Descoperire uimitoare: Apa de pe Terra mai veche decât Soarele. Ea a fost „adusă” dintr-un loc misterios

 
103 Shares

O descoperire impresionantă ridică numeroase semne de întrebare cu privire la formarea vieții pe Terra și implicit existența vieții. Un studiu demonstrează că cea mai mare parte din apa de pe Pământ are o vechime mai mare decât cea a Soarelui și implicit a planetei noastre.

Conform cercetărilor actuale, vârsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani, și el se află pe la jumătatea ciclului principal al evoluției, în care în miezul său hidrogenul se transformă în heliu prin fuziune nucleară. Până în prezent s-a considerat că inițial a apărut Soarele și apoi întreg sistemul solar.

Odată cu descoperirea senzațională care arată că cea mai mare parte din apa care se găsește pe Terra depășește cu mult vechimea Soarelui, lucrurile devin pur și simplu ciudate. Specialiștii sunt de părere că apa pe care o bem este o relicvă, fie al unui vechi sistem solar, care s-a stins în urmă cu peste 5 miliarde de ani sau pur și simplu a fost adusă pe Terra.

Extrapolând această idee, putem realiza că dacă apa a existat în urmă cu peste 5 miliarde de ani, atunci și viața s-a născut în altă parte. După cum știm, apa este considerată elementul principal care susține viața. În acest sens, viața, în orice formă a sa, s-a născut acolo de unde provine apa.

Dar de unde provine apa? Descoperirile din ultimul deceniu arată că apa este prezentă sub diverse forme pe aproape orice corp ceresc și astfel viața poate fi răspândită în întregul Univers. Chiar și așa, este limpede că nicio cometă nu ar fi putut aduce o cantitate impresionantă de apă în sistemul nostru solar. Și atunci cine a adus-o? Această întrebare rămâne fără răspuns și în același timp arată că nu cunoaștem mai nimic cu privire la cum se formează sistemele solare și dacă sunt „ajutate” din exterior.

Citeste si:  INCREDIBIL! Povestea unei femei care s-a intors din lumea de dincolo

Pe de cealaltă parte, există diverse teorii neconvenționale care susțin că înainte ca viața de pe Terra să fie creată, apa, cât și multe alte elemente, au fost aduse dintr-un loc îndepărtat al Universului. În acest fel, descoperirile actuale au demonstrat că până și ADN-ul uman are o vechime de circa 11 miliarde de ani. Adică a fost creat cu mult timp în urmă ca sistemul nostru solar să existe.

terra

Este oare posibil ca să existe o legătură între aceste două elemente? Se poate ca apa să aibă aceleași origini ca și ADN-ul uman? Dacă răspunsul este unul pozitiv, atunci este limpede că viața de pe Terra a fost planificată și fabricată cu mult timp înainte și ulterior plantată pe această planetă minunată.

 
 
Efemeride 1950 10-01-2016 Vali
  • acer

    ... descoperim creatia.pentru conditia umana e un pas remarcabil.sper ca nu are nimenin pretentia de a se confunda cu Demiurgul!

    10.01.2016

ADAUGA COMENTARIU

 
Online 25 Pagina incarcata in 0.158885955811 secunde