Cartea lui Enoh, omul care l-a văzut şi pe Dumnezeu şi a vorbit cu îngerii

 

Cartea lui Enoh este una dintre cele mai vechi scrieri biblice, care a fost scoasă din Biblia canonică, fiind catalogată apocrifă de către teologi. Până la începutul secolului 20, nimeni nu a ştiut că există un original al cărţii. Cartea s-a păstrat în limba Ghez, limba sfântă a Creştinilor Etiopieni. După aproape două mii de ani, în care toţi au crezut-o dispărută, a apărut într-un manuscris Etiopean. În 1823 a fost descoperit acest manuscris şi a fost tradus de August Dillmann în limba Germană pe la 1853.

Cartea lui Enoh este compusă dintr-o colecţie de 5 cărţi, scrise în perioade diferite şi redactate de doi redactori şi ei din perioade diferite. Colecţia conţine: Cartea Veghetorilor (străjerilor),  Enoh 1 – 36; Cartea Pildelor, Enoh 37 – 71; Cartea Luminatorilor Cereşti, Enoch 72 – 82; Cartea Fantasmelor din Vis Enoch 83 – 90; Epistola lui Enoh, Enoch 91 – 107;108?;

În urma unor îndelungate controverse,cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi”a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje pe care le cita.

Cartea Veghetorilor,   Enoh 1 – 36 – include viziunea lui Enoh despre ceruri si pamant si o descriere a ingerilor cazuti, numiti “veghetori”, descriere bazata pe Geneza (Facerea) 6:1-4, in care “fiii Domnului” au facut dragoste (formulat cu menajamentul cultural, expresia a fost mai dura) cu femeile frumoase ale oamenilor. Din aceasta intalnire romantica se nasc asa zisii  “Nefilim”, in traducere  corecta din ebraica  “giganti”, traducerea mea multiculturala “titani”. Enoh incearca un demers de disculpare fata de Dumnezeu, demers respins. Enoh este plimbat de ingeri de doua ori imprejurul pamantului (probabil in scopul de a intelege efectele acestor relatii). Textul original al cartii este   in Aramaica si a fost datat de translatorul si editorul originalelor  Jozef T. Milik  intre 200-100 i.Hr. Fragmentele au fost descopertite in pestera Qumran no. 4 si poarta inscriptionarile de catalog 4Q201, 4QEnocha .

Cartea Pildelor,  Enoh 37 – 71 –  aceasta carte este de o importanta extrema studiului Crestinismului primar pentru simplul fapt ca pomeneste referinte fecvente  la o persoana denumita “cel drept”, “alesul”, “unsul” (Meshiah- Mesia) si “fiul omului”. Cartea vorbeste de “judecata de-apoi” si rasturnarea situatiei – cei asupriti vor fi fericiti si asupritorii damnati. Cartea este datata in primul secol inainte de Hristos. Aici ar putea fi cateva concluzii: (1) cartea este de origine Eseniana si atunci inseamna ca esenienii au fost de fapt proto-Crestini; (2) cartea a fost scrisa de o secta evreiasca proto-crestina, alta decat Esenienii; (3) Cartea a fost scrisa cand Iisus a fost cunoscut si este de fapt un discurs Crestin, care reproduce vorbele lui Iisus; (4) este o profetie ebraica avand la baza Daniel; (5) Singurul lucru care este dificil de realizat, este ne-includerea cartii in canonul biblic crestin.

Cartea Luminatorilor Ceresti, Enoch 72 – 82 – cunoscuta si sub titlul  Cartea Astronomica, contine revelatiile lui Enoh primite de la calauza lui cereasca, ingerulUriel. Ingerul Uriel ii povesteste ca anul solar este format din 364 de zile si cel lunar 354 de zile. Ambele date au fost gasite si in documentele de la Qumran, inclusiv o formula de calcul pentru calcularea lunilor ebraice lunare in luni solare. In carte se pomeneste de intrarea si iesirea soarelui si a lunii prin porti diferite (Est-Vest) si relationarea astronomica a stelelor, a vanturilor, toate considerate elemente divine pentru creerea unei ordini divine  intr-o lume locuita de oameni. Si aceasta carte a fost descoperita la Qumran in numar de 4 copii, si tot in pestera no. 4, bineinteles copiile erau scrise in Aramaica. Avand in vedere ca Eseneii si dupa ei  crestinii au adoptat calendarul solar si avand in vedere ca ritualul Templului din Ierusalim a fost condus dupa calendarul lunar, originea cartii este clar sectanta, probabil Eseniana sau a unei secte proto-crestine.

