„Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război Mondial” (3)

 

Gh. Buzatu-Din istoria secreta a celui de-Al Doilea Razboi Mondial-3Se avansează pseudo-argumente de genul că ţările decapitate în 1939-1940 de provinciile lor istorice binecunoscute prin voinţa U.R.S.S. s-ar afla în situaţia actuală nu datorită protocolului secret, ci pentru că au pierdut cel de-Al Doilea Război Mondial! Este, aceasta, o inepţie de proporţii, căci Polonia, de pildă , a figurat între învingători, iar România, în ultima fază a conflagraţiei din 1939-1945, s-a aflat de partea Aliaţilor. Realitatea necruţătoare şi totalmente nedreaptă este că, faţă de decizia Federaţiei Ruse de-a veghea asupra graniţelor fostului imperiu roşu şi, deopotrivă, faţă de indecizia Occidentului de a-şi impune punctul de vedere în faţa Kremlinului, drepturile popoarelor sunt - sub false principii şi abile pretexte - în continuare încălcate. Basarabia şi nordul Bucovinei sunt - exact în momentul când trimitem la tipar aceste rânduri - mai mult decât oricând în ultimii ani sustrase unităţii naţionale româneşti. Singura concluzie ce se impune este aceea că, într-o lume nedreaptă, acte internaţionale monstruoase (precum, în acest secol, protocolul secret din 23 august 1939 se află pe primul Joc de vreme ce i-a dat lui Hitler cale verde pentru a porni războiul mondial) pot întreţine situaţii anormale; drepturi istorice, însă, în nici un caz. Cum s-a ajuns aici? Tocmai de aceea propunem spre studiu cititorului un set de documente ce ilustrează „subtilităţile" diplomaţiei moscovite din anii şi de după terminarea ostilităţilor din 1939-1945 de-a obţine recunoaşterea achiziţiilor teritoriale îngăduite de Hitler la 23 august 1939, operaţiune „definitivată" prin 1945-1947, de data aceea cu concursul puterilor Occidentului, de vreme ce, pentru a zdrobi Reichul hitlerist şi statele aliate lui, Marile Puteri apusene fuseseră silite să solicite şi să înfăptuiască (fără garanţii prealabile) o cooperare multilaterală cu U.R.S.S. între 1941 şi 1945. Vom remarca, în încheiere, că din punctul de vedere al cercetării istorice, investigarea aspectelor privind protocolul secret din 23 august 1939 este, mai departe, în plină desfăşurare. Ca şi în cazul recunoaşterii existenţei documentului sovieto-german ce a condus direct la declanşarea războiului mondial din 1939-1945, istoricul caută în continuare probe, chiar dacă fără acordul ori împotriva voinţei factorului politic. Cu gândul că la fel stau lucrurile în privinţa anulării consecinţelor protocolului von Ribbentrop-Molotov, vom observa că studiile apărute în ultimii ani, în ţară sau în străinătate, au oferit şi oferă informaţii inedite ori avansează noi interpretări. Nu putem ignora că importante investigaţii aparţin istoricilor ruşi[67], mai cu seamă lui G. L. Rozanov, M. I. Semireaga[68] şi D. Volkogonov[69]. În replică, am putea spune, mai multe cărţi şi studii au apărut în Germania[70], o menţiune aparte necesitând solida monografie semnată de Ingeborg Fleischhauer[71], tradusă fără întârziere în limba rusă[72]. Reexaminarea colecţiilor fundamentale de documente tipărite după 1946, deopotrivă cu investigarea literaturii de bază a problemei şi a unor noi arhive i-a îngăduit d-nei Fleischhauer să reconstituie mai precis şi mai nuanţat cursul evenimentelor politico-diplomatice ce au culminat cu reuniunea Stalin-Molotov- von Ribbentrop de la Kremlin în noaptea de 23-24 august 1939[73].

