Codul lui Hammurabi

 
Primul mare legislator pe care il cunoaste istoria, Hammurabi a fost in sec XVIII-XVII-lea i.Chr regele Babilonului. Se stie despre el ca a domnit 43 de ani, ca a fost un renumit conducator militar si diplomat. A fost fondatorul marelui imperiu babilonian, care depasea in intindere teritoriul Mesopotamiei. A sprijinit mult dezvoltarea agriculturii si comertului si a dorit sa atenueze conflictele sociale reglementand raporturile din societate prin stabilirea unor norme juridice. In felul acesta a luat nastere Codul lui Hammurabi. Nu este cel mai vechi, dar este cel care ne-a parvenit integral aproape. Cuprinde nu mai putin de 282 de articole, pe care regele a pus sa fie sapate in piatra, pe o “stela”-un monolit de diorit, descoperit in 1901 la Suza de arheologii francezi. Se afla la muzeul Louvre, are o inaltime de 2,25m si latimea bazei de 1,90m. In partea de sus este sculptura in basorielief reprezentandu-l pe rege primind legile de la zeul justitiei, Samas, stand pe tron (gest ce confera autoritate si respectare deplina a celor emise de suveran). “Cand zeul suprem Marduk m-a insarcinat sa conduc poporul pe calea cea dreapta si sa calauzesc tara, atunci eu am intocmit legea si dreptatea in limba tarii.Prin aceasta am pus temelie bunei stari a poporului” se arata in prologul acestui cod. Bunastarea nu era tocmai a poporului, pentru ca dispozitiile lui Hammurabi au un caracter de clasa, exprimand, cat se poate de clar tendinta de a apara interesele marilor proprietari-care erau regele si ai sai, templele cu preotii si familiile nobililor. Asa de pilda, se prevedea ca taranul care nu isi va plati datoria ”va fi sfasiat prin tragere de vite chiar pe camp”, iar celui care va fura grane sau nutret pentru vite “sa i se taie mainile”. Articolele sunt grupate astfel incat sa rezulte limpede domeniile, dreptul penal si procedura penala, dreptul proprietatii, dreptul familiei(cu normele de succesiune), dreptul muncii, dreptul comercial, contractele, imprumutul, stabilirea dobanzilor legale, etc. Interesanta era si procedura judiciara. Aceasta era bazata pe declaratiile martorilor si ale notabilitatilor statului, pe cuvenitele expertize in materie, pe juramantul partilor in cauza. Judecata se incheia prin redactarea unui proces verbal (care cuprindea rareori, insa, motivele sentintei). Un proces putea fi revizuit, instanta ultima de apel fiind regele. Pedepsele erau foarte variate ca in intreg Orientul epocii antice. Exemplele sunt multe: Pedeapsa capitală este revăzută de cod de 34 de ori. Ea se aplica mai întâi unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului şi de aceea socotite ca foarte primejdioase. Aşa este cazul furtului din patrimoniul regal sau al templelor (art. 6), a celui săvîrşit prin spargere (art. 21) sau cu ocazia unui incendiu (art. 25); la acestea se adaugă înlesnirea fugii sclavilor (art. 15) şi adăpostirea celor fugiţi (art. 16) sau ştergerea semnelor cu care aceştia erau înfieraţi pentru a nu mai putea fi recunoscuţi şi revendicaţi de stăpânii lor (art. 227). Tot cu pedeapsa capitală era pedepsit cel ce vindea un lucru furat (art. 9), cel care cumpăra sau primea în păstrare – fără martori sau acte scrise – diverse bunuri din mâinile unui minor sau ale unui sclav (art. 7), cel care revendica un lucru străin deşi nu-i aparţinea (art. 9) etc. Cu aceeaşi pedeapsă erau sancţionate actele care denotau un comportament primejdios ce putea ameninţa securitatea statului babilonian care, în plină dezvoltare, avea nevoie de o conducere autoritară şi de oştire puternică: răscoala împotriva orînduirii de stat precum şi adăpostirea răsculaţilor şi nedenunţarea acestora (art. 109); soldaţii care nu se supuneau ordinelor de mobilizare, chiar dacă au trimis în locul lor un substitut (art. 26)3; guvernatorii şi căpitanii de district care acceptau înlocuiri de combatanţi în armatele regale (art. 33) sau care îi jefuiau pe soldaţi de bunurile lor şi de darurile primite de la rege sau îi nedreptăţeau în alte chipuri (art. 34). Aceeaşi pedeapsă îi aştepta pe toţi aceia care ar fi nesocotit regulile eticii familiale. Cădeau sub incidenţa pedepsei: adulterul femeii (art. 129) sau simpla ei imoralitate dacă aducea ştirbire demnităţii soţului (art. 143), violul fetelor (art. 130), incestul (art. 154, 155, 157, 158), asasinarea bărbatului de către femeie (în scopul unei noi căsătorii) (art. 153), părăsirea căminului conjugal de către soţia al cărei soţ a fost făcut prizonier, deşi avea cele necesare traiului (art. 