofstadt, cel care, concentrându-se în principal pe reforme în domeniul guvernanței economice, e convins că a găsit foaia de parcurs spre o ”Uniune mai perfectă” (până una alta, acceptăm licența, fiind vorba de unul din politicienii comunitari de marcă [2] căruia chiar îi plac imaginile plastice: spre exemplu, vorbește de sfârșitul acelei Europa văzute de membrii săi ca meniu ”à la carte”).

Așadar, se cere prin acea rezoluție ca ”autoritatea executivă să se concentreze în cadrul Comisiei în funcția de ministru de finanțe al UE, prin înzestrarea Comisiei cu competența de a formula și de a pune în aplicare o politică economică comună la nivelul UE”.

Nu este prima dată când se vorbește despre cearea acestui post de ministru european de Finanțe. Este, de fapt, o confirmare a ceea ce înseamnă în realitate CCCTB, baza comună consolidată de impozitare, despre care am vorbit deseori aici, și care a intrat în linie dreaptă de implementare. Ce înseamnă CCCTB? – la nivelul marilor companii (motorul de bază al economiilor naționale) fiecare stat membru va aplica aceeași bază de impozitare a profiturilor, urmând ca rezultatul financiar să se adune la nivel de grup european, de unde se vor repartiza ulterior impozitele către statele membre. Ce înseamnă asta? În esență, politică fiscală comună, care, natural, cere existența unui ministru. Dar dacă mergem mai departe cu întrebările, vom vedea că nu mai e chiar atât de natural să pui să alerge sub același regim fiscal o economie low-cost cu un bolid de lux. Când avantajele fiscale vor fi practic uniformizate, care va mai fi strategia de atragere a investițiilor mari, cu valoare adăugată? Rămânem la atuul salariului de 200 de euro?

Și, de fapt, despre ce atuuri vorbim, când, iată, Comisia de la Bruxelles tocmai a publicat harta competitivității regiunilor. În cromatica europenă, întreaga Românie (fără București) e în zona cu nuanța cea mai viole(n)tă, alături de Bulgaria, Grecia (ambele cu mici excepții), plus Sicilia italiană și Guyana franceză. Ca și colonia franceză de peste mări, suntem, în jargonul comunitar, în categoria ”outermost”, adică … cei mai depărtați de centru [3]. Și aici stăm de trei ani, de șase ani (cel puțin, de atunci se face harta). Cât mai stăm aici? Ce facem să căpătăm o culoare mai europeană?

Sunt întrebări pe care nu trebuie să i le punem unui ministru european, ci, în primul rând, nouă! Odată stabilit cursul politic al UE fiscale (ca să rămânem la acest capitol), e inutil și ineficient să ne opunem, dar asta nu înseamnă că trebuie să picăm într-un fatalism distructiv. Avem forță să compensăm, spre exemplu, cu o legislație fiscală aerisită și clară, cu proceduri transparente, pragmatice, atractive pentru investitori? Avem voința politică să direcționăm banii (puțini) pe care îi avem pe proiecte publice eficiente, care să atragă apoi investiții private consistente? Știm să nu speriem companiile cu amenințări inutile mai mult decât o face Bruxelles-ul? [4]

”Unii s-ar putea să regrete că nu avem Statele Unite Europene la care visa un Victor Hugo, dar europenii nu sunt pregătiți pentru acest salt federalist. În schimb ambiția mea este una puternică – trebuie să construim o Europă mai politică, având în centru o Zonă Euro puternică”, a ținut să spună, săptămâna trecută, Pierre Moscovici, comisarul pe probleme economice și financiare, la primirea titlului la doctor Honoris Causa al Universității din Atena.

Un politician de cursă lungă cum este dl Moscovici (printre altele, cel care a repus pe tapet CCCTB-ul) ne spune de fapt să nu ne iluzionăm că suntem într-o Europă a romanticilor care stau cu ochii la stele. În noua Europă, care realmente se pregătește de un viraj în forță (și comisarul spune să ne așteptăm cât de curând la alte ”idei ambiționase despre adâncirea uniunii economice și monetare”!), simplul statut de membru nu-ți va garanta succesul.

