Erdogan în corzi: Rusia a prezentat dovezile parteneriatului Turcia – ISIS

 

La o conferință de presă la Moscova, mai mulţi oficiali din Ministerul rus al Apărării au declarat, miercuri, că în prezent sunt cunoscute cel puțin trei din rutele folosite de Statul Islamic pentru a furniza petrol Turciei: traseul vestic care duce către porturile turceşti de la Mediterană, traseul nordic către rafinăria din oraşul Batman şi traseul estic pe care petrolul este dus la bază uriaşă de transbordare din oraşul Cizre.  “Acestea sunt cele trei rute cheie prin care este introdus petrolul teroriştilor jihadişti pe teritoriul Turciei din zonele controlate de ISIS în Siria şi Irak”, a declarat generalul Serghei Rudskoy. Ministerul rus al Apărării l-a acuzat direct pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, că profită, împreună cu familia sa, de pe urma contrabandei cu petrol, făcută de organizația teroristă Statul Islamic.

Oficialii ruşi au prezentat apoi o serie de imagini surprinse cu ajutorul sateliţilor în care apar numeroane cisterene sau camioane care trec granița din Siria spre Turcia.

Citește articolul integral aici: Evz.ro

rusia-dovezi1-465x390

 
 
CunoasteLumea 1267 03-12-2015 Vali
  • acer

    in fatza americii nu conteaza nici o dovada.natingul de serviciu(turcia),va fi mingiat pe crestet,si i se va pune-n mina o bita mai performata,ca mai departe se descurca el.asistam la provocari succesive la adresa Rusiei.america neavind abilitati diplomatice,mizeaza pe reactii emotionale .unchiul sam e cu mintea odihnita.

    03.12.2015

  • serban

    Erdogan e-n corzi oricum : daca nu-i cuminte, americanosii mai pun de niste start-up de "primaveri" pro "democracy" si mai scot la iveala niste bube de sub caciula pe care roiesc mustele ! In plus, Turcia are interese de stat in zona - vezi kurzii si chiar si turcmenii, ca sa nu mai pomenesc pretentiile de actor regional de prim rang pe care le emite ! In sfarsit, rusii sunt putin prea dependenti de importurile de legume-fructe din Turcia, dar, mai ales, de prognozatul gazoduct sudic spre Europa ... Aceeasi Europa care vrea Turcia incorporata, dar ceva mai cumintica, mai in genunchi, asa ... Asa ca, cel putin deocamdata, sforile turcesti se trag la Washington - mai mult, la Bruxelles (Berlin) si Ankara mai putin si, din pacate, aproape de loc la Moscova ... Nu stiu dac-a sosit momentul istoric in care Turciei sa i se dea peste bot, chiar dac-ar fi cazul ( tot istoric vorbind )

    04.12.2015

ADAUGA COMENTARIU

 
Online 9 Pagina incarcata in 0.195441961288 secunde