Capriciosul domnișor Vasile Alecsandri

 

vasile alecsandri

În privința nașterii lui Vasile Alecsandri, ”o mărturie de mitrică” (condică de acte de stare civilă) dă data de 14 iunie 1818 în timp ce scriitorul a ales ziua de 21 iulie 1821. Venirea pe lume a fost oricum una romantică. Fugind de revoluția lui Tudor Vladimirescu care părea că se răspândește și în Moldova, părinții ”bardului din Mircești” se retrag înspre munți. Nașterea are loc pe drumul înspre munții Bacăului, mai exact într-o căruță păzită de patru slugi înarmate, sub vehicul avându-și culcușul chiar tatăl său, vornicul Vasile Alecsandri.

Părinții lui Vasile Alecsandri alături de fratele și sora poetului

Părinții lui Vasile Alecsandri alături de fratele și sora poetului

Copilăria viitorului poet a fost fericită. La Bacău, el și un pui de țigan rob se jucau în arișice ori aruncau pietre în acoperișul bisericii sfântul Ilie și în copiii de pe uliță. Făceau arcuri de nuiele cu săgeți de șindrilă, înălțau zmeie poleite, și tovarășul lui, țiganul, vâna zmeiele străine. Isprăvile erau mai vaste la Mircești. Aici luau cu asalt stogurile(grămezile de fân), furau merele și perele de pe crengi, se dădeau de-a rostogolul pe dealuri. Întâiul dascăl a fost părintele Gherman, care ședea la casa vornicului și avea obiceiul de a dormi după-amiza umplând ograda de horcăituri. În 1829 e dat la pensionul lui Cuenim, un francez, unde nu va învăța mare lucru: ”un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească, ceva istorie și ceva de geografie pe deasupra”. Era intern și viața de la pension era severă. Madam Cuenim îi scula pe acești ”orientali” într-un mod exotic, ce i se părea adecvat: un lighean de alamă în care bătea puternic pentru ca apoi să îi țină în frig, nemâncați sau hrăniți cu mâncăruri bizare. Li se dădea elevilor să rețină verbe franceze, germane și grecești. Vasile Alecsandri își rumega melancoliile urcat pe capra unei trăsuri, într-o șură deschisă din toate părțile, de unde se vedeau dealurile Socolei.

Seminarul Socola

Seminarul Socola

Tovarăș al acestei patriarhale copilării îi era Mihail Kogălniceanu, care era extern la călugărul Gherman, suferind un tratament barbar din partea conșcolarilor din cauza costumului tradițiomal în care era trimis la școală. Avea antreu de cutnie (țesătură din mătase și bumbac), ișlic(căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat) de piele sură de miel. Ișlicul se prefăcea în mâinile copiilor în minge. În 1834, în bocetele familiei și ale apropiaților, e trimis cu diligența (21 de zile) să studieze la Paris. În grupul de copii care pleca în Franța se afla și Alexandru Ioan Cuza, viitor colaborator al lui Alecsandri. În Paris locuiesc cu toții în rue Notre-Dame des Champs. Acolo se împrietenește cu Ion Ghica și alți munteni veniți la studiu. Tânărul domnișor intră în grațiile unei familii franceze care îi va servi drept sprijin în tot ceea ce va întreprinde.

Ion Ghica si Vasile Alecsandri

Ion Ghica si Vasile Alecsandri

Alecsandri are în Hexagon un început de dragoste pentru nepoata unui general care trăia pe aceeași stradă cu el, ”în fundul unei imense grădini”. Tânărul își va descoperi pe meleaguri străine talentul poetic scriind în limba franceză un poem oriental ”Zunarilla”, o baladă, ”Cazacul” și o ”Odă lui Lamartine”. Își trece ”brillamment” bacalaureatul în litere în 1835, deși cu accident, deoarece răspunde printr-un calambur la o întrebare, stârnind râsul în sală. La îndemnul tatălui, se înscrie la medicină, care nu-i place însă. În acest scop lucrează șale luni în laboratorul de chimie al lui Gauthier de Claubry, unde are neplăcerea să asiste la o explozie cu arsenic. Ghica observă că ori de câte ori vorbea ”de plantele marine din care se scoate iodul sau de oasele cele mai bogate în fosfor” poetul căsca din tot arcul fălcilor. În 1836 vornicul aduce personal la Paris pe fratele mai mic, Iancu, pentru care, la 26 septembrie 1832, ca slijbaș al statului, făcuse cerere să i-l primească ”în școala de estitut”. Atunci are prilejul Vasile să-l bage pe bătrân într-o sală de disecție spre a-i comunica dezgustul pentru medicină. Capriciosul domnișor Alecsandri se înscrie la drept. Aceste studii însă nu-i plac- ”ariditatea acestor cursuri îmi repugnă”. Începe să se pregătească pentru a intra la școala de drumuri și poduri, fiind meditat cu cei mai distinși profesori. Nu își ia bacalaureatul în științe astfel că este respins de la o carieră inginerească.

