„Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!

 


Corespondenta de la Paris

Ar fi fost implicati  „deghizatii” lui François Mitterrand in amenintarea cu moartea al Jurnalistului Jean-Edern Hallier (1936-1997/scriitor, critic literar si producator TV),care il avertiza pe acesta din urma ca intr-o carte va dezvalui existenta fiicei sale nelegitime Mazarine-Marie Pingeot (Mitterrand), respectiv, legatura sa (din trecutul sau „indepartat”) cu Maresalul Pétain, intr-un pamflet in 1984 (in timpul  primului mandat prezidential Mitterrand/1981-1988)?

In cursul anului 1990, in cadrul mai multor dezbateri pe tema mortii lui Jean-Louis Calderon la Bucuresti pe 22 decembrie 1989 (in timpul Revolutiei Romane), acesta incerca sa ma convinga de faptul ca moartea lui Calderon ar fi fost o crima politica pusa la cale de catre cei care au preluat puterea.

Eu eram de alta parere pentru ca am asistat la moartea acestuia (a se vedea si articolul autorului: Enigma mortii lui Jean-Mouis Calderon la Bucuresti)

 

 

 

 

Cu 4 decenii in urma, una dintre cele mai reputate si celebre bande de raufacatori „Le gang des postiches” (Banda „deghizatilor”/mascatilor),  care a terorizat bancile franceze (pariziene) in prima parte al deceniului opt (din secolul trecut) este anihilata.

Specializata in atacuri (jafuri) armate, aceasta banda ar fi fost responsabila de spargerea a catorva mii de seifuri (casete cu valori) in timpul primului mandat prezidential (de stanga) al lui François Mitterrand (1981-1988), in urma carora zeci de banci pariziene ar fi fost devalizate si zeci de mii de persoane fizice si juridice ar fi fost pagubite. 

O parte importanta a „averii” acesteia ar fi ajuns in posesia celebrului violator-pedofil si serial-killer Michel Fourniret, macelar de fiinte umane, recidivist, ″specializat in dezosarea victimelor sale″ (a se vedea pentru detalii articolul autorului: "Padurarul din Ardennes"), condamnat pe 28 mai 2008 la inchisoare pe viata incompresibila pentru violarea si uciderea a 7 tinere (pedeapsa cu care n-au mai fost sanctionati in istoria criminala a Frantei decat 2 infractori de drept comun:  Pierre Bodein (″Pierrot Nebunul”) pentru violarea si uciderea cu violenta a trei persoane (dintre care doi minori) in 2007 si Christian Beaulieu, pentru violarea si uciderea unui copil de 4 ani in 2007 (caruia insa in apel/2008, i s-a redus pedeapsa, de la inchisoare incompresibila pe viata, la o recluziune criminala cu o perioada de perioada de siguranta de 22 de ani/inainte de care el nu poate fi eliberat conditionat).   

 

PREAMBUL

 

"Le Gang des Postiches" („Burins”/„Banda deghizatilor”) a fost o celebra grupare criminala de raufacatori/gangsteri (de tip „grand banditisme”), bine organizata si structurata, care (conform unor documente mai putin cunoscute sau necunoscute ale epocii) ar fi comis la Paris intre 1981-1986, 111 bracaje de banca (jafuri armate si ar fi spart cca 5.500 de casete cu valori spectaculos dintre care 27 de jafuri si cca 1.300 casete cu valori „certificate” de catre Prefectura de Politie Paris), cu luare de ostatici, dar fara victime omenesti (crime de sange), in principu (decat accidental).

Anihilarea bandei, pare sa fi creat serioase probleme autoritatilor locale ale timpului, si in special, PP (Prefecturii de Politie-Paris) care ar fi fost obligata sa solicite sprijinul  mijloacelor mass-media pentru a pune capat terorii acestei organizati de TDM (Talhari la Drmul Mare).

Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar (cu totul deosebit), s-ar parea ca gruparea "postiches" (numita astfel  pentru ca membri sai devalizau bancile deghizati in "burghezi"/purtand peruci, barba si mustata, etc., fiind foarte politicosi cu ostaticii lor !), considerata una dintre cele mai radicale din Franta, formata dintr-un "nucleu dur" de 5- 6 talhari-raufacatori "profesionisti" (si cativa "amatori"/colaboratori, de ocazie), ar fi fost adeptul unei ideologii de tip „gherila de stanga”, motiv pentru care el nu ar fi recurs la crime de sange, decat accidental. 

Amintim aici faptul ca activitatea criminala a bandei se desfasoara in perioada primului mandat prezidential (1981-1988) al lui François Mitterrand (1916-1996), cel de-al 4-lea Presedinte al celei de a 5-a Republici Franceze (dupa Charles de Gaulle/1959-1969; Georges Pompidou/1969-1974 si Valéry Giscard d’Estaing/1974-1981).

Mai exact dupa instaurarea primului „regim socialist” al acestei ultime republici, de catre Pierre Mauroy (1928-2013), numit Prim-Ministru al Frantei in 1981 (pana in 1984) de catre Mitterrand.  

Seria atacurilor comise de catre „deghizatii” va debuta pe 29 septembrie 1981 cu un jaf armat care are loc pe strada Dr. Blanche n°37  (sectorul 16/Paris, in proximitatea portii Auteuil) la BNB (Generale Maatschappij van België/banca belgiana creata in 1922 la Bruxelles, devenita pe 23 mai 2000 BNP Paribas, cel mai mare grup bancar francez prezent in 75 de tari/cu cca 180.000 de salariati si peste 30 Mil de clienti, respectiv, o valoare de marca de cca 15Md€ si active in valoare de cca 2.000Md€, rezultat prin fuziunea cu „Banque de Paris et des Pays-Bas”/creata in 1872, locul 2 in Europa, dupa HSBC Holdings/Marea Britanie, 2.100Md€).

Ca o ironie a sortii, ultima lovitura a lor (transformata, „accidental”,  intr-o drama), va avea loc tot pe strada Dr. Blanche la n°39, in ziua de 14 ianuarie 1986, la LCL (Crédit Lyonnais/banca comerciala franceza fondata la Lyoon in 1963 de catre François Barthélemy Arlès-Dufour/1797-1872, umanist si om de afaceri francez si Henri Germain/1824-1905, bancher si om politic francez, cumparat in 2003 de catre banca comerciala franceza Crédit Agricole/fondata in 1885, cel de-al doilea grup bancar francez, cu un efectiv de cca 140.000 de persoane si o cifra de afaceri de cca 32Md€, respectiv, active in valoare de cca 1.700Md€, aflat pe locul 3 in Europa dupa HSBC Holdings si BNP Paribas).

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

Avand in vedere modul neobisnuit de operare (dintre „improvizatie si profesionalism”) de catre „deghizati” (new look”)dupa cateva „lovituri” de anvergura, spectaculoase, de mare succes, societatea civila pariziana incepe sa se mobilizeze, iar atacurile acesteia (sub toate formele) la adresa celor doua servicii de politie a PP (Prefecturii de Politie-Paris),  BRB (Brigada de Reprimare a Banditismului),respectiv,  BRI (Brigada de Cautare si Interventie/Brigada Antigang) implicate in anihilarea lor, se multiplica intr-o asemenea masura, incat la un moment dat, acestea sunt insultate (si batjocorite) nu numai de catre presa scrisa sau vorbita, dar si de catre clasa poltica, respectiv, autoritatile statului insarcinate cu prevenirea si gestionarea activitatilor criminale. 

In timpul comiterii jafurilor, „deghizatii” se instalau „comod” in localurile bancilor (pe care puneau stapanire), fara a fi presati (exagerat) de timp.

 O parte dintre ei sechestrau intr-o incapere angajatii bancii impreuna cu clientii lor, iar cealalta parte, timp de 1-2 ore spargeau seifurile, respectiv, casetele cu valori (bani cash/cu precadere, iliciti, de provenienta dubioasa, nedeclarati autoritatilor fiscale franceze, bijuterii din aur/ghiuluri, inele cu diamante, etc., obiecte sau documente de valoare comerciala, etc., „ca, conservele de peste Sardinia”, inchiriate de catre persoane fizice sau morale.

Ei nu vor lasa niciodata amprente digitale identificabile in urma lor si intotdeauna, la plecare, vor recupera inregistrarile camerelor video instalate in banci.

Profitand de faptul ca, casetele cu valori (inchiriate de catre particulari cu cca 200-300Ffr/30-45€ pe luna) sunt pazite numai noaptea si in week-enduri, le vor spage pe acestea in „ziua mare” nu cu mai mai mare dificultate decat „cutiile de conserve”, cu „dalta si ciocanul”, respectiv, cu alte ustensile utilizate in „cioplirea pietrei”!

Fabricantul de seifuri Fichet-Bauche (n°1 in Europa) care era prezent, inclusiv, in toate bancile franceze, n-a reusit sa puna la punct, cel putin pana atunci, un sistem de supraveghere eficace, pentru aceste casute individuale „concepute in 1895”, iar bancile pariziene (intramuros)au cheltuit deja adevarate averi pentru a face fata in perioada in deceniile 7 si 8 ale mileniului trecut „hold-upului clasic”.

La inceput autoritatile politienesti sunt complet depasite de evenimente si nici nu banuiesc ca este vorba, nu de simpli amatori, ci de profesionisti, pe care îi leaga si o stransa prietenie („unul pentru toti, toti pentru unul”), inca din copilarie (petrecuta in cartirele populare ale estului-parizian din Montreuil si Belleville).