133) etc. În fine, pedeapsa cu moartea se aplica şi acelora care îi învinovăţeau pe alţii de crime grave, dar nu-şi puteau dovedi afirmaţiile (art. 1), cât şi a martorilor care, într-o pricină ce ar fi adus condamnarea capitală a inculpatului, au fost descoperiţi a fi martori mincinoşi (art. 3). Codul prevede aplicarea legii talionului în mai multe cazuri: ochi pentru ochi (art. 196), os pentru os (art. 197), dinte pentru dinte (art. 200). Uneori, talionul păstrează forme specifice, cunoscute sub denumirea de talionul “compensaţiilor familiale”. Art. 209 şi 210 prevăd că, în cazul în care cineva a pricinuit prin lovituri moartea fiicei unui om liber, drept pedeapsă va fi ucisă fiica delincventului. O dispoziţie asemănătoare cuprind art. 229 şi 230, care prevăd că arhitectul constructor al unei case ce s-a năruit din pricina nepriceperii sale va fi pedepsit cu moartea, dacă stăpânul casei a fost ucis cu această ocazie, sau cu omorârea propriului copil, dacă cel ucis a fost copilul proprietarului ce şi-a construit casa. Important de retinut in legatura cu acest Cod al lui Hammurabi este ca la acea data, legea si judecatorii cautau sa asigure cetatenilor si sa le garanteze anumite drepturi. Nu multe, desigur, si nu tuturor, dar intr-o masura mai mare decat in alte tari ale Antichitatii. Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât. Dacă cineva acuză pe altcineva, şi poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani. Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedeşte că a greşit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, şi nu i se va permite să mai judece. Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât. Dacă cineva găseşte un sclav evadat şi îl returnează proprietarului, acesta va trebui să plătească doi şekeli. Dacă un hoţ este descoperit în timp ce fură, va fi omorât. Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, şi barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obţinuţi vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor. hammurabi stela1Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea. Dacă cineva îşi lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta îşi face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit. Dacă grădinarul nu şi-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în funcţie de producţia vecinului. Dacă cineva are o datorie, şi nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soţia sa, pe fiul său şi pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberaţi. Dacă un om dator îşi plăteşte datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot exista obiecţii. Dacă cineva se căsătoreşte cu o femeie, dar nu are niciun fel de relaţii cu aceasta, nu se consideră căsătorie. Dacă o soţie are relaţii cu un alt bărbat, amândoi vor fi legaţi şi aruncaţi în apă, dar soţia poate fi iertată de soţul ei şi dăruită regelui ca sclavă. Dacă un bărbat foloseşte violenţa asupra soţiei altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină. Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăseşte casa, deşi este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă. Dacă un bărăbat este capturat în război, şi nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăseşte casa. Dacă un soţ părăseşte casa, soţia pleacă în altă casă, iar soţul se reîntoarce, soţia nu este obligată să se reîntoarcă. Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naştere copiilor săi, o parte din pământ şi din bani trebuie cedată ei de soţ. Când copiii cresc, ea se poate recăsători. Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea şi banii pe care i-a adus din casa tatălui ei. Hammurabi stelaDacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta creşte în casa părinţilor adoptivi, părinţii naturali nu pot cere întoarcerea acestuia. Dacă cineva loveşte pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de şaizeci de ori. Dacă cineva loveşte pe altcineva de acelaşi rang, va plăti o mina de aur. Dacă un sclav loveşte un om liber, îi vor fi tăiate urechile. Dacă un bărbat loveşte o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece şekeli. Dacă un constructor construieşte o casă, şi o construieşte bine, proprietarul va plăti doi şekeli pentru fiecare suprafaţă a casei. Dacă, însă, nu reuşeşte, şi casa se prăbuşeşte, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât. Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.
 
 
Internet 1781 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 17 Pagina incarcata in 0.125527143478 secunde