Ce s-a întâmplat în realitate la meciul Al Masry – Al Ahly

Ce s-a întâmplat în realitate la meciul Al Masry – Al Ahly

4 Februarie, 2012

340 accesari

Iată că după două zile de la tragicul eveniment, un suporter al echipei Al Ahly, membru Ultras Ahlawy, ne prezintă realitatea evenimentelor de la meciul în care 73 de suporteri au murit. Iată povestea lui:

Sunt 3 aspecte ce trebuie luate în considerare la acest meci având în vedere că cei din Ultras Ahlawy s-au făcut auziţi în toată ţara în ultimele 2 luni prin cântece şi scandări împotriva armatei, ca urmare a morţii unuia dintre membrii noştri în noiembrie, Mohamed Mustafa, membru împuşcat în spate de către armată.

Ultima noastră acţiune de săptămâna trecută a fost una revoluţionară, cu cântece şi coregrafie împotriva armatei. Probabil că ce s-a întâmplat acum două zile a fost preţul pe care a trebuit să-l plătim.

1 – Poliţia le-a dat voie suporterilor gazdă să intre în stadion cu arme. Deasemenea le-a permis accesul acestora în teren de câteva ori în timpul meciului, practic după fiecare gol, fără nicio opunere. Aceste lucruri sunt aproape imposibil de realizat în Egipt şi mai ales sunt niste lucruri nefireşti.

2 – Armata care a încuiat porţile ce făceau accesul la zona dintre sectorul oaspeţilor şi toaletele destinate acestui sector, o zonă destul de mare unde se puteau aduna suporterii în caz de necesitate. După ce au fost încuiate, aceste porţi nu erau păzite de nimeni. Interesant este faptul că cel care a fost văzut că a încuiat poarta a dispărut cu câteva minute înainte de finalul meciului când deja câteva mii de oameni invadaseră terenul. Era evident că suporterii echipei oaspete (Al Ahly) ar fi vrut să elibereze peluza prin acele porţi.

3 – Ura dintre noi şi ei (suporterii lui Al Masry), o rivalitate ce datează din anii 30′, face întotdeauna din acest meci unul cu un grad de risc foarte ridicat. Țin minte că era singurul loc, singura deplasare în care tatăl meu mă sfătuia să nu merg. Acum 15 ani a fost şi el ultras iar la acea vreme violenţa era foarte des întâlnită între cele două grupuri de suporteri. Ca idee, suporterii lui Al Ahly şi ai lui Ismaily sunt consideraţi de media foarte periculoşi dar Port Said (oraşul în care s-a produs tragedia) este în realitate un oraş dur şi care te intimidează. Nu ştiu dacă au fost conştienţi de această conspiratie făcută de poliţie şi de armată dar cu siguranţă au venit pregătiţi să ne omoare. Pe un mesaj pe care l-au avut în prima repriza scria: Sfârşitul vostru este aici ! Le-am fost serviţi lor “pe tavă” iar ei au profitat de acest avantaj perfect. Aceasta este o mare înfrângere pentru noi intr-o situaţie nedreaptă, aici nu au fost reguli. Aceasta este mentalitatea lor şi noi am plătit un preţ prea mare.

Poliţia a stat în faţa sectorului oaspete şi, ca de obicei la meciurile de fotbal din Egipt, pe doua linii: una în spatele porţii şi una în faţa peluzei, având în vedere că acolo este şi pista de alergare.

La finalul meciului suporterii lui Al Masry au invadat terenul în număr foarte mare şi au început să îi atace pe jucatorii noştri. Am fost foarte îngrijoraţi şi câţiva dintre băieţii noştri au încercat să sară gardul pentru a-i proteja.
Dintrodată, când au ajuns suporterii lor în dreptul peluzei noastre, rândurile poliţiei din spatele porţii s-au dat la o parte şi i-au lăsat să treacă iar rândul poliţiei din faţa peluzei dispăruse pur şi simplu. Au început să arunce cu torţe şi pietre în noi asa că a trebuit să ne retragem câteva rânduri înapoi.