În privinţa responsabilităţilor pentru încheierea nefastului document, autoarea propune următoarea distribuire a „răspunderilor":
1. Diplomaţia germană (compartimentul responsabil de afacerile cu Rusia)[74];
2. Hitler[75];
3. Stalin[76]. În context, o excelentă sinteză, cu trimiteri bineînţeles la situaţia României, a apărut la Bucureşti sub semnătura istoricului Florin Constantiniu[77]. S-a preferat, la Bucureşti sau Chişinău, o abordare a problematicii protocolului secret din 23 august 1939, mai cu semnă prin prisma consecinţelor sale directe asupra României - pierderea provinciilor istorice Basarabia şi nordul Bucovinei în urma agresiunii „paşnice" din iunie 1940 a U.R.S.S.[78]. Momentul de referinţă pe piaţa istoriografiei l-a constituit, netăgăduit, apariţia la Moscova în anul 1992 (în numai o mie de exemplare!) a celor două volume intitulate „Documentele politicii externe. Anul 1939"[79] în cadrul colecţiei oficiale editată de mai multe decenii de către Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse (anterior al U.R.S.S.). Apreciem ca deosebit de scmnificativti această apariţie - al XXII-lea tom al colecţiei inaugurate în 1957 şi care se oprise în 1977 la tomul al XXI-lea[80] - nu numai întrucât s-a revenit la tradiţie, abandonarea fiind resimtită serios de către specialişti , ci, mai ales, pentru că Ministerul Afacerilor Externe din Moscova a fost în situaţia de a-şi publica sursele fără a mai suporta rigorile cenzurii comuniste. Acest lucru se resimte lesne din consultarea tomului XXII - cantitatea şi calitatea actelor publicate, comentariile judicioase şi natura dezvăluiiilor oferite de documentele incluse. Pentru a rămâne în domeniul abordat însă, să specificăm că tomul XXII reţine nu numai textul Pactului Hitler-Stalin de neagresiune[81] (publicat, de altfel, la câteva ceasuri după încheierea lui), ci şi pe acela al protocolului secret din 24 august 1939, cu menţiunea precisă că publicarea se făcea după o copie a nenorocitului acord[82], care a deturnat destinul Europei şi chiar al planetei. Să avem în vedere, deci, că editorii nu apelaseră decât la un aşa-numit „exemplar de serviciu" al protocolului secret (descoperit prin Arhiva M.A.E. din Moscova în 1946)[83] şi că viza pentru tipar s-a acordat în septembrie-octombrie 1991, astfel cum desprindem din casetele tehnice ale celor două volume. Pe atunci mai rămâneau, aşadar, doar două-trei luni până la anunţarea oficială de către Kremlin a ştirii despre depistarea în arhivele moscovite a originalului protocolului secret din 23 august 1939[84]. Cât adevăr şi, mai cu seamă, câtă politică se ascundeau în spatele respectivei comunicări, preluată de îndată de marile agenţii de presă de pe mapamond, câtă vreme de-acum esenţială devenise nu recunoaşterea autenticităţii documentului în discuţie, ci eradicarea nenorocirilor pe care el le-a provocat? Cine şi cum o va face? Cu siguranţă că NU Kremlinul, co-autorul protocolului din 23 august 1939, ajuns în situaţia să se auto-denunţe!
-----------------------------------------------------------
