Cruciadele

 
Cruciadele au fost expedi┼úii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri ┼či coloniza regiuni din Orientul Apropiat, ├«ndeosebi Palestina ┼či Ierusalimul. Ele au ap─ârut ├«ntr o societate aflat─â ├«n plin─â expansiune politic─â ┼či militar─â ┼či sunt o ├«ntregire a procesului de colonizare petrecut ├«n Europa, la ele particip├ónd toate clasele ┼či p─âturile sociale Caracterul ┼či cauzele cruciadelor Aspectul religios const─â ├«n faptul c─â aceste expedi┼úii au fost ├«nso┼úite, la ├«nceput, de o ideologie cre┼čtin─â. Proclamate ca "r─âzboaie sfinte", ele au fost organizate ├«n numele eliber─ârii a┼ča numitelor "locuri sfinte", ├«n principal Ierusalimul ┼či ├«mprejurimile sale, de sub domina┼úia musulman─â. Caracterul religios al cruciadelor explic─â de ce conducerea lor a revenit papalit─â┼úii al c─ârei rol, pe plan interna┼úional, se afirm─â ├«n secolul al XI-lea. Orientul Apropiat, cuprinz├ónd Bizan┼úul, Siria, Palestina, Egiptul, fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic ┼či cultural dec├ót Occidentul, exercita, la sf├ór┼čitul secolului al XI-lea, o puternic─â atrac┼úie asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea dat─â trecea printr-o perioad─â de criz─â ca urmare a ├«ncheierii procesului de aservire a ┼ú─âr─ânimii, a cre┼čterii puterii principilor, a instituirii ordinelor cavalere┼čti, a sporului demografic, precum ┼či a unor factori naturali: inunda┼úii, secet─â, foamete, molime etc. Anarhia politic─â aducea prejudicii at├ót economiei domaniale, pe cale de a se dezvolta, c├ót ┼či celei or─â┼čene┼čti. Canalizarea spiritului r─âzboinic al cavalerilor ├«n afara Europei, ap─ârea tuturor o solu┼úie fericit─â. La ideea de cruciad─â au aderat repede ┼či or─â┼čenii, care ├«ntrez─âreau posibilitatea unor noi pie┼úe de desfacere ┼či aprovizionare. Participarea masiv─â a ┼ú─âr─ânimii la cruciade se explic─â, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de alt─â parte, prin spiritul de colectivitate ┼či solidaritate foarte puternic ├«n Evul Mediu, fapt dovedit cu prisosin┼ú─â ├«n timpul cruciadelor copiilor. Principii s-au al─âturat ┼či ei cruciadelor deoarece nu puteau r─âm├óne ├«n afara unei lupte care le ar fi adus noi st─âp├óniri, prestigiu ┼či glorie, dar, de la ├«nceput, ├«ntre idealul nobiliar ┼či cel popular a existat o pr─âpastie. Posibilitatea unor ac┼úiuni militare ├«n r─âs─ârit ┼či a unor deplas─âri da mase a fost creat─â de ├«ns─â┼či situa┼úia politic─â din Orientul Apropiat. ├Än a doua jum─âtate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, dup─â ce au cucerit Bagdadul ├«n 1055, au ├«naintat ├«n Asia Mic─â, ├«n Siria ┼či Palestina, pe atunci st─âp├ónite de Califul din Egipt, iar ├«n anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc ┼či a celor trei sultanate, Cappadocia, Rum ┼či Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizan┼ú, ├«ntr un moment ├«n care cumanii, pecenegii, maghiarii ┼či normanzii atacau imperiul. ├Än aceast─â situa┼úie ├«mp─âra┼úii bizantini au fost nevoi┼úi, ├«n mai multe r├ónduri, s─â cear─â ajutor militar ├«n Occident. A┼ča s-a n─âscut ini┼úiativa papalit─â┼úii de a organiza expedi┼úii ├«n urma c─ârora scaunul apostolic ┼či-ar fi m─ârit sfera de influen┼ú─â, mai ├«nt├ói prin ├«nl─âturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolic─â ┼či ortodox─â, apoi, prin r─âsp├óndirea catolicismului ├«n noi regiuni. ├Än conciliile de la Piacenza ┼či Clermont din 1095, apelul de cruciad─â a fost lansat de c─âtre papa Urban al II-lea. Cruciada I (1096-1099) Prima cruciad─â. Expedi┼úia s─âr─âcimii, condus─â de Petre Pustnicul ┼či Walter cel S─ârac, ┼či expedi┼úia cavalerilor grupa┼úi ├«n patru corpuri principale de oaste, conduse de: Godefroy de Bouillon, ales mai t├órziu comandant suprem al armatei; Hugues de France, fratele regelui Filip I ┼či Robert Courtheuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert de Flandra; Bohemund de Tarent ┼či Tancred de Sicilia. Masele populare au ajuns la Constantinopol, trec├ónd prin Germania, Boemia ┼či Ungaria. ├Ämp─âratul Alexie Comnenul, pentru a evita tulbur─ârile ├«n ora┼č, i-a transportat pe crucia┼úi pe coasta Asiei Mici, unde au fost masacra┼úi de trupele selgiucide sau f─âcu┼úi prizonieri ┼či du┼či ├«n robie. Cruciada cavalerilor s-a deschis cu masacrarea evreilor din ora┼čele de pe Rin, K├Âln ┼či Mainz, anun┼ú├ónd prin aceasta caracterul s├óngeros ┼či de jaf ce aveau s─â-l ├«mbrace expedi┼úiile. ├Än anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au ├«ncheiat o ├«n┼úelegere cu Alexie Comnenul, prin care se angajau s─â recunoasc─â suveranitatea ├«mp─âratului ├«n teritoriile cucerite de la turci. Crucia┼úii au respins armata selgiucid─â ┼či au cucerit Niceea ┼či Dorileea (mai-iulie 1097). Antiohia a rezistat ┼čapte luni, dar ├«n cele din urm─â a fost ┼či ea ocupat─â (1098). Crucia┼úii au trebuit s─â-lupte cu musulmanii ├«nc─â un an pentru a-┼či croi drum spre Ierusalim. Dar ├«n anul 1099 Ierusalim a c─âzut ├«n m├óinile lor. ├Än urma cuceririlor f─âcute, s-au creat mai multe forma┼úiuni politice, conform sistemului politico-vasalic din Occident: regatul Ierusalimului, Principatul Antiohiei, Principatul de Galileea comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, senioriile Tyr, Ramla, Kerak, Ascalon, Beirut, Sidon, Ibelin ┼či altele. Organizarea lor este cunoscut─â din "A┼čez─âmintele Ierusalimului", o culegere de norme juridice privind obliga┼úiile ┼či drepturile clasei feudale, care reprezint─â expresia clasic─â a ordinii feudale. Pentru men┼úinerea ordinii ├«n r├óndul popula┼úiei cucerite ┼či pentru ├«nl─âturarea r─âscoalelor s-au ├«nfiin┼úat ordine militaro-c─âlug─âre┼čti: Ordinul Ioani┼úilor ┼či Templierilor, organizat la ├«nceputul secolului al XII-lea de c─âlug─ârii francezi ┼či Ordinul german al teutonilor, spre sf├ór┼čitul aceluia┼či veac. Cruciada a II-a (1147-1148) Turcii nu au renun┼úat la teritoriile pierdute. C─âpeteniile selgiucide, pe moment, au pus cap─ât rivalit─â┼úilor dintre ele ┼či unindu-se au ├«nceput contraofensiva, ajutate fiind de nemul┼úumirile din r├óndul popula┼úiei supuse, care se r─âscoal─â ├«n mai multe r├ónduri. Cele dou─â r─âzboaie purtate, ├«n anii 1144-1146, ├«ntre crucia┼úi ┼či selgiucizi au sf├ór┼čit cu recucerirea Edessei de c─âtre musulmani. Aceasta a fost cauza organiz─ârii celei de a doua cruciade (1147-1148) de c─âtre papa Eugen al III-lea. O armat─â francez─â, condus─â de regele Ludovic al VII-lea ┼či o oaste german─â, ├«n