Cum s-a prăbuşit economia României: dispariţia fabricilor, uzinelor şi a milioane de locuri de muncă

 

În perioada comunismului, în ţara noastră existau o mulţime de fabrici şi uzine în care se lucra la foc continuu. Românii nu se plângeau de lipsa locurilor de muncă, iar economia era înfloritoare. «Adevărul» prezintă cum au dispărut rând pe rand câteva dintre brandurile comuniste ale României.

Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului

Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit. Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Există, totuşi, şi miracole economice la Iaşi. Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. În ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă.  

Fabrica clujeană Ursus, unde se producea berea îndrăgită în toată ţara, se transformă în complex imobiliar

Fabrica de bere «Ursus», unul dintre simbolurile oraşului, şi-a închis porţile în 2010, la câţiva ani după ce a fost cumpărată de un gigant mondial, SAB Miller. Compania a demolat clădirile şi a vândut terenul ginerelui lui Ioan Rus, care va construi aici locuinţe şi birouri.

Bazele fabricii Ursus au fost puse din 1878 şi în deceniile ce au urmat la Cluj s-a aflat unul dintre cei mai importanţi producători de bere din ţară până în 2010, când proprietarul, compania SABMiller, a decis oprirea producţiei şi transferarea acesteia la Buzău şi Braşov sau Timişoara. La trei ani de la închiderea producţiei, fabrica a fost demolată şi cazanele uriaşe de bere au fost mutate.
În 2014, terenul de circa un hectar a fost vândut unui om de afaceri local, Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus. Pe teren a fost obţinut un certificat de urbanism. În act se arată că în zonă se poate construi unui ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se pot ridica două clădiri de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter.

Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală

În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe.   Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă.

Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă

Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Potrivit economiştilor însă situaţia de atunci nu semăna deloc cu ce se întâmplă astăzi. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie.

Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă.

Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom”

Integrata şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu, de vânzare. Fabrici vestite pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la export, aşa arăta industria Constanţei în anii comunismului. Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară.

Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este cazul fabricii de pâine «Dobrogea» sau al celei de ulei «Argus». Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat de Gheorghe Bosînceanu.

Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni  

În anii comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului.

Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice (la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un institut de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă. Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export.

Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara. Ce soartă au avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ  

În urmă cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele mai industrializate ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria siderurgică şi minieră.   Municipiul Hunedoara s-a apropiat înainte de 1989 de cifra de 100.000 de locuitori.

„Aproape 50.000 de oameni lucrau în combinatul siderurgic al Hunedoarei şi în ICSH (Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara)”, spunea cu mândrie Viorel Răceanu, fost primar al Hunedoarei în anii 1960 – 1970.

Colosul din Tulcea – Întreprinderea de Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de navigatori

La Tulcea, căderea comunismului a însemnat şi prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai rămas nimic. Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea, a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te mutăm la Tulcea!”.

Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu, două mari fabrici ale judeţului Buzău care au dispărut în ”democraţie”  

Economia Buzăului a suferit o transformare radicală, după Revoluţie. Dacă zona industrială a municipiului Buzău a rămas funcţională, la Râmnicu Sărat, o mare fabrică de textile a fost ştearsă de pe faţa pământului, după privatizare. O soartă asemănătoare a avut-o şi cea mai importantă fabrică de prelucrare a lemnului, «Foresta Nehoiu».   Aproximativ 2.000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a dispărut de tot.

Simbolurile piteştene ale economiei comuniste, transformate după reţete imobiliare capitaliste  

Două dintre simbolurile piteştene ale socialismului, «Rolast» şi Fabrica de bere au fost puse la pământ, pentru ca în locul lor să fie ridicate un centru comercial şi un cartier rezidenţial. Reţeata imobiliară a fost aplicată şi fabricii de stofe «Argeşeana», şi ea renumită cândva în întrecerea socialistă. Şi nu sunt sigurele fabrici cu acest parcurs.

Istoria «Rolast», unul dintre coloşii industriali socialişti ai Piteştiului, a început în anul 1967, odată cu înfiinţatea «Combinatului de articole tehnice din cauciuc» (CATC) a cărui activitate a demarat în 1970 cu producţia de benzi de transport (cu o capacitate de 5.300 de tone pe an). De amintit că dimensiunile fabricii au fost impresionante, CATC totalizând 22 de hectare, din care 14 hectare de clădiri.

Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de şomeri şi ruine  

În urmă cu 20 de ani, municipiul Vaslui avea o zonă industrială bine pusă la punct care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a municipiului. Erau de notorietate societăţile «Mecanica» (piese pentru maşini şi utilaje), «Moldosin» (fire şi fibre sintetice), «Hitrom» (azbest şi materiale de izolaţie), «AMC» (aparate de măsură şi control), «Movas» (mobilă), la fel ca şi cele din domeniul industriei uşoare, «Confecţii», «Textila», «Varotex», «Vascovin» ș.a.

Giganţii industriali care asigurau locurile de muncă ale celor mai mulţi dintre vasluieni au căzut unul după altul după anul ‘90, din industria Vasluiului nu a mai rămas decât niște clădiri în ruine şi mii de mare de şomeri care a situat an de an judeţul pe primele locuri în ţară.
Un brand în derivă. Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei româneşti  

Una din cele mai mari fabrici din judeţul Vaslui din perioada pre-decembristă, ce asigura mii de locuri de muncă şi lucra la foc continuu, a decăzut constant după 1994. Fabrica mai are doar 200 de angajaţi şi se menţine cu greu pe linia de plutire.

La mijlocul anilor ’70 a luat fiinţă la Bârlad fabrica ce urma să devină un brand de oraş şi de ţară. Fabrica de Elemente Pneumatice şi Control (FEPA) ’74 a apărut în contextul industrializării accelerate a economiei româneşti. Foştii angajaţi îşi amintesc cu regret emulaţia acelor vremuri, când depuneau eforturi colective pentru pentru creşterea producţiei.

Marile întreprinderi din Satu Mare, distruse de capitalism

Din fabrica de mobilă Samobil, cotată ca a doua pe ţară, au rămas tubulaturile de fier. Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine. Două dintre cele mai elocvente cazuri sunt fabrica de mobilă Samobil sau UNIO.

Cel mai concret exemplu este fabrica de mobilă «Samobil». Înainte de 1989, SC. Samobil SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.

Marile Uzine ale Braşovului au fost demolate

În locul lor vor răsări malluri. «Hidromecanica» şi «Tractorul» au fost rase de pe faţa pământului. În locul lor vor răsări, mall-uri, blocuri şi locuri de distracţie. Un alt mall se va construi şi pe terenul fostei uzine «Fartec».

Uzina «Hidromecanica» a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic, se vor construi clădiri de birouri şi un hypermarket, «Cora». Uzina mai are acum doat o hală la periferia Braşovului. Aici mai lucrează 180 de angajaţi, faţă de 6.000 câţi erau în anii de glorie.

Uzina a fost înfiinţată în 1880. Angajaţii lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice. În clădirea «Hidromecanica» s-au fabricat primul autobuz şi primul strung românesc, în anii 50.

Falimentul industriei comuniste din Alba

Combinatul UPSOM din Ocna Mureş a fost închis, iar activele vândute pentru fier vechi

Cele mai mari uzine din epoca de aur sunt vândute la fier vechi. Marile falimente ale judeţului Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care, foarte probabil, nu vor mai putea fi recuperaţi integral niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Lista este mare şi cuprinde cele mai mari fabrici din judeţ: UPSOM Ocna Mureş, Montana Cîmpeni, Resial Alba Iulia, Capris Sebeş, Stratusmob Blaj.

Cele mai importante procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA Alba Iulia. Sunt firme mari la care au lucrat mii de oameni şi care în trecut reprezentau baza economiei judeţului.

Comuniştii şi sovieticii au distrus economia Banatului Montan  

În perioada interbelică Uzinele şi Domeniile Reşiţa era cea mai mare intreprindere a ţării. Comuniştii au cedat sovieticilor mare parte din uriaşul profit acumulat în perioada interbelică.

În perioada în care Cristofor Columb descoperea America, la Reşiţa se aprindea focul în furnalele de topit fierul. StEG, una dintre cele mai mari companii austriece şi mondiale, înfiinţa la Reşiţa primele furnale în anul 1771, punând bazele celui mai mare centru siderurgic din Sud-Estul Europei, statut pe care Reşiţa şi l-a păstrat până în perioada comunistă. Perioada interbelică, însă, a fost perioada de maximă prosperitate a Uzinelor şi Domeniile Reşiţa.

Povestea celui mai important combinat din sud-estul Europei. Cum s-a ales praful de siderurgia din Călăraşi 

Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din sud-estul Europei, este astăzi o ruină. În acelaşi timp a fost înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta  produce oţel. La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei, în care se producea şină de cale ferată. Imediat după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent la fostul combinat siderurgic Călăraşi – Siderca funcţionează o oţelărie şi un laminor, deţinute de firma Tenaris. Are o capacitate de producţie anuală de 470.000 de tone, care include o oţelărie electrică şi linii de turnare continue, folosind ca materie primă fierul vechi.

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

A fost o vreme când Brăila excela la capitolul capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele excavatoare de la Promex, de aici au plecat la export mii de tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu.

Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a urmat de la comunism la capitalism. Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, de la jumătatea anilor ’90 până în prezent.

S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială Americană  

Privatizarea combinatului Alumina, printre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială Americană, a dus la vânzarea acestuia bucată cu bucată. Dintr-o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de muncă, s-a ales praful. Au rămas doar ruinele de ceea ce odată reprezenta mândria oraşului.

În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu căderea regimului communist, a căzut şi întreprinderea.

Cum a „murit” după 1990 industria Botoşaniului şi cum a îngropat-o definitiv în doar 10 ani capitalismul  

Fosta zonă industrială a Botoşaniului se întindea pe sute de hectare. În fabricile „Epocii de Aur”, lucrau zeci de mii de muncitori. După căderea regimului comunist şi privatizarea uzinelor, uriaşele fabrici au fost vândute bucată cu bucată, de cei care vroiau să se îmbogăţească pe ruinele socialismului. O parte a foştilor muncitori au fost transformaţi de eşecul capitalismului în boschetari sau alcoolici.

Uzinele Textile Moldova din Botoşani erau un colos industrial al perioadei comuniste.  Erau regina industriei uşoare româneşti. Producţia era în mare parte destinată exportului. În fiecare dimineaţă pe poarta fabricii intrau peste 10.000 de angajaţi.

A fost odată o industrie în Vrancea de care s-a ales praful  

Deşi este unul dintre judeţele mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban.

În perioada 1965-1989, în industria judeţului Vrancea s-au produs mutaţii importante, fiind reprezentată de 25 de întreprinderi, din care 17 republicane şi 8 ale cooperaţiei meşteşugăreşti.

Unicul rafinator de aur din Europa sau filatura Maratex, piloni ai economiei naţionale în vremea comunismului  

Nicolae Ceaușescu în vizită de lucru la Întreprinderea Maratex din Baia Mare

Cu oferte de muncă ce depăşeau cererea, perioada post comunistă a adus cu sine o nouă faţă Băii Mari. Mineritul, metalurgia, filatura şi chiar Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din Baia Mare au mai rămas doar în amintirea celor ce au trăit acele vremuri şi, poate, în imaginaţia celor ce au ascultat poveştile părinţilor sau ale bunicilor despre Baia Mare, un oraş industrial, un oraş în plină dezvoltare.

Mult plâns de unii şi dorit a fi uitat de alţii, fără doar şi poate, comunismul şi-a pus amprenta asupra întregii ţări. Trecerea de la era ceauşistă la democraţie a adus cu sine, pe lângă libertăţile de care ar trebui să beneficieze fiecare persoană şi o democraţie poate nu cel mai bine gestionată. Fabricile şi uzinele care odată ne-au făcut o putere economică greu de trecut cu vederea s-au închis, locul lor fiind acum ocupat doar de ruinele unor foste măreţe clădiri.

Uzinele etalon din perioada comunistă, în pragul dezastrului

În epoca de glorie la Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane lucrau peste 16.000 de oameni. Întreprinderile de dinainte de 1989 sunt în pragul dezastrului. Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane s-au transformat după Revoluţie din uzinele etalon în fabrici aproape inexistente cu datorii uriaşe către stat.

Electroputere Craiova a fost una dintre cele mai mari  fabrici din Oltenia şi a devenit cunoscută peste hotare pentru locomotivele şi echipamentele electrice realizate de angajaţi. În Epoca de Aur la uzina din Bănie munceau peste 12.000 de oameni, însă imediat după 1989 peste 10.000 de olteni şi-au pierdut locul de muncă.

Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă  

Ofereau zeci de mii de locuri de muncă şi făceau economia ţării mai înfloritoare. Este vorba despre fabricile judeţul Arad care şi-au închis porţile la câţiva ani de la Revoluţie. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă. Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii.

Declinul industriei din Teleorman

În urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în schimburi, în fabricile din judeţ. Treptat, majoritatea unităţilor de stat şi-au închis porţile, iar locaţiile au ajuns în paragină. În judeţ, nu a mai rămas mai nimic din industria de altă dată.

În urmă cu două decenii, Teleormanul putea fi considerat un judeţ în care industria funcţiona. Zeci de fabrici erau deschise în oraşele din judeţ şi zeci de mii de teleormăneni aveau un loc de muncă în liniile de producţie.

Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina

Pentru că fostul preşedinte al ţării de dinainte de 1989 era originar din Scorniceşti, aflat la doar câţiva kilometri de capitala Slatina, urbea de pe Olt a devenit rapid unul din punctele strategice ale economiei naţionale în acea perioadă. Industria slătineană „duduia” şi avea fabrici-etalon, fabrici din care, în prezent, mai rezistă doar câteva. Restul uzinelor au dispărut, economic vorbind, căci fizic încă mai există rămăşiţe ale acestora.

Cea mai mare fabrică înainte de 1989 a fost Uzina de Aluminiu, botezată, după 1991, în SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi.

Rămăşiţele giganţilor economici din Mehedinţi  

Marile unităţi economice ale judeţului Mehedinţi şi-au închis porţile rând pe rând după 1990 încoace, iar micii agenţi economici au absorbit doar o mică parte din forţa de muncă disponibilă. O parte din mehedinţeni au luat drumul Occidentului în căutarea unui job, alţii s-au retras la ţară, acolo unde în gospodăriile proprii produc cele necesare traiului de zi cu zi.

Odinioară, judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit Drobeta Turnu Severin era un puternic centru economic. Dezvoltarea judeţului şi prosperitatea locuitorilor oraşului Turnu Severin s-a datorat înfiinţării portului (1851) şi atelierului de reparat vapoare (1858), primul din ţara noastră, nucleul viitorului Şantier Naval, care va ajunge în 1914 cel mai însemnat din România şi unul dintre cele mai importante şantiere de pe Dunăre.

În comunism profitabile, în capitalism au ajuns falimentare

Zeci de mii de gorjeni au rămas pe drumuri după ce numeroase unităţi economice din municipiul Târgu Jiu au fost puse pe butuci, și, evident, anumite persoane s-au ales cu conturile pline. Altele s-au închis din cauza managemenetului defectuos. Cert este zeci de mii de angajaţi au rămas pe drumuri.

Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) ROSTRAMO producea mai mult pentru export. Fabrica se confrunta cu unele probleme financiare, după Revoluţie, dar reuşea să se menţină la limita de plutire. Reuşea să aducă în ţară sume considerabile de valută, în urma contractelor cu parteneri externi. Înainte de decembrie 1989, în jurul de 3.000 de lucrau la fabrica de mobilă, iar unitatea avea un patrimoniu de peste 10 milioane de euro.

1.256 de motive…

În primăvara lui 1989, se anunţa că România şi-a încheiat plata datoriei. În 2011 România ajungea la o datorie de peste 150 de miliarde de euro.
Iată ce s-a distrus, jefuit, vândut în 20 de ani, 1.256 de motive pentru care întreaga clasă politică din România poate fi condamnată pentru subminarea economiei naționale:

