Aerul din casa ta va fi mai curat mulțumită acestor ferestre ingenioase

 

Când orașul în care trăiești este poluat, aerul din casa ta poate deveni la fel într-un timp foarte scurt, însă lucrurile s-ar putea schimba cu ajutorul acestei tehnologii.

Pentru că locul pe care îl numești „acasă” nu trebuie să fie contaminat de poluanții existenți în aerul de afară, o nouă tehnologie te poate proteja de aceste neplăceri. Astfel, deși nu ai ce face în privința aerului de afară pe care trebuie să îl respiri zilnic, măcar vei fi sigur că atunci când te vei întoarce în căminul tău, mediul va fi unul curat și nu îți va afecta sănătatea.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford și de la Universitatea din Beijing au creau un număr de polimeri, adică de materiale care se pot găsi, în mod normal, în mănușile de cauciuc și în corturi și care pot absorbi majoritatea poluanților din aer. Aceste nanofibre speciale vor fi integrate în ferestrele casei tale și vor crea un paravan între lumea de afară și cea din interior, potrivit Digital Trends.

Acești polimeri sunt pulverizați pe ferestrele existente printr-o tehnică specială: procesul implică un val de aer care pulverizează soluția din polimer pentru a forma un strat extrem de subțire de nanofibre. Iar ceea ce e impresionant este că aceste nanofibre pot ține afară particulele periculoase care altfel și-ar face drum spre plămânii tăi.

În testele inițiale, aceste nanofibre au reușit să țină afară mulți dintre poluanți. În decursul a 12 ore, în Beijing, fereastra acoperită cu această substanță a reușit să țină afară 90% dintre particulele dăunătoare care pot cauza cancerul pulmonar și boli ale inimii.

În final, chiar și o mică diferență poate conta pentru sănătatea corpului tău. Deși nu a fost încă identificată o modalitate optimă prin care să reducem poluarea din mediu, măcar la finalul zilei ne putem bucura de aerul curat al căminului.

 
 
Playtech 100 18-04-2017 Vali
    Acest articol nu are niciun comentariu
ADAUGA COMENTARIU

 
Online 29 Pagina incarcata in 0.183404922485 secunde