Cartea Fantasmelor din Vis, Enoch 83 – 90 – contine doua viziuni a unor visuri pe care le-a visat Enoh. Primul vis este legat potop; al doilea vis, numit in carte “apocalipsa animalelor”, prezinta viziunea societatii de la Adam si Eva pana in timpul Macabeilor. Viziunea prezinta personajele intruchipate in animale, cand Israel (poporul lui-)  este personificat intr-o turma de oi si Dumnezeu este personificat in Pastorul. Deoarece cartea aminteste Macabeii, este clar ca a fost scrisa dupa 164 i.Hr, probabil intre 164-100 i.Hr. Si aceasta cartea fost descoperita la Qumran in cateva copii dispersate si tot in pestera no. 4. Inca odata sumedenia de motive Crestine o atribuie unei secte proto-Crestine sau Eseniana.

Epistolele lui Enoh, Enoh 91-107 – o carte in care Enoh povatuieste pe precocele Noe despre viitorul sau stra stra-nepot pe care-l prezice. Povetele sunt de ordin etic si moral si se incadreaza intr-o prezicere apocaliptica legata intr-un fel de comportamentul omenesc. Apocalipsa, numita “apocalipsa saptamanilor”,  si care divizeaza istoria biblica in unitati fara sot, un fel  de saptamani. Povestitorul, adica Enoh, se localizeaza in saptamana a 7-a, ramanand ca judecata finala se va petrece in saptamana a-8-a.

Fragmente din Cartea lui Enoh


Doi Îngeri îi apar lui Enoh

1 S-a petrecut în prima zi a lunii. Eram singur în casă şi dormeam în patul meu.2 În timpul somnului m-a cuprins o tristeţe fără de margini, făcându-mă să plâng chiar în timp ce dormeam. Nu înţelegeam ce simţeam, nici de unde venea acea supărare sau ce însemna ea, cum nu înţelegeam nici ce mi se petrecea, nici de ce plângeam.

3 Deodată au apărut în faţa mea două siluete omeneşti uriaşe; nu-mi amintesc să mai fi văzut oameni aşa de mari pe Pământ. Feţele lor străluceau ca Soarele, ochii lor scăpărau ca nişte raze arzătoare şi din gura lor ieşeau flăcări. Cântecele şi înfăţişarea lor erau diferite, dar culoarea violetă părea să predomine. Iar aripile lor erau mai strălucitoare decât aurul şi mâinile lor – mai albe ca zăpada.

4 Ei stăteau în picioare la căpătâiul patului meu şi au început să mă cheme pe nume: „Enoh, Enoh…”

5 Atunci m-am trezit din somn, putând astfel să-i văd mai bine.

6 I-am salutat îngrozit. Pe faţa mea se citea doar frica, aşa că ei mi-au spus:

impacarea cu Dumnezeu

7 „Îndrăzneşte, Enoh, şi nu-ţi fie deloc teamă. Dumnezeu Cel Veşnic ne-a trimis la tine. Bucură-te, căci azi vei vizita împărăţia Sa. Dar înainte vei lăsa porunci copiilor şi familiei tale. Spune-le ce trebuie să facă în lipsa ta şi explică-le că nimeni nu trebuie să încerce să te vadă până când Domnul te va trimite înapoi la tine acasă.”

8 M-am grăbit să le dau ascultare. Am plecat de acasă şi m-am dus la copiii mei Matusalem, Regim şi Gaidad, cărora le-am spus ce doreau cei doi Îngeri.

Enoh îşi anunţă copiiiCopiii mei, ascultaţi: nu ştiu unde mă duc, nici ce o să se petreacă cu mine.

Până atunci, nu vă îndepărtaţi de Dumnezeu ca să nu cădeţi pradă neantului.

Fie ca Domnul să vă mângâie.

Şi acum, dragii mei copii, nu daţi voie nimănui să încerce să mă vadă până când mă voi întoarce.

Enoh este dus de Îngeri în Primul Cer

1 [După ce Enoh a terminat de vorbit, Îngerii l-au luat şi l-au aşezat pe aripile lor pentru a-l duce în Primul Cer, unde l-au aşezat pe nori.]

2 Am privit de jur împrejurul meu, mai sus şi mai departe, dar nu vedeam nimic altceva decât văzduhul.

3 Atunci Îngerii m-au dus în Primul Cer şi mi-au arătat o mare nesfârşită, mai mare decât o mare pământească.

Sursa: Efemeride
 
 
Internet 1893 14-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 18 Pagina incarcata in 0.115939855576 secunde