1.  Intreprinderea electrocentrale Curtea de Arges – Arges
2. Intreprinderea electrocentrale Borzesti – Bacau
3. Intreprinderea electrocentrale Oradea – Bihor
4. Intreprinderea electrocentrale Braila – Braila
5. Intreprinderea electrocentrale Cluj – Cluj
6. Intreprinderea electrocentrale Constanta – Constanta
7. Intreprinderea electrocentrale Craiova – Dolj
8. Intreprinderea electrocentrale Galati – Galati
9. Intreprinderea electrocentrale Rovinari – Gorj
10. Intreprinderea electrocentrale Turceni – Gorj
11. Intreprinderea electrocentrale Deva – Hunedoara
12. Intreprinderea electrocentrale Portile de Fier – Mehedinti
13. Intreprinderea electrocentrale Mures – Mures
14. Intreprinderea electrocentrale Bistrita – Neamt
15. Intreprinderea electrocentrale Ploiesti – Prahova
16. Intreprinderea electrocentrale Ramnicu-Valcea – Valcea
17. Intreprinderea electrocentrale – M. Bucuresti
18. Intreprinderea energoreparatii – M. Bucuresti
19. Centrala industriala de retele electrice Bucuresti – M. Bucuresti
20. Intreprinderea de retele electrice Pitesti – Arges
21. Intreprinderea de retele electrice Bacau – Bacau
22. Intreprinderea de retele electrice Brasov – Brasov
23. Intreprinderea de retele electrice Cluj – Cluj
24. Intreprinderea de retele electrice Constanta – Constanta
25. Intreprinderea de retele electrice Craiova – Dolj
26. Intreprinderea de retele electrice Galati – Galati
27. Intreprinderea de retele electrice Deva – Hunedoara
28. Intreprinderea de retele electrice Iasi – Iasi
29. Intreprinderea de retele electrice Bucuresti M. Bucuresti
30. Intreprinderea de retele electrice Baia Mare – Maramures
31. Intreprinderea de retele electrice Targu-Mures – Mures
32. Intreprinderea de retele electrice Ploiesti – Prahova
33. Intreprinderea de retele electrice Sibiu – Sibiu
34. Intreprinderea de retele electrice Suceava – Suceava
35. Intreprinderea de retele electrice Timisoara – Timis
36. Intreprinderea de distributie a energiei electrice Bucuresti – M. Bucuresti
37. Intreprinderea de Constructii metalice si prefabricate – M. Bucuresti
38. Dispecerul energetic national – M. Bucuresti
39. Institutul de cercetari si modernizari energetice – M. Bucuresti
40. Centrala miniera Valea Jiului – activitatea proprie a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica Deva – Hunedoara
41. Intreprinderea miniera Anina – Caras-Severin
42. Intreprinderea miniera Lonea – Hunedoara
43. Intreprinderea miniera Petrila – Hunedoara
44. Intreprinderea miniera Aninoasa – Hunedoara
45. Intreprinderea miniera Dalja – Hunedoara
46. Intreprinderea miniera Vulcan – Hunedoara
47. Intreprinderea miniera Livezeni – Hunedoara
48. Intreprinderea miniera Paroseni – Hunedoara
49. Intreprinderea miniera Lupeni – Hunedoara
50. Intreprinderea miniera Uricani – Hunedoara
51. Intreprinderea miniera Barbateni – Hunedoara
52. Intreprinderea de preparare a carbunelui Valea Jiului – Hunedoara
53. Intreprinderea de reparatii utilaj minier Petrosani – Hunedoara
54. Intreprinderea miniera Anina – Hunedoara
55. Combinatul minier Oltenia – activitatea proprie a combinatului si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica – Gorj
56. Intreprinderea miniera Rovinari – Gorj
57. Intreprinderea miniera Motru – Gorj
58. Intreprinderea miniera Jilt – Gorj
59. Intreprinderea de utilaj minier Rogojelu – Gorj
60. Combinatul minier Ploiesti -Activitatea proprie a combinatului si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica – Prahova
61. Intreprinderea miniera Cimpulung – Arges
62. Intreprinderea miniera Voivozi – Bihor
63. Intreprinderea miniera Capeni – Covasna
64. Intreprinderea miniera Salaj – Salaj
65. Centrala minereurilor si metalurgiei neferoase – Baia Mare – activitatea proprie a combinatului si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica – Maramures
66. Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Zlatna – Alba
67. Intreprinderea miniera Baia Borsa – Maramures
68. Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Baia Mare – Maramures
69. Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Copsa Mica – Sibiu
70. Combinatul minier Suceava – Suceava
71. Centrala minereurilor Deva – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Hunedoara
72. Intreprinderea miniera Baia de Aries – Alba
73. Intreprinderea miniera Dobresti – Bihor
74. Intreprinderea miniera Bocsa – Caras-Severin
75. Intreprinderea miniera Moldova Noua – Caras-Severin
76. Intreprinderea miniera Balan – Harghita
77. Intreprinderea miniera Barza – Hunedoara
78. Intreprinderea miniera Hunedoara – Hunedoara
79. Centrala sarii si nemetaliferelor Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
80. Intreprinderea salina Ocna Mures – Alba
81. Intreprinderea salina Targu-Ocna – Bacau
82. Combinatul minier Cluj-Napoca – Cluj
83. Intreprinderea salina Ocna Dej – Cluj
84. Intreprinderea miniera Dobrogea – Constanta
85. Intreprinderea miniera Harghita – Miercurea Ciuc – Harghita
86. Intreprinderea salina Praid – Harghita
87. Intreprinderea miniera Orsova – Mehedinti
88. Intreprinderea miniera Slanic – Prahova
89. Intreprinderea miniera Cacica – Suceava
90. Intreprinderea miniera Ramnicu Valcea – Valcea
91. Centrala gazului metan Medias – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Sibiu
92. Intreprinderea de extractie gaz metan Medias – Sibiu
93. Intreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Medias – Sibiu
94. Trustul petrolului Pitesti – Arges
95. Trustul petrolului Moinesti – Bacau
96. Trustul petrolului Targu-Jiu – Gorj
97. Trustul petrolului Bolintin – Ilfov
98. Trustul petrolului Ploiesti – Prahova
99. Intreprinderea de utilaj petrolier si reparatii Teleajen – Prahova
100. Intreprinderea de reparat tractoare si motoare grele Poiana Campina – Prahova
101. Intreprinderea de reparatii utilaje electrice Campina – Prahova
102. Combinatul de oteluri speciale Targoviste – Dambovita
103. Centrala industriala siderurgica – Hunedoara – activitatea proprie a centralei
inclusiv combinatul siderurgic Hunedoara – Hunedoara
104. Intreprinderea Victoria Calan – Hunedoara
105. Intreprinderea de fier Vlahita – Harghita
106. Centrala industriala siderurgica Resita – activitatea proprie a centralei
inclusiv Combinatul siderurgic Resita – Caras-Severin
107. Intreprinderea «Otelul Rosu» Otelul Rosu – Caras-Severin
108. Intreprinderea «Ciocanul» Nadrag – Timis
109. Centrala industriala siderurgica Galati – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Galati
110. Intreprinderea Laminorul de tabla Galati – Galati
111. Intreprinderea de constructii metalice Tecuci – Galati
112. Centrala industriala de prelucrari metalurgice Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
113. Intreprinderea metalurgica Aiud – Alba
114. Intreprinderea metalurgica Beclean – Bistrita-Nasaud
115. Intreprinderea Laminorul Braila – Braila
116. Intreprinderea de sarma si produse din sarma Buzau – Buzau
117. Combinatul metalurgic Campia Turzii – Cluj
118. Intreprinderea de sarma, cuie si lanturi Galati – Galati
119. Intreprinderea metalurgica Iasi – Iasi
120. Intreprinderea de tevi Roman – Neamt
121. Centrala industriala pentru produse refractare Brasov – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
122. Intreprinderea de produse refractare «Refractar» Alesd – Alba
123. Intreprinderea de produse refractare Alba Iulia – Bihor
124. Intreprinderea de produse refractare «9 Mai» Turda – Cluj
125. Intreprinderea «Carbochim» Cluj-Napoca – Cluj
126. Intreprinderea de produse refractare Pleasa – Prahova
127. Centrala industriala pentru materiale neferoase si rare Slatina – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Aluminiu Slatina – Olt
128. Intreprinderea de alumina Oradea – Bihor
129. Intreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina – Olt
130. Intreprinderea de produse carbunoase Slatina – Olt
131. Combinatul metalurgic Tulcea – Tulcea
132. Intreprinderea metalurgica «Neferal» Branesti – M. Bucuresti
133. Intreprinderea metalurgica «Laromet» Bucuresti – M. Bucuresti
134. Intreprinderea Sinterom Cluj Napoca – Cluj
135. Intreprinderea de supape bolturi Topoloveni – Arges
136. Intreprinderea de piese si armaturi din aluminiu si pistoane auto –Slatina – Olt
137. Centrala industrila de autovehicule pentru transport – Brasov – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
138. Intreprinderea de masini agregate si subansamble auto «Sfântu Gheorghe» – Covasna
139. Intreprinderea de radiatoare si cabluri Brasov – Brasov
140. Intreprinderea mecanica de piase de schimb Oradea – Bihor
141. Intreprinderea de pise auto Iasi – Iasi
142. Intreprinderea metalurgica «Republica» Reghin – Mures
143. Intreprinderea de piese auto Satu Mare – Satu Mare
144. Intreprinderea mecanica Marsa – Sibiu
145. Intreprinderea de piese auto Sibiu – Sibiu
146. Intreprinderea «Automecanica» Medias – Sibiu
147. Intreprinderea «Autobuzul» Bucuresti – M. Bucuresti
148. Intreprinderea «Automecanica» Bucuresti – M. Bucuresti
149. Centrala industriala de autovehicule Colibasi – Pitesti – activitatea proprie a centralei inclusiv
Intreprinderea de Autoturisme Colibasi Pitesti – Arges
150. Intreprinderea mecanica Campulung-Muscel – Arges
151. Intreprinderea de accesoriipentru mijloace de transport Oradea – Bihor
152. Intreprinderea de subansamble si dispozitive verificatoare auto – Costesti – Arges
153. Centrala industriala de tractoare si masini agricole Brasov – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea «Tractorul» Brasov – Brasov
154. Intreprinderea mecanica Oradea – Bihor
155. Intreprinderea mecanica Toplet – Caras-Severin
156. Intreprinderea Tehnofrig – Cluj
157. Intreprinderea de Armaturi industriale Oradea – Bihor
158. Intreprinderea de otel Strehaia – Mehedinti
159. Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina – Olt
160. Intreprinderea mecanica Codlea – Brasov
161. Intreprinderea mecanica Brasov – Brasov
162. Intreprinderea mecanica Oradea – Bihor
163. Intreprinderea de garnituride frana si etansare Ramnicu-Sarat – Buzau
164. Intreprinderea mecanica de utilaje Medgidia – Constanta
165. Intreprinderea de tractoare si masini agricole «7 Noiembrie» Craiova – Dolj
166. Intreprinderea mecanica Bailesti – Dolj
167. Intreprinderea mecanica pentru echipamente hidraulice Galati – Galati
168. Intreprinderea de tractoare Miercurea-Ciuc – Harghita
169. Intreprinderea mecanica «Ceahlaul» Piatra Neamt – Neamt
170. Intreprinderea mecanica fina Sinaia – Prahova
171. Intreprinderea «Tehnometal» Timisoara – Timis
172. Intreprinderea de masini agricole «Semanatoarea» Bucuresti – M. Bucuresti
173. Centrala industriala de utilaj tehnologic, chimic si rafinarii- Bucuresti – activitatea proprie a centralei
inclusivintreprinderea de utilaj chimic «Grivita Rosie» Bucuresti – M. Bucuresti
174. Intreprinderea metalurgica Bacau – Bacau
175. Intreprinderea de utilaj tehnologic Buzau – Buzau
176. Intreprinderea «Armatura» Cluj-Napoca – Cluj
177. Intreprinderea mecanicade utilaj tehnologic Moreni – Dambovita
178. Intreprinderea de armaturi industriale din fonta si otel Zalau – Salaj
179. Intreprinderea de constructii de masini si utilaj greu Giurgiu – Giurgiu
180. Intreprinderea de utilaj chimic Ploiesti – Prahova
181. Intreprinderea de utilaj chimic si forja Ramnicu-Valcea – Valcea
182. Intreprinderea mecanica de utilaj chimic Bucuresti – M. Bucuresti
183. Intreprinderea de pompe «Aversa» Bucuresti – M. Bucuresti
184. Intreprinderea de Ventilatoare Bucuresti – M. Bucuresti
185. Centrala industriala de utilaj petrolier si minier – Ploiesti – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea «1 Mai» – Ploiesti
186. Intreprinderea de utilaj petrolier Targoviste – Dambovita
187. Intreprinderea Mecanica Targoviste – Dambovita
188. Intreprinderea de utilaj minier Petrosani – Hunedoara
189. Intreprinderea mecanica de masini si utilaj minier Baia Mare – Maramures
190. Intreprinderea «Unio» Satu Mare – Satu Mare
191. Intreprinderea mecanica Campina – Prahova
192. Intreprinderea «Neptun» Campina – Prahova
193. Intreprinderea de piese turnate Campina – Prahova
194. Intreprinderea de utilaj minier Filipestii de Padure – Prahova
195. Intreprinderea de Ventilatoare si instalatii de ventilatie Vaslui – Vaslui
196. Centrala industriala de utilaj energetic metalurgic si masini de ridicat – Bucuresti activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti – M. Bucuresti
197. Intreprinderea mecanica «dr. Petru Groza» – Bihor
198. Intreprinderea de utilaj de ridicat Lugoj – Timis
199. Combinatul industrial pentru constructii de masini Bistrita – Bistrita-Nasaud
200. Intreprinderea de constructii de masini Resita – Caras-Severin
201. Intreprinderea de constructii de masini Caransebes – Caras-Severin
202. Intreprinderea de constructii metalice Bocsa – Caras-Severin
203. Intreprinderea mecanica Toplet – Caras-Severin
204. Intreprinderea de accesorii «Valiug» Resita – Caras-Severin
205. Intreprinderea de cazane mici si arzatoare Cluj-Napoca – Cluj
206. Intreprinderea «Tehnofrig» Cluj-Napoca – Cluj
207. Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina – Olt
208. Intreprinderea «Independenta» Sibiu – Sibiu
209. Intreprinderea mecanica Timisoara – Timis
210. Intreprinderea «Vulcan» Bucuresti – M. Bucuresti
211. Intreprinderea «Metalica» Bucuresti – M. Bucuresti