frunte cu ├«mp─âratul Conrad al III-lea, merg├ónd pe urmele primilor crucia┼úi, ├«n vara anului 1148, au ajuns la Constantinopol, de unde, pe vase bizantine, puse la dispozi┼úie de ├«mp─âratul Manuel Comnenul, au trecut ├«n Asia Mic─â. Aici cele dou─â o┼čtiri au fost risipite de turci, iar Ludovic ┼či Conrad, cu resturi din armat─â, ┼či-au sf├ór┼čit expedi┼úia ca simpli pelerini. ├Än tot acest timp turcii continuau ofensiva. Sultanul Damascului ┼či Egiptului, Saladin, un militar ┼či om politic capabil. a unit lumea musulman─â sub conducerea sa ┼či ┼či-a ├«ndreptat atacul ├«mpotriva Ierusalimului. ├Än lupta de la Hattin (1187), ├«n apropiere de lacul Tiberiada, sultanul a ├«nfr├ónt pe regele Ierusalimului, Guy de Lusignan ┼či a pus st─âp├ónire pe ora┼č. Guy de Lusignan este considerat un om nesabuit deoarece a condamnat o armata intreaga la moarte, el fiind avertizat sa nu plece din cauza ca nu aveau apa. Cand cele 2 armate au ajuns fata in fata, iar cruciatii nu au avut nici o sansa impotriva arabilor care erau mai multi si mult mai bine pregatiti. Din cauza lui Guy de Lusignan, Ierusalimul a fost cucerit si au murit numerosi oameni. Cruciada a III-a (1189-1192) Papa Clement al III-lea a lansat un nou apel de cruciad─â, la care au r─âspuns regii Angliei ┼či Fran┼úei - Richard Inim─â de Leu ┼či Filip al II-lea August - ┼či ├«mp─âratul Germaniei, Frederic I Barbarossa. ├Än vara anului 1190 o armat─â uria┼č─â, bine echipat─â, era gata de r─âzboi. Filip al II-lea s-a ├«mbarcat cu oastea sa la Genova, iar Richard I, la Marsilia, ├«n timp ce Frederic I lua drumul pe uscat. Primii doi suverani, abia pleca┼úi, au debarcat ├«n Sicilia, unde au f─âcut un popas lung, de un an, fapt ce i-a permis ├«mp─âratului german s─â ajung─â primul ├«n Asia Mic─â, unde a reu┼čit s─â-l ├«nving─â pe sultanul de Iconium. Victoria, ├«ns─â,nu a putut fi fructificat─â, deoarece Barbarossa a murit ├«necat pe c├ónd ├«ncerca s─â traverseze, c─âlare, r├óul Cydnus. R─âma┼či f─âr─â conduc─âtor, cea mai mare parte din crucia┼úi s-au ├«mpr─â┼čtiat, numai un num─âr mic, sub comanda ducelui Austriei, Leopold al V-lea, ┼či au continuat drumul, iar ├«n anul 1191 cele trei armate se ├«nt├ólneau ├«n preajma Ierusalimului, dup─â ce ├«n drumul s─âu Richard cucerise insula Cipru ┼či o cedase lui Guy de Lusignan. Singura ac┼úiune comun─â a armatelor cruciade a fost participarea la asediul Acrei, ├«nceput ├«n anul 1189, interven┼úia lor determin├ónd, ├«n mare m─âsur─â, capitularea ora┼čului (13 iulie 1191). Dup─â acest succes au ├«nceput ne├«n┼úelegerile din tab─âra crucia┼úilor, ele oblig├ónd pe cei trei conduc─âtori s─â abandoneze expedi┼úia. Ca o mentiune trista, dupa ce a intrat in Ierusalim, Richard a executat 3000 musulmani, in mare majoritate, femei, b─âtr├óni, copii,o adevarat─â ├«ncercare de epurare etnic─â. Pe drumul de ├«ntoarcere, Richard a devenit o perioada prizonierul lui Leopold, fiind eliberat numai dupa plata unei r─âscumparari ├«nsemnate Cruciada a IV-a (1202-1204) Cruciada a IV-a este legat─â de numele puternicului pontif Inocen┼úiu al III-lea ┼či de politica sa de a-┼či impune suprema┼úia asupra ├«ntregii lumi cre┼čtine, occidentale ┼či orientale. ├Än anul 1190 papa a ├«nceput predicarea cruciadei, dar