Pana cand acestea incep sa-si dea seama de gravitatea faptelor, 18 atacuri sunt comise (nu rareori, una la fiecare doua zile sau alteori chiar mai multe intr-o singura zi) si peste 1.000 de casete ale particularilor (persoane fizice sau morale), sunt sparte, iar peste 100MFfr (peste 15 M€/peste 50M€PPA/pe putere de cumparare a vremii) in lingouri de aur, monede de aur si bilete de banca (bancnote) sunt furate.

Alte cca 2Md de centimes (franci vechi/cca 20MFfr noi, cca 3M€ si peste 10M€/PPA) sunt sustrase direct din rezervele agentiilor bancare.

La origine, nucleul-dur (”titularii”) al bandei „deghizatilor” se va compune din tineri originari din Bellevile, cunoscuti deja autoritatilor politienesti ca „mici delincventi juvenili” („specializati” in activitati infractionale: furturi/de tot felul, respectiv, escrocherii cu cecuri si carduri bancare): Sidi-Mohamed Badaouï(Bada/1954-1980, franco-marocan), André Bellaïche (Dédé/n.1950, franco-tunisian), Bruno Berliner (Beau sourire/1957-1986, francez), Patrick Geay (Pougache/n.1951, francez) si Robert Marguery (Bichon/n.1946, francez), adus la „deghizati” de catre Geay.

Acestora se vor alatura ulterior (pana in 1983), cei „corespondenti”, din Montreuil (adusi tot de catre Geay): Jean-Claude Myszka (1956-2003, franco-polonez) si francezii Serge Hernout (Nounours/n.1949), Michel Chellaoui (n.1950) si Jean-Pierre Lepape (n.1949),iar ulterior  Raymond Betrancourt.

Un "colaborator" apropiat al gruparii ar fi fost si Franck Henry, astazi, un cantaret recunoscut si apreciat.

Daca Bada, baiatul unui frizer marocan, inca de la varsta frageda s-a „specializat” in furturi de bijuterii din magazinele „cu pretentii” din cartier, Dédé (nascut la Tunis fiul lui  Salomon si Marcelle Bellaïche, de confesiune evreiasca) la varsta de 5 ani debarca cu familia sa (parintii, un frate mai mic si 3 surori) in Belleville, dupa un „scurt sejur” (cca timp de un an) intr-o tabara de refugiati din Israel, cand este luata in evidenta OPEJ (Office de Protection des Enfants Juifs/Oficiul de Protectie a Copiilor Evrei) la Rueil-Malmaison (Métropole du Gtand Paris Oest/La Défense-Departamentul Hauts de Seine).

In timp ce efectueaza tot felul de munci mai mult sau mai putib penibile (printre care si spalarea la o papetarie-imprimerie a unor saci de plumb cca 12 ore/zi), impreuna cu prietenii sai de cartier,  Mohamed Badaouï si Bruno Berliner (dupa o initiere in furtul si comercializarea buteliilor cu gaz, frigiderelor, masinilor de spalat, televizoarelor, etc.), vor debuta in spargerea magazinelor de bijuterii (coliere, ghiuluiri, inele cu diamante, etc.), precum si in sustragerea cardurilor bancare din curierele trimise de catre agentii, clientilor lor, prin posta.

In 1967 (la varsta de 17 ani),  este arestat in timpul verii pentru furtul unui portofel cu 250Ffr (cca 40€) in timpul unei vacante petrecute la Juan-les-Pins (cu prietenii sai de cartier Mohamed Badaouï, Patrick Geay si Bruno Berliner), datorita caruia va efectua 6 luni de inchisoare in Centrul de Detentie Provizorie Fresnes (regiunea pariziana).

Eliberat in cursul lunii martie 1968, acesta isi abandoneaza domiciliul parintilor si isi continua activitatea sa de hot (in recidiva), fiind din nou condamnat in 1970 la 14 luni de inchisoare.

Desi pe 1 martie 1971 i se asociaza sanctiunii penale si cea administrativa de expulzare de pe teritoriul francez, el este eliberat pe 29 iunie 1973 si va ramane in Franta.

Pe 30 noiembrie 1974 este reperat si arestat pentru o serie de infractiuni (in posesia unor false documente de identitate), iar pe 27 februarie 1975, cu putin timp dupa eliberarea lui, va comite (in complicitate cu alti doi prieteni de cartier) un jaf armat sangeros la SCB (Société Centrale de Banque) din Avenue de la République n°17 (Paris/Sectorul 11), unde Vincent Llopis (58 de ani), un angajat al bancii (casier),  este ucis dupa ce va declansa semnalul de alarma.

Dupa „asediul” bancii  care va dura cca 10 ore, timp in care salariatii vor fi luati ostatici iar gangsterii vor negocia cu Comisarul Robert Broussard (n.1936/fost sef al BRI, care s-a remarcat intr-o serie de actiuni criminale spectaculoase, devenit celebru pentru anihilarea, „inamicului public n°1”, legendarul gangster ai anilor 1960-1970, Jacques Mesrine), fondatorul unitatilor elitiste de lupta RAIDal PN /Politiei Nationale, devenit ulterior, Prefect), Dédé si complicii sai (identificati ulterior in persoana lui Alain Lacabane/in varsta de 25 de ani, baiatul unui jandarm, ucis in fuziada dupa interventia politistilor de la BRI, respectiv, Bada/care a negat tot timpul implicarea lui in aceasta actiune!) reusesc sa fuga  cu o suma importanta pe atunci (cca 1MFfr/150.000€, insa peste ½M€PA, adica raportat la puterea de cumparare).

De fapt cei 3 parasesc banca (dupa ce esueaza in negocierea lor cu Broussard: 100MFfr, o duzina de pistoale automate cu cartuse, un vehicul BMW si un elicopter care sa-i transporte la Aeroportul Orly) si in drum catre vehiculul lor, un Austin Mini orange,  politistii de la RAID deschid focul asupra lor.

In acest moment, Lacabane este ranit mortal.

Ceilalti doi (ramasi in viata), Badaouï si Bellaiche disparuti fara urma (in strainatate cu documente false de identitate, impreuna cu prietenelor lor Dominique, respectiv, Laurence-fata unui dentist), intr-o lunga cavala (fuga): Africa de Nord/Maroc, Tunisia; Italia, Spania, Grecia, SUA si Tailanda) sunt condamnati la moarte de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Paris, prin contumacie, pe 9 iunie 1978.

Insa, pe 28 octombrie 1980 gangsterul Sidi-Mohamed Badaouï (atunci in varsta de 26 de ani, originar din Casablanca/Maroc, in cavala) cu un complice (neidentificat, care reuseste sa fuga) circuland pe o motocicleta pe Bulevadul Victor Hugo (sectorul 16-Paris) este somat in jurul orei 15h00 de catre doi agenti de paza (politisti) al escortei prezidentiale al lui Veléry Giscard d’Estaing (in functie intre 1974-1981) sa se oporeasca (trecand pe culoarea rosie a semaforului!), dar acesta, evident, refuza si deschide focul (cu un pistol semiautomatic Walther P38) asupra agentului CRS (Compania Republicana de Securitate) Dominique Servais (pe care il raneste la umar), fiind ucis pe loc de catre politistii de la DST (Directia de Supraveghere al Terirorului) prezenti si ei la fata locului.

Dupa acest tragic eveniment, „deghizatii” vor lua decizia, ca in viitor, sa-si gestioneze in asa maniera jafurile lor (armate), incat sa nu mai comita crime de sange.

Din contra, gangsterul francez Bruno Berliner („Zambetul frumos”), inmormantat in celebrul cimiter parizian „Père Lachaise”, fratele vitreg al cantaretului francez Gérard Berliner (Raymond Berliner/n.1956 autor-compozitor si actor, decedat pe 13 octombrie 2010 la spitalul parizian Necker in urma unei crize cardiace), debuteaza in „mica criminalitate” inca la varsta de 14 ani, fiind ucis in ultimul jaf armat comis de catre „deghizati” pe 14 ianuare 1986 la sediul LCL (Banca Crédit Lyonnais) din  strada Dr. Blanche nr.39, in timpul unei fuziadse cu politistii de la BRI (de unde „deghizatii” vor sustrage cca 725.000 Ffr/cca 110.000€, respectiv, peste ½ M€PPA).

Pana atunci insa si-ar fi permis vacante de lux, ceasuri de aur (Rolex), masini scumpe (printre care si un Golf GTI tunat de culoarea „aurului”) si chiar sa-i dea „une brique” (10.000Ffr/cca 1.500€) unui cersetor, fara sa mai punem la socoteala „investitia” pe care a facut-o in fratele sau Gérard pentru ca acesta sa devina o vedeta al show-bizului (intrand in 1982 in Top 50 cu 1 milion de discuri vandute cu melodia „Louise”) sau intr-un apartament, pe care a cumparat la Paris (in sectorul 7) pe numele fiicei sale, dupa ce pe strada Belleville (in sectorul 19-Paris) descchide pe numele sotiei sale, Meriem, un magazin pentru copii ("Tit'Pom"),

Ridiculizata de catre mass-media, PJ (Politia Judicara)din cadrul PP, pentru a face fata situatiei, la ordinul Ministrului de Interne de atunci Gaston Paul Charles Defferre(1910-1986, in functie intre 1981-1984) va lansa atunci un dispozitiv special numit: „Planul Ballon”: senzori seismici sensibili la zgomote suspecte sunt instalate în seifurile bancilor pariziene, iar sistemele sonore (cu sunet) sunt conectate direct la Politie.

Astfel, pe 14 ianuarie 1986 doua servicii specializate ale PP (Prefectura de Politie-Paris), pe de o parte BRB (Brigada de Reprimare a Banditismului) si pe de alta parte BRI (Brigada de Cautare si Interventie) utilizand planul Balon,au reusit sa localizeze 5 membri al grpararii „deghizatilor”, in jurul orei 14h30,  in interiorul bancii LCL (Crédit Lyonnais, aflata pe strada Dr. Blanche nr. 39, Sectorul 16, Paris), in posesia a 725.000 Ffr (cca 110.000€/cca ½M€PPA), 10 lingouri de aur si cativa saci de monede de aur, cu 34 de ostatici (angajati ai bancii si clientii a acesteia).