212. Centrala industriala de utilaj tehnologic si material rulant – Bucuresti – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea «23 August» – M. Bucuresti
213. Intreprinderea de vagoane Arad – Arad
214. Intreprinderea «Hidromecanica» Brasov – Brasov
215. Intreprinderea de utilaj greu «Progresul» Braila – Braila
216. Intreprinderea mecanica «Nicolina» Iasi – Iasi
217. Combinatul de utilaj greu Iasi – Iasi
218. Intreprinderea de vagoane Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
219. Intreprinderea mecanica Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
220. Intreprinderea de vagoane Caracal – Olt
221. Intreprinderea de osii si boghiuri Bals – Olt
222. Intreprinderea «Steaua Rosie» Bucuresti – M. Bucuresti
223. Intreprinderea «Timpuri Noi» Bucuresti – M. Bucuresti
224. Centrala industriala de rulmenti si organe de asamblare – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea «Rulmentul» Brasov – Brasov
225. Intreprinderea de rulmenti Barlad – Vaslui
226. Intreprinderea de rulmenti Alexandria – Teleorman
227. Intreprinderea de rulmenti Ploiesti – Prahova
228. Intreprinderea de suruburi Bacau – Bacau
229. Intreprinderea de suruburi Botosani – Botosani
230. Intreprinderea de suruburi Brasov – Brasov
231. Intreprinderea de suruburi Targu-Secuiesc – Covasna
232. Intreprinderea de suruburi Sighetul Marmatiei – Maramures
233. Intreprinderea de suruburi Medias – Sibiu
234. Centrala industriala navala Galati – activitatea proprie a centralei
inclusiv Santierul Naval Galati – Galati
235. Santierul Naval Braila – Braila
236. Santierul Naval Constanta – Constanta
237. Intreprinderea de constructii de nave si piese turnate Oltenita – Giurgiu
238. Santierul naval Giurgiu – Giurgiu
239. Santierul Naval Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
240. Intreprinderea Mecanica Navala Constanta – Constanta
241. Intreprinderea Mecanica Navala Galati – Galati
242. Santierul Naval Tulcea – Tulcea
243. Intreprinderea Navala de elice, piese turnate din metale neferoase, piese turnate si
forjate din otel Galati – Galati
244. Centrala Industriala de Masini-Unelte, Mecanica-Fina si Scule- Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
245. Intreprinderea de accesorii pentru masini unelte Blaj – Alba
246. Intreprinderea de strunguri Arad – Arad
247. Intreprinderea de masini unelte Bacau – Bacau
248. Intreprinderea «Infratirea» Oradea – Bihor
249. Intreprinderea de scule Rasnov – Brasov
250. Intreprinderea de unelte si scule Brasov – Brasov
251. Intreprinderea de utilaj greu Craiova – Dolj
252. Intreprinderea de strunguri Targoviste – Dambovita
253. Intreprinderea mecanica Gheorghieni – Harghita
254. Intreprinderea de masini agregate si masini unelte Iasi – Iasi
255. Intreprinderea mecanica Roman – Neamt
256. Intreprinderea Turnatoria de piese din fonta pentru masini-unelte Ramnicul Sarat – Buzau
257. Intreprinderea de masini unelte pentru presare si forjare Targu Jiu – Gorj
258. Intreprinderea de masini unelte, accesorii si scule Baia-Mare – Maramures
259. Intreprinderea mecanica Sibiu – Sibiu
260. Intreprinderea «Balanta» Sibiu – Sibiu
261. Intreprinderea mecanica Suceava – Suceava
262. Intreprinderea de dispozitive, stante, matrite si scule aschietoare Focsani – Vrancea
263. Intreprinderea de aparate si utilaje pentru cercetari Bucuresti – M. Bucuresti
264. Intreprinderea «Steaua Rosie» Bucuresti – M. Bucuresti
265. Centrala industriala de motoare si materiale electrotehnice – Bucuresti – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea de cabluri si materiale electrooizolante Bucuresti – M. Bucuresti
266. Intreprinderea de motoare electrice Pitesti – Arges
267. Intreprinderea «Electroprecizia» Sacele – Brasov
268. Intreprinderea de aparataj electric auto si motoare electrice Sf. Gheorghe – Covasna
269 Intreprinderea de frigidere Gaiesti – Dambovita
270. Intreprinderea «Electromures» Timisoara – Timis
271. Intreprinderea de fabricare si montaj ascensoare Bucuresti – M. Bucuresti
272. Intreprinderea «Acumulatorul» Bucuresti – M. Bucuresti
273. Intreprinderea de Masini Electrice Bucuresti – M. Bucuresti
274. Intreprinderea de cabluri si materiale electroizolante Bucuresti – M. Bucuresti
275. Centrala industriala de electronica si tehnica de calcul – activitatea proprie a centralei inclusiv
Intreprinderea de calculatoare electronice Bucuresti – M. Bucuresti
276. Intreprinderea de produse electronice si electrotehnice «Electroarges» Curtea de Arges – Arges
277. Intreprinderea «Romlux» Targoviste – Dambovita
278. Intreprinderea «Steaua Electrica» Fieni – Dambovita
279. Intreprinderea «Tehnoton» Iasi – Iasi
280. Intreprinderea de ferite Urziceni – Ilfov
281. Intreprinderea «Electronica» Bucuresti – M. Bucuresti
282. Intreprinderea de piese radio si semiconductori Baneasa – M. Bucuresti
283. Intreprinderea de aparate electronice de masura si industriale Bucuresti – M. Bucuresti
284. Intreprinderea de cinescoape Bucuresti – M. Bucuresti
285. Intreprinderea pentru intretinerea si repararea utilajelor de calcul si de electronica profesionala Bucuresti – M. Bucuresti
286. Intreprinderea «Conect» Bucuresti – M. Bucuresti
287. Intreprinderea de echipamente periferice Bucuresti – M. Bucuresti
288. Intreprinderea de relee Medias – Sibiu
289. Centrala industriala de echipamente telecomunicatii si automatizari – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea «Automatica» Bucuresti – M. Bucuresti
290. Intreprinderea de aparataj electronic de joasa tensiune «Electrocontact» Botosani – Botosani
291. Intreprinderea de contactoare Buzau – Buzau
292. Intreprinderea de organe de asamblare pentru industria electrotehnica Ramnicu Sarat – Buzau
293. Intreprinderea de izolatorielectrici de joasa tensiune Targu Secuiesc – Covasna
294. Intreprinderea «Sinterom» Cluj-Napoca – Cluj
295. Intreprinderea de panouri si tablouri electrice Alexandria – Teleorman
296. Intreprinderea de aparataj electric de instalatii Titu – Dambovita
297. Intreprinderea de elemente pneumatice si aparate de masura Barlad – Vaslui
298. Intreprinderea de aparate electrice de masurat Timisoara – Timis
299. Intreprinderea de elemente de automatizari Bucuresti – M. Bucuresti
300. Intreprinderea «Electroaparataj» Bucuresti – M. Bucuresti
301. Intreprinderea «Electromagnetica» Bucuresti – M. Bucuresti
302. Intreprinderea «Electrotehnica» Bucuresti – M. Bucuresti
303. Centrala industriala de masini si utilaje pentru industria usoara – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Bucuresti – M. Bucuresti
304. Intreprinderea de utilaje si piese de schimb Botosani – Botosani
305. Intreprinderea «Metalul Rosu» Cluj-Napoca – Cluj
306. Intreprinderea «Unirea» Cluj-Napoca – Cluj
307. Intreprinderea «Electrometal» Cluj-Napoca – Cluj
308. Intreprinderea «Nicovala» Sighisoara – Mures
309. Intreprinderea «Metalotehnica» Targu-Mures – Mures
310. Intreprinderea de masini textile «Imatex» Targu-Mures – Mures
311. Intreprinderea de utilaje pentru industria usoara «Izlaz» Alexandria – Teleorman
312. Intreprinderea de utilaje si piese de schimb «9 Mai» Lugoj – Timis
313. Intreprinderea de accesorii metalice pentru industria textila «Amit» Bucuresti – M. Bucuresti
314. Intreprinderea «Precizia» Bucuresti – M. Bucuresti
315. Intrreprinderea de semiconductori Bucuresti – M. Bucuresti
316. Intreprinderea Mecanica Bailesti – Dolj
317. Intreprinderea Ceahlaul Targu-Neamt – Neamt
318. Intreprinderea mecanica utilaje agricole Medgidia – Constanta
319. Centrala industriala de rafinarii si petrochimie – activitatea proprie a centralei inclusiv
Combinatul Petrochimic Brazi – Prahova
320. Combinatul petrochimic Pitesti – Arges
321. Combinatul Petrochimic Borzesti – Bacau
322. Intreprinderea Rafinaria Darmanesti – Bacau
323. Intreprinderea Rafinaria Crisana – Bihor
324. Intreprinderea Rafinaria Brasov – Brasov
325. Combinatul petrochimic Midia-Navodari – Constanta
326. Combinatul petrochimic Teleajen – Prahova
327. Intreprinderea Rafinaria Ploiesti – Prahova
328. Intreprinderea Rafinaria «Vega» Ploiesti – Prahova
329. Intreprinderea Rafinaria Campina – Prahova
330. Intreprinderea chimica «Carbosin» Copsa Mica – Sibiu
331. Combinatul petrochimic «Solventul» Timisoara – Timis
332. Centrala industriala de ingrasaminte chimice Craiova – activitatea proprie a centralei,
inclusiv Combinatul Chimic Craiova – Dolj
333. Combinatul de ingrasaminte chimice Arad – Arad
334. Combinatul de ingrasaminte chimice Bacau – Bacau
335. Combinatul chimic Fagaras – Brasov
336. Combinatul chimic Victoria – Brasov
337. Combinatul de ingrasaminte chimice Navodari – Constanta
338. Combinatul de ingrasaminte chimice Slobozia – Ialomita
339. Combinatul de ingrasaminte chimice Targu-Mures – Mures
340. Combinatul de ingrasaminte chimice Piatra-Neamt – Neamt
341. Combinatul de ingrasaminte chimice Valea Calugareasca – Prahova
342. Combinatul de ingrasaminte chimice Turnu Magurele – Teleorman
343. Centrala industriala de medicamente, cosmetice, coloranti si lacuri – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica, direct subordonate Bucuresti – M. Bucuresti
344. Intreprinderea chimica «Sinteza» Oradea – Bihor
345. Intreprinderea de coloranti «Colorom» Codlea – Brasov
346. Intreprinderea de produse cosmetice «Nivea» Brasov – Brasov
347. Intreprinderea de medicamente «Terapia» Cluj-Napoca – Cluj
348. Intreprinderea chimica Craiova – Dolj
349. Intreprinderea de antibiotice Iasi – Iasi
350. Intreprinderea de detergenti «Dero» Ploiesti – Prahova
351. Intreprinderea «Progresul» Ploiesti – Prahova
352. Intreprinderea de lacuri si vopsele «Azur» Timisoara – Timis
353. Intreprinderea chimica Marasesti – Vrancea
354. Intreprinderea de lacuri si vopsele «Policolor» M. Bucuresti
355. Intreprinderea de medicamente si coloranti «Sintofarm» M. Bucuresti
356. Intreprinderea de medicamente «Biofarm» M. Bucuresti
357. Intreprinderea de produse cosmetice «Nmiraj» M. Bucuresti
358. Intreprinderea de sapun «Stela» M. Bucuresti
359. Intreprinderea chimica «Victoria» M. Bucuresti
360. Centrala industriala de fire si fibre sintetice – activitatea proprie a centralei
inclusiv Combinatul de fibre sintetice Savinesti – Neamt
361. Combinatul de fibre artificiale «Vascoza» Lupeni – Hunedoara
362. Combinatul de fibre sintetice Iasi – Iasi
363. Intreprinderea de fibre artificiale «Viscofil» – M. Bucuresti
364. Centrala industriala de produse anorganice – activitatea proprie a centralei,
inclusiv combinatul chimic Ramnicul-Valcea – Valcea
365. Combinatul de produse sodice Ocna-Mures – Alba
366. Intreprinderea chimica Turda – Cluj
367. Combinatul chimic Tarnaveni – Mures
368. Combinatul de produse sodice Govora – Valcea
369. Centrala industriala de prelucrare cauciuc si mase plastice- activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Popesti Leordeni – M. Bucuresti
370. Combinatul de articole tehnice din cauciuc Pitesti – Arges
371. Intreprinderea de articole tehnice din cauciuc Brasov – Brasov
372. Intreprinderea de prelucrare mase plastice Buzau – Buzau
373. Intreprinderea «Napochim» Cluj-Napoca – Cluj
374. Intreprinderea «Energia» Constanta – Constanta
375. Intreprinderea de articole tehnice din cauciuc si cauciuc regenerat Targu-Jiu – Gorj
376. Intreprinderea chimica Orastie – Hunedoara
377. Intreprinderea de prelucrare mase plastice Iasi – Iasi
378. Intreprinderea «Prodcomplex» Targu Mures – Mures
379. Intreprinderea de anvelope «Victoria» Floresti – Prahova
380. Intreprinderea de prelucrare mase plastice Dragasani – Valcea
381. Intreprinderea de prelucrare mase plastice Focsani – Vrancea
382. Intreprinderea de prelucrare mase plastice Bucuresti – M. Bucuresti
383. Combinatul de articole din cauciuc Jilava – M. Bucuresti
384. Centrala de utilaje si piese de schimb pentru industria chimica – Bucuresti activitatea proprie a centralei si
a unuitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
385. Intreprinderea de utilaj chimic Borzesti – Bacau
386. Intreprinderea de utilaj chimic Fagaras – Brasov
387. Intreprinderea de utilaj chimic Gaesti – Dambovita
388. Intreprinderea de matrite si piese din fonta Odorheiul Secuiesc – Harghita
389. Intreprinderea de utilaje si prelucrari cauciuc Baicoi – Prahova
390. Intreprinderea de piese schimb si utilaje pentru industria chimica Satu Mare – Satu Mare
391. Intreprinderea de aparate de masura si control Otopeni – M.Bucuresti
392. Institutul central de cercetari chimice Bucuresti – M.Bucuresti
393. Intreprinderea chimica Rasnov – Brasov
394. Intreprinderea chimica Dudesti – M. Bucuresti
395. Centrala de prelucrare a lemnului Bucuresti – M. Bucuresti
396. Combinatul de prelucrare a lemnului Blaj – Alba
397. Combinatul de prelucrare a lemnului Sebes – Alba
398. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Cimpeni – Alba
399. Combinatul de prelucrare a lemnului Arad – Arad
400. Combinatul de prelucrare a lemnului Pitesti – Arges
401. Combinatul de prelucrare a lemnului Bacau – Bacau
402. Combinatul de prelucrare a lemnului Comanesti – Bacau
403. Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea – Bihor
404. Combinatul de prelucrare a lemnului Bistrita – Bistrita-Nasaud
405. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Botosani – Botosani
406. Combinatul de prelucrare a lemnului Brasov – Brasov
407. Combinatul de prelucrare a lemnului Braila – Braila
