De ce revocarea lui Kovesi e o idee proastă

 

Încet-încet, se dezvoltă ideea că ministrul Justiției ar putea declanșa procedura de revocare a celor doi procurori generali, Augustin Lazăr și Codruța Kovesi, ca răspuns la decizia CCR că au încălcat separația puterilor în stat cu urmărirea guvernului Grindeanu pentru ordonanța 13. Sunt contra demiterii lui Kovesi, sau demisiei, deși am scris aici, ferm, că au greșit anchetînd guvernul pe Ordonanța 13, chiar înainte să se pronunțe Curtea Constituțională. Nu numai că era prea peste cal să se ducă ditamai DNA în 24 de ore peste guvern la sesizarea fostului nostru șofer, dar chiar dacă erau indicii că un infractor, de exemplu Alina Bica, ar fi scris ordonanța și a dat-o cuiva, ceea ce ar fi justificat o anchetă, trebuiau urmărite indiciile, nu chemat Meleșcanu la DNA. Bună sau proastă, ordonanța era în limitele atribuțiilor guvernului și deci și Meleșcanu, al cărui fan evident că nu sunt, avea dreptul să apere în străinătate guvernul din care face parte. Jocul la intimidare la adresa unei alte puteri în stat e costisitor și nu prea responsabil.

Cum se putea însă să fi fost evitat un conflict între puterile în stat când DNA pînă la această oră a trimis în închisoare cu sentințe definitive optsprezece miniștri și un prim ministru, de la guvernul Năstase încoace, și numai miniștri plini, fără secretari de stat, a anchetat 44? Din aceștia, șapte au fost complet exonerați între timp, dar unii au fost radiați din viața politică (Marko Bela, Paul Păcuraru), cîțiva nu pot fi finalizați, că nu le ridică Parlamentul imunitatea, și avînd în vedere situația celor șapte, au și ei argumentele lor, iar la alții situația trenează. A prezenta deci ca ”penal” pe oricine e anchetat dintre miniștri nu mai e corect azi, trebuie așteptate condamnările definitive, și nici pe lista neagră nu am mai pus decît pe cine e trimis în judecată, nu pe oricine contra căruia se deschide o anchetă. Nici a-i prezenta pe pesediști ca fiind mai răi ca alții nu e corect, sunt mai mulți cu probleme din Alianța Dreptate și Adevăr (PNL actual), profitoarea Coaliției noastre pentru un Parlament Curat, unde conduce PSD e doar la numărul celor apărați de Parlament, că ei au tot avut majoritatea.

Conflictul era deci inevitabil ca parte a strategiei de a începe curățenia de la capul peștelui, și de asta a-l imputa Codruței nu are sens. Sunt contra schimbării procurorilor generali în timpul mandatului dacă nu sunt prinși că au încălcat legea, pentru același motiv pentru care apăr deciziile Curții Constituționale chiar și atunci cînd nu sunt de acord cu ele. Avem un stat corupt, și din toate puterile sale am ales justiția să facă ordine. Să nu o slăbim în mod inutil. Schimbarea în timpul mandatului – și așa scurt – a unui magistrat-șef de către un politician nu e bună. Cred că ministrul și CSM pot discuta cu cei doi ce nu a fost bine fără să recurgem la gesturi extreme. Nu știu ce merite are dl Lazăr, îl apăr din principiu, dar Kovesi mai are și atuul popularității, care e un atu real. E bine ca șefii anticorupției să fie populari în țară și în străinătate, că mandatul îl au scurt, dușmani își fac cu grămada, așa că le trebuie și lor o bază de putere. Cînd va fi un anonim, s-ar putea să aibă mai puțin curaj, iar un anonim numit că a fost dat afară unul dinaintea lui nu va mai face chiar nimic. Mă rog, nu e Codruța eternă, dar ar fi greșit și din punct de vedere al justiției, și ca oportunitate politică, să se încerce schimbarea ei în timpul mandatului. O critic în schimb că a provocat un conflict inutil atacînd pe fleacuri la Dragnea și Tăriceanu, oamenii nr 2 și 3 din stat.

