Dovada că România ascunde surprize majore în materie de biodiversitate. S-a descoperit o nouă specie endemică de floare în Dobrogea

 

O zi mare pentru biodiversitate, în contextul în care s-a făcut publică descoperirea unei specii de plantă, ”aerelul dobrogean”, considerată deocamdată unicat la nivel mondial. Este o specie pe cale de dispariție, găsită de către doi cercetători în anul 2014, undeva într-o pădure-rezervație din Dobrogea.

Aerelul Dobrogean floare

Mai bine de doi ani a durat tot procesul de identificare a speciei, care a necesitat resurse umane și logistice deloc de neglijat. Matis Attila, unul din cei care au descoperit specia endemică din Rezervația Pădurea Dumbrăveni, mai deține două astfel de realizări la activ, el redescoperind  Saussurea porcii, o specie dispărută de mai bine de un secol, din Munții Rodnei, a cărei poveste a fost relatată de România Curată, precum și Orobanche pubescens, o specie parazit întâlnită în Bulgaria, dar niciodată identificată pe teritoriu românesc.

Biologul Attila Matis a acordat României Curate un interviu pe această temă:

RC: În ce a constat proiectul Societății Ornitologice Române în care ați activat ca experți? Pe ce perioadă s-a întins, cine l-a finanțat? Care era responsabilitatea ta în proiect și care a colegei tale? 

Attila Matis: Proiectul a fost derulat în perioada 2013-2014 sub titlul ”Elaborarea Planurilor de Management aferente Proiectului «Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii în ariile naturale protejate aflate în custodia Direcţiei Silvice Constanţa»”. Printre aceste arii pentru care s-a lucrat la elaborarea planurilor de management a fost şi Rezervația Pădurea Dumbrăveni, parte integrantă a sitului Natura 2000 ROSCI 0071 Dumbraveni-Valea Urluia-Lacul Vederoasa, unde, împreună cu colega mea Havadtői Krisztina, am fost responsabili pentru evaluarea stării de conservarea a habitatelor şi speciilor de interes comunitar pentru care a fost desemnat situl Natura 2000.

RC:  Care e povestea descoperirii ”aerelului dobrogean”? Când l-ați găsit și mai ales, cum de ați băgat de seamă că există? Era riscul să treceți pe lângă el să-l ignorați?

Attila Matis: Prima dată am găsit frunzele bazale ale plantei, în mai 2014. Pe parcursul acestor evaluări se întocmesc şi liste de specii pentru fiecare arie, când se încearcă identificarea şi listarea tuturor speciilor din ansamblul vegetal. Imediat ne-am dat seama că aceste frunze sunt speciale pentru că nu reuşeam să identificăm la nivel de gen sau specie, numai încadrarea în familie s-a putut realiza pe baza caracteristicilor. Practic, nu semăna frunza cu niciuna dintre speciile din familia Apiaceae (familia din care face parte şi morcovul, mărarul şi pătrunjelul, cunoscute şi ca umbelifere, având florile grupate în umbele şi umbelule) listate în determinatorul care conţine toate speciile din România semnalate până acum.

RC: Revenim la ”aerelul dobrogean”, când l-ai zărit prima oară, de ce ți-ai aplecat atenția asupra lui? Fiindcă ți s-a părut interesant și nu știai ce e, ai decis să-l prelevezi și să-l duci la laborator? Câte exemplare ai prelevat și cum le-ai manipulat/transportat? Câte exemplare erau în total în arealul studiat de tine?

Bartha Laszlo si Atilla Matis

Attila Matis: Ne-a atras atenţia în primul rând structura specială a frunzei, care este compusă şi cu segmentele terminale distinct peţiolate. Am făcut poze şi le-am trimis colegiilor de breaslă, dar nimeni nu le recunoştea. Am colectat fragmente din frunze şi am trimis colegului Bartha László  de la Universitatea Babeș Bolyai, din cadrul ”Institute for Interdisciplinary Research in Bio-Nano-Sciences” Cluj, care a realizat analiza genetică şi astfel am aflat că se încadrează în genul Ferula. Denumirea populară a genului Ferula este ”Aerel”.