armata se aduna greu. La ├«nceputul secolului al XIII-lea cruciadele ├«┼či pierduser─â baza popular─â, ├«ntre cruciada popular─â ┼či cea aristocratic─â distan┼úa se ad├óncise, p─âturile s─ârace nu mai aveau ├«ncredere ├«n ac┼úiunile nobililor, de aceea, despre cruciada a IV a a ├«nsemnat o abatere f─â┼úi┼č─â de la scopul de cruciad─â. Mai ├«nt├ói, pentru c─â expedi┼úia a fost pl─ânuit─â ├«mpotriva Egiptului, centrul unit─â┼úii musulmane, ┼či nu ca o ac┼úiune de cucerire direct─â a Ierusalimului. ├Än al doilea r├ónd, expedi┼úia a ├«nceput prin asediul cet─â┼úii Zara (noiembrie 1202), situat─â pe coasta Dalma┼úiei ┼či st─âp├ónit─â de regele Ungariei, rege catolic aflat sub protec┼úia scaunului apostolic. Cucerirea Zarei fusese cerut─â crucia┼úilor de c─âtre dogele Vene┼úiei, Henric Dandolo, ├«n schimbul transport─ârii trupelor p├ón─â la Alexandria. ├Än al treilea r├ónd, ├«n urma unei abateri de la planul ini┼úial al cruciadei, cavalerii s-au ├«ndreptat spre Bizan┼ú unde lupta pentru tron favoriza o interven┼úie. ┼×i de data aceasta crucia┼úii erau ├«ndemna┼úi de dogele Vene┼úiei, care dorea s─â ┼či sporeasc─â privilegiile comerciale ├«n Imperiul de R─âs─ârit. ├Än luna mai a anului 1203, crucia┼úii, ├«mbarca┼úi pe vase vene┼úiene, au sosit la Constantinopol, au cucerit ora┼čul ┼či au re├«nsc─âunat pe Isac al II-lea Anghelos, c─âruia apoi i au pretins desp─âgubiri b─âne┼čti pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a putut achita suma cerut─â, ├«n anul 1204 crucia┼úii au dat din nou asalt capitalei, au cucerit o ┼či au luat o ├«n st─âp├ónire. Consecin┼úa cruciadei a IV-a a fost desfiin┼úarea Imperiului bizantin ┼či ├«mp─âr┼úirea lui ├«n mai multe state: Imperiul Latin de R─âs─ârit, ├«mp─ârat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul ┼či Trapezuntul. Vene┼úia, dat fiind contribu┼úia pe care o adusese ├«n aceast─â expedi┼úie, primea privilegii comerciale ┼či st─âp├óniri teritoriale ├«ntinse. La cruciad─â au mai participat Ludovic de Blois ┼či Geoffroi de Villehardouin. Imperiul bizantin a fost restaurat ├«n anul 1261, dar el nu ┼či a mai g─âsit vitalitatea din trecut. Cruciada a IV-a, prin efectele ei, a contribuit la e┼čecul final al cruciadelor. Cruciada a V-a (1217-1221) Papa Honoriu al III-lea, ├«l ├«ns─ârcin─â pe arhiepiscopul Acrei, Jacques de Vitry s─â propov─âduiasc─â ÔÇťr─âzboiul sf├óntÔÇŁ ├«n Siria ┼či Palestina. ├Än statele cruciate care mai r─âm─âseser─â domneau acum principiile legilor numite A┼čez─âmintele Ierusalimului. Conform acestora exista domnia deplin─â a baronilor ┼či existau rela┼úiile sociale de tip feudal. La aceast─â cruciad─â pornir─â spre Acra, locul de ├«nt├ólnire al crucia┼úilor, o serie de feudali: ducele de Austria, Leopold al VI-lea, regele Ungariei, Andrei al II-lea, din Germania veneau pelerini ┼či baroni din ┼ú─ârile cruciate. La sf├ór┼čitul lui octombrie 1217 se ┼úinu un mare consiliu de r─âzboi la Acra. Armatele cruciate, care num─ârau 2000 de cavaleri, c├óteva mii de solda┼úi c─âl─âri, circa 20000 de pede┼čtri ┼či numeroase trupe neregulate, pornir─â la atac. Sultanul Egiptului Malik al-Adil ┼čtia c─â atacul se rezuma la o cavalcad─â a feudalilor, iar ├«ntreaga expedi┼úie a crucia┼úilor la limitele unui pelerinaj