Datorita unei decizii gresite (prost inspirate si gestionate), de catre Comisarul  Raymond Mertz, seful BRB, de a-i aresta pe raufacatori prinsi in flagrant-delict, imediat dupa parasirea bancii (tragand 3 focuri de arama in directia acestora), politistii au luat cu „asalt” masina care îi astepta la iesire un Renault 5 GT Turbo negru (un mod operator de interventie „nepracticat”, in principiu, pentru limitarea pagubelor materiale si pentru evitarea pierderilor de vieti omenesti !) in loc sa-i surprinda in alta parte (mai adecvat, favorabil unor fuziade/schimb intens de focuri), a avut ca rezultat declansarea unei lupte de strada de tip gherila in care Bruno Berliner si un inspector de politie, Jean-Gaston Vrindts  (la Sonnette/in varsta de 33 de ani, casatorit, talal unui cpoil in varsta de 10 ani) au fost ucisi, iar alti trei politisti grav raniti.

La aceasta actiune fara precedent ( „Planul Ballon”) au participat 67 de politisti in civil (de la BRI condus de catre Comisarul Claude Cancès/n.1936, fost Director al Politiei Judiciare de la Paris si BRB, condus de catre Raymond Mertz) cu 31 de vehicule „banalizate”, in sprijinul carora vor veni si alti politisti ale altor servicii (locale), agenti de securitate, de la comisariatele de politie de sector, in total peste 100 de oameni ai legii.

            Pe 17 ianuarie 1986, au loc funeraliile oficiale ale acestuia din urma (despre care presa vremii vehicula faptul ca ar fi fost corupt), in curtea Prefecturii de Politie in prezenta lui Jacques Chirac (n.1932, pe atunci Primarul General al Parisului/1977-1995, Presedintele Republicii/1995-2007), Pierre Venbrugghe (Directorul PN/Politia Nationala franceza) si François Roussely (Directorul de Cabinet al Ministrului de Intrene Charles Pasqua/1927-2015, in functie 1986-1988 si 1993-1995), ocazie cu care este si omagiat de catre Comisarul Claude Cancès, in plus, si distins cu Medalia de Onoare al Politiei Nationale Franceze, respectiv, a  Primariei Parisului.

Ancheta lansata de catre IGS (Inspectia generala a Serviciilor Politiei Nationale - Police de Police) a condus la ipoteza ca in BRB ar fi existat un politist corupt, Dominique Loiseau, care ar fi fost responsabil de drama!

Arestat, judecat si condamnat, dupa sapte ani de detentie criminala el este gratiat de catre François Mitterrand in 1993. 

In acea zi de 14 ianuarie 1986 (cand „deghizati”, vor comite impreauna ultimul lor jaf armat), 3 dintre cei care au patrticipat la atacul bancii LCL reusesc sa fuga, dar Marguery, grav ranit,este interpelat de catre politisti.

Myszka, dispare pe jos, iar Geay si Belaïche la bordul vehicului lor Reanault 5 GT Turbo (negru), insa, acestia din urma sunt interpelati pe 5 august 1986.

Primul reuseste sa „evadeze” (sa fuga), in timp ce celalat va fi incarcerat la Inchisoarea Rebibbia din Roma.

Insa, pe 23 noiembrie 1986, Myszka si legendarul gangster, regele evadarilor François Besse pun la cale evadarea lui Bellaïche cu ajutorul unui elicopter (sechestrat) al Crucii Rosii (pilotul cu fiul sau de 10 ani).

Cu aceasta ocazie, alaturi de Bellaïche evadeaza si militantul de extrema dreapta, de origine italiana Gian-Luigi Esposito, care nu participa „efectiv” la jafurile armate ale „deghizatilor”, insa, incarcerat ulterior la inchisoarea Fleury-Mérogis (regiunea parisiana), acesta ar fi intrat in contact cu violatorul si serial killerul Michel Fourniret(prin intermediul prietenului acestuia, Jean-Pierre Hellegouarch, membru al organizatiei teroriste AC/ACTION Directe (Thomas CSINTA)caruia ar fi facut dezvaluri despre averea acumulata de catre „deghizati” si ar fi indicat locul (cimitirul) unde se afla ascunsa „comoara” acestora, ceea ce l-ar fi imbogatit pe acesta din urma!

Amintim aici faptul ca François Besse a fost unul dintre colaboratorii apropiati si "adjunct" a lui Jacques-René Mesrine (nascut pe 28 decembrie 1936 la Clichy la Garenne, regiunea pariziana, ucis de catre politia franceza, intr-ambuscada, pe 2 noiembrie 1979  langa Bulevardul Periferic, "Porte de Clignancourt", la Paris), ajuns celebru pentru spargerile si evadarile sale, considerat "inamicul public nr.1 " in anii 1970, supranimit si "omul cu o mie de fete", sau "Robin Hood francez", desfasurandu-si "activitatea" de raufacator in Franta, Canada si Elvetia. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: In umbra vietii (Partea III).Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze).

In sfarsit, „cei trei muschetari”: André Bellaïche, Patrick Geay si  Jean-Claude Myszka, respectiv, Gian Luigi Esposito, au fost arestati impreuna de catre politistii RAID  (in urma informatiilor obtinute din apartamentul locuit de Bellaïche la Roma), mai tarziu,  pe 13 decembrie 1986, intr-o vila pe strada Pins nr.28, la Yerres (Departamentul Essonne/sud-estul regiunii pariziene), unde ascunsi in peretii incaperilor, politistii gasesc: cash 300.000Ffr (cca 45.000€/aproape 200.000€PPA), 5.000 de monede din aur, cca 3 kg de aur (in bijuterii), inclusiv, ceasuri Rolex (in aur) si pietre pretioase.

Dupa 6 ani de detentie provizorie (preventiva) ei sunt lasati in libertate conditionata sub control judiciar, iar intr-un proces care debuteaza pe 19 martie 1996, ei vor fi  condamnati pe 4 aprilie 1996 la pedepse cuprinse intre 8 si 12 ani: Robert Marguery si Jean-Claude Myszka, fiecare, la 12 ani de recluziune criminala (pentru participarea lor la 7 jafuri armate), André Bellaïche la 8 ani de de detentie (pentru complicitate si asociere de raufacatori).

Din contra, Patrick Geay, eliberat de catre un „deghizat” neidentificat (cu ocazia ultimului jaf armat pe 14 ianuarie 1986 dupa arestarea lui de catre Comisarul Jean-Pierre Birot si Inspectorul Jean-Michel Rolland, care vor fi luati ostatici, iar ulterior  si raniti), va fiabsent la proces, fiind condamnat prin contumacie, la 30 de ani recluziune criminala (pedeapsa maxima in executare).

La proces a fost citat si François Besse (Regele evadarilor/n.1944) pentru compliciatea sa cu „deghizatii”, care va evada impreuna cu Mesrine din inchisoarea pariziana La Santé pe 8 mai 1978, de unde se considera (cel putin pana atunci) ca nu se putea evada, dar ca si Geay, el a fost absent.

Va fi extradat in Franta,mai tarziu, din Maroc, legat de o alta infractiune.

Acesta insa, profitand de o eliberare conditionata sub control judiciar pe 5 ianuarie 1989 (ca urmare a unei promisiuni de angajare din complesenta), va dispare fara urma, fiind arestat  din nou de catre politistii de la BRB in urma unui denunt facut de catre un „indic” al politiei (in proximitatea locuintei sale, unde traia singur), in dupa masa zilei de 13 ianuarie 2003 la Paris (Porte de Versailles), si reincarcerat, dupa 14 ani de cavala, la celebra inchisoare pariziana La Santé, urmand sa fie rejudecat singur ca „deghizat”.

In apartamentul sau, in urma perchezitiei facute, anchetatorii gasesc, acte false de identitate pe nule le de Yves L., Eric M., precum si un „permis de conducere in alb”.

Pe 12 februarie 2004, Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Paris (care retine contra acestuia 7 jafuri armate intre 1985-1986 si o complicitate la o tentativa de ucidere a unui politist pe 14 ianuarie 1986/ultimul jaf) il condamna pe Geay („ultimul Mohican”) la 15 ani de recluziune criminala, ceea cea, pe 30 octombrie 2006 (in procesul care debuteaza pe 23 octombrie), la Evry in fata Curtii de Apel Essonne/Regiunea pariziana va agrava (tinand cont de cavala acestuia), sanctionand pe Geay, cu 17 ani de recluziune criminala, in ciuda rispostei avocatului acestuia.

Mentionam aici si faptul ca avocatul general (al acuzarii) Annie Grenier solicita contra acestuia 20 de ani de recluziune criminala, spre marea mirare al avocatului acestuia, reputatul penalist, Thierry Lévy si al acuzatului care sustinea ca: „Nu sunt un gangster (....). Eu nu sunt decat un instalator. Eu nu neg, Dle Presedinte. Eu n-am  fost acolo. (...) Eu n-am ucis pe nimeni. (...) Ocherarii gasiti la locul jafului nu sunt ai mei, ADN-ul nu este al meu. Grupa de sange 0+ au multe persoane...(...) stiinta se insala”.

Cu atat mai mult cu cat, la bara, Jacques Grolleau, seful agentiei Crédit Lyonnais din Neuilly-Bagatelle (devalizata pe 13 decembrie 1985) afirma ca nu ar fi fost el cel care „i-ar fi bagat pistolul in gura datorita taliei acestuia/cc 1,70m, in timp ce victima masura 1,72m”.