Nu am avut timp nici măcar să reacţionăm, totul s-a întâmplat foarte rapid, în câteva secunde, şi nu este ceva obişnuit să vezi aşa ceva în Egipt: multa poliţie care crează dezordine.

Dintr-o dată au ajuns în sectorul nostru. Înarmaţi cu orice vă imaginaţi. Într-o poza mai sus observăm un suporter ce ţine un băţ alb în mână. Genul de băţ cu care au fost înjunghiaţi mulţi dintre noi. Toţi suporterii lui Al-Masry care se aflau în sectorul nostru aveau acest gen de băţ în mână. Întrebarea mea este: cum au intrat ei în stadion cu această cantitate de beţe la un meci de un asemenea risc?

Aşa cum spuneam, oamenii aveau o mulţime de arme.

Câteva persoane au încercat să scape printr-un tunel care ducea într-o zonă mai liberă în spatele peluzei oaspete. Spre surpriza lor, nici pe acolo nu se putea iesi deoarece poarta era încuiată cu un lacăt foarte mare. Porţi ca acestea din stadionele din Egipt nu sunt făcute să fie încuiate în acest mod.

Cei mai mulţi oameni care au luptat au murit fie împuşcaţi, fie înjunghiaţi, fie strangulaţi sau aruncaţi din peluza în gol de la câţiva metri înăltime.

Oamenii care au încercat să scape au fost prinşi pe scările care duceau către pista de alergare. Mulţi au murit aici iar pentru a amplifica situaţia suporterii lui Masry aruncau cu torţe şi pietre în oamenii care erau panicaţi.

A fost o tragedie. La fiecare 3 ore de la atacul asupra noastră auzeam numele unui alt prieten care murise.

Ultras este un mod de viaţă şi nu de moarte.

Din păcate aceasta este o pierdere foarte mare pentru noi. Poliţia şi armata au vrut să ne pedepsească, au folosit ura împotriva noastră. Prea multe animale fără creier, prea mulţi oameni fără onoare.

Fondatorul lui Ultras Devils, printre suporterii omorâţi.

Mi-a fost ca un frate mai mic pentru mine, un băiat cu viziune. Îmi amintesc că în luna septembrie a lui 2007 când au dorit să înfiinţeze un grup nou pentru suporterii din Alexandria a fost o dezbatere în cadrul grupului nostru dacă sa îi forţăm pe ei sa fie o secţiune a noastră în orasul Alexandria sau să îi lăsăm să îşi facă un grup separat. Mi-a spus că vrea să aibă un grup nou, ceea ce îl va ajuta să aibă si o identitate proprie, ceea ce, dupa parerea lui, făcea ca membrii sa fie mult mai loiali grupului decât dacă ar fi făcut parte dintr-o secţiune a unui grup mare cum este Ultras Ahlawy.

M-a convins cu argumentul său şi avea dreptate. A început în momentul în care Alexandria era o bază puternica pentru Zamalek (o alta rivală a lui Al Ahly) iar în 2 ani a reuşit să creeze un grup mai mare şi mai puternic decat Zamalek.

Îl sunam întotdeauna înainte de orice meci al nostru în Alexandria pentru a ne închiria un apartament în acest oraş minunat, o ocazie speciala de a petrece cu o zi înaintea meciului consumând alcool şi distrându-ne.

A fost “creierul” din spatele majorităţii coregrafiilor grupului iar în 2010 ei au realizat în opinia mea cea mai bună coregrafie a acelui sezon, una în memoria regretatul nostru preşedinte Saleh Salim, o coregrafie foarte dificil de realizat iar ei au făcut-o foarte bine.

Impresionant este că acest baiat de 23 de ani călătorea 500 km, uneori de câteva ori pe săptămână, doar pentru a-şi urmări echipa, indiferent de sportul practicat.

A fost genul de băiat care niciodată nu a băut dar întotdeauna era fericit că mergea să cumpere beri doar pentru a-i ţine companie. A fost genul de băiat care zâmbea politicos la fiecare glumă chiar dacă aceasta nu era aşa de bună. A fost genul de băiat care a trăit şi a murit pentru clubul său…literalmente. Ce e trist este că acest băiat este doar unul din cei 73.

Revista Ultra