Discul Lolladoff

 
Discul a fost descoperit de profesorul polonez Serghei Lolladoff la scurt timp după încheierea al doilea război mondial, în 1945. El a achiziționat acest disc de la un tibetan sau de la un nepalez și se presupune că vine de la misterioasa civilizație Dzopa, care foloseau aceste modele de discuri în cadrul ceremoniilor religioase. Este un disc de piatră cu multe striații în formă melcată, care seamănă foarte bine cu galaxia noastră. Spre marginea pietrei se poate vedea o ființă, probabil un extraterestru. Galaxia în formă spiralată a fost simbolizată și de alte culturi antice, precum cea egipteană, indiană sau incașă. Probabil că locul unde a fost desenat extraterestrul reprezintă sistemul solar din care provine. ”Artefactul Lolladoff” sau ”Placa Lolladoff” este foarte greu de descifrat, mai ales în condițiile în care nu există o hartă precisă a galaxiei noastre. Dar mișcarea în spirală poate foarte bine să însemne un mesaj:”Am zburat aici din altă galaxie!” E o înșiruire de simboluri: în primul rând o reptilă, apoi creaturi marine cu opt tentacole, apoi omul gri, apoi o navă spațială și, în final, un mamifer. Ce-i asta? Ghicim? Mulți cercetătorii au încercat să stabilească proveniența acestei pietre. Deocamdată nu se poate spune cu exactitate dacă a fost confecționată de om sau de către o civilizație extraterestră.
 
 
Internet 1377 14-07-2015 Vali
    Nu am gasit articole asemanatoare
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 18 Pagina incarcata in 0.263518810272 secunde