Expertul în fitogeografie, Alexandru S. Bădărău  de la UBB Cluj, a sugerat legătura cu o specie aparte de umbelifer, numită Eriosynaphe longifolia, din flora Rusiei şi a Ucrainei. Specia are un areal îndepărtat de Dobrogea, dar este similar în morfologie. Creşte în stepele aride din regiunea vestică a Kazahstanului, prin sud-estul Rusiei şi până în nordul peninsulei Crimeea. Despre această specie există foarte puțină informație. Colegul botanist Sramkó Gábor din Ungaria se afla în Rusia la momentul potrivit, a luat legătura cu colegii ruşi (Dmitry Lyskov, Moscova) şi a colectat mostre din specia respectivă în zona râului Volga, în 2015. Analizele genetice repetate în care s-a folosit material genetic şi de la specia din Rusia au dovedit că ambele specii aparţin genului Ferula.

Investigațiile au continuat și pe teren în perioada 2015-2016, când am efectuat mai multe vizite în Rezervația Pădurea Dumbrăveni, împreună cu colega Szabó Anna de la UBB Cluj, pentru a aduna date morfologice necesare pentru distincţia speciei noastre de cea rusească. Analizele comparative pentru morfologia fructelor, esenţiale din punct de vedere taxonomic în cazul plantelor umbeliefere,  au fost realizate de Thomas Kuhn de la UBB Cluj. Rezultatele au fost publicate în revista Phytotaxa, cea mai relevantă în materie de descriere a speciilor noi de plante. Procesul de descriere oficială a unei specii noi presupune multă muncă prealabilă (morfometrie, studii comparative) şi colaborare cu mulţi specialişti, iar publicarea într-o revistă prestigioasă de specialitate implică o perioadă mai lungă de verificare şi validare de către experţi. În cazul acestei specii totul a durat aproape trei ani.

Exemplarul pe baza cărei a fost descrisă noua specie (holotip) este depusă la ierbarul din Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.

Nu au fost colectate alte exemplare în afară de cel pe baza căruia s-a făcut descrierea oficială, pentru că trebuie protejat fiecare individ, având în vedere faptul că chiar şi după repetate căutări în habitate similare, au fost găsite numai 172 de exemplare, care înseamnă că este vorba de o specie cu o populaţie foarte redusă şi astfel, foarte vulnerabilă.

RC: Acest ”aerel dobrogean”, este o specie care a mai fost găsită anterior altundeva în lume? Dacă da, unde și în ce context? Dacă nu, înseamnă că e endemică la noi? Am înțeles că IUCN ar fi inclus-o pe lista speciilor în pericol de dispariție. Când a introdus-o pe această listă? Cei de la IUCN de unde știu de ”aerelul dobrogean”? 

Attila Matis: Arerelul Dobrogean din căte ştim nu a fost găsit altundeva în lume, deci o considerăm specie endemică, cu areal foarte restrăns. Este posibil ca în viitor să fie regăsită şi în Bulgaria, dat fiind proximitatea locului unde a fost găsit de graniţa cu Bulgaria. Anul acesta vom colabora cu colegii din Bulgaria şi vom încerca să căutăm specia şi acolo, în habitate de pajişti stepice similare. Nu IUCN a introdus specia pe listă. Cănd se descrie o specie nouă, se foloseşte ghidul oferit de IUCN, care defineşte pe baza informaţiilor disponibile privind mărimea populaţiei, suprafaţa arealului, factori de ameninţare etc şi se încadrează specia în categoria cea mai potrivită. În cazul Aerelului Dobrogean s-a folosit categoria D (numărul indivizilor este mai puţin de 250) şi astfel a căpătat statutul de Periclitat (Endangered).

RC: Într-o lume în care biodiversitatea se restrânge tot mai rapid sub presiunea antropică, e o veste minunată când găsim o floricică rară sau unicat. Descrie-ne cum arată ”aerelul dobrogean”? Cum miroase floarea lui, ce culoare are, când e perioada de înflorire și ce dimensiuni are? De unde-i vine numele, fiindcă sună foarte frumos, a ”gură de oxigen pentru biodiversitate”. 

Attila Matis: Aerelul Dobrogean are un ciclu de viaţă mai aparte. Este o specie perenă, care produce în fiecare an în perioada primăvara-începutul verii frunze mari, compuse din zeci de segmente peţiolate şi care formează o rozetă. Aceste frunze produc prin fotosinteză nutrienţi care sunt acumulați în rădăcina îngroşată. Până în mijlocul verii frunzele bazale se usucă complet şi planta intră în repaus. Numai în perioada serotinală (n.r. sfârşitul verii) apare inflorescenţa fără frunze, care este de dimensiuni mari, de 1,5-1,7 m, cu o arhitectură complexă, formată din umbele şi umbelule. Florile sunt foarte mici, de culoare galbenă, fără un miros deosebit dar care produc mult nectar şi sunt polenizate de viespi, muşte şi gândaci. Denumirea populară de ”aerel” nu ştiu exact de unde vine, dar presupun că se referă la faptul că tulpina este goală pe dinauntru, plină de aer. Sau poate se referă la structura „aerisită” a inflorescenţei.