Fiul unei chelnerite (intr-un bar din Bellevile) Ginette Geay si unui tata necunoscut, de origine italiana,Patrick Geay, obtine un CAP/Certificat de Aptitudini Profesionale (Scoala Profesionala) in intretinerea instalatiilor sanitare la 18 ani, dupa care isi face serviciul militar, pentru ca ulterior, incepand cu varsta de 20 de ani sa se lanseze in mica, respectiv, marea criminalite in compania prietenilor sai din cartier.

Acest lucru insa nu l-a impiedicat ca in depozitia in fata instantei (Juriului Popular Essonne), intre 23-30 octombrie 2006 sa „puncteze” anumite detalii, care creda el, ca îi vor reduce pedepasa: „Amprentele mele digitale de pe sticla de otet Maille (descoperita de catre anchetatori in apartamentul frecventat de catre „deghizati” din str. Belleville n°321) nu inseamna mare lucru, pentru ca le faceam lor cumparaturile (fara manusi, evident) cu unul dintre ei” (...) si „le furnizam acte false de identitate” prin intermediul lui André Bellaïche „un prieten evreu din copilarie, apatrid din cartier”, care avea intotdeauna nevoie de documente falsificate, dar „mai mult de atat nu stiu nimic”.

Referitor la faptul ca atunci cand politistii de la RAID  au luat cu asalt apartamentul din Yerres (Departamentul Essonne/regiunea urbana pariziana) pe 13 decembrie 1986 si l-au gasit pe el in compania „deghizatilor”, Geay se justifica: „Eu nu sunt un spargator de banci. Am venit sa aduc documente false lui Bellaïche si m-am aflat intr-un moment nefericit, intr-un loc nepotrivit”.

Chiar si pentru pistolul Herstal (produs de catre FN/Frabrica Nationala Herstal de armament/Liège-Belgia), gasit langa patul in care ar fi dormit Geay (cu amprentele digitale pe acesta), care a servit in timpul ultimului atac al „deghizatilor” din 14 ianuarie 1986 (pe str. Dr. Blanche la sediul agentiei LCL), acesta avea o justificare: „ Eu n-am dormit in patul din camera acea, dar cand a avut loc dimineata (la prima ora) asaltul politistilor de la RAID, in invalmasala si confuzia creata, nestiind ce se intampla, am intrat in camera si am pus mana pe arma pentru a ma apara”.

Cei trei, André Bellaiche, Robert Marguery si Jean-Claude Myszka si-au ispasit pedepsele lor. 

Atunci insa cand scriitorul Jean-Edern Hallier a atras atentia lui François Mitterrand (presedinte al Frantei intre 1981-1995) ca va face publica existenta lui Mazarine Marie Pingeot fata sa "ascunsa" (extraconjugala/ nascuta pe 18 decembrie 1974 la Avignon), astazi scriitoare recunoscuta, el ar fi fost amenintat cu moartea de catre o "echipa" compusa (la propunerea unui ministru a lui Mitterrand), din doi membri ai gruparii "deghizatilor", Myszka si Geay, precum si a unui alt "adjunct" a lui Jacques Mesrine, Michel Ardouin (supranumit "Port-Avion", mare specialist in jafuri armate), implicat si intr-o tentaculara retea de trafic de heroina ( a se vedea si articolul autorului: In umbra vietii (Partea III).Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze).

Eliberat in 1999, in februarie 2001, Myszka este din nou arestat la domiciliul sau din Aubervilliers (Seine Saint Denis/regiunea pariziana) de catre BRB, avand in vedere faptul ca pe 20 ianuarie politistii au descoperit ca el era in relatii stranse cu Michel P., (un alt colaborator apropiat al "deghizatilor”, condamnat pentru 28 de delicte si crime, aflat in cavala, dat in UG/Urmarire Generala de catre PP/Prefectura de Politie Paris), fiind surprinsi impreuna la bordul unui Renault Clio (furat), studiind noi planuri de jafuri (armate), la Paris (in Sectorul 14).   

Doua saptamani mai tarziu pe strada Alésia ei au agresat un grosist care avea la el o mare suma de bani, fugind de la fata locului cu acelasi Clio condus de catre Mohamed C. (44 de ani), un alt colaborator ocazional al gruparii, condamnat pentru 21 de infractiuni.

Cei doi sunt arestati de catre BRP chiar inaintea lui Myszka (cu putin timp) care il gazduia si pe Michel P.

Myszka va fi condamnat si incarcerat 4 luni pentru furt de masina in ianuarie 2001.

Suferind de „nevroza carcerala”, el se va siuncide pe 11 februarie 2003 la domiciliul mamei sale din Aubervilliers (Métropole du Grand Paris/Departamentul Seine- Saint Denis).

André Bellaïche (mare amator de Ferrari si costume Dior, etc.), fost presupus sef al gruparii „deghizatilor„ (ceea ce neaga si acum dupa 4 decenii de la ultimul jaf comis), eliberat in 1997, dupa o reinsertiune „reusita” in sociatate, astazi este patronul unui magazin de discuri (CD & DVD) pe strada Mouffetard la Paris, iar in 2007 a publicat o carte cu titlul "Ma vie sans postiche" („Viata mea fara masca/„deghizati”/First Editions) care va  inspira filmul  de mare succes "Le Dernier Gang" (Ultima banda)!

Intre timp a mai deschis alte doua magazine cu discuri (de ocazie) la Abbesses si in  Belleville.  

Intalnindu-l, nu am putut recunoaste in el un fost mare gangster, legendar.

Cel putin, asa cum mi l-am imaginat eu in studiile si investigatiile mele facute in legatura cu „postiches”!

Capabil sa comita jafuri cu violenta, sa ameninte cu sange rece si la nevoie sa deschida focul asupra fortelor de ordine.

Dupa cum spunea, acesta n-ar fi avut nimic in comun cu jafurile „deghizatilor”.

I-ar fi frecventat doar pentru ca erau prietenii lui „fideli” de cartier!

Cel putin, asa cum mi l-am imaginat eu in studiile si investigatiile mele facute in legatura cu „postiches”!

El ar fi rupt definitiv cu trecutul sau, fiind o reala, vie, confirmare a ipotezei ca daca dorim ceva cu adevarat si ne investim in acel ceva, putem reusi.

Din contra, pentru el, „deghizatii” (fara el, evident!) nu ar fi debutat cu jafurile lor, pe 29 septembrie, ci pe 6 otombrie 1981, zi simbolica, a asasinarii Presedintelui Egiptean Muhammad Anwar el-Sadat (25 decembrie 1918-6 octombrie 1981, in functie intre 1970-1981/Premiul Nobel pentru Pace in 1978), in timpul unei parade militare (filmate) de catre membri al organizatiei teroriste Jihadul Islamic Egiptean, fondat la sfarsitul anilor 1970 de catre Fratia/Frateria Musulmana).

In ceea ce priveste ultimul lor jaf comis pe 14 iabuarie 1986 este simbolica pentru  moartea cantareului francez Daniel Balavoine (5 februarie 1952-14 ianuarie 1986/autor-compozitor si interpret, activ intre 1978-1986) intr-un accident de elicopter (la cca 10km de Gourma-Rharous/ Regiunea Tombouctou in Mali) cu ocazia Rallye-raid Paris-Dakar.

Legat de hartuirea jurnalistului Jean-Edern Hallier de catre „deghizati” la solicitarile lui Mitterrand, a fost mai mult decat precaut si mi-a sugerat ideea ca pamfletarul n-ar fi fost imposibil sa fi suferit de o forma usoara de paranoia!

In varsta de 66 de ani, Patrick Geay este si astazi incarcerat. 

Fiind recidivist si condamnat la 17 ani de recluziune criminala, este liberabil conditionat, dupa executarea a 2/3 din pedeapsa, ceea ce, in principiu a si executat.

Din contra, aceasta conditie este numa necesara, dar din pacate pentru unii si din fericire pentru altii, nu si suficienta! 

Diagnosticat „schizofrenic-bipolar” inca din 1987 si eliberat din inchisoare in 1998, Robert Marguery (Bichon/astazi in varsta de 64 de ani), traieste in Tailanda (paradisul celor mai cunoscuti raufacatori, gangsteri, evazionisti, etc., din lumea intreaga), impreuna cu fiica lui, Sophie, care il  insoteste pe acesta (la  varsta de 21 de ani), in satul Lahu (trib de origine sino-tibetiana) in plina jungla tailandeza, unde se va aclimatiza, se va casatori si ulterior, va deveni cornac (mahout/stapan, ghid si ingrijitor al unui elefant), meserie care se transmite in Tailanda din generatie in generatie.

Inainte insa sa se fi convertit la budism in Tailanda si sa prinda gistul mancarurilor locale (autohtone), Marguery  (pasioonat si el de masini scumpe/Porche, Lamborghini, etc.,  si femei frumoase)  calatoreste mult prin lume (in special in locuri exotice din SUA, Perou, Turcia, Indonezia, Sri Lanka, etc.), iar in 1970 (la varsta de 24 de ani), casatorit si deja tata de familmie, este incarcerat pentru prima oara pentru jaf armat, pentru ca ceva mai tarziu sa fie condamnat si incarcerat din nou la Inchisoarea de Maxima Siguranta (Maison Centrale) din Melun (regiunea pariziana).

Eliberat in septembrie 1981, Marguery va integra gruparea „deghizatilor” inca de la inceput si este el cel care, il aduce in „echipa” pe Jean-Pierre Lepape, proaspat eliberat din inchisoare, in 1982.

Este foarte probabil, ca si astazi este tot "instructor", al unei noi generatii de infractori (gangsteri) care isi desfasoara activitatea la Bangkok.