Atacînd la vîrf, cu încurajarea Bruxellului, DNA a reușit să curme cultura impunității din România, iar asta e o realizare istorică și un pas înainte pentru statul de drept. În opinia majorității, însă (Eurobarometru, IRIS), corupția nu a scăzut, poate doar unele forme mai vizibile s-au transformat în altele. După mani pulite, de asemenea s-au făcut sondaje, și în medie sunt cam zece la sută din italieni care cred că azi e mai puțină corupție decît înainte. Ultimul clasament CPI zice că România ar fi trecut în fața Italiei în topul percepției corupției, asta însă e chiar hilar, avem două milioane de oameni acolo și nimeni nu crede că Italia e mai coruptă ca noi, nici un român nu a dat mită pe acolo. Cele mai optimiste cifre, de fapt singurele cifre, sunt produse de mine și arată în ultimii opt ani au scăzut cam o cincime din cele mai vizibile forme de corupție în atribuirea de contracte. De ce nu avem mai multe cifre și indicatori? Din aceleași motive pentru care DNA nu răzbește – pentru că nu face nimeni nici o monitorizare. În afară de anchete, nu facem nimic să oprim corupția, iar exemplul italian e clar și neechivoc: corupția sistematică nu poate fi răzbită pe cale judiciară. Ce spun eu aici nu are legătură cu campania în interes propriu a lui Alexander Adamescu, cu care nu am nici o legătură, dar am observat că e destul să ridic un deget zilele astea și unii trimit o armată încolo. Fiți cu judecată, oameni buni, nu credeți nici măcar citatele din mine, numai ce e semnat de mine direct, e o mare bătălie și fiecare folosește ce poate și citează creativ ca să-și atingă scopurile.

Iată ce scrie colegul meiu Alberto Vanucci, de la Universitatea din Pisa:

”Se pare, privind în urmă, că investigația mani pulite a avut asupra corupției doar un impact pe termen scurt. Accentul exagerat pus pe rolul exclusiv al magistraților, cărora societatea civilă după 1992 le-a delegat practic sarcina de a reînnoi clasa politică și a purifica sistemul s-a dovedit un bumerang. Moștenirea sa politică a fost escaladarea tensiunilor instituționale dintre puterile statului, mai ales între coaliția de la putere condusă de Berlusconi și justiție. Moștenirea sa socială a fost un pesimism profund față de integritatea elitelor politice și de afaceri, o delegitimare a tuturor autorităților și o întărire a toleranței față de practicile ilegale…Mani pulite a expus cu curaj, dar nu a putut să rezolve corupția generalizată din Italia- asta ar fi presupus interes și acțiune de la lideri politici de rangul întîi, sau sprijin social profund și de durată pentru o agendă anticorupție. Nici una nu s-a materializat vreodată”.

Pe scurt: cîtă vreme DNA e delegatul oricărei activități anticorupție, chiar dacă știm că nici cea mai dură persecuție judiciară nu ne poate rezolva problema (mani pulite a anchetat jumătate din Parlamentul Italiei), va fi veșnic în conflict cu unii politicieni și folosit de alții, și uneori va trebui apărat. Merită apărat de către manifestanți din societatea civilă, dar nu de neosecuriștii care îi fac pe judecătorii CCR ticăloși (mai încercați și cu nemernici, să nu se vadă așa clar că vă vin texte în plic, în viața mea nu am vazut atîția nejuriști să dea lecții CCR, și manifestanții care ies cu asemenea texte pe pancarte mai bine stau acasă). Categoria care sare cu picioarele pe CCR e la fel de periculoasă pentru statul de drept ca și politicienii, și mai nou nu mai au nici o reținere, au ajuns să spună că dacă nu ar exista imunitate ar vîrî ei judecători CCR la pușcărie. Așa vor și ceilalți să-i ancheteze pe procurori, că dacă e sezon de radicalizare e pentru toată lumea și nu mai terminăm niciodată.

Nu spun azi ce ar trebui făcut în schimb, că am tot făcut-o, și aud că Polirom îmi traduce cartea de la Cambridge. Spun doar ce nu trebuie făcut. Nu mai călcați granița dintre instituții, nu mai sabotați alte instituții ale statului, mai ușor cu provocările, mai mult respect pentru statul de drept, că nu doar că faceți război civil de două luni, dar degeaba îl faceți, e un război fără nici o perspectivă.

P.S. Sunt sigură că la ora asta puțini mai au altceva decăt prejudecăți despre cele de mai sus. Dacă credeți că informarea mai poate ajuta cuiva, distribuiți textul de față.

 
 
RomaniaCurata 44 19-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 19 Pagina incarcata in 0.111850976944 secunde