armat. Malik al-Adil se ├«ndrept─â spre Damasc, apoi trimise trupe de ├«nt─ârire la Ierusalim. Regele ungarie ├«mboln─âvindu-se se ├«ntoarse acas─â ├«n anul 1218. Jean de Brienne, regele Acrei, se g├óndi s─â se foloseasc─â de flotele europene pentru a cuceri Alexandria ┼či Damietta. Dup─â el, cheile Ierusalimului se g─âseau la Cairo, deci trebuia ├«nfr├ónt sultanul Egiptului, Malik al-Adil. Ora┼čul Damietta cade iar Malik al-Adil moare ├«n 31 august 1218. Noul sultan al Egiptului, Malin al-Kamil, ├«ncearc─â s─â reia ofensiva pentru a despresura Damietta; dar lupt─âtorii lui nu scap─â cu via┼ú─â din lupta din 9 octombrie 1218. Viceregele Damascului, Al-Muazzam, fratele lui Malin al-Kamil, porunci s─â se distrug─â toate zidurile de ap─ârare ale Ierusalimului. D─âr├ómarea ├«ncepu la 19 martie 1219. Al-Muazzam avea convingerea c─â ├«n cur├ónd musulmanii vor fi constr├ón┼či s─â predea Ierusalimul ├«n schimbul pozi┼úiilor ocupate de crucia┼úi ├«n Egipt. El socotea c─â e mai bine s─â predea un ora┼č pustiu ┼či ruinat, dec├ót un loc ├«nt─ârit. Leopold al VI-lea, ducele de Austria, se re├«ntoarse ├«n Europa. Malin al-Kamil, sultanul Egiptului, propuse crucia┼úilor ca ace┼čtia s─â ridice asediul Damiettei ├«n schimbul restituirii Ierusalimului. Legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano, determin─â consiliul de decizie s─â resping─â propunerile sultanului Malin al-Kamil. Crucia┼úii pede┼čtri pornir─â la asaltul Damiettei, dar Malin al-Kamil ┼či garnizoana din ora┼č ├«i respinser─â. Crucia┼úii, ├«nt─ârii cu noi for┼úe sosite din Europa, asaltar─â Damietta pe care o cucerir─â la 5 noiembrie 1219. Crucia┼úii aveau de g├ónd s─â fac─â din Damietta un centru de rezisten┼ú─â asem─ân─âtor Acrei. Eyubizii (popula┼úia din Egipt) pornir─â s─â salveze Egiptul ├«n 1220. Din pricina ne├«n┼úelegerilor cu legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano ÔÇô nobil spaniol, regele Acrei, Jean de Brienne, p─âr─âsise conducerea cruciadei l─âs├ónd-o numai ├«n seama legatului papal. Delega┼úii eyubizilor propuneau s─â se fac─â un schimb ├«ntre Damietta ┼či regatul Ierusalimului. Nobilul spaniol respinse din nou propunerea f─âcut─â. El hot─âr├« s─â se porneasc─â cu toate for┼úele la cucerirea ora┼čului Cairo. Regele Jean de Brienne, care se retr─âsese la Acra, se r─âzg├óndi ┼či f─âcu cale ├«ntoars─â, debarc├ónd la Damietta la 7 iulie 1221. Sultanul Malin al-Kamil mai f─âcu o ultim─â propunere crucia┼úilor de a le restitui regatul Ierusalimului, cu condi┼úia ca ei s─â p─âr─âseasc─â Egiptul. Legatul papal refuz─â din nou oferta sultanului. Cardinalul Pelagius de Albano d─âdu ordinul de plecare spre Cairo, iar Jean de Brienne se supuse, ca s─â nu fie considerat tr─âd─âtor. Malin al-Kamil se ferea s─â dea vreo b─ât─âlie ├«nainte de a primi ajutoare ┼či ├«ncearc─â o nou─â conciliere dar legatul papal refuz─â orice ├«n┼úelegere. ├Än timp ce crucia┼úii urcau pe nil Malin al-Kamil porunce┼čte ruperea digurilor, astfel crucia┼úii sunt par┼úial ├«neca┼úi iar trupele egiptene le t─âiaser─â astfel drumul. Pentru crucia┼úi b─ât─âlia e pierdut─â. La 7 septembrie 1221, Damietta fu predat─â fo┼čtilor ei st─âp├óni. Crucia┼úii se ├«mbarc─â o parte pentru Europa, o parte pentru R─âs─ârit, ├«ntorc├óndu-se