Incercand sa-l intalnesc in 2005, iar ulterior, in 2015, cu ocazia Congresului Regional contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur/Malaezia, am fost obligat sa renunt din lipsa de timp (Ar fi trebuit sa-mi aman plecarea, ceea ce ar fi implicat, renuntarea la biletul meu de avion si prelungirea sejurului meu cu cca 3-4 zile, ceea ce nu mi-am putut permite). 

Din contra, Patricia Tourancheau (de la Libération) ar fi fost mult mai norocoasa si ar fi avut aceasta sansa.

            Dintre membri „corespondenti” al gruparii de „deghizati”, care ar fi contribuit direct sau indirect la misiunile acestora, merita sa-i mentionam pe Serge Hernout, sofer-livrator, arestat pe 31 ianuarie 1986 (pe atunci in varsta de 37 de ani) la domicilul sau din Bagnolet (Métropole du Grand Paris- Paris Est Ensemble/Departamentul Seine Saint Denis).

Acesta era suspectat, ca ar fi fost cel de-al 5-le „deghizat” care ar fi participat la fuziada din 14 ianuarie 1986 la sediul agentiei LCL din str. Dr. Blanche n°39 si ar fi fost identificat de catre ispectorul de politie Patrick Ulmer, pe care l-ar fi luat ostatec, pana la Neuilly (Métropole du Grand Paris-Paris Ouest/La Défense-Departamentul Hauts de Seine), unde l-a eliberat.

Reusind insa sa „furnizeze” un control medical efectuat in ziua bracajului (jafului armat) de la LCL (pe 14 ianuare 1986), acesta este, ,in final, achitat.

Herionoman intr-un stadiu foarte avansat de addictie (dependenta), acesta a fost gasit mort de stop cardi-vascular  (datorita unei supradoze) la domiciliul sau, pe 8 aprilie 1987.

Din contra, este foarte probabil sa fi fost, Michel Chellaoui.

Acesta, impreuna cu Marguery, Lepape si Berliner este identificat pe o inregistrare video la un jaf avortat la Crédit Lyonnais/LCL Chennevières Chennevières-sur-Marne (din Av. Maréchal Leclierc n° 7), iar ceilalti membri ai „deghizatilor” vor fi identificati, intr-o oarecarer masura, gratie, acestuia.

Conform unui „indic” (informator al Politiei), acesta urmeaza a fi interpelat intr-un hotel, in compania lui Marguery, de catre 3 politisti pe 15 noiembrie 1985, insa acesta deschide focul acestora, ranind grav unuul dintre ei.

Ceilalti doi, reusesc sa-l imobilieze, ca de altfel si pe Marguery, careeste interpelat pe holul hotelului.

Dupa arestul prelungit al celor doi, politistii de la PJ vor ajunge la ascunzatoarea  „deghizatilor”!

In ceea ce il priveste pe Raymond Betrancourt (in varsta de 60 de ani), acesta  se pare ca nu s-af fi "potolit" nici astazi.

Avand la activ 27 de condamnari (din 1973), de fiecare data cu pedeasa executata in penitenciar, pe 19 februarie 2008 a fost condamnat pentru  ultima oara la un an de inchisoare privata de libertatre si la o amenda penala de 5.500€, pentru comercializarea unor obiecte de arta, furate.

Jean-Pierre Lepape (presupus creatorul gruparii de „deghizati”), celebru pentru luptele sale de strada cu politia in 1977 (de tip gherila)  cand a iesit "invingator", la sfarsitul aniilor 1980 s-a convertit in traficul de droguri ! 

El este asasinat (la varsta de 49 de ani) cu 4 gloante (dintre care unul in cap, in semn de executie!) pe 1 iulie 1998 de catre doi gangsteri (banditi) inarmati la Vitry sur Seine (Métropole du Grand Paris/Departamentul Val de Marne), in fata barului de l’Amitié (Barul prieteniei) in timp ce isi gara uriasa sa motocicleta  Yamaha 850 TDM.

Desi nu avea un cazier judiciar „incarcat” (o fuziada cu politistii intr-un bistro la Bagnolet in 1977 care l-a facut celebru in mediul de raufacatori, o extrorsiune de fonduri la Levallois si o escrocherie la Assedic/organism care plateste alocatiile sociale in Franta), el era inregistrat in fisierul national al „marelui banditism” (marii criminalitati), fiind banuit ca ar fi participat la o serie de jafuri armate (printre care mai multe si cu „deghizatii”), fara ca acest lucru sa fi fost probat cu cetitudine!

Cei doi neidentificati care l-au lichidat i-a luat din mana sacosa, iar anchetatorii au considerat ca acesta (caruia i-a fost atribuita crearea gruparii „deghizatilor”) ar fi fost victima unei reglari de conturi dintre gangsteri, fiind cel care ar fi pus la „punct” la inceputul anilor 1980 atacul organizat (in banda de 10-12 gangsteri) al casatelor (casutelor) cu valori din banci.

Dupa anihilarea bandei „deghizatilor”, Lepape s-ar fi convertit in activitati legate de traficul de supefiante, fiind in contact cu un alt traficant Rachid C.

In urma perchezitiei efecuate de catre BRI, intr-o boxa a unui imobil din Plessis-Trévise (regiunea pariziana) conform indicatiilor lui Rachid (dupa asasinarea  lui), au fost gasite 25 de kg. de cocaina, ceea ce a condus la ipoteza ca el ar fi fost victima cientilor sai.

Pentru cei din jurul lui, Lepape, facea afaceri (comert) cu marmura si era un tata model care ducea zilnic celele doua fete ale sale (in varsta de 3, respectiv, 12 ani) la gradinita si la scoala intr-o masina Renault Twingo.

Locuia impreuna cu sotia si cei doi copii ai lor intr-un luxos apartament din Boulogne-Billancourt (regiune pariziana).

El (ca de altfel si Bellaïche) nu a recunoscut niciodata apartenenta sa la gruparea „deghizatilor”, ceea de ce de altfel, nici nu ar fi fost dovedit (vreodata).

Merita sa subliniem inca odata faptul ca in urma jafurilor comise de catre „deghizati” (zeci de lingouri si sute de monezi in aur, bijuterii si pietre pretioase de valoare inestimabila, precum si mari sume de bani in lichid) niciodata, nimic din ceea ce au furat acestia,  nu a fost recuperat de catre autoritati.

In cei cinci ani de "activitate" (1981-1986) conform unor documente al PP, ei ar fi spart, oficial, 1.300 seifuri apartinand persoanelor fizice (respectiv, juridice), in cursul a 27 de jafuri armate, sustragand bani cash si bijuterii in valoare de aproape 200MFfr (30M€ /cca 130M€PPA), la care se pot adauga si cele 2 miliarde de centimi (20MFfr/cca 3M€ si 13M€PPA) apartinand rezervelor bancilor. 

In realitate, insa numarul jafurilor comise de catre „deghizati” este mult mai mare.

Din investigatiile noastre aprofundate in mediul „deghizatilor” (direct sau indirect, prin intermediul celor care au fost in contact cu ei) ar reiesi ca numarul de spargeri (jafuri armate) in care ei ar fi fost implicati (direct, prin „titulari” sau, indirect, prin „corespondenti”) ar fi de 111.

Uriasa lor "avere" (cel putin 40-50% mai mare decat cea se cunoscuta oficial) adunata intre anii 1981-1986 era disimulata si ascunsa prin cimitirele regiunii pariziene si in special in cel din Fontenay-en-Parisis (Departamentul Val d’Oise/regiunea pariziana).

Lingourile de aur ca si monedele de aur  erau „in-betonate” (scufundate in beton), apoi ingropate in pamant, iar deasupea lor erau plantate flori.

Ironia sortii face ca ei au "debutat" pe 29 septembrie 1981 cu un jaf armat al PNP (Banca Nationala de Paris) pe str. Dr. Blanche nr.37 si tot pe aceasta strada, la nr.39 au si incheiat cariera lor cu jaful de la LCL (Crédit Lyonnais) pe 14 ianuarie 1986, cu doua victime, din pacate (un politist Jean-Gaston Vrindts/le Sonnette si un gangster Bruno Berliner/Beau sourire), ceea ce nu s-a intamplat, din fericire, pe 29 septembrie 1981. 

In 2004, odata cu deschiderea procesului lui Michel Fourniret (criminal si pedofil-violator in serie, a se vedea pentru detalii si articolul autorului "Padurarul din Ardennes"!), marturiseste la proces ca averea lui considerabila provine de la  banda de gangsteri si raufacatori "deghizatii".

Cunoscand in inchisoarea Fleury-Mérogis (intre 1984-1987), pe Jean-Pierre Hellegouarch, un breton de extrema stanga (incarcerat pentru trafic de droguri si jaf armat),membru al organizatiei teroriste Action Directe-Thomas CSINTA (un apropiat al militantului de extrema dreapta Gian Luigi Esposito care evadeaza impreuna cu Bellaïche de la Inschisoarea Rebibbia din Romacu ajutorul lui Myszka si Besse, fiind arestat ulterior, pe 13 decembrie 1986 la Yerres impreuna cu André Bellaïche, Patrick Geay si Jean-Claude Myszka), acesta i-ar fi asasinat sotia lui Hellegouarch (Farida Hamiche) dupa eliberarea lui din penitenciar in 1987, punand mana pe o parte din averea „degizatilor” in 1988(cca 50kg de aur, evaluat la cca 800MFfr/cca 110M€ si peste ½  Md€PPA) in cimitirul din Fontenay-en-Parisis,cu care si-a cumparat un castel, instaland in fiecare geam o pusca de vanatoare si finantand, ulterior, acolo, oribilele sale violuri urmate de asasinarea a sapte fete tinere pentru care a fost condamnat la inchisoare pe viata incompresibila.

