Citatul zilei: Cronicar al regelui UNGARIEI, despre vitejia lui Ștefan cel Mare: „Era straşnic la război”. Citește mai mult:

 

Unul dintre cei mai războinici principi creștini ai Evului Mediu, Ștefan cel Mare a purtat în cei 47 de ani de domnie peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman Pașa – beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. (vezi mai multe pe Wikipedia)

După ultima mare victorie menționată mai sus, însuși Papa Sixtus al IV-lea i-a conferit titlul de ”athleta christi”, adică Atletul lui Christos! Despre el s-au spus multe lucruri elogioase. Precum verișorul său Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul mai târziu, firea lui curajoasă îl ducea adesea în primele rânduri ale bătăliilor, insuflând în acest fel mai mult curaj propriei armate.

Iată ce spune despre această atitudine cronicarul Grigore Ureche, în ”Letopiseţul Ţării Moldovei”: ”La lucru de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteneze, şi pentru aceia rar războiu de nu biruia.”

Privind lucrurile din a această perspectivă, este cu atât mai prețios un citat care îi aparține lui Bonfinius, cronicarul regelui UNGARIEI Matei Corvin: ”Era însufleţit pentru lucruri frumoase şi mândre, pe lângă acestea era activ şi straşnic la război!”

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Și când te gândești că diverși pitici ai istoriei noastre, mai mult sau mai puțin oligofreni, alături de mercenarii vânduți altor interese, nu știu cum să o dea la întors pentru a-l prezenta pe Ștefan cel Mare în special ca afemeiat și „repede tăietoru de capete”!


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

loading...

 
 
CunoasteLumea 108 31-08-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 33 Pagina incarcata in 0.198058128357 secunde