Bază secretă pe Marte? Nu, doar o glumă Google, care anticipează viitorul!

 

De nenumărate ori au fost expuse teorii ale conspirației, care susțineau că NASA a realizat numeroase misiuni secrete pe Marte, unde chiar a ridicat o bază operațională. Niciodată nu au existat dovezi clare, care să certifice aceste teorii, motiv pentru care adevărul a fost tot timpul discutabil.

De data aceasta, site-ul ancient-code.com prezintă un lucru ciudat, descoperit pe Marte, cu ajutorul celebrului program Google Mars. Este vorba despre o bază militară pe Marte. Pariu ciudat la prima vedere, dar dacă accesăm Google Mars la coordonatele de aici, se poate vedea cu ochiul liber.

Se pot observa mai multe clădiri, un sistem de panouri solare și chiar o antenă parabolică. Bineînțeles că toate aceste lucruri nu sunt reale, ci fac parte dintr-o glumă pe care Google a făcut-o pentru ziua păcălelilor. Această glumă a fost expusă pe blogul oficial și a fost făcută intenționat, pentru că Planeta Roșie a fost supusă unui șir continuu de teorii conspiraționiste.

Mai mult de atât, de câțiva ani, se vehiculează ideea că într-o bună zi, umanitatea va atinge nivelul tehnologic, care să-i permită realizarea unui astfel de proiect grandios. Colonizarea planetei Marte este un vis măreț, care probabil, peste 10 sau 20 sau 50 de ani va deveni realitate.

Cu ce se vor confrunta coloniștii viitorului pe Marte?

Coloniştii care se vor stabili în emisfera nordică se vor bucura de aproximativ 7 luni de primăvară, şase luni de vară, puţin mai mult de 5 luni de toamnă şi doar 4 luni de iarnă. Un an pe Marte este egal cu 1,88 ani tereştri, iar o zi marţiană durează puţin mai mult de 24 de ore.

loading...

Temperatura medie pe Marte este de — 60 de grade Celsius, iar variaţiile sunt cuprinse intre—126 de grade Celsius iarnă, în apropierea polilor şi 20 de grade Celsius vară, în zona ecuatorului. Temperaturile pot cunoaşte schimbări dramatice de la o zi la alta. Aceste variaţii de temperatură stau la originea unor puternice furtuni de praf care pot acoperi întreaga planetă cu o val de particule de praf după doar câteva zile. Astfel de furtuni de praf ar putea afecta instalaţiile electrice şi instrumente electronice ale viitorilor colonişti, conform lui Vasavada.

Atmosfera marţiană are doar 1% din densitatea celei terestre, condiţii în care poate distruge prin frecare meteoriţii foarte mici, de dimensiunea unor mărgele, iar coloniştii vor trebui să se ferească de cei mai mari de atât. Din fericire, riscul de a fi lovit de un meteorit mai mare sunt foarte mici, conform cercetătorului de la NAŞA. De asemenea, coloniştii nu au de ce să-şi facă griji prea multe în legătură cu activitatea vulcanică şi cea tectonica.

loading...
 
 
Efemeride 73 26-06-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 8 Pagina incarcata in 0.175449848175 secunde