Cand ajungi sa crezi in propriile minciuni…

 

Tweet

Mi s-a întâmplat, în anii ‘90, să mă aflu în casa unui senator PRM. Nu am să povestesc amănuntele, pentru că era vorba de chestiuni fără legătură cu politica, daraveri de prin satul natal.

Tocmai se anunţase un mare miting la Timişoara împotriva FSN, PSD sau cum s-o mai fi numit pe atunci Balaurul; Vadim deja anunţase în gazeta sa că acolo Banatul îşi va anunţa secesiunea faţă de România şi cerea, aţi ghicit, vigilenţa maximă.

Deodată în uşă apare domnul senator, surescitat, dar cu o satisfacţie vizibilă pe faţă. Spune: „gata, i-am demascat în Senat”.

Totdeauna am considerat retorica lui Vadim doar o manipulare grosolană şi interesată. Domnul senator era însă acasă şi părea sincer, în acel cadru restrâns, doar cu soţia şi „ruda de la ţară” a acesteia.

Îndrăznesc o întrebare: „nu era mai bine să aşteptaţi mai întâi, ca să îi daţi în vileag mai uşor?” „-Nu! Ar fi fost prea târziu”.

Creierul uman are nişte mecanisme de protecţie admirabile. Mi-am dat seama atunci că un om poate funcţiona absolut normal, chiar dacă o anumită porţiune a creierului său s-a defectat iremediabil. Nu ştiu cum, dar există un sistem care izolează porţiunea defectă, construind şiruri de iluzii care să compenseze evidenta lipsă de logică a faptelor.

Domnul senator a trecut la cele veşnice convins că în acea zi a salvat România de la dezagregare.  Bineînţeles, nu are nici o logică; ceea ce spusese el în Senat după-amiază apăruse în gazeta lui Vadim dimineaţa ; nu cred că serviciile secrete de atunci ar fi avut nevoie de sprijinul senatului pentru a citi România Mare ( ba suspectez că pe vremea aia o citeau în cadrul programului de instruire). Dar ce legătură are logica aici? Scopul ultim al acestei maşinării uluitoare care e creierul uman nu e logica, ci, poate, eventual, fericirea, dar mai degrabă e mai simplu, scopul este să se menţină în funcţiune cu orice preţ.

Mi-am adus aminte de această întâmplare veche atunci când au început recentele mişcări de stradă. La început unele ieşiri publice mi-au părut bizare, însă imediat am început să le citesc în această cheie.

Dacă ne amintim bine, pe vremea când PRM exista, actualul PSD era un partid rezonabil. Da, corupt, da, cu înclinaţii totalitare, dar deciziile pe care le lua erau în concordanţă cu logica, erau previzibile ( chiar dacă de multe ori nefaste). Era perioada de glorie a lui Năstase, care închidea capitol după capitol de negociere pentru aderarea la UE, în vreme ce încerca să impună un fel de despotism (luminat, credea el) în România.  Un analist politic putea să analizeze fiecare gest cu mijloacele simple ale analistului, logica şi analiza faptelor.

După dispariţia lui Vadim, aproape toţi oştenii acestuia s-au refugiat în PSD.  Au adus cu ei toate conspiraţiile pe care Tribunul ( despre el nu ştiu nimic, era un manipulator sau era şi el la rându-i un paranoic manipulat de alţii?)  le-a inventat vreodată.  Multă vreme m-am gândit că această „infuzie” va fi resorbită de un partid aparent sănatos într-un timp rezonabil.

Se pare însă că m-am înşelat. Oastea lui Tudor este gălăgioasă şi motivată. Probabil din tot partidul, sunt singurii care chiar cred, aşa cum numai un paranoic poate, în ideile lor. Ori, pe fondul resentimentar al unui partid care nu a mai putut ajunge la putere din 2000, aceste idei s-au răspândit şi s-au amplificat încât aproape că au „virusat” tot organismul. I-am văzut pe domnii care primeau „fax-uri indignate”, am văzut-o pe Olguţa dornică să aducă „milioanele de susţinători” ( evident, nu are de unde să îi găsească, dar nu putem spune că nu s-a străduit ). PSD este o cutie de rezonanţă de zeci de ori mai puternică decât PRM, pentru că se bucură încă de reputaţia de partid normal, ceea ce nu se putea spune despre celălalt.

Nu ştiu care va fi deznodământul poveştii. Avem doar două variante: fie PSD se va transforma în noul PRM, aşa cum pare acum, fie va reuşi să îşi izoleze „boala” şi  îşi va reveni. Cred că au nevoie de scenariul doi ca de aer; cum baza partidului e formată din oameni care au intrat pentru accces la „resurse” mi se pare evident că o încercare de guvernare în formula paranoică va avea viaţă scurtă. Şi nu din cauza protestelor, ci pur şi simplu pentru că la un moment dat se vor termina banii, iar unii s-ar putea ca nici măcar să nu observe ( după cum ziceam, creierul are minunate mecanisme de protecţie). Ori, acesta va fi cu adevărat „criteriul adevărului” în partid.

Nu ştiu alţii, dar mie parcă a început să îmi fie un fel de dor de Vadim …

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

 
 
Contributors 164 19-02-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 22 Pagina incarcata in 0.110993862152 secunde