În noua Europă, cea cu doua- trei viteze, va conta cum îți înțelegi propria evoluție. Evoluție înseamnă adaptare la mediu, pentru a-l face să lucreze (și) în favoarea ta. Europa este și trebuie să rămână mediul nostru. Să înțelegem că nu ne este nici ostil, dar nici nu se află aici doar pentru a ne face pe plac! Să evoluăm măcar până la nivelul la care să înțelegem acest lucru! [5]

Ca să închei tot într-o notă optimistă: zilele trecute, în Piața Victoriei, a revenit pancarta ”Singura soluție, propria evoluție” . Un mesaj mult mai ”european” decât simpla arborare a steagului albastru cu 12 steluțe galbene, un mesaj care, de vreo cinci ani, apare ori de câte ori societatea noastră simte nevoie să aibă un cuvânt de spus. Iar asta e chiar o veste bună!

Note__________________

[1Președintele Comisiei Europene, Juncker, spune că, în următoarele zile, va argumenta de ce ”nu ne mai putem imagina că toată lumea poate să facă același lucru împreună”.

[2] Verhofstadt a fost premier al țării sale aproape 10 ani, candidat la președința CE, negociatorul pentru Brexit din partea PE. Belgianul este ”un federalist european fanatic”, cum îl caracterizează europarlamentarul englez Nigel Farage, cel cunoscut ca fanatic al Brexit-ului.

[3] ”Distanța” europeană se calculează cu un compas complex care analizează, cu titlu de exemplu – nivelul instituțional, controlul corupției, transparența procesului legislativ, birocrația în afaceri, eficiența cadrului legal în rezolvarea disputelor, gradul de sofisticare a afacerilor, accesul la căi moderne de comunicație ( spre exemplu, trenuri cu viteză de peste 80 km/h, care pleacă între 6,00 și 20,00 din orice stație din regiunea respectivă), rata mortalității rutiere, rata mortalității boli de inimă/cancer, performanța în educație, inovare etc. etc.

[4] S-au înmulțit declarațiile politicienilor de la București despre cum vor obliga multinaționalele să plătească impozite mai mari aici. Pe fond aceasta retorică este universală, toate guvernele vor ca profiturile să nu fie mutate abuziv și să fie impozitate acolo unde se realizează (proiectul BEPS de la OECD). Pentru acesta Comisia Europeană are un plan special (directiva pe care politicenii noștri o vroiau luată copy-paste anul trecut, dar proiectul e în desfășurare – vezi ultimele discuții pe tema tranzacțiilor hibride, sub acest pretext a reînviat și CCCTB-ul).

Dar vorbim de o problemă tehnică – alocarea profitului unei filiale dintr-un grup se face potrivit riscurilor economice și funcțiunilor asumate de filiala respectivă – astfel că este contraproductiv să o politizăm mai mult decât e cazul.

[5] Apropo de adaptare, de notat declarația europarlamentarului italian Mercedes Bresso, unul din inițiatorii rezoluțiilor amintite mai sus: ”Uniunea Europeană nu are nevoie de o revoluție populistă. Are nevoie de liniște pentru a se adapta necesităților timpului nostru. Aceasta înseamnă să facă față provocărilor democratice, să ofere cetățenilor protecție socială, fiscală și ecologică, apărându-le dreptul la siguranță într-un context internațional extrem de degradat, respectând obligațiile morale față de vecinii noștri”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

 
 
Contributors 489 28-02-2017 Vali
  • Vorbim de ghiveci calugaresc

    UE este o constructie absurda si fara sens.Nimeni nu e mandru ca apartine EU. Nici macar franzujii care o masluiesc. Nimeni in lumea asta nu e impresionat de aceasta himera.

    01.03.2017

ADAUGA COMENTARIU

 
Online 24 Pagina incarcata in 0.170516014099 secunde