[67] Vezi O. Volkogonov, Drama reşenii 1939 goda, în „Novaia i novcişaia istoriia" , Moscova, nr. 4/1989, pp. 3-27; K istorii zakliuceniia sovetsko-ghermanskogo dc,govora o nenapadenii 23 avgusta 1939 g. (Dokumcntalnîi obzor), în „Novaia i noveişaia istoriia", nr. 6/1989, pp. 3-21; Na rokovîm poroghe (Iz arhivnîh materialov 1939 goda), în „Voprosî istorii", Moscova, nr.3/1990, pp. 18-39. 68. Cf. G. L. Rozanov, Stalin-Hitler. Dokumentalnîi occrk sovetsko-ghem1anskih dip/omaticeskih otnoşenii 1939-1941 gg., Moscova, lzd. MO, 1991, pp. 84-109 (cap. – ,,Moscova, Kremlin – 23 august 1939″); M. I. Semireaga, Tainî stalinskoi diplomaţii, 1939-1941, Moscova, lzd. ,,Vîsşaia Şkola", 1992,pp. 31-81 (cap. - „Înţelegerea dictatorilor").
[69] Vezi Triumfi traghediia. Politiceskii portret!. V. Stalina, II, ed. a II-a, Moscova, Novosti, 1990, p. 7 şi urm.
[70] Vezi A. Buhl, ed., Der Hitler-Stalin-Pakt: Die Sowjetische Debatte, Kiiln, Pahl-Rugenstein, 1989; Erwin Oberlănder, ed., Hitler-Stalin-Pakt 1939: Das Ende Ostmitteleurop,d , Frankfurt-am-Main, Fischer Taschenbuch, 1989; Ingeborg Fleischhauer, Der deutsch-sowjetische Grenz und Freundschaftsvertrag vom 28. September 1939. Die deutschen Aufzeichnungen iiberdie Verhandlungen z wischen Stalin, Molotov und Ribbentrop in Moska11, în „Vierteljahrshefte fur Zeitgeschichte", Miinchen, nr. 3/ 1991. pp. 447-470 (se publică minuta întrevederii celor trei întocmită de G. Hilger, membru al delegaţiei germane, cu referiri la România, p. 464).
[71]. Vezi Der Pakt. Hitler, Stalin und die Initiative der deutschen Diplomatic 1938-1939, Frankfurtam-Main, Ullstein, 1990, p. 552.
72. Vezi Pakt Hitler, Stalin i iniţiativa ghermanskoi Jiplomatii 1938-1939, Moscova, Izd. Progress, 1991, 474p.
[73] Ibidem, p. 266 şi urm.
[74] Ibidem, pp. 331-334.
[75] Ibidem, pp. 334-3431
[76] Jbidem,pp. 343-359.
[77] Cf. Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbcntrop-Molotov, Bucureşti , Editura Danubius, 1991, 133 p. Vezi şi recenzia noastră, în „Europa XXI", Iaşi, tom. l-II/1992-1993, pp. 181-183.
[78] Vezi îndeosebi Ioan Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1992; Mircea Muşat, Drama României Mari, Bucureşti, Editura Fundaţiei România Mare, 1992; L. Bulat, ed., Basarabia 1940, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1991; Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei – 1940, Chişinău, Ago-Dacia, 1993; Martori oculari despre ocuparea Basarabiei în iunie 1940, în „Patrimoniu" , Chişinău , nr. 1/1993, pp. 137-144; Mitru Ghiţiu, ed., În acele tragice zile pentru neamul românesc, în „Cugetul", Chişinău, nr. 1/ 1993, pp. 23-31 ;' Mihai Gribincea, Ion Şi şcanu, eds., Documente privind negocierile româno-sovietice de la Odessa din vara anului 1940, în idem, pp. 32-43; Ion Şişcanu,ecl ., Pierderile României în urma ocupării Ba11arnbiei şi nordului Bucovinei de c11tre Uniunea Sovietică în anii 1940-1941, în idem, pp. 44-47; Veaceslav Stăvilă, Starea de spirit a populaţiei basarabene în primii ani ai celui de-al doilea război mondial• (I septembrie 1939-22 iunie 1941), în idem, pp. 49-54.
[79] Vezi Dokumentî vneşnei politiki, XXII, 1939 god, 2 vols. Moscova, lzd. MO, 1992, 709p.- 680p.
[80] Vezi Dokumentî vne.~nei politiki SSSR. I. 1917-1918 – XXI, 1938, Moscova, 1957-1977.
[81] Cf. Dokumentî vne.~nei politiki, XXll, 1939 god., !., pp. 630-632.
[82] Ibidem, p. 632.
[83]] Ibidem, 11, pp. 590-591.
[84] Vezi, îndeosebi, Sovetsko-ghermanskiie dokumentî 1939- 1941 gg. iz Arhiva ŢK/KPSS, în ,,Novaia i novei şa ia istoriia", Moscova, nr. 1/1993, pp. 83–95.

footer
 
 
RevistaArtEmis 1314 06-09-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 12 Pagina incarcata in 0.133084058762 secunde