Dan Diaconu: ”Adevăratul scop al manualelor alternative: banii storşi de către şmecherii sistemului de la părinţi!”

 

Pot înţelege că actualul ministru al Invăţământului e mai pămpălău, că mai scuipă câte-o greşeală flagrantă, câte-un dezacord jenant, repet, înţeleg deplin aceste critici. Ceea ce însă nu înţeleg şi n-o să înţeleg niciodată este cum de nu realizează lumea că întreg tăvălugul pornit împotriva acestui om are o singură cauză: programul său de renunţare la manualele alternative.

S-a spus că manualele alternative ajută la creativitate, că sunt un element esenţial al progresului în învăţământ, că vor creşte performanţele elevilor, iar procesul de învăţare va fi mult mai uşor. Toate, dar absolut toate, s-au dovedit a fi slogane, aburi media aruncaţi pentru a acoperi adevăratul scop al manualelor alternative: banii storşi de către şmecherii sistemului de la părinţi.

Binefacerile manualelor alternative şi al numeroaselor reforme ale învăţământului se văd limpede în realitate: generaţii întregi de proşti cu diplomă, buni de nimic şi incapabili să înţeleagă lumea pe care trăiesc. Analfabeţi robotizaţi, sclavi fără niciun orizont cultural, al căror unic ideal e maşina pe care-o conduc, telefonul pe care-l clăpăcesc sau alte asemenea junk-uri. Acesta este exemplarul scos la lumină de nou-educaţia „programată” după Revoluţie, al cărui element central a fost „creativitatea” manualului alternativ.

În realitate manualul alternativ e o schemă ponzi de fraudare, în care „manualul subvenţionat” e doar partea vizibilă a aisbergului. În spate vin materialele auxiliare, cu preţuri umflate şi fără de care manualul nu are niciun sens. Când în manualul cu preţ chipurile subvenţionat ţi se spune „vezi în caietul auxiliar”, e clar că trebuie să-l cumperi şi p-ăla. Iar „ăla” costă de-l îndoaie pe părinte şi profesorul strâmbă rău din nas dacă nu-l ia deoarece, la paranghelia asta, are şi el parte de un comision. Nu ştiu dacă afacerea e de 100 milioane de euro aşa cum a spus ministrul, dar e în mod cert una babană. Şi una din care-şi trag seva mulţi dintre aceşti corecţi politic care se strâng pe la grupul de presiune GDS-Humanitas.

Nu cred că greşim prea mult dacă spunem că învăţământul gratuit e o iluzie. De fapt, gratuitatea îi costă pe părinţi bani sănătoşi: manuale, materiale auxiliare, cărţi, fotografii, filmări, „fondul clasei”, alte fonduri pentru lucrări ample, meditaţii ajunse obligatorii(pentru că altfel „se supără” doamna/domnul) s.a.m.d. În toată această păduchelniţă ar trebui intrat cu buldozerul. Actualul ministru a încercat o acţiune de forţă cu manualel, o acţiune a cărei justificare este, dincolo de cea financiară, cea legată de calitatea învăţământului. Vă daţi seama ce dezastru e dacă a ajuns până şi Tunegaru să propună un manual.

Învăţământul de pe vremea lui Ceauşescu nu era net superior celui de azi: era atât de sus încât acum nici nu mai putem spera să-l ajungem vreodată. Şi dacă ne gândim că acel sistem era unul cu mult inferior celui interbelic din cauza simplificărilor ideologice, putem înţelege cam cât de rău ne cufundăm în negură. Desigur, veţi întâlni mulţi analfabeți care vă vor arunca în ochi exemple aberante gen „uite, ăla lucrează la Google” sau „ăla e la NASA”. Aiurea! Atâta timp că „ăia realizaţi” sunt nişte proşti care n-au auzit în viaţa lor de Pericle, de Platon sau de Augustus(ca să dau câteva exemple strict întâmplătoare), cu alte cuvinte dacă n-au „achiziţionat” instrumentele esenţiale pentru a şti că trăiesc, degeaba se comportă minunat ca maşini. Mai devreme sau mai târziu vor fi înlocuiţi de maşini şi vor trăi aceeaşi tragedie pe care-o trăieşte orice maşină: moartea la gunoi sau, în cel mai bun caz, în malaxorul reciclărilor multiple.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Miercuri, Octombrie 11th, 2017. You can leave a response here.

 
 
Gandeste 117 11-10-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 5 Pagina incarcata in 0.206799030304 secunde