Intr-adevar, conform documentelor de PJ (Politie Judiciara) Versailles, Gian Luigi Esposito ar fi fost detinut la inchisoarea Fleury-Mérogis intre 15 decembrie 1986 si 12 aprilie 1988, in aceasi perioada ca si Jean-Pierre Hellegouarch, respectiv, Michel Fourniret.

Conform acestora, Farida Hamiche, impreuna cu Michel Fourniret ar fi fost „insarcinati” de catre Hellegouarch sa „deplaseze” averea „deghizatilor” intr-un alt loc, contra unei „prime” de 500.000Ffr (sau a unei ferme echivalente in valoare) ca „recompensa”!

Cu alte cuvinte, Hellegouarch, informat de catre Gian Luigi Esposito, sa hotarat sa fure comoara „deghizatilor” cu ajutorul sotiei sale Farida Hamiche, respectiv, al pdofilului-violator si seral-killerului, Michel Fourniret.

Ceea ce s-ar fi si intamplat, numai ca dupa „operatiune”, Fourniret, ar fi ucis-o pe Farida si, conform depozitiei acestuia, ar fi ingroapat-o pe aceasta din urma, intr-o grota la periferia comunei Clairefontaine-en-Yveline (Departamentul Yvelines/regiunea pariziana), in timp ce lui Hellegouarch i-ar fi transmis mesajul ca n-ar fi „pastrat” pentru el decat jumatate din „prada”, iar cealalta, i-ar fi lasat-o asa cum i-a promis, in apartamentul din Vitry (a lui Farida).

 Dupa disparitia lui Farida, pe 12 aprilie 1988 (ziua extradarii lui Esposito catre (in) Italia), impreuna cu familia, Fourniret se lanseaza in cautarea acesteia, insa, dupa eliberarea lui  Hellegouarch pe 15 octombrie 1988 (care nu-si gaseste femeia si nici „comoara” sa, decat cca 200.000 Ffr in monede de aur), acesta isi banuieste colegul de celula Fourniret ca ar fi fost el cel care, a pus la cale totul.

In acest scop îi viziteaza pe Michel Fourniret si Monique Olivier (Fourniret) la castelul lor Sautou din Donchery (Ardennes), dar acestia se prefac ca n-ar fi a lor si ca s-ar descurca destul de greu (cu banii), incercand sa-l faca pe Hellegouarch sa creada ca Fariada ar fi disparut cu „comoara”.

El habar nu avea pe atunci ca, lingourile de aur si monezile „deghizatilor”, Fourniret le-a „convertit” in cash, cu care pe langa castel, a mai cumparat si un apartament la Sédan si in plus, o camioneta noua.

Hellegouarch va afla din intamplare numai in 1991 (in urma unei anchete efectuate de catre Brigada Criminala de la Paris legata de niste documente false) ca ar fi fost tras pe sfoara si ca domeniul Sautou este al sotilor Fourniret, ceea ce il scoate din sarite si îi ameninta  pe cei doi cu moartea.

Pentru a scapa de Hellegouarch, Michel si Monique isi lichideaza bunurile imobiliare si se muta la Sart-Custinne in Belgia.  (A se vedea si articolul autorului "Padurarul din Ardennes"!)

Conform declaratiei lui Monique Olivier, care isi va denunta sotul Politiei Belgiene, pe 29 iunie 2004, pentru violarea si asasinarea a 10 tinere (printre care si a lui Farida Hamiche, concubina lui Hellegouarch), tot ceea ce s-ar fi recuperat din uriasa aveare a deghizatilor (187MFrf in lingouri de aur, monede de aur/cca 32M€/si peste 100M€PPA/Patricia Tourancheau– Libération, fara cele 2Md de centime/20MFfr cash sustrasi din rezervele bancilor) ar fi fost niste monede de aur spaniole, canadiene si mexicane, etc. (in valoare de cca 25.000 €) ascunse intr-o masina de spalat de catre Fourniret, gasita in cursul lunii iulie, in urma unei perchezitii.

Merita sa mentionam aici si faptul ca Jean-Claude Myszka, atat in timpul detentiei sale pana in 1999 (cand a fost eliberat) cat si ulterior (cand traia din ajutorul social, in apartamentul mamei sale din Aubervilliers) nu visa la altceva decat la descoperirea „comorii” lor (a „deghizatilor), iar faptul ca n-ar fi reusit sa ajunga in posesia acesteia, ar fi contribuit esential la caderea lui psihica (profunda), care s-a materializat pana la urma, in siuncidarea lui pe 11 februarie 2003.

In ordine cronologica, intre primul si ultimul jaf comis de catre „deghizati”, pe 29 septembrie 1981 la BNP-Banque Nationale de Paris pe str. Dr. Blance n°37 (8 casete sparte/prejudiciu 11.000Ffr), respectiv, pe 14 ianuarie 1986, la LCL-Le Crédit Lyonnais, tot pe str. Blance n°39 (63 de casete sparte/prejudiciu 725.000Ffr), putem mentiona (cele mai semnificative, in care implicatia lor ar fi fost „certa”, datorita modului operator):

-         pe 29 septembrie 1981 la Société Générale (unul dintre principale banci franceze, fondata in 1864/str. Rémusat n°1, Sectorul 16-Paris; 23 casete sparte/prejudiciu 33.000Ffr)

-         pe 30 septembrie 1981 la Banque Populaire (grup bancar si financiar francez fondat in 1878/str. Crimée n°5, Sectorul 19-Paris; 70 de casete/casute sparte/prejudiciu necunoscut)

-         pe 6 octombrie 1981 la Banque Populaire (Av. Suffren n° 62-68, Sectorul 7-Paris; 2 seifuri sparte/prejudiciu 300.000Ffr)

-         pe 6 octombrie 1981 la Banque Vernes (veche banca franceza creata in 180 de catre Charles Vernesabsobita de catre Dexia Banque Privée din 2002/str. Pierre Fontaine, Sectorul 9-Paris; 136 de casete sparte/prejudiciu necunoscut)

-         pe 27 octombrie 1981 la Société Générale (din Saint Gratien/str. Général Leclrec n°1; 115 casete sparte/prejudiciu necunoscut)

-         pe 16 martie 1983 la Crédit Lyonnais/LCL (din Neuilly sur Seine/Av. Charles de Gaulle n°62-68; 108 casete sparte/prejudiciu necunoscut)

-         pe 18 martie 1983 la BNP (din Le Celle-Saint-Cloud), in mai putin de 2 ore, „deghizatii” (care sustineau ca „On ne fait pa ça pour l'argent, mais par dégoût. Parce qu’on n’a pas eu de chance”/ca nu fac pentru bani ccea ce fac ci din scarba. Pentru ca n-au avut sansa in viata...) vor sparge 136 de casete cu valori („conserve  de peste sardinia”, cum avea obiceiul sa spuna)  si vor sustrage din banca, nu mai putin de 17,6MFfr (cca 2,8M€/cca 10M€PPA), ceea ce le va permite, ulterior, vacante luxoase, bijuterii si masini sumpe, etc.

-         pe 28 mai 1983 la Crédit du Nord (una dintre cele 3 componente bacare franceze ale bancii Société Générale, fondata de catre Charles Frédéric Kuhlmann in 1848, despre care nu exista niciun fel de date)

-         pe 17 noiembrie 1983 acestia si-ar fi „permis” chiar si sa ramana timp de cca 1 ora in interiorul bancii  Crédit du Nord   (str. Clément-Marot/sectorul 7-Paris, la mai putin de cca 20m de Comisariatul Politiei de sector), unde au spart 112 casete cu valori si de unde au sustras peste 700.000Ffr (peste 110.000€/peste de 3 ori mai mult in €PPA), intr-un context in care, pe teritoriul francez, numai in primul trimestru al anului urmator (1984), ar fi fost comise 167 de jafuri armate asemanatoare (insemnand o cresetre a criminalitatii bancare fata de anul precedent cu peste 35%).

-         pe 3 martie 1984 la Crédit Agricole (al 2-lea mare grup bancar francez generalist, dupa BNP Paribas, fondat in 1885, vezi mai sus/str. Alésia n°164, Sectorul 14-Paris; prejudiciu necunoscut)

-         pe 6 martie 1984 la Société Générale  (str. Passy n°26, Sectorul 16-Paris; prejudiciu necunoscut)

-         pe 8 martie 1984 la Crédit Lyonnais (din Saint Mandé/Piata Général Leclerc n°5; prejudiciu necunoscut)

-         pe 8 martie 1984  la Société Générale  (str. Manin n°1, Sectorul 19-Paris; prejudiciu necunoscut)

-         pe 14 martie 1984 la Crédit Commercial de France (CFF/banca franceza cumparata de catre grupul bancar HSCB France in 2005, fondata in 1917 prin fuziunea dintre Caisse de crédit de Nice/institutie bancara de imprumut creata in 1865, BSF/Banque Suisse et Française, instiotuie financiara creata de catre Ernest Méjà si Benjamin Rossier in 1894, respectiv, banca Maison Aynard et fils, fondata la Lyon in 1750/Av. Villars n°5, Sectorul 7-Paris, prejudiciu necunoscut)

-         pe 19 aprilie 1984laBanque française pour le commerce et de l'industrie (BFCI/fondata in 1901 prin fuziunea mai multor banci de stat, devenind o componenta a BNP in 1922, ia ulterioe a BNP Paribas, vezi mai sus/din Cachan; 83 de casute sparte/prejudiciu cca 600.000Ffr)

-         pe 15 august 1984la Grédit Agricole (Bul. Voltaire n°209, Sectorul 11-Paris; 107 casute sparte/prejudiciu necunoscut)

-         pe 26 noiembrie 1984 la Banque Hervet (fondata in 1830, din 2005 membra a HSBC France/din Suresnes; date oficiale necunoscute)

-         pe 5 decembrie 1985 la Crédit Lyonnais (din Levallois Perret ; date oficiale necunoscute)

-         pe 11 decembrie 1985 la Banque Indosuez Mer Rouge (BIMR/fondata in Djibuti in 1908, cu sediul din francez in Av. Rapp, Sectorul 6-Paris, apartinand din 1996 grupului bancar Crédit Agricole; date oficiale necunoscute)

-         pe 13 decembrie 1985 la Crédit Lyonnais (din Neuilly sur Seine/Av. Charles de Gaulle n°62-68; date oficiale necunoscue)

-         pe 9 ianuarie 1986 la BNP (din Garches/str. Grande Rue n°141 ; niciun fel de date oficiale, dar exista informatii ca ar fi fost sustrasi 160.000Ffr cash si 17 lingouri de aur)

-         si in sfarsit, tot pe 14 ianuarie 1986 (penultimul jaf armat al „deghizatilor") la Société Générale/Bul. Gouvion-Saint-Cyr n°47, Sectorul 16-Paris, unde prejudiciul lor se va ridica la cca 3,5MFfr (peste 600.000€/peste 2M€PPA).