RC: Tu ai mai găsit alte două specii de plante, unicat în România. Cum e posibil ca o singură echipă să găsească, ce alte generații de biologi au ratat? E un secret, e o baftă, e o metodă? Cum te simți cu un asemenea palmares?

Attila Matis: Noi am avut norocul ca în ultimii 5-6 ani să umblăm foarte mult pe teren în diferite proiecte de conservare şi cercetare, dar umblăm foarte mult şi pe cont propriu. Cred că în primul rând, acest fapt explică că am reuşit să găsim specii noi pentru flora românească, cum e cazul speciei Orobanche pubescens, o plantă parazită, tot din Dobrogea, care a fost semnalat din Bulgaria dar nu şi de la noi până acum, sau să regăsim mult căutata Saussurea porcii din Munţii Rodnei. Evident, dedicăm mult timp şi efort pentru căutări şi identificare.

Habitatul plantei

În cazul Aerelului Dobrogean, probabil specia a trecut până acuma neobservată datorită ciclului de viaţă mai curios. În perioada de înflorire, toamna, de obicei botaniştii încheie sezonul de teren deja şi datorită faptului că există numai o populaţie foarte mică care a suprvieţiut în acest refugiu. E vorba de mici petece de pajişti stepice ca nişte enclave în pădure, în cadrul Rezervației Pădurea Dumbrăveni, o rezervaţie mai izolată şi mai puţin umblată de botanişti.

RC: E un accident faptul că în România încă mai sunt posibile astfel de ”minuni”, în care parcă plonjăm înapoi în timp cu 200 de ani, când marii savanți descopereau lumi și specii noi? E marele avantaj dat de ”necivilizarea” și întârzierea ”occidentalizării” acestor meleaguri? 

Attila Matis: Nu cred că este un accident, şi de fapt ar trebui să se întâmple mai des la noi, dat fiind diversitatea geografică din România. Ppe lângă lanţurile muntoase avem şi zone sub-mediteraneene şi stepice, care adăpostesc multe specii care sunt specifice altor meleaguri. Dar adevărul trist este că şi la noi au rămas foarte puţine zone nealterate şi acele arii care sunt teoretic protejate, sunt grav ameninţate de suprapăşunat, activităţi umane dăunătoare. Rezervația Pădurea Dumbrăveni este un caz fericit, în care chiar dacă au fost şi sunt lucrări silvice nedorite, (plantaţiile de salcâm, specie invazivă non-nativă, foarte dăunătoare), enclavele de pajişti au scăpat până acum de turmele de oi, care în restul Dobrogei au compromis iremediabil pajiştile de stepă.

RC: Nu e riscul ca România, care a fost atâta amar de vreme privată de virtuțile ”civilizației occidentale”, în încercarea de a recupera terenul pierdut, să omoare pe fast-forward comorile de biodiversitate pe care le are, adesea fără să fie deplin conștientă de existența lor? 

Attila Matis: Există riscul pe viitor ca România să îşi piardă repede specii importante din patrimoniul natural naţional, dacă se continuă în ritmul actual extinderea construcțiilor în zonele naturale, dacă nu se reglementează urgent păşunatul, dacă nu se aplică o silvicultură sustenabilă şi responsabilă şi dacă nu se realizează un management real şi practic al ariilor protejate, Rezervaţii, Parcuri Naturale şi Parcuri Naţionale. În primul rând însă ar trebui să învăţăm şi să preluăm de la occidentali metodele de conservarea a habitatelor şi speciilor, metodologia managementului ariilor protejate, pentru că ei deja si-au învăţat lecţia, pierzănd mult din biodiversitatea lor în procesul de dezvoltare dar prin încercările lor de a ”recupera pierderile”, au acumulat o vastă experienţă în restaurarea ecologică şi măsuri de conservare. Acest know-how trebuie aplicat şi la noi până nu e prea târziu. Pe lângă acesta ar fi imperios necesar o mai bună finanţare a cercetării în domeniu, a activităţilor custozilor şi administratorilor ariilor protejate şi implementarea riguroasă a măsurilor de protecţie, ceea ce deocamdată la noi se întâmplă mai mult pe hârtie.

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată. 

 
 
RomaniaCurata 167 18-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 60 Pagina incarcata in 0.190439939499 secunde