la locurile cucerite de ei ├«n vremea primei cruciade. Pacea ├«ncheiat─â acum va fi men┼úinut─â timp de opt ani: 1221-1229. La Acra, Tripoli ┼či Antiochia baronii ┼či conduc─âtorii se lupt─â mai departe ├«ntre ei pentru putere ┼či interese m─ârunte. Cruciada a VI-a (1228-1229) Jean de Brienne, regele Acrei, avea din c─âs─âtoria cu Maria de Ierusalim o fiic─â, Isabella (sau Yolanda). Ea era, prin mama ei, mo┼čtenitoarea legitim─â a regatului Ierusalimului (Acrei). Frederic al II-lea r─âmase v─âduv iar Papa Honoriu al III-lea ┼či marele magistru al Ordinului Teutonic, Hermann von Salza, avur─â ideea s─â-l c─âs─âtoreasc─â cu Isabella, pentru a-i asigura astfel succesiunea la tronul regatului Ierusalimului. ├Än anul 1225, episcopul Giacomo de Patti celebreaz─â c─âs─âtoria lui Frederic al II-lea cu Isabella de Ierusalim (la 14 ani). Dup─â ce primi inelul nup┼úial la Acra, Isabella fu ├«ncoronat─â ├«mp─âr─âteas─â la Tyr, apoi plec─â spre apusul Europei. Frederic al II-lea ├«l deposed─â pe Jean de Brienne de regatul sirian. ├Än 1223 izbucni un conflict ├«ntre cei trei fra┼úi eyubizi. Sultanul Egiptului ┼či cel din Jazira se uniser─â contra fratelui lor din Damasc - Al-Muzzam, ├«nvinuindu-l c─â, ajutat de cete mongole, el urm─âre┼čte s─â-┼či impun─â autoritatea asupra statelor lor. ├Än anul 1227, sultanul Egiptului, Malin al-Kamil a cerut ajutor lui Frederic al II-lea. Papa Grigore al IX-lea ├«l excomunicase pe Frederic al II-lea ├«n anul 1227, din cauza vie┼úii imorale pe care o ducea ┼či a raporturilor sale prietene┼čti cu sultanul Malin al-Kamil. Papa ├«i interzise s─â conduc─â cruciada, dar f─âr─â a ┼úine seam─â de pap─â Frederic al II-lea se ├«mbarc─â ┼či pleac─â ├«n Siria la ├«n iunie 1228. Frederic al II-lea se opri mai ├«nt├ói ├«n Cipru, ├«ncerc├ónd s─â pun─â m├óna pe acest regat; dar Jean dÔÇÖIbelin regentul regatului Ierusalimului ┼či Ciprului, ├«┼či organizeaz─â ap─ârarea ┼či ├«l respinge pe Frederic al II-lea. El conducea o cruciad─â excomunicat─â, islamofil─â. Frederic al II-lea cere lui Malin al-Kamil cedarea Ierusalimului ├«n schimbul altor teritorii. Frederic al II-lea ├«ntreprinde un fel de expedi┼úie armat─â de la Acra la Jaffa. Se ajunge la ├«ncheierea tratatului din 18 februarie 1229, prin care Ierusalimul era cedat crucia┼úilor (acum ├«mp─âratul german fiind ┼či rege al Ierusalimului ), ├«mpreun─â cu ora┼čele Bethleem ┼či Nazareth. ├Än martie 1229, Frederic al II-lea intr─â ├«n Ierusalim unde este ├«ncoronat ca rege al Ierusalimului. Frederic al II-lea r─âm├óne indiferent de problemele religioase ┼či hot─âr─â┼čte ca Ierusalimul s─â r─âm├ón─â ora┼č deschis. El se ├«ntoarce la Acra deoarece baronii se r─âsculaser─â ├«mpotriva sistemului s─âu centralizat de conducere. Nereu┼čind s─â ajung─â la o ├«n┼úelegere cu baronii, Frederic al II-lea se ├«ntoarce ├«n Italia, ├«n mai 1229. Cruciada a VII-a (1248-1250) ├Än 1244, dup─â recuerirea Ierusalimului de c─âtre musulmani, patriarhul din Ierusalim trimisese emisari la principii ┼či regii din Occident, cer├óndu-le organizarea unei noi cruciade generale. La conciliul de la Lyon din iunie-iulie 1245, se lansa chemarea pentru aceast─â cruciad─â. ├Än decembrie 1244, Ludovic al IX-lea, regele Fran┼úei, f─âg─âduise c─â