408. Combinatul de prelucrare a lemnului Caransebes – Caras-Severin
409. Combinatul de prelucrare a lemnului Gherla – Cluj
410. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Cluj-Napoca – Cluj
411. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Dej – Cluj
412. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Constanta – Constanta
413. Combinatul de prelucrare a lemnului Sfantu Gheorghe – Covasna
414. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Pucioasa – Dambovita
415. Intreprinderea «Metal- lemn» Craiova – Dolj
416. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Galati – Galati
417. Combinatul de prelucrare a lemnului Targu-Jiu – Gorj
418. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Gheorghieni – Harghita
419. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Miercurea Ciuc – Harghita
420. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Deva – Hunedoara
421. Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmatiei – Maramures
422. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Iasi – Iasi
423. Combinatul de prelucrare a lemnului Turnu-Severin – Mehedinti
424. Intreprinderea «Ilefor» Targu-Mures – Mures
425. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin – Mures
426. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Targu-Mures – Mures
427. Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamt – Neamt
428. Intreprinderea de mobila tapisata si produse de tapiserie «Relaxa Mizil» – Prahova
429. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Ploiesti – Prahova
430. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Satu Mare – Satu Mare
431. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Zalau – Salaj
432. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Sibiu – Sibiu
433. Combinatul de prelucrare a lemnului Suceava – Suceava
434. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Radauti – Suceava
435. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Timisoara – Timis
436. Intreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui – Vaslui
437. Combinatul de prelucrare a lemnului Ramnicu-Valcea – Valcea
438. Combinatul de prelucrare a lemnului Focsani – Vrancea
439. Intreprinderea «Arta Mobilei» – M. Bucuresti
440. Intreprinderea «Produse lemn mobila» – M. Bucuresti
441. Intreprinderea de casete de radio si televizoare – M. Bucuresti
442. Centrala de exploatare a lemnului Bucuresti – activitatea proprie a centralei
inclusiv Intreprinderea forestiera de exploatare si transport Bucuresti – M. Bucuresti
443. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Sebes – Alba
444. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Arad – Arad
445. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Pitesti – Arges
446. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Bacau – Bacau
447. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Oradea – Bihor
448. Intreprinderea de impletituri Oradea – Bihor
449. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Bistrita – Bistrita-Nasaud
450. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Brasov – Brasov
451. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Nehoiu Buzau
452. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Caransebes – Caras-Severin
453. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Cluj-Napoca – Cluj
454. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Constanta – Constanta
455. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Targu Secuiesc – Covasna
456. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Targu Jiu – Gorj
457. Combinatul de exploatare si prelucrare a lemnului Toplita – Harghita
458. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Miercurea Ciuc – Harghita
459. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Deva – Hunedoara
460. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Iasi – Iasi
461. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Baia Mare – Maramures
462. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Orsova – Mehedinti
463. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Reghin – Mures
464. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Piatra Neamt – Neamt
465. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Ploisti – Prahova
466. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Satu Mare – Satu Mare
467. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Sibiu – Sibiu
468. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Suceava – Suceava
469. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Timisoara – Timis
470. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Ramnicu Valcea – Valcea
471. Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Focsani – Vrancea
472. Centrala industriala de celuloza si hartie Braila – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridicadirect subordonate Braila
473. Intreprinderea de celuloza si hartie «Letea» Bacau – Bacau
474. Intreprinderea de hartie Petresti – Alba
475. Intreprinderea de hartie «Bistrita» Prundul Bargaului – Bistrita-Nasaud
476. Intreprinderea de celuloza si hartie Zarnesti – Brasov
477. Intreprinderea de hartie cretata si carton ondulat Ghimbav – Brasov
478. Intreprinderea de celuloza si hartie Dej – Cluj
479. Intreprinderea de cartoane si confectii «Mucart» Cluj-Napoca – Cluj
480. Intreprinderea de celuloza si hartie «Palas» Constanta – Constanta
481. Intreprinderea de celuloza si hartie Calarasi – Ialomita
482. Intreprinderea de celuloza si hartie Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
483. Intreprinderea de celuloza si hartie «Reconstructia» Piatra Neamt – Neamt
484. Intreprinderea de hartie si cartoane «Comuna din Paris» Piatra Neamt – Neamt
485. Intreprinderea de hartie Busteni – Prahova
486. Intreprinderea de cartoane si confectii «Prahova» Scaieni – Prahova
487. Combinatul de celuloza si hartie Suceava – Suceava
488. Centrala cimentului – Bucuresti activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
489. Combinatul pentru lianti Campulung – Arges
490. Combinatul pentru lianti si azbociment Alesd – Bihor
491. Combinatul pentru lianti Hoghiz – Brasov
492. Combinatul pentru lianti Brasov – Brasov
493. Combinatul pentru lianti si materiale refractare Turda – Cluj
494. Combinatul pentru lianti si azbociment Medgidia – Constanta
495. Combinatul pentru lianti si azbociment Fieni – Dambovita
496. Combinatul pentru lianti si azbociment Targu Jiu – Gorj
497. Intreprinderea pentru lianti Deva – Hunedoara
498. Combinatul pentru lianti si azbociment Bicaz – Neamt
499. Centrala materialelor de constructii Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
500. Intreprinderea de materiale de constructii Oradea – Bihor
501. Intreprinderea de materiale de constructii Brasov – Brasov
502. Intreprinderea de materiale de constructii Buzau – Buzau
503. Intreprinderea de produse din ceramica fina pentru constructii Cluj-Napoca – Cluj
504. Intreprinderea de materiale de constructii Turda – Cluj
505. Intreprinderea de prefabricate din beton si materiale de constructii Constanta – Constanta
506. Intreprinderea de prefabricate din beton celular autoclavizat Constanta – Constanta
507. Intreprinderea de materiale de constructii Doicesti – Dambovita
508. Intreprinderea de prefabricate din beton Craiova – Dolj
509. Intreprinderea de prefabricate din beton Galati – Galati
510. Intreprinderea de materiale de constructii Deva – Hunedoara
511. Intreprinderea pentru extragerea, prelucrarea si montarea marmurei si a pietrei de constructii Simeria – Hunedoara
512. Intreprinderea de materiale de constructii Calarasi – Ialomita
513. Intreprinderea de materiale de constructii Iasi – Iasi
514. Intreprinderea de produse ceramice Sighisoara – Mures
515. Intreprinderea de materiale de constructii Roman – Neamt
516. Intreprinderea de materiale de constructii «1 Mai» Bucov – Prahova
517. Intreprinderea de materiale izolatoare «Matizol» Berceni – Prahova
518. Intreprinderea de materiale de constructii Satu Mare – Satu Mare
519. Intreprinderea de produse ceramice Zalau – Salaj
520. Intreprinderea de produse ceramice «Record» Sibiu – Sibiu
521. Intreprinderea de prefabricate din beton Timisoara – Timis
522. Intreprinderea de produse ceramice Jimbolia – Timis
523. Intreprinderea de produse ceramice Lugoj – Timis
524. Intreprinderea «Extraceream» Timisoara – Timis
525. Intreprinderea de materiale izolatoare Vaslui – Vaslui
526. Intreprinderea de materiale de constructii Odobesti – Vrancea
527. Intreprinderea de materiale de constructii «Cesarom» – M. Bucuresti
528. Intreprinderea de materiale izolatoare Bucuresti – M. Bucuresti
529. Intreprinderea pentru extragerea, prelucrarea si montarea marmurei si
a pietrei de constructii «7 Noiembrie» Bucuresti – M. Bucuresti
530. Intreprindere de constructii prefabricate, agregate si betoane «Granitul» Bucuresti – M. Bucuresti
531. Centrala pentru utilaje si piese de schimb Bucuresti – activitatea proprie a centralei
si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
532. Intreprinderea de utilaje Alba Iulia – Alba
533. Intreprinderea de articole metalice pentru mobila si binale Arad – Arad
534. Intreprinderea de suruburi «Anghel Saligni» Cernavoda – Constanta
535. Intreprinderea de tamplarie metalica si produse pentru constructii din materiale plastice Buzau – Buzau
536. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Filiasi – Dolj
537. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Gheorghieni – Harghita
538. Intreprinderea de utilaje si piese schimb si reparatii Iasi – Iasi
539. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Reghin – Mures
540. Intreprinderea de produse tehnico-sanitare «Feroemail» Prahova
541. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Sibiu – Sibiu
542. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Suceava – Suceava
543. Intreprinderea de utilaje si piese schimb Bucuresti – M. Bucuresti
544. Centrala de exploatare industriala a agregatelor minerale pentru constructii Targoviste -activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Dambovita
545. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Alba Iulia – Alba
546. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Ghioroc – Arad
547. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Brasov – Brasov
548. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Turda – Cluj
549. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Roman – Neamt
550. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Slatina – Olt
551. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Odoreu – Satu Mare
552. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Tulcea – Tulcea
553. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Dragasani – Valcea
554. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Doaga – Vrancea
555. Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Bragadiru – M. Bucuresti
556. Centrala de mecanizare pentru constructii industriale Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
557. Intreprinderea de reparatii Braila – Braila
558. Intreprinderea de reparatii Ploiesti – Prahova
559. Intreprinderea de aparataje si accesorii Alexandria – Teleorman
560. Intrerprinderea «6 Martie» Timisoara – Timis
561. Intreprinderea de constructii metalice si aparataje – M. Bucuresti
562. Intreprinderea de constructii metalice si prefabricate Bucuresti – M. Bucuresti
563. Centrala mecanica de material rulant – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
564. Intreprinderea mecanica de material rulant Brasov – Brasov
565. Intreprinderea mecanica de material rulant «16 Februarie» Cluj-Napoca – Cluj
566. Intreprinderea mecanica de material rulant Craiova – Dolj
567. Intreprinderea mecanica de material rulant Simeria – Hunedoara
568. Intreprinderea mecanica de material rulant Pascani Iasi – Iasi
569. Intreprinderea mecanica de material rulant Rosiorii de Vede – Teleorman
570. Centrala industriala de reparatii auto – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
571. Intreprinderea de reparatii auto Cluj-Napoca – Cluj
572. Intreprinderea de reparatii auto Craiova – Dolj
573. Intreprinderea de reparatii auto Tecuci – Galati
574. Intreprinderea mecanica de reparatii auto si utilaje pentru transporturi Baia Mare – Maramures
575. Intreprinderea de reparatii auto Targu Mures – Mures
576. Intreprinderea de reparatii auto Campina – Prahova
577. Intreprinderea de reparatii auto Suceava – Suceava
578. Intreprinderea de reparatii auto Timisoara – Timis
579. Intreprinderea de prefabricate din beton Aiud – Alba
580. Intreprinderea de poduri metalice si prefabricate din beton Pitesti – Arges
581. Intreprinderea de cariere si balastiere Brasov – Brasov
582. Intreprinderea de aparate de cale Buzau – Buzau
583. Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Harghita – Harghita
584. Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Deva – Hunedoara
585. Intreprinderea de poduri din beton Giurgiu – Giurgiu
586. Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Baia Sprie – Maramures
587. Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Otopeni – M. Bucuresti
588. Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Bucuresti-Chitila – M. Bucuresti
589. Santierul Naval Orsova – Mehedinti
590. Intreprinderea de constructii si reparatii echipament de telecomunicatii M. Bucuresti