In sfarsit, o alta grupare de gangsteri foarte cunoscuta care opera aproximativ in aceasi perioada (cu „deghizatii) era si "Brise de Mer" in care s-au "distins" patru subgrupari: familia Castelli-Santucci-Mattei, fratii Voillemier, fratii Guazelli si fratii Pattachinii

Acesti indivizi comiteau jafuri armate pe intregul teritoriu francez, inclusiv, in Corsica.

Conform celor declarate de catre Comisarul Roger Marion (n.1947/inalt functionar al PN/Politiei Nationale Franceze), 14 membri apatinand acestei organizatii au pierit, fie ucisi fie s-au sinucis incepand cu anii 1980.

 

 

COMENTARIUL AUTORULUI

 

Deghizatii„ ca de altfel si „Brandurile „ crimei organizate franceze (du grand banditisme: Albert Spaggiari, Jean-Jaques Mesrine, François Besse, Michel Ardouin, Jean-Charles Willoquet, Michel Vaujour, Pascal Payet, Antonio Ferrara, Redoine Faïd, etc. si nu in ultimul rand, pe omul de stiinta si Profesorul Philippe Maurice, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de inchisoare!) au scris o pagina  de istorie importanta, in marea criminalitate din Franta  „anilor de pulmb” (anii 1960-1980), devenind astfel, nu mai putin legendari decat acestia din urma, mai ales datorita „spectacolelor” improvizate acestora cu ocazia spargerilor lor.

Spre deosebire de „branduri”, la care domina, brutalitatea, violenta si crimele de sange, „deghizatii” (a caror forta rezulta dintr-un amestec „de improvizatie si profesionalism”), cel putin aparent, erau lipsiti de agresivitate si intotdeauna politicosi, atat cu angajatii bancilor pe care le jefuiau cat si cu clientii acestora pe care îi luau ostatici. (A se vedea si articolele autorului: In umbra vietii (Partea II). Evadari spectaculoase cu explozivi si arme de foc!; In umbra vietii (Partea III).Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze).

Asa cum rezulta din lista atacaruilor acestoa din urma (vezi mai sus), ei nu activau decat in cursul lunilor de primavara, respectiv, toamna-iarna, si nu in timpul sarbatorilor, cand isi petrteceau vacante luxoase in locuri exotice in „sanul familiei” (ca de altfel si in timpul verii).

In timpul „misiunilor” lor (care contrar a ceeea ce se credea, nu erau deloc meticulos concepute si organizate in cele mai mici detalii, avand intotdeauna loc in „ziua mare”), ca regula generala acestia (imbracati de fiecare data diferit) isi inchiriau locatii (in principiu, un apartament intr-o zona relativ putin solicitata, fie intr-un hotel/motel de tip First Flatotel International), de unde plecau „la razboi” si unde reveneau dupa „razboi”.

 Unde ramaneau ascunsi si uniti pana cand „se linisteau apele” (sau „apele erau tulburi”).

Adepti ai unor moduri (metode) de operare complet diferite, exista o serie de semne de intrebare legate de contributia fiecaruia in parte, adusa, la jafurile armate ale celor doua grupari, pe care istoria, cel putin pana in prerzent, nu le-a lamurit pe deplin.

Si mai mult ca sigur, nu le va lamuri niciodata!

Pentru ca majoritatea dintre ei sunt morti (sau foarte batrani), iar cei inca in viata, „activi”, atat in cadrul unor carti publicate, cat si in cadrul unor emisiuni  Tv sau interviuri conacrate marii criminalitati franceze din anii de plumb, neaga cu vehementa, ceea ce justitia l-a reprosat de a lungul timpului.

Adica, apartenenta lor la marea criminilate franceza: la „grand banditisme”!

In ceea ce priveste partea financiara ale jafurilor armate comise de catre „deghizati”, s-ar parea (cel putin din documente de justitie, fiabile realitatii), ca acestea ar fi fost mult mai benefice si rentabile decat cele ale „brandurilor”, in ciuda „gloriei supreme” ale acestora (consemnata astfel, in istoria marii criminalitati contemporane).

Cu atat mai mult, daca tinem cont si de activitatea, relativ, „scurta” a „deghizatiolor”: 1881-1896.

Perntru a intelege mai bine contextul in care acestia au reusit sa terorieze bancile pariziene (intr-un asemenea hal  incat, pe 14 martie 1984, Ministrul de Interne de atunci Gaston Defferre a fost nevoit sa intruneasca „Consiliul de Razboi” contra acestora) si sa devina o legenda nu numai pe plan national dar si international, trebuie sa recurgem la cateva „elemente” de istorie contemporana franceza.

François Mittterrand (1916-1996), cel de-al 4-lea Presedinte al celei de a V-a Republici Franceze (1981-1995/instaurata pe 4 octombrie 1958 de catre Generalul Charles de Gaulle/1890-1970, care suucede celei de a IV-a Republici Franceze in vigoare din 1946), pierde la limita alegerile prezidentiale din 1974 in fata marelui umanist si om de cultura, om politic si de stat Valéry Giscard d’Estaing (n.1926/titular al fotoliului n°16 al Academiei franceze, membru al Consiliului Constitutional francez/din 1981, Parintele Constitutiei Europene), pe atunci presedintel partidului de centru-dreapta UDF (Union pour la Démocratie Française/1978-2007), ne-gaulle-ista, de inspiratie democrat-crestina, liberala si laica. (A se vedea si articolul autorului: Giscard d'Estaing si "condamnatii sai" la moarte!)

Mentionam ca este o prima tentativa postbelica „serioasa” de a aduce la putere in Franta, social-democratia, in versiunea socialista al aristocratului si marelui om politic de stanga, François Mitterrand care a marcat, poate cel mai mult, istoria contemporana franceza (a celei de a V-a Republici), atat prin masurile sociale pe care le-a introdus, cat si prin politica interna si externa a Frantei in cel de-al noulea deceniu si prima jumatate  al ultimului deceniu, al secolului trecut. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Cele sapte “pacate” capitale ale unui (fost) Presedinte de stat francez).

Din contra, hiperindustrializarea si mondializarea in timpul presedintiei lui Giscard (1974-1981), degradarea locurilor de munca si cresterea ratei somajului, fac ca sociatatea civila franceza, la alegerile prezidentiale din 1981 sa doreasca schimbarea, avand ca efect alegerea lui Mitterrand in fruntea Statului Francez, in ciuda faptului ca acesta afirma in public, ca daca va fi ales presedinte al Frantei va aboli pedeapsa cu moartea, in contextul in care 2/3 din populatia franceza era favorabila mentinerii acestei sanctiuni penale in cazurile cele mai sordide, abominabile.

Printre alte masuri sociale luate de catre Mitterrand sunt: introducerea Ajutorului Social pe timp nelimitat (RMI-RSA, a se vedea si articolul: Le Revenu Minimum d'Insertion (RMI)/Le RSA (ancien RMI); a Alocatiei de Solidaritate Specifica (ASS/pentru cei care au epuizat dreptul la alocatia de somaj, a se vedea si articolul: Minima Sociaux en France!); Impozitul de Solidaritate pe Avere (ISF/a se vedea si articolul: Teoria naiva ˝CUI-IA˝ cui ? PACS (Pactul Civil de Solidaritate) dintre CUI (Cota Unica de Impozitare) si ISA (Impozitul de Solidaritate pe Avere) un mecanism fiscal de avarie !); a 5-a saptamana de concediu platit; Cotizatia (Contributia) Sociala Generalizata(CSG/pentru finantarea protectiei sociale prin intermediul diverselor alocacatii/prestatii); Legile Auroux (ansamblu de legi care vin in ajutorul salarioatilor); Liberalizarea pietii de capital (ceea ce are ca efect cresterea nivelului de trai, prin reducerea costurilor curentului, gazului, carburantilor, al audio-vizualului, etc., datorita concurentei), etc.

Intr-un asemenea context social-economic si istoric isi fac aparitia pe scena marii criminalitatii franceze „deghizatii”, pe care, cel putin intr-o prima faza, populatia civila, dar si el insusi Presedintele, cu intregul sau anturaj politic îi percep ca pe niste „haiduci” (raufacatori de stanga) care produc pagube (mateiale) „burghezilor”, imbogatiti (pe nedrept) si in special prin mecanismele (ilegale sau chiar legale, dar prost concepute) ale evaziunii fiscale, in timpul regimurilor precedente, de dreapta, ne-socialiste!