va organiza el ├«nsu┼či o cruciad─â. El nu urm─ârea altceva dec├ót s─â acapareze p─âm├ónturi ┼či prad─â bogat─â ├«n r─âs─ârit. ├Än vara anului 1248 Ludovic al IX-lea p─âr─âsi Parisul ├«mbarc├óndu-se pentru insula Cipru, unde trebuia s─â aib─â loc adunarea general─â a trupelor. Cruciada a ┼čaptea avea un caracter francez , pentru c─â ├«n jurul lui Ludovic al IX-lea se adunar─â numai nobili francezi. ├Än septembrie 1248, crucia┼úii francezi ajungeau ├«n insula Cipru, unde fur─â primi┼úi de regele Henric I al Ciprului. Frederic al II-lea care continua s─â aib─â leg─âturi str├ónse cu sultanul, informa curtea din Cairo despre toate aceste lucruri. Sultanul eyubid al Egiptului ┼či Damascului era pe atunci mulatrul Al-Salih Eyub. ├Än prim─âvara anului 1249, Ludovic al IX-lea se ├«mbarc─â ├«mpreun─â cu oamenii s─âi, la care se ad─âugaser─â baroni din Siria ┼či Cipru. Num─ârul total al crucia┼úilor se ridica la aproximativ 15000 de oameni. Ajunse ├«n fa┼úa Damiettei, ├«n ziua de vineri, 4 iunie 1249, dar sultanul, prevenit, avuse timp s─â se ├«narmeze. Ludovic al IX-lea porunci s─â se ├«nceap─â debarcarea; dorea s─â c├ó┼čtige timp ca s─â poat─â stabili un cap de pod ├«n fa┼úa Damiettei. B─ât─âlia se ├«ncheie ├«n fa┼úa crucia┼úilor. La 6 iunie 1249 crucia┼úii p─âtrundeau ├«n Damietta, pe care o g─âsiser─â deschis─â, goal─â ┼či neatins─â. Trupele cruciate se aleseser─â cu o prad─â bogat─â. Sultanul eyubid, Al-Salih Eyub, va muri ├«n noiembrie 1249, conducerea lu├ónd-o v─âduva sultanului, Shajar al-Durr, care t─âinuia moartea sultanului. Ea ceru proclamarea fiului ei, Turan-┼čah, ca mo┼čtenitor ┼či numirea lui Fakhr al-Din ca atabeg, comandant al trupelor egiptene, care urma s─â ac┼úioneze ├«n numele sultanului. Dar vestea mor┼úii sultanului ajunse ┼či ├«n tab─âra crucia┼úilor. Porni apoi mar┼čul de la Damietta spre Cairo. Cruciada a VIII-a (1270) R─âspunsul la apelul papii referitor la o nou─â cruciad─â il d─â Ludovic al IX-lea, regele Fran┼úei, protagonistul celei de-a ┼čaptea cruciade. ├Äntr-o adunare solemn─â, la 24 martie 1268, regele ├«┼či anun┼ú─â hot─âr├órea de a mai conduce o cruciad─â. La 1 iulie 1270, vasele cu crucia┼úi pornesc spre Siria, dar cor─âbiile ├«┼či schimb─â ruta spre Tunisia. ├Än Tunisia puterea o de┼úinea dinastia berber─â a hafsidilor, monarh fiind emirul AbuÔÇÖAbd Allah. Schimbarea destina┼úiei s-a explicat prin politica personal─â a lui Carol dÔÇÖAnjou, ajuns rege al Siciliei, care nu-i ierta emirului din Tunisia c─â oferise azil celor fugi┼úi din Sicilia ┼či c─â dinastia hafsid─â nu voia s─â mai pl─âteasc─â tributul pe care-l v─ârsa mai ├«nainte fostei dinastii (de Hohenstauffen) din Sicilia. Deci, ├«n loc s─â ajung─â la Acra, care ├«┼či tr─âia ultimele ceasuri, crucia┼úii au ajuns ├«n Tunisia unde nu c─âutau dec├ót noi cuceriri ┼či jafuri. Baibars, sultanul mameluc al Egiptului ofer─â ajutor emirului Tunisiei. Dar regele Fran┼úei, Ludovic al IX-lea, moare ├«n lupt─â, iar pu┼úinii crucia┼úi r─âma┼či ├«n via┼ú─â s-au ├«ntors ├«n Fran┼úa. Cu aceast─â ultim─â ├«ncercare a┼ča-numitele "cruciade clasice" au luat sf├ór┼čit. R├ónd pe r├ónd statele din Orient au fost recucerite de musulmani. ├Än 1268 a fost recucerit─â Antiohia, ├«n anul 1289 Tripoli, iar ├«n anul 