591 Centrala industriei bumbacului – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
592. Intreprinderea textila «UTA» Arad – Arad
593. Intreprinderea «Textila Pitesti» – Arges
594. Intreprinderea textila «Crisana» Oradea – Bihor
595. Intreprinderea «Textila Nasaud» – Bistrita-Nasaud
596. Intreprinderea textila «Moldova» Botosani – Botosani
597. Intreprinderea «Tesatoria Codlea» – Brasov
598. Intreprinderea «Textila» Buzau – Buzau
599. Intreprinderea «Textila Bucegi» Pucioasa – Dambovita
600. Intreprinderea textila «Oltul» Sf. Gheorghe – Covasna
601. Intreprinderea «Textila» Calafat – Dolj
602. Intreprinderea «Textila Galati» – Galati
603. Intreprinderea de ata si filature «Odorhei» – Harghita
604. Intreprinderea «Filatura de bumbac Slobozia» – Ialomita
605. Intreprinderea «Tesatura» Iasi – Iasi
606. Intreprinderea «Textila Dunareana» Giurgiu – Giurgiu
607. Intreprinderea «Filatura de bumbac Oltenita» – Giurgiu
608. Intreprinderea de vata Buftea – Ilfov
609. Intreprinderea «Filatura de bumbac Baia Mare» – Maramures
610. Intreprinderea textila «Cazanele» Orsova – Mehedinti
611. Intreprinderea «Tesatoria de bumbac» Sighisoara – Mures
612. Intreprinderea «Textila Slatina» – Olt
613. Intreprinderea textila «Ardeleana» Satu Mare – Satu Mare
614. Intreprinderea «Filatura de bumbac Carei» – Olt
615. Intreprinderea textila «Tarnava Medias» – Sibiu
616. Intreprinderea textila «Firul Rosu» Talmaciu – Sibiu
617. Intreprinderea textila «11 Iunie» Cisnadie – Sibiu
618. Intreprinderea «Filatura de bumbac» Campulung Moldovenesc – Suceava
619. Intreprinderea «Filatura de bumbac» Gura Humorului – Suceava
620. Intreprinderea «Textila Teleorman» Rosiorii de Vede – Teleorman
621. Intreprinderea «Textila Timisoara» – Timis
622. Intreprinderea «Textila Lugoj» – Timis
623. Intreprinderea textila «Bumbacul» Timisoara – Timis
624. Intreprinderea «Ambalajul metalic» Timisoara – Timis
625. Intreprinderea «Textila Vaslui» – Vaslui
626. Intreprinderea textila «Dacia» – M. Bucuresti
627. Intreprinderea «Industria bumbacului» – M. Bucuresti
628. Intreprinderea textila «Aurora» – M. Bucuresti
629. Intreprinderea textila «Suveica» – M. Bucuresti
630. Intreprinderea textila «7 Noiembrie» – M. Bucuresti
631. Intreprinderea «Bumbacaria romaneasca Jilava» – M. Bucuresti
632. Centrala industriei matasii, inului si canepii – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
633. Intreprinderea textila «Drum Nou» Oradea – Bihor
634. Intreprinderea textila «Republica» Darste – Brasov
635. Intreprinderea de matase «Romania muncitoare» Cluj-Napoca – Cluj
636. Intreprinderea textila «Dobrogeana» Constanta – Constanta
637. Intreprinderea textila «Trainica» Pucioasa – Dambovita
638. Intreprinderea textila «Navodul» Galati – Galati
639. Intreprinderea de stofe de mobila si tesaturi tehnice Gheorghieni – Harghita
640. Intreprinderea «Filatura de in si canepa» Gheorghieni – Harghita
641. Intreprinderea «Tesatoria de matase» Deva – Hunedoara
642. Intreprinderea de matase «Victoria» Iasi – Iasi
643. Intreprinderea integrata de tesaturi subtiri tip in Pascani – Iasi
644. Intreprinderea de in si canepa «Textila» Iasi – Iasi
645. Intreprinderea Filatura si finisajul Balotesti – Ilfov
646. Intreprinderea textila «Intex» Paulesti – Prahova
647. Intreprinderea «Tesatoria de matase» Sighisoara – Mures
648. Intreprinderea de in si canepa Negresti – Satu Mare
649. Intreprinderea textila «Solidaritatea» Satu Mare – Satu Mare
650. Intreprinderea textila «Matasea Rosie» Cisnadie – Sibiu
651. Intreprinderea «Filatura de in si canepa» Falticeni – Suceava
652. Intreprinderea textila «Garofita» Timisoara – Timis
653. Intreprinderea textile «Filatura de matase naturala» Lugoj – Timis
654. Intreprinderea textila «Arta textile» Timisoara – Timis
655. Intreprinderea «Filatura si tesatoria» Sanicolau Mare – Timis
656. Intreprinderea textila «13 Decembrie» Timisoara – Timis
657. Intreprinderea de panglici Zimnicea – Teleorman
658. Intreprinderea de matase «Select» – M. Bucuresti
659. Intreprinderea de matase «Flamura Rosie» – M. Bucuresti
660. Intreprinderea de matase «Borangicul» – M. Bucuresti
661. Intreprinderea de matase «Matasea populara» – M. Bucuresti
662. Intreprinderea de matase «Tesatoriile Reunite» – M. Bucuresti
663. Intreprinderea de stofe de mobila – M. Bucuresti
664. Intreprinderea textila «Unirea» – M. Bucuresti
665. Intreprinderea textila «Industria Iutei» – M. Bucuresti
666. Intreprinderea de in, canepa «Prodin» – M. Bucuresti
667. Centrala linii – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a uitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
668. Intreprinderea de stofe «Argeseana» – Arges
669. Intreprinderea Filatura de lina «Musceleana» Cetateni – Arges
670. Intreprinderea de postav Buhusi – Bacau
671. Intreprinderea de postav «Proletarul» Bacau – Bacau
672. Intreprinderea «Netex» Bistrita – Bistrita-Nasaud
673. Intreprinderea de stofe «Carpatex» Brasov – Brasov
674. Intreprinderea de postav «Prejmer» – Brasov
675. Intreprinderea textila «Octombrie Rosu» Ghimbav – Brasov
676. Intreprinderea Filatura de lina pieptanata Buzau – Buzau
677. Intreprinderea integrata de lina Constanta – Constanta
678. Intreprinderea textila «Independenta» Craiova – Dolj
679. Intreprinderea Filatura de lina pieptanata Miercurea Ciuc – Harghita
680. Intreprinderea de volvatir Tg. Neamt – Neamt
681. Intreprinderea de stofe Sighisoara – Mures
682. Intreprinderea de stofe «Dorobantul» Ploiesti – Prahova
683. Intreprinderea de stofe Filatura de lina pieptanata Mizil – Prahova
684. Intreprinderea «Textila» Cisnadie – Sibiu
685. Intreprinderea «Libertatea» Sibiu – Sibiu
686. Intreprinderea textila «Dumbrava» Sibiu – Sibiu
687. Intreprinderea Industria linii Timisoara – Timis
688. Intreprinderea de palarii «Paltim» Timisoara – Timis
689. Intreprinderea de palarii «Lux» Periam – Timis
690. Intreprinderea Filatura de lina pieptanata Focsani – Vrancea
691. Intreprinderea de postav Azuga – Prahova
692. Intreprinderea «Textila» Grivita – M. Bucuresti
693. Intreprinderea romana de pisla – M. Bucuresti
694. Intreprinderea Filatura de lina piptanata – M. Bucuresti
695. Intreprinderea «Munca Textila» – M. Bucuresti
696. Centrala industriei tricotajelor – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
697. Intreprinderea de ciorapi Sebes – Alba
698. Intreprinderea de tricotaje «Tricoul rosu» Arad – Arad
699. Intreprinderea de tricotaje «Miorita» Oradea – Bihor
700. Intreprinderea de tricotaje Brasov – Brasov
701. Intreprinderea de tricotaje Buzau – Buzau
702. Intreprinderea de tricotaje «Somesul» Cluj-Napoca – Cluj
703. Intreprinderea de tricotaje Miercurea Ciuc – Harghita
704. Intreprinderea de tricotaje Toplita – Harghita
705. Intreprinderea de tricotaje Hunedoara – Hunedoara
706. Intreprinderea de tricotaje si perdele Pascani – Iasi
707. Intreprinderea de tricotaje «Moldova» Iasi – Iasi
708. Intreprinderea de tricotaje «Unitatea» Sighet – Maramures
709. Intreprinderea de tricotaje «8 Martie» Piatra Neamt – Neamt
710. Intreprinderea de tricotaje «Smirodava» Roman – Neamt
711. Intreprinderea de tricotaje Caracal – Olt
712. Intreprinderea de tricotaje Campina – Prahova
713. Intreprinderea de tricotaje «Tricotex» Satu Mare – Satu Mare
714. Intreprinderea de tricotaje Cehu Silvaniei – Salaj
715. Intreprinderea de tricotaje «Drapelul rosu» Sibiu – Sibiu
716. Intreprinderea de ciorapi «7 Noiembrie» Sibiu – Sibiu
717. Intreprinderea de manusi si ciorapi Agnita – Sibiu
718. Intreprinderea de tricotaje «Zimbrul» Suceava – Suceava
719. Intreprinderea de tricotaje «Bucovina» Radauti – Suceava
720. Intreprinderea de tricotaje «1 Iunie» Timisoara – Timis
721. Intreprinderea de ciorapi Timisoara – Timis
722. Intreprinderea de tricotaje Husi – Vaslui
723. Intreprinderea de tricotaje Focsani – Vrancea
724. Intreprinderea de tricotaje «Crinul» – M. Bucuresti
725. Intreprinderea «Tricotajul rosu» – M. Bucuresti
726. Intreprinderea de tricotaje «Tanara Garda» – M. Bucuresti
727. Intreprinderea de tricotaje «Tricodava» – M. Bucuresti
728. Intreprinderea de ciorapi «Apolo» – M. Bucuresti
729. Intreprinderea de ace de tricotat – M. Bucuresti
730. Centrala industriei confectiilor – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
731. Intreprinderea de confectii Arad – Arad
732. Intreprinderea de confectii Curtea de Arges – Arges
733. Intreprinderea de confectii Bacau – Bacau
734. Intreprinderea de confectii Marghita – Bihor
735. Intreprinderea de confectii Oradea – Bihor
736. Intreprinderea de confectii Dorohoi – Botosani
737. Intreprinderea de confectii Botosani – Botosani
738. Intreprinderea de confectii Braila – Braila
739. Intreprinderea de confectii Ramnicu Sarat – Buzau
740. Intreprinderea de confectii Resita – Caras-Severin
741. Intreprinderea de confectii «Flacara» Cluj-Napoca – Cluj
742. Intreprinderea de confectii «Peninsula» comuna Lumina – Constanta
743. Intreprinderea de confectii Targu Secuiesc – Covasna
744. Intreprinderea de confectii Craiova – Dolj
745. Intreprinderea de confectii Targu Jiu – Gorj
746. Intreprinderea de confectii Odorhei – Harghita
747. Intreprinderea de confectii Miercurea Ciuc – Harghita
748. Intreprinderea de confectii Calarasi – Ialomita
749. Intreprinderea de stofe tricotate si confectii Iasi – Iasi
750. Intreprinderea de confectii Baia mare – Maramures
751. Intreprinderea de confectii «Portile de Fier» Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
752. Intreprinderea de confectii «Tarnava» Sighisoara – Mures
753. Intreprinderea de confectii «Muresul» Targu Mures – Mures
754. Intreprinderea de confectii «Mondiala» Satu Mare – Satu Mare
755. Intreprinderea de confectii «Steaua rosie» Sibiu – Sibiu
756. Intreprinderea de confectii «Bega» Timisoara – Timis
757. Intreprinderea de confectii Vaslui – Vaslui
758. Intreprinderea de confectii Barlad – Vaslui
759. Intreprinderea de confectii Focsani – Vrancea
760. Centrala industriei pielariei, cauciucului si incaltamintei – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
761. Intreprinderea de incaltaminte «Ardeleana» Alba Iulia – Alba
762. Intreprinderea de piele si marochinarie «Caprioara» Sebes – Alba
763. Intreprinderea de incaltaminte si calapoade «Libertatea» Arad – Arad
764. Intreprinderea de incaltaminte Pitesti – Arges
765. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Partizanul» Bacau – Bacau
766. Intreprinderea de incaltaminte «Solidaritatea» Oradea – Bihor
767. Intreprinderea de incaltaminte «Crisul» Oradea – Bihor
768. Intreprinderea de incaltaminte «Bihoreana» Marghita – Bihor
769. Intreprinderea de incaltaminte «Arta» Oradea – Bihor
770. Intreprinderea de blanarie «1 Mai» Oradea – Bihor
771. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Timpuri Noi» Brasov – Brasov
772. Intreprinderea de incaltaminte «Clujana» Cluj-Napoca – Cluj
773. Intreprinderea «Tabacaria Bucovat» – Dolj
774. Intreprinderea de blanarie «Vidra» Orastie – Hunedoara
775. Intreprinderea pentru materiale sportive Reghin – Mures
776. Intreprinderea de piele si manusi Targu Mures – Mures
777. Intreprinderea «Tabacaria Minerala Corabia» – Olt
778. Intreprinderea de piele «Poporul» Ploiesti – Prahova
779. Intreprinderea de piele «Drum Nou» Satu Mare – Satu Mare
780. Intreprinderea de piele si incaltaminte «8 Mai» Medias – Sibiu
781. Intreprinderea de piele, incaltaminte si marochinarie «13 Decembrie» Sibiu – Sibiu
782. Intreprinderea de piele si incaltaminte Agnita – Sibiu
783. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Staruinta» Suceava – Suceava
784. Intreprinderea de incaltaminte «Banatul» Timisoara – Timis
785. Intreprinderea de incaltaminte «Modern» Timisoara – Timis
786. Intreprinderea romana de piele Timisoara – Timis
787. Intreprinderea de incaltaminte Jimbolia – Timis
788. Intreprinderea de calapoade Lugoj – Timis
789. Intreprinderea de piele si manusi Timisoara – Timis
790. Intreprinderea de nasturi Jimbolia – Timis
791. Intreprinderea de mase plastice «Dermatina» Timisoara – Timis
792. Intreprinderea de mase plastice si incaltaminte «Victoria» – Timis
793. Intreprinderea de spume poliuretanice Timisoara – Timis
794. Intreprinderea «Pretim» Timisoara – Timis
795. Intreprinderea de incaltaminte Husi – Vaslui
796. Intreprinderea de piele si incaltaminte Ramnicu-Valcea – Valcea
797. Intreprinderea de talpa si incaltaminte din cauciuc Dragasani – Valcea
798. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Pionierul» – M. Bucuresti
799. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Flacara Rosie» – M. Bucuresti
800. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Carmen» – M. Bucuresti
801. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Republica» – M. Bucuresti
802. Intreprinderea de piele si incaltaminte «Tehnica Noua» – M. Bucuresti
803. Intreprinderea de incaltaminte cauciuc U.C.R M. Bucuresti
804. Intreprinderea de piele sintetica – M. Bucuresti
805. Intreprinderea de bunuri de consumdin cauciuc Jilava – M. Bucuresti
806. Intreprinderea de nasturi si mase plastice – M. Bucuresti
807. Intreprinderea de incaltaminte «Progresul» – M. Bucuresti
808. Intreprinderea «Tabacaria minerala» Jilava – M. Bucuresti
809. Intreprinderea «Prefin» – M. Bucuresti
810. Intreprinderea «Antilopa» – M. Bucuresti

811 Centrala industriei sticlei si ceramicii fine – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
812. Intreprinderea de portelan de menaj Alba Iulia – Alba
813. Intreprinderea de portelan de menaj Curtea de Arges – Arges
814. Intreprinderea de sticlarie «Padurea Neagra» Alesd – Bihor
815. Intreprinderea de sticlarie de menaj Bistrita – Bistrita-Nasaud
816. Intreprinderea de sticlarie si portelan Dorohoi – Botosani
817. Intreprinderea de exploatare miniera Miorcani – Botosani
818. Intreprinderea de sticlarie de menaj Berca – Buzau
819. Intreprinderea de geamuri Buzau – Buzau
820. Intreprinderea de sticlarie Turda – Cluj
821. Intreprinderea de sticlarie menaj Gherla – Cluj
822. Intreprinderea de portelan «Iria» Cluj-Napoca – Cluj
823. Intreprinderea de sticlarie de menaj Targu-Jiu – Gorj
824. Intreprinderea de faianta si sticlarie Baia Mare – Maramures
825. Intreprinderea de sticlarie si faianta Sighisoara – Mures
826. Intreprinderea de geamuri Tarnaveni – Mures
827. Intreprinderea de sticlarie «Azuga» – Prahova
828. Intreprinderea de sticlarie Prahova Ploiesti – Prahova
829. Intreprinderea pentru exploatarea si prelucrarea materialelor metalifere Valenii de Munte – Prahova
830. Intreprinderea de geamuri Scaieni – Prahova
831. Intreprinderea de sticlarie «Victoria muncii» Poiana Codrului – Satu Mare
832. Intreprinderea de sticlarie «Vitrometan» Medias – Sibiu
833. Intreprinderea de sticlarie Avrig – Sibiu
834. Intreprinderea de geamuri Medias – Sibiu
835. Intreprinderea de sticlarie de menaj Suceava – Suceava
836. Intreprinderea de sticlarie Tomesti – Timis
837. Intreprinderea de articole de sticlarie Bucuresti – M. Bucuresti
838. Intreprinderea de fire si tesaturi din fire de sticla – M. Bucuresti
839. Centrala industriei articolelor casnice – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
840. Intreprinderea «Bunuri metalice» Arad – Arad
841. Intreprinderea de ceasuri «Victoria» Arad – Arad
842. Intreprinderea «Aradeanca» Arad – Arad
843. Intreprinderea «Metalica» Oradea – Bihor
844. Intreprinderea de mase plastice «Viitorul» Oradea – Bihor
845. Intreprinderea de pensule Cluj-Napoca – Cluj
846. Intreprinderea «11 Iunie» Galati – Galati
847. Intreprinderea de paruri Sighet – Maramures
848. Intreprinderea de vase emailate Sighisoara – Mures
849. Intreprinderea «Jiul» Bals – Olt
850. Intreprinderea «Flacara» Ploiesti – Prahova
851. Intreprinderea de masini casnice emailate «23 August» – Satu Mare
852. Intreprinderea «Emailul rosu» Medias – Sibiu
853. Intreprinderea de cutite Ocna Sibiului – Sibiu
854. Intreprinderea «Flamura rosie» Sibiu – Sibiu
855. Intreprinderea «Metalurgica» – M. Bucuresti
856. Intreprinderea «Inox» – M. Bucuresti
857. Consiliul culturii si educatiei socialiste – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
858. Intreprinderea poligrafica Bacau – Bacau
859. Intreprinderea poligrafica «Crisana» – Bihor
860. Intreprinderea poligrafica Brasov – Brasov
861. Intreprinderea poligrafica Cluj-Napoca – Cluj
862. Intreprinderea poligrafica «Oltenia» Craiova – Dolj
863. Intreprinderea poligrafica Galati – Galati
864. Intreprinderea poligrafica Iasi – Iasi
865. Intreprinderea poligrafica «Banat» Timisoara – Timis
866. Intreprinderea poligrafica Sibiu – Sibiu
867. Intreprinderea poligrafica «13 Decembrie 1918» – M. Bucuresti
868. Intreprinderea poligrafica «Informatia» – M. Bucuresti
869. Intreprinderea poligrafica «Arta grafica» – M. Bucuresti
870. Intreprinderea poligrafica «Filaret» – M. Bucuresti
871. Intreprinderea poligrafica «Buletinul Oficial» – M. Bucuresti
872. Casa de discuri «Electrecord» – M. Bucuresti
873. Intreprinderea Mecanica Poligrafica – M. Bucuresti
874. Centrala de mecanizare a agriculturii si productiei de utilaje pentru agricultura si industria alimentara – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
875. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Arad – Arad
876. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Botosani – Botosani
877. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Cluj-Napoca – Cluj
878. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Navodari – Constanta
879. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Tecuci – Galati
880. Intreprinderea de ambalaje din metal pentru agricultura si industria alimentara Tecuci – Galati
881. Intreprinderea «Tehnoutilaj» Odorhei – Harghita
882. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Iasi – Iasi
883. Intreprinderea de ambalaje si piese de schimb pentru agricultura si industriei alimentare Buftea – Ilfov
884. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Bals – Olt
885. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Sibiu – Sibiu
886. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Rosiorii de Vede – Teleorman
887. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Timisoara – Timis
888. Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Bucuresti – M. Bucuresti
889. Intreprinderea de utilaje si piese de schimbpentru agricultura si industrie alimentara Chitila – M. Bucuresti
890. Intreprinderea poligrafica «Luceafarul» – M. Bucuresti
891. Centrala pentru valorificarea cerealelor si producerea nutreturilor combinate – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
892. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Arad – Arad
893. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Costesti – Arges
894. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Bacau – Bacau
895. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Oradea – Bihor
896. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Palota – Bihor
897. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Tinca – Bihor
898. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Leorda – Botosani
899. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Codlea – Brasov
900. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Braila – Braila
901. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Urleasca – Braila
902. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ramnicu Sarat – Buzau
903. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sahateni – Buzau
904. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Cluj-Napoca – Cluj
905. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iclod – Cluj
906. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ovidiu – Constanta
907. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Poarta Alba – Constanta
908. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Bailesti – Dolj
909. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Craiova – Dolj
910. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Segarcea – Dolj
911. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Titu – Dambovita
912. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Galati – Galati
913. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Orastie – Hunedoara
914. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Calarasi – Ialomita
915. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ciulnita – Ialomita
916. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Fetesti – Ialomita
917. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iasi – Iasi
918. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Crevedia – Ilfov
919. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Giurgiu – Giurgiu
920. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Oltenita – Giurgiu
921. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Peris – Ilfov
922. Intreprinderea pentru fabricatie si reparatii Peris – Ilfov
923. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
924. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iernut – Mures
925. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Roman – Neamt
926. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Caracal – Olt
927. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ploiesti –  Prahova
928. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Satu Mare – Satu Mare
929. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sibiu – Sibiu
930. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Veresti – Suceava
931. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Alexandria – Teleorman
932. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Beregsau – Timis
933. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Birda – Timis
934. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Focsani – Vrancea
935. Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sabaru – M. Bucuresti
936. Centrala pentru legume si fructe – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
937. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Arad – Arad
938. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Baiculesti – Arges
939. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Topoloveni – Arges
940. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Oradea – Bihor
941. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Valea lui Mihai – Bihor
942. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Fagaras – Brasov
943. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Vadeni – Braila
944. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Priscov – Buzau
945. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Dej – Cluj
946. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Constanta – Constanta
947. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Pucioasa – Dambovita
948. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Calafat – Dolj
949. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Tecuci – Galati
950. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Hateg – Hunedoara
951. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Fetesti – Ialomita
952. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Oltenita – Giurgiu
953. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Buftea – Ilfov
954. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Giurgiu – Giurgiu
955. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Baia Mare – Maramures
956. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Targu Mures – Mures
957. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Caracal – Olt
958. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Valenii de munte – Prahova
959. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Suceava – Suceava
960. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Turnu Magurele – Teleorman
961. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Timisoara – Timis
962. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Tulcea – Tulcea
963. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Husi – Vaslui
964. Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Riureni – Valcea
965. Intreprinderea de produse alimentare – Bucuresti – M. Bucuresti
966. Centrala viei si vinului- Bucuresti-activitatea proprie a centralei si
a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
967. Intreprinderea viei si vinului Alba Iulia – Alba
968. Intreprinderea viei si vinului Arad – Arad
969. Intreprinderea viei si vinului Pitesti – Arges
970. Intreprinderea viei si vinului Bacau – Bacau
971. Intreprinderea viei si vinului Oradea – Bihor
972. Intreprinderea viei si vinului Bistrita – Bistrita-Nasaud
973. Intreprinderea viei si vinului Botosani – Botosani
974. Intreprinderea viei si vinului Brasov – Brasov
975. Intreprinderea viei si vinului Braila – Braila
976. Intreprinderea viei si vinului Buzau – Buzau
977. Intreprinderea viei si vinului Resita – Caras-Severin
978. Intreprinderea viei si vinului Cluj-Napoca – Cluj
979. Intreprinderea viei si vinului Constanta – Constanta
980. Intreprinderea viei si vinului Sf. Gheorghe – Covasna
981. Intreprinderea viei si vinului Targoviste – Dambovita
982. Intreprinderea viei si vinului Craiova – Dolj
983. Intreprinderea viei si vinului Galati – Galati
984. Intreprinderea viei si vinului Targu Jiu – Gorj
985. Intreprinderea viei si vinului Miercurea Ciuc – Harghita
986. Intreprinderea viei si vinului Deva – Hunedoara
987. Intreprinderea viei si vinului Calarasi – Ialomita
988. Intreprinderea viei si vinului Iasi – Iasi
989. Intreprinderea viei si vinului Ilfov-Bucuresti – Ilfov
990. Intreprinderea viei si vinului Baia Mare – Maramures
991. Intreprinderea viei si vinului Drobeta Turnu Severin – Mehedinti
992. Intreprinderea viei si vinului Targu-Mures – Mures
993. Intreprinderea viei si vinului Piatra-Neamt – Neamt
994. Intreprinderea viei si vinului Slatina – Olt
995. Intreprinderea viei si vinului Ploiesti – Prahova
996. Intreprinderea viei si vinului Satu-Mare – Satu-Mare
997. Intreprinderea viei si vinului Zalau – Salaj
998. Intreprinderea viei si vinului Sibiu – Sibiu
999. Intreprinderea viei si vinului Suceava – Suceava
1000. Intreprinderea viei si vinului Rosiorii de Vede – Teleorman
1001. Intreprinderea viei si vinului Timisoara – Timis
1002. Intreprinderea viei si vinului Tulcea – Tulcea
1003. Intreprinderea viei si vinului Husi – Vaslui
1004. Intreprinderea viei si vinului Dragasani – Valcea
1005. Intreprinderea viei si vinului Focsani – Vrancea
1006. Intreprinderea de vinuri si rachiuri Bucuresti Est-  M. Bucuresti
1007. Intreprinderea de vinuri si sampanie «Zarea» Bucuresti – M. Bucuresti

  1. Centrala industrializarii carnii – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1009. Intreprinderea de industrializarea carnii Alba – Alba
    1010. Intreprinderea de industrializarea carnii Arad – Arad
    1011. Intreprinderea de industrializarea carnii Pitesti – Arges
    1012. Intreprinderea de industrializarea carnii Bacau – Bacau
    1013. Intreprinderea de industrializarea carnii Oradea – Bihor
    1014. Intreprinderea de industrializarea carnii Bistrita – Bistrita-Nasaud
    1015. Intreprinderea de industrializarea carnii Botosani – Botosani
    1016. Intreprinderea de industrializarea carnii Brasov – Brasov
    1017. Intreprinderea de industrializarea carnii Braila – Braila
    1018. Intreprinderea de industrializarea carnii Buzau – Buzau
    1019. Intreprinderea de industrializarea carnii Resita – Caras-Severin
    1020. Intreprinderea de industrializarea carnii Cluj-Napoca – Cluj
    1021. Intreprinderea de industrializarea carnii Constanta – Constanta
    1022. Frigoriferul portuar Constanta – Constanta
    1023. Intreprinderea de industrializarea carnii Sf. Gheorghe – Covasna
    1024. Intreprinderea de industrializarea carnii Targoviste – Dambovita
    1025. Intreprinderea de industrializarea carnii Craiova – Dolj
    1026. Intreprinderea de industrializarea carnii Galati – Galati
    1027. Intreprinderea de industrializarea carnii Tg. Jiu – Gorj
    1028. Intreprinderea de industrializarea carnii Miercurea Ciuc – Harghita
    1029. Intreprinderea de industrializarea carnii Deva – Hunedoara
    1030. Intreprinderea de industrializarea carnii Calarasi – Ialomita
    1031. Intreprinderea de industrializarea carnii Iasi – Iasi
    1032. Intreprinderea de industrializarea carnii Ilfov Buc. – Ilfov
    1033. Intreprinderea de industrializarea carnii Baia Mare – Maramures
    1034. Intreprinderea de industrializarea carnii Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
    1035. Intreprinderea de industrializarea carnii Tg. Mures – Mures
    1036. Intreprinderea de industrializarea carnii Piatra-Neamt – Neamt
    1037. Intreprinderea de industrializarea carnii Slatina – Olt
    1038. Intreprinderea de industrializarea carnii Ploiesti – Prahova
    1039. Intreprinderea de industrializarea carnii Satu-Mare – Satu-Mare
    1040. Intreprinderea de industrializarea carnii Zalau – Salaj
    1041. Intreprinderea de industrializarea carnii Sibiu – Sibiu
    1042. Intreprinderea de industrializarea carnii Suceava – Suceava
    1043. Intreprinderea de industrializarea carnii Alexandria – Teleorman
    1044. Intreprinderea de industrializarea carnii Timisoara – Timis
    1045. Intreprinderea de industrializarea carnii Tulcea – Tulcea
    1046. Intreprinderea de industrializarea carnii Birlad – Vaslui
    1047. Intreprinderea de industrializarea carnii Ramnicu-Valcea – Valcea
    1048. Intreprinderea de industrializarea carnii Focsani – Vrancea
    1049. Intreprinderea «Antefrig» Bucuresti – M. Bucuresti
    1050. Intreprinderea «Abatorul» Bucuresti – M. Bucuresti
    1051. Intreprinderea de produse si conserve de carne Bucuresti – M. Bucuresti
    1052. Centrala industrializarii laptelui – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1053. Intreprinderea de industrializare a laptelui Alba Iulia – Alba
    1054. Intreprinderea de industrializare a laptelui Arad – Arad
    1055. Intreprinderea de industrializare a laptelui Pitesti – Arges
    1056. Intreprinderea de industrializare a laptelui Bacau – Bacau
    1057. Intreprinderea de industrializare a laptelui Oradea – Bihor
    1058. Intreprinderea de industrializare a laptelui Bistrita – Bistrita-Nasaud
    1059. Intreprinderea de industrializare a laptelui Botosani – Botosani
    1060. Intreprinderea de industrializare a laptelui Brasov – Brasov
    1061. Intreprinderea de industrializare a laptelui Braila – Braila
    1062. Intreprinderea de industrializare a laptelui Buzau – Buzau
    1063. Intreprinderea de industrializare a laptelui Resita – Caras-Severin
    1064. Intreprinderea de industrializare a laptelui Cluj-Napoca – Cluj
    1065. Intreprinderea de industrializare a laptelui Constanta – Constanta
    1066. Intreprinderea de industrializare a laptelui Sfintu Gheorghe – Covasna
    1067. Intreprinderea de industrializare a laptelui Targoviste – Dambovita
    1068. Intreprinderea de industrializare a laptelui Craiova – Dolj
    1069. Intreprinderea de industrializare a laptelui Galati – Galati
    1070. Intreprinderea de industrializare a laptelui Tg. Jiu – Gorj
    1071. Intreprinderea de industrializare a laptelui Miercurea Ciuc – Harghita
    1072. Intreprinderea de industrializare a laptelui Simeria – Hunedoara
    1073. Intreprinderea de industrializare a laptelui Slobozia – Ialomita
    1074. Intreprinderea de industrializare a laptelui Iasi – Iasi
    1075. Intreprinderea de industrializare a laptelui Ilfov-Bucuresti – Ilfov
    1076. Intreprinderea de industrializare a laptelui Baia Mare – Maramures
    1077. Intreprinderea de industrializare a laptelui Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
    1078. Intreprinderea de industrializare a laptelui Tg. Mures – Mures
    1079. Intreprinderea de industrializare a laptelui Piatra-Neamt – Neamt
    1080. Intreprinderea de industrializare a laptelui Slatina – Olt
    1081. Intreprinderea de industrializare a laptelui Ploiesti – Prahova
    1082. Intreprinderea de industrializare a laptelui Satu-Mare – Satu-Mare
    1083. Intreprinderea de industrializare a laptelui Simleul Silvaniei – Salaj
    1084. Intreprinderea de industrializare a laptelui Sibiu – Sibiu
    1085. Intreprinderea de industrializare a laptelui Suceava – Suceava
    1086. Intreprinderea de industrializare a laptelui Alexandria – Teleorman
    1087. Intreprinderea de industrializare a laptelui Timisoara – Timis
    1088. Intreprinderea de industrializare a laptelui Tulcea – Tulcea
    1089. Intreprinderea de industrializare a laptelui Vaslui – Vaslui
    1090. Intreprinderea de industrializare a laptelui Ramnicu Valcea – Valcea
    1091. Intreprinderea de industrializare a laptelui Focsani – Vrancea
    1092. Intreprinderea de industrializare a laptelui Bucuresti M. Bucuresti
    1093. Centrala productiei industrializarii sfeclei de zahar – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1094. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Arad – Arad
    1095. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Sascut – Bacau
    1096. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Bucecea – Botosani
    1097. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Bod – Brasov
    1098. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Buzau – Buzau
    1099. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Podari – Dolj
    1100. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Pascani – Iasi
    1101. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Giurgiu – Giurgiu
    1102. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Urziceni – Ilfov
    1103. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Tandarei – Ialomita
    1104. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Targu Mures – Mures
    1105. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Oradea – Bihor
    1106. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Ludus – Mures
    1107. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Roman – Neamt
    1108. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Corabia – Olt
    1109. Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Timisoara – Timis
    1110. Intreprinderea de produse zaharoase Brasov – Brasov
    1111. Intreprinderea de produse zaharoase «Feleacul» Cluj-Napoca – Cluj
    1112. Intreprinderea de produse zaharoase «Cerna» Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
    1113. Intreprinderea de produse zaharoase «Victoria» Sibiu – Sibiu
    1114. Intreprinderea de produse zaharoase «Kandia» Timisoara – Timis
    1115. Intreprinderea de produse zaharoase Bucuresti – M. Bucuresti
    1116. Centrala berii, spirtului si amidonului – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1117. Intreprinderea de spirt si drojdie Arad – Arad
    1118. Intreprinderea de bere Pitesti – Arges
    1119. Intreprinderea de bere spirt si drojdie Margineni – Bacau
    1120. Intreprinderea de bere spirt si drojdie Oradea – Bihor
    1121. Intreprinderea de bere si amidon Braila – Braila
    1122. Intreprinderea de bere «Aurora» Brasov – Brasov
    1123. Intreprinderea de bere si spirt Cluj-Napoca – Cluj
    1124. Intreprinderea de bere Constanta – Constanta
    1125. Intreprinderea de spirt Sfantu Gheorghe – Covasna
    1126. Intreprinderea de amidon si glucoza Targu Secuiesc – Covasna
    1127. Intreprinderea de bere Galati – Galati
    1128. Intreprinderea de bere spirt si amidon Sinsimion – Harghita
    1129. Intreprinderea de bere si malt Hateg – Hunedoara
    1130. Intreprinderea de bere si spirt Iasi – Iasi
    1131. Intreprinderea de drojdie «Seineana» Seini – Maramures
    1132. Intreprinderea de bere si spirt «Banovita» Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
    1133. Intreprinderea de bere Reghin – Mures
    1134. Intreprinderea de bere si amidon «Steagu Rosu» Piatra Neamt – Neamt
    1135. Intreprinderea de bere «Azuga» – Prahova
    1136. Intreprinderea de bere Satu Mare – Satu Mare
    1137. Intreprinderea de bere si amidon Sibiu – Sibiu
    1138. Intreprinderea de bere spirt si amidon Radauti – Suceava
    1139. Intreprinderea de bere Timisoara – Timis
    1140. Intreprinderea de bere spirt si drojdie – Bucuresti – M. Bucuresti
    1141. Intreprinderea de bere Rahova – Bucuresti – M. Bucuresti
    1142. Intreprinderea de bere Grivita – Bucuresti – M. Bucuresti
    1143. Intreprinderea de bere Bragadiru – Bucuresti – M. Bucuresti
    1144. Centrala uleiului – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1145. Intreprinderea de ulei «Interindustrial» Oradea – Bihor
    1146. Intreprinderea de ulei Constanta – Constanta
    1147. Intreprinderea de ulei «Oltenia» Podari – Dolj
    1148. Intreprinderea de ulei «Prutul» Galati – Galati
    1149. Intreprinderea de ulei Slobozia – Ialomita
    1150. Intreprinderea de ulei «Unirea» Iasi – Iasi
    1151. Intreprinderea de ulei Urziceni – Ilfov
    1152. Intreprinderea de ulei «Ardealul» Carei – Satu Mare
    1153. Intreprinderea de ulei Rosiorii de Vede – Teleorman
    1154. Intreprinderea de ulei Barlad – Vaslui
    1155. Intreprinderea de ulei «13 Decembrie» Bucuresti – M. Bucuresti
    1156. Centrala productiei si industrializarii tutunului – Bucuresti- activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1157. Intreprindetre de tigarete Ramnicu Sarat – Buzau
    1158. Intreprindetre de tigarete Sfantu-Gheorghe – Covasna
    1159. Intreprindetre de tigarete Targu-Jiu – Gorj
    1160. Intreprindetre de tigarete Iasi – Iasi
    1161. Intreprindetre de tigarete Timisoara – Timis
    1162. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Ocna Mures – Alba
    1163. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Arad – Arad
    1164. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Craiova – Dolj
    1165. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Urziceni – Ilfov
    1166. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Carei – Satu Mare
    1167. Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Barlad – Vaslui
    1168. Centrala productiei si industrializarii pestelui – Ilfov – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – Ilfov
    1169. Intreprinderea piscicola Arad – Arad
    1170. Intreprinderea piscicola «Cefa» – Bihor
    1171. Intreprinderea piscicola Botosani – Botosani
    1172. Intreprinderea piscicola Braila – Braila
    1173. Intreprinderea piscicola «Luciu» – Buzau
    1174. Intreprinderea piscicola Cluj-Napoca – Cluj
    1175. Intreprinderea piscicola Constanta – Constanta
    1176. Intreprinderea piscicola Calafat – Dolj
    1177. Intreprinderea piscicola Galati – Galati
    1178. Intreprinderea piscicola Calarasi – Ialomita
    1179. Intreprinderea piscicola Iasi – Iasi
    1180. Intreprinderea piscicola Zau de Campie – Mures
    1181. Intreprinderea piscicola Bercu – Satu Mare
    1182. Intreprinderea piscicola Zimnicea – Teleorman
    1183. Intreprinderea piscicola Urseni – Timis
    1184. Intreprinderea piscicola Carja – Vaslui
    1185. Centrala Delta Dunarii – Tulcea – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Tulcea
    1186. Intreprinderea de constructii si reparatii de nave si utilaje Tulcea – Tulcea
    1187. Intreprinderea de industrializare a pestelui Tulcea – Tulcea
    1188. Intreprinderea piscicola Macin – Tulcea
    1189. Centrala industriala de morarit, decorticat, panificatie si produse fainoase -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1190. Intreprinderea de morarit si panificatie Alba-Iulia – Alba
    1191. Intreprinderea de morarit si panificatie Arad – Arad
    1192. Intreprinderea de morarit si panificatie Pitesti – Arges
    1193. Intreprinderea de morarit si panificatie Bacau – Bacau
    1194. Intreprinderea de morarit si panificatie Oradea – Bihor
    1195. Intreprinderea de morarit si panificatie Bistrita – Bistrita-Nasaud
    1196. Intreprinderea de morarit si panificatie Botosani – Botosani
    1197. Intreprinderea de morarit si panificatie Resita – Caras-Severin
    1198. Intreprinderea de morarit si panificatie Sfantu Gheorghe – Covasna
    1199. Intreprinderea de morarit si panificatie Targoviste – Dambovita
    1200. Intreprinderea de morarit si panificatie Targu Jiu – Gorj
    1201. Intreprinderea de morarit si panificatie Miercurea Ciuc – Harghita
    1202. Intreprinderea de morarit si panificatie Deva – Hunedoara
    1203. Intreprinderea de morarit si panificatie Slobozia – Ialomita
    1204. Intreprinderea de morarit si panificatie Ilfob Buc. – Ilfov
    1205. Intreprinderea de morarit si panificatie Baia Mare – Maramures
    1206. Intreprinderea de morarit si panificatie Drobeta Turnu-Severin – Mehedinti
    1207. Intreprinderea de morarit si panificatie Piatra Neamt – Neamt
    1208. Intreprinderea de morarit si panificatie Zalau – Salaj
    1209. Intreprinderea de morarit si panificatie Suceava – Suceava
    1210. Intreprinderea de morarit si panificatie Tulcea – Tulcea
    1211. Intreprinderea de morarit si panificatie Barlad – Vaslui
    1212. Intreprinderea de morarit si panificatie Valcea – Valcea
    1213. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Brasov – Brasov
    1214. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Constanta – Constanta
    1215. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Galati – Galati
    1216. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Iasi – Iasi
    1217. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Targu-Mures – Mures
    1218. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Slatina – Olt
    1219. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Ploiesti – Prahova
    1220. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Satu Mare – Satu Mare
    1221. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Sibiu – Sibiu
    1222. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Alexandria – Teleorman
    1223. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Focsani – Vrancea
    1224. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Bucuresti – M. Bucuresti
    1225. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Braila- Braila
    1226. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Craiova – Dolj
    1227. Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Timisoara – Timis
    1228. Trustul inului, canepii si bumbacului – Bucuresti – activitatea proprie a centralei si
    a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – M. Bucuresti
    1229. Intreprinderea de in Mangalia – Constanta
    1230. Intreprinderea de in Reci – Covasna
    1231. Intreprinderea de in Joseni – Harghita
    1232. Intreprinderea de in Ulmeni – Maramures
    1233. Intreprinderea de in Ploiestiori – Prahova
    1234. Intreprinderea de in Cirta – Sibiu
    1235. Intreprinderea de in Ghindari – Mures
    1236. Intreprinderea de in Sighisoara – Mures
    1237. Intreprinderea de cinepa Iratosu – Arad
    1238. Intreprinderea de cinepa Palota – Bihor
    1239. Intreprinderea de cinepa Buzau – Buzau
    1240. Intreprinderea de cinepa Ludus – Mures
    1241. Intreprinderea de cinepa Sagna – Neamt
    1242. Intreprinderea de cinepa Dumbraveni – Sibiu
    1243. Intreprinderea de cinepa Sinicolaul Mare – Timis
    1244. Intreprinderea de cinepa Vaslui – Vaslui
    1245. Intreprinderea de cinepa Alexandria – Teleorman
    1246. Intreprinderea de in si cinepa Beclean – Bistrita-Nasaud
    1247. Intreprinderea de in si cinepa Carei – Satu Mare
    1248. Intreprinderea de in si cinepa Suceava – Suceava
    1249. Intreprinderea pentru producerea si valorificarea bumbacului Brinceni – Teleorman
    1250. Intreprinderea de de pescuit oceanic «Navrom» Tulcea – Tulcea
    1251. Intreprinderea «Protan» Bucuresti – M. Bucuresti
    1252. Intreprinderea «Didactica» M. Bucuresti
    1253. Monetaria Statului – M. Bucuresti
    1254. Imprimeria Bancii Nationale – M. Bucuresti
    1255. Intreprinderea «Frigocom» – M. Bucuresti
    1256. Intreprinderea de produse ortopedice si protezare – M. Bucuresti

http://adevarul.ro/news/societate/foto-s-a-prabusit-economia-romaniei-lista-vinovatilor-disparitia-fabricilor-uzinelor-milioane-locuri-munca-1_535f65ca0d133766a830c38e/index.html

 
 
Anonimus 92 11-03-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 26 Pagina incarcata in 0.170473098755 secunde