Pe acest „taram al inocentei” mitterrandiste, devine activa si celebra grupare terorista Action Directe (Thomas CSINTA), fondata inca din 1979 (de catre Jean-Marc Rouillan, Nathalie Ménigon, Georges Cipriani Joëlle Aubron)o organizatie anarhista de extrema stanga (foarte controversata!) avand ca ideologie „Miscarea autonoma in Franta” si obiectiv „Revolutia proletariatului”, utilizand ca model operatoar atentatele cu bomba, asasinatele (la comanda), etc., iar pentru finantarea acestora, bracajele de banca, jaful armat, etc., activa in timpul primului mandat socialist francez al celei de-a V-a Republici (1981-1988), care ar fi comis 80 de atacuri teroriste, ucigand 12 persoane si ranind 26.

Si al carei membru a fost bretonul Jean-Pierre Hellegouarch, cel care prin intermediul concubinei sale Farida Hamiche, respectiv,pedofilul-violator si serial-kilerul  Michel Fourniret ("Padurarul din Ardennes"!), impreuna cu militantul italian de extrema dreapta Gian Luigi Esposito, din anturajul „deghizatilor” (arestat impreuna cu acestia), a pus la cale jefuirea acestora din urma.

In concluzie, mai mult sau mai putin, atat „teroristii proletari revolutionari”, cat si „deghizatii”  ar fi actionat in strnsa „colaborare” cu puterea politica franceza din anii 1980.

Daca „teroristii  proletari” au inceput sa „incomodeze” puterea atunci cand varsarea de sange a atins cote alarmante, revoltand opinia publica, „deghizatii” au devenit incomozi puterii, atunci cand le-au crescut pretentiile si nu s-au mai multumit cu „casetele cu sardele” ale particularilor (persoane fizice si morale) din banci si au inceput sa aduca grave prejudicii materiale si statului (devalizarea seifurilor, ale rezevelor bancare in cash si lingouri de aur, etc.).

Cu alte cuvinte, „succesul” acestora nu s-ar fi datorat numai ingeniozitatii si spectaculozitatii cu care au jafurile armate sau atacurile lor teroriste ci si datorita unei „tolerante” oarecare din partea puterii mitterrandiste.

Ca dovada, „legendarii” n-au beneficiat de acealasi „tratament”  si majoritatea dintre ei au si pierit, „la datorie”, pe campul de lupta, cu „inamicul”, adica, cu Politia.

In sfarsit, sigur, Mitterrand era la curent cu activitatile „proletarilor teroristi” si a „deghizatilor”, dar faptul ca el, personal, sa se fi folosit de serviciile acestora, este putin probabil.

Iata de ce nu l-am crezut pe pamfletarul si polemistul Jean-Edern Hallier (1936-1997/scriitor, critic literar, realizator Tv), atunci cand in anul universitar 1990-1991, in cadrul mai  multor coversatii pe care l-am avut cu el, acesta afirma ca Mitterrand l-ar fi amenintat cu moartea (prin intermediul „deghizatilor”), in cazul in care ar fi facut publica intr-un pamflet in 1984 existenta fiicei sale Mazarine-Marie Pingeot (n.1974/profesor agrégé de filozofie la Universitatea Paris 7-Saint Denis) si „simpatia” sa fata de Maresalul Philippe Pétain (1856-1951/Seful statului Francez intre 1940-1944/Regiumul de la Vichy in timpul celui de-al 3-lea Reich), respectiv, tratamentul pe care il urma contra cancerului de prostata.

De fapt, Hallier m-a contact prin intermediul unei televiziuni locale „8 Mont Blanc”  de la Annecy (a regiunii transfrontaliere franco-elvetiene Haute Savoie-Geneva), intr-o perioada in care eram conferentiar de matematici aplicate la scoala de ingineri (tip american institute of technology), Integral International Institute (specializata in electronica-telecomunicatii si sateliti artificiali, respectiv, in informatica industriala si de gestiune)  aflata in Campusul La Bouvarde Metz-Tessy/Park Nord-Annecy si, am participat la cateva dezbateri legate de promovarea programelor educative ale institutiei (in regiune).

Era interesat de faptul daca Jean-Louis Calderon a fost sau nu o victima al noului regim instaurat „in urma loviturii de stat” de catre FSN (Frontul Salvarii Nationale), stiind ca in acea perioada eram in „vacanta” in Romania si daca as accepta sa particip cu el la o emisiune (pe care o realiza)  pe aceasta tema pe Canalul Paris Première. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Enigma mortii lui Jean-Louis Calderon la Bucuresti!)

Nu mare i-a fost surprinderea cand i-am spus ca eu nu sunt de aceasta parere si nici nu doresc sa dezbat acest subiect, nici in mass-media (inclusiv la Televiziune) si nici macar in privé, cu nimeni.

Omul era misterios, as in polemici si mi-ar fi fost foarte greu sa-l „localizez” din punctul de vedere al convingerilor sale politice, pentru ca el (care spunea ca ar intelege bine ungureste, ceea ce nu am putut constata deloc, cum un timp ar fi trait in  Ungaria, unde tatal sau Generalul André Hallier ar fi fost atasat militar), in perioada presedintiei lui Giscard d’Estaing, il critica pe acesta din urma intr-un pamflet in 1979 (Lettre ouverte au colin froid) pentru liberalismul sau economic de tip american, pentru ca ulterior, dupa castigarea alegerilor prezidentiale de catre Mitterrand in 1981 sa se ia si de politica social-economica a acestuia sau de cunosctul om de afaceri Bernard Tapie (fostul patron al clubului de fotbal Olympique de Marseille/OM, devenit "Ministre de la Ville"/1992-1993) de  iar in 1991 sa se apropie de Jean-Marie Le Pen si de Frontul National al acestuia, in Idiotul Intrnational (jurnal satiric fondat de catre el in 1969).Adevarul fie spus, nu mi-as fi permis o dezbatere televizata in contradictoriu cu el, cu atat mai putin cu cat pe atunci nu aveam niciun fel de contact cu mass-media, respectiv, cu investigatiile criminale si ma limitam, strict, numai la activitate mea didactica si de cercetare, la Integral International Institute, respectiv, la CERN (Centrul European de Cercetare Nucleara) de la Geneva, unde aveam o colaborare. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Sfarsitul lumii pentru noi, muritorii de rand!).

Nici moartea lui (lovit de catre un vehicul) in dimineata zilei de 12 ianuarie 1997 la Deauville (Departamentul Calvados, Regiunea administrativa Normandia) in timp ce circula (regulamentar) pe o bicicleta, nu este mai putin misterioasa.

Pe de o parte pentru ca nu ar fi vazut nimeni accidentul, iar pe de alta parte, pentru ca dupa identificarea cadavrului sau politistii ar fi descoperit ca seiful sau de la hotel (in care se aflau documente compromitatoare despre François Mitterrand si Roland Dumas, pe atunci Ministrul de Externe) ar fi fost spart si golit, ca de altfel, intre timp si cel din apartamentul sau parizian de pe Avenue de la Grande Armée (Sectorul 16-Paris).

Unii considera ca moartea lui Hallier n-ar fi fost un banal accident rutier (desi pentru cineva care in urma unui accident isi pierduse un ochi n-ar fi fot imposibil), ci ca acesta ar fi fost un asasinat in care ar fi fost implicati „deghizatii” lui Mitterrand.

Numai ca asa cum am prezentat mai sus, „deghizatii” nu prea erau adepti ai crimelor de sange si cu atat mai putin ale asasinatelor.

Din contra, dupa parerea mea, daca o asemenea misiune, ar fi trebuit intr-adevar dusa la „bun sfarsit”, Mitterrand i-ar fi insarcinat cu aceasta pe membri Miscarii autonome in Franta, adica a organizatiei teroriste de stanga, Action Directe, care era chiar specializata in asemenea actiuni.

Mai putin, daca cineva din anturajul lui Mitterrand ar fi avut contacte cu „deghizatii”, ceea ce ar fi putut explica „toleranta” excesiva a autoritatilor politienesti fata de acestia si implict „succesul” acestora, respectiv, „rezistenta” lor timp de o jumatate de deceniu.

Investigatiile noastre continua....

 

NOTA

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

"Deghizatii" lui Mitterrand si victimele lor!

https://www.facebook.com/sharer/sharer.php?u=http%3A%2F%2Fwww.liberation.fr%2Fsociete%2F1998%2F07%2F06%2Fmortel-cafe-au-bar-de-l-amitie-jean-pierre-lepape-createur-presume-du-gang-des-postiches-a-ete-abatt_243129&t=Mortel+caf%C3%A9+au+bar+de+l%27Amiti%C3%A9.+Jean-Pierre+Lepape%2C+cr%C3%A9ateur+pr%C3%A9sum%C3%A9+du+%C2%ABgang+des+postiches%C2%BB%2C+a+%C3%A9t%C3%A9+abattu.https://twitter.com/intent/tweet?url=http%3A%2F%2Fwww.liberation.fr%2Fsociete%2F1998%2F07%2F06%2Fmortel-cafe-au-bar-de-l-amitie-jean-pierre-lepape-createur-presume-du-gang-des-postiches-a-ete-abatt_243129&text=Mortel+caf%C3%A9+au+bar+de+l%27Amiti%C3%A9.+Jean-Pierre+Lepape%2C+cr%C3%A9ateur+pr%C3%A9sum%C3%A9+du+%C2%ABgang+des+postiches%C2%BB%2C+a+%C3%A9t%C3%A9+abattu.&via=libe&related=libe

 
 
Internet 139 03-04-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 18 Pagina incarcata in 0.232997179031 secunde