1291, Acra, ultimul centru de rezisten┼ú─â al crucia┼úilor. Doar regatul Ciprului a r─âmas ├«n m├óna "latinilor" mai mult─â vreme, el fiind cucerit de Imperiul Otoman abia ├«n 1571. Urm─ârile cruciadelor Cruciadele au avut consecin┼úe negative ┼či pozitive, cele negative decurg├ónd din distrugerile de bunuri ┼či masacrele ce aveau loc ├«n timpul r─âzboaielor, din exploatarea popula┼úiei supuse, cele pozitive const├ónd ├«n contactul dintre dou─â civiliza┼úii, care s-au influen┼úat reciproc. Statele cre┼čtine formate, de┼či au avut un caracter efemer, au contribuit ca timp de dou─â sute de ani, zeci de mii de crucia┼úi s─â se deplaseze ├«n Orientul Apropiat ┼či, o dat─â cu ei, au p─âtruns ┼či moravurile apusene, pe care clasa dominant─â din Orient le-a adoptat. La r├óndul lor, feudalii apuseni au ├«mprumutat forme ale rafinamentului ┼či luxului oriental, pe care le-au adus apoi ├«n Europa. Cruciadele au contribuit la dezvoltarea leg─âturilor dintre Orient ┼či Occident. Rela┼úiile comerciale ale Europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat ora┼čele, mai ales cele din Italia ┼či sudul Fran┼úei. ├Än veacul al XIII-lea, Vene┼úia ┼či Genova f─âceau comer┼ú cu Orientul prin porturile Siriei ┼či Egiptului. Ele aduceau m─ârfuri din Orientul musulman, din China, insulele Sonde, din India. Vene┼úia ┼či Genova au ├«nfiin┼úat factorii comerciale la Caffa ┼či la Tana, de unde f─âceau nego┼ú cu Rusia ┼či Polonia, astfel c─â ├«n perioada amintit─â se poate vorbi de o suprema┼úie maritim─â ┼či comercial─â a celor dou─â ora┼če ├«n ├«ntreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea ora┼čelor s-au r─âsp├óndit unele procedee orientale ├«n domeniul industriei textile ┼či al prelucr─ârii metalelor. ├Än Europa s-au introdus unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, l─âm├óiul. Din punct de vedere politic, cruciadele au ├«nlesnit, ├«n Europa apusean─â, procesul de centralizare ┼či de afirmare a regalit─â┼úii, ca urmare a sl─âbirii unei p─âr┼úi a nobilimii ┼či a ┼čtirbirii adus─â autorit─â┼úii papale. Pentru ┼ú─âr─ânime expedi┼úiile ├«n Orient au ├«nsemnat o sporire a obliga┼úiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le f─âceau nobilii. Dar, ├«n acela┼či timp, ele au stimulat procesul de eliberare a ┼ú─âranilor din ┼čerbie, eliberarea prin r─âscump─ârare fiind ┼či ea o surs─â de venit. Aceea┼či nevoie de bani a f─âcut ca nobilii s─â cedeze presiunii ora┼čelor de a-┼či r─âscump─âra libertatea. Cultura a fost ┼či ea influen┼úat─â de cruciade. Din cea de-a doua jum─âtate a secolului al XII-lea, se pun bazele orientalisticii. Cunoa┼čterea Orientului a dat g├óndirii filosofice, ├«ncep├ónd cu Raymond Lulle ┼či Toma d'Aquino un nou impuls ┼či o nou─â orientare. Cruciadele au dus la ├«mbog─â┼úirea literaturii europene cu noi teme ┼či la dezvoltarea ei ├«n limba matern─â. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai ales ├«n Italia, se resimte de influen┼úele orientale, tot a┼ča cum ├«n Siria ┼či Palestina stilul renan ┼či romanic din nordul Fran┼úei au l─âsat vestigii (castelele , Kerak, Ibelin, m├ón─âstirea de l├óng─â Bethleem).
 
 
Internet 1737 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 88 Pagina incarcata in 0.241436004639 secunde