vasile alecsandri

Înfrângerea nu-l deprimă și de acum încolo poetul se va feri de orice examen. ”Ca urmare a acestui fapt, îmi arunc biblioteca de științe pe fereastră și mă dedic literaturii”. Întoarcerea în țară la 1839 o face prin Italia. Drumul îl duce prin frumoase orașe franceze, Lyon și Marsilia, pentru ca apoi să ajungă la Florența, într-o noapte splendidă cu nenumărați licurici migrând în aer, în final poetul ajungând la Roma. Dacă pe Costache Negri călătoria îl marchează profund, pe Alecsandri îl lasă rece. De la Roma o apucă spre Livorno, pentru a sosi în toamnă la teatrala Veneție. La Florența Alecsandri alergase ca orice turist să viziteze monumentele. Privirea îi este furată însă nu de splendidele clădiri, ci de Giuseppina, o ”buchetieră” ori poate cântăreață, care însă se îndrăgostește de Costache Negri. Nu cunoștea din limba lui Dante ”decât strictul necesar pentru a cere macaroane”. De la Florența străbate cu diligența Apeninii, lăsându-se spre Bologna, o zonă care i se părea fascinantă mai ales datorită poveștilor cu bandiții care umblaseră pe acolo. Toamna ajunge la Veneția care ”îmi provoacă o emoție deosebită fără să-mi dau seama de ce”. Stă 23 de zile la Triest din lipsă de bani. O baroană îi ia drept truci, fapt ce îl mâhenște, fiindcă românii nu aveau o identitate puternică în Occident. Într-un final ajunge la Viena unde improvizează versuri în germană ”unei domnișoare care îmi râde nazal când le aude”. Cu vaporul pe Dunăre sosește în Moldova.

iasi vechi

Pe ”Municipium Iassiorum” îl găsește într-o stare nefericită, drept urmare va lupta mereu pentru îmbunătățirea stării țării sale, atât în timpul revoluției pașoptiste cât și după Unire. Alecsandri vedea Iașiul ca având ” …ulițele asemenea unor lungi galerii de contrasturi”. ”Lângă o casă mică și ticăloasă, unde zărești printre geamurile sparte vreo duzină de suflete îngrămădite unele peste altele și lucrând într-o atmosferă puturoasă, vezi o magazie mare și frumoasă cu ferestrele largi și luminoase, în care strălucesc materii scumpe, bronzuri, cristaluri săpate, juvaeruri de aur, într-un cuvânt tot felul de lucruri de lux. Aproape de aceasta întâlnești o crâșmă scârnavă ce pare că voiește a fermeca trecătorii prin butelcile mari, pline de rachiu stricat, carele stau înșirate pe laițele de la fereastră- locaș mârșav ce-ți insuflă dezgust” și în care un crâșmar ”zdrențuros speculează patimile rele”.

Mihail Sturdza

Mihail Sturdza

La 31 august 1839, prea înălțatul domn Mihail Sturdza, care considera pe tinerii sosiți din Franța revoluționari din cauza pletelor lungi și primise sfatul să-i tundă, socotind că se vor ”fi adăpat cu învățătura cuvenită spre a fi de folos patriei”, îi dă lui Alecsandri slujba de ”șef al mesii despăgubirii scutelnicilor și a pensiei răspătitoare” la vistietrie. Tânărul comis avea să corespondarisească cu dregătorii în tot ceea ce privea pensiile, să țină condici. Funcția nu-i place și o neglijează fără nicio scuză. Pe 27 februarie 1840 devine administrator al Teatrului, împreună cu Kogălniceanu și Negruzzi. Domnul îl face, deloc săpărat, spătar în 1841. De acum înainte Vasile Alecsandri se va dedica din ce în ce mai mult literaturii, maturizându-se, prinzând mai mare drag de versuri și de transformarea cuvântului vorbit în opere ce vor trece testul secolelor.

Statuie Vasile Alecsandri Iaşi

 
 
Internet 1262 20-07-2015 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 22 Pagina